Cine este Ulrich?
Se impune o scurtă contextualizare literară:
Ulrich este protagonistul romanului lui Robert Musil Omul fără însușiri şi el este, de fapt, un om fără însușiri. Un tânăr matematician angajat în organizarea celebrării a unui stat care nu mai prezenta nici o concordanţă cu prezentul: Imperiul Austro-Ungar ce-şi respira ultimul suflu înaintea Primului Război Mondial (care de altfel a dus la destrămarea acestuia).
Ce este un ulrich?
Îmi permit să numesc în acest fel categoria celor care se iluzionează pentru cauza unor „imperii” pierdute: URSS, de pildă. Ceea ce spun nu ţine de analiză literară pentru că nu reprezintă o reluare directă a personajului lui Musil, ci este pur şi simplu emblema extrasă din acest exemplu. Un ulrich îşi găsește mereu suport în actualitate, deși rămâne mereu inactual. În zilele noastre, el nu este neapărat un comunist înrăit şi poate nici măcar un nostalgic veritabil. În schimb, este omul care se agaţă de conceptul unui stat sau al unui sistem politic impropriu prezentului (şi chiar impropriu realității ca ansamblu).
Nu mi-ar plăcea să-l consider idealist pentru că măsura unui ideal este puțin mai sus de percepția sa. Pentru el, comunismul ca ceea ce a fost nu ar trebui în mod necesar repetat, dar şi-ar dori păstrarea anumitor parametri. Spun toate acestea atât cu privire la o anumită direcție a mentalității din România, cât şi cu privire la evenimentele recente (proteste, manifestații de stradă). Este greu de crezut că astfel de oameni îşi doresc literalmente un marxism hardcore sau că înțeleg libertatea printr-un sistem opresiv. Ceea ce s-a întâmplat, şi poate se va întâmpla în continuare, la televiziuni este doar demonstrația categoriei de care vorbeam. Plus, bineînțeles, nevoia de spectacol flamboiant al bârfei şi al injuriilor.
Oare nu este clar că un ulrich nu are program politic? Ba mai mult, nu are nici măcar o viziune asupra economiei, religiei, culturii sau, în ultimul rând, asupra omului. Exista însă în concepția acestei mentalități o viziune amalgamată despre stat ca un fel de loc de basm. De aceea probabil este şi conservată o imagine semi-idilică a URSS-ului. Spiritul acestei imagini este suprapus României actuale şi, prin acest demers, se crede că ţara noastră ar trebui să arate altfel. Altfel cum?…
Nici un ulrich nu ar putea să răspundă clar acestei întrebări, însă va putea mereu să insiste pe „celebrarea” unei forme statale inadecvate în care economia ar trebui să rămână suspendată între granițele României (acest lucru este imposibil), în care locuitorii să trăiască într-o dulce indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în restul lumii, în care să se mențină o constantă atemporală în pofida oricărui dinamism al societății şi al vieții şi în care toate extremele şi contrastele să fie reunite sub binecuvântarea relativismului.
Un ulrich vrea să fie un om fără însușiri. Vrea să fie de acord cu orice, dar în același timp este gata să nege totul; sau invers, este reacționar la orice, dar gata să accepte tot ceea ce i s-ar oferi şi ar considera el că ar fi spre binele lui. Poate fi şi socialist, şi neo-marxist, şi liberal, şi de dreapta, şi de stânga, şi agnostic, şi mistic, şi pro, şi contra, şi protestatar, şi anti-protestatar. El poate fi toate acestea, pentru că de fapt nu rezonează în esență cu nimic din ele. Iar viziunea lui asupra statului îi urmează fidel mentalitatea. El ar vrea ca statul să le conțină pe toate acestea, dar nu în sensul de pluripartidism, ci în sensul de a le avea pe toate sub forma unor ași în mânecă: atunci când nu merge unul, îl scoate pe celălalt, dar este mereu pregătit cu câte o lozincă in ton cu moda. Dar nu in ton cu realitatea.
Deoarece, la fel ca în romanul lui Musil, realitatea intervine simplu şi brusc şi demontează toate convulsiile inutile. În carte, imperiul Austro-Ungar cade înainte de-a fi celebrat; este de sperat ca sistemele vasale comunismului să cadă şi ele până să se atingă un centenar în acest sens…
1 Comment
bogdan calehari
17 February 2012„este de sperat ca sistemele vasale comunismului să cadă şi ele până să se atingă un centenar în acest sens…”, speranta mereu vie, pe care nu am regasit-o si la cel care spunea realist: ” viziunile coplesitoare ale filozofilor germani pregatesc tiraniile viitorului”.
Ulrichul, cred, se iluzioneaza mai putin decat pare si se adapteaza mai mult decat credem. Se pregateste, poate, pentru celebrarea tiraniilor viitorului.
Un text pe care l-am citit cu placere.