„Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului;
Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.” (Fapte 4:11-12)

Iată Piatra cea din capul unghiului, pe care au nesocotit-o zidarii. În planul referenţial al naturii, Hristos este însoţit de simbolistica lemnului şi a pietrei, în această succesiune: lemnul ieslei încadrează lăcaşul naşterii Domnului, iar piatra peşterii „închide” evenimentul – “Eternitatea ce punctează istoria”, cum îi plăcea lui Ţuţea să-l prezinte pe Hristos; lemnul crucii susţine trupul Domnului, iar piatra mormântului „închide”, încă o dată, un eveniment unic: provocarea morţii la duel.

Mormântul săpat în piatră cuprinde o tainică lucrare şi ne trimite cu gândul la pântecele peşterii, când, tot în taină, se năştea în istorie Domnul Vieţii. Piatra deschide şi închide episodul uman al Fiului.

Piatra din capul unghiului, architectonic vorbind, închide lucrarea, încheagă un ansamblu, îl articulează. Ea este elementul ultim din capul unghiului unui arc, al unei bolţi, sau al unei cupole; fără ea opera rămâne neîncheiată. Prin piatra din capul unghiului sistemul arhitectural devine unitar. Aceasta se mai numeşte şi cheie de boltă, cea care încununează opera şi o livrează ca semnificant: edificiul primeşte sens.

Chiar şi architectural, piatra din capul unghiului iese în evidenţă, fiind mai mare şi având o formă diferită de restul. În cazurile în care se întâlnesc trei pietre, piatra centrală este cea care marchează închiderea. Gândul fuge la unitatea treimică, sau chiar la cele trei cruci de pe Golgota. În bisericile ortodoxe, cheia de boltă, sau cupolă e marcată prin icoana lui Iisus Pantokrator, cea mai importantă referinţă iconică a spaţiului şi, totodată, cea mai sus plasată.

„Iată Omul!”, a exclamat Pilat în faţa mulţimii, arătând către un om batjocorit şi torturat, abia ţinându-se pe picioare. Cuvânt profetic, chiar dacă în acele momente nu au înţeles nici el, nici mulţimea – Hristos este Omul, chipul deplin al umanităţii, Adam cel nou, în care ne transfigurăm cu toţii. Dacă l-ar fi reîntâlnit după înviere, nu putea găsi o formulă mai inspirată şi mai profetică, decât: „Iată Piatra!”.

Iată Omul, iată Piatra, pe care omul îşi va statornici mântuirea, sau de care se va poticni, după spusele lui Petru: „iar pentru cei ce nu cred… piatră de poticnire şi stâncă de sminteală… fiindcă n-au dat ascultare cuvântului”

Hristos a înviat!

„Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”