”Înșelătorie, minciună”- așa o definesc dicționarele – situație în care se află cineva care vrea să înşele buna-credinţă a altora”. Impostorul e un şarlatan. Adică, un escroc.

Prin minciună şi înşelând buna-credinţă a poporului român, acea agentură sovietică coordonată şi finanţată de la Moscova care se numea Partidul Comunist din România, şi-a arogat fără ruşine Actul regal de la 23 August 1944 şi s-a erijat în vajnic apărător al intereselor naţionale.

Înainte de a ajunge la putere, cu ajutorul Armatei Roşii şi prin fraudă electorală, PC a sabotat pur şi simplu România şi a miltat pentru dezmembrarea ţării, deoarece, patronul său Stalin l-a învăţat că Marea Unire de la 1918 a fost un act imperialist al Casei Regale a României.

An de an, timp de 45 de ani, comuniştii s-au fălit cu un lucru furat şi cu merite pe care nu le-au avut. An de an şi-au sărbătorit impostura, preamărindu-se, în cadrul unor festivităţi din ce în ce mai grandioase şi costisitoare.

Iată cum prezenta Istoria oficială a RSR momentul istoric 23 August :

“În cursul lunilor iulie – august 1944 a fost desăvârşit planul concret al insurecţiei armate, a cărui elaborare o începuseră, încă din vara anului 1943, cadrele de bază ale PCR. Cercurile Palatului, în frunte cu regale Mihai I, au aderat la planul insurecţiei propus de PCR. În condițiile victoriilor armatelor coaliției antihitleriste și mai ales ale înaintării victorioase a armatelor sovietice, forțele naționale patriotice din România, în rândul cărora partidul communist constituia principalul nucleu, inițiatorul și organizatorul acțiunilor antifasciste și antirăzboinice, au trecut la 23 August 1944, la declanșarea și înfăptuirea cu succes a insurecției naționale armate antifasciste și antiimperialiste”.

Iar Nicolae Ceauşescu poleia Marea Fraudare a Istoriei comisă de partidul comunist român, căruia i-a devenit exponent, lustruindu-se pe el, astfel :

“ Unul din măreţele acte istorice ce vor rămâne nepieritoare în conştiinţa poprului român, acoperind pentru totdeauna de glorie partidul nostru communist, a fost organizarea şi înfăptuirea cu succes, în colaborare cu forţele politice, patriotice, a insurecţiei armate din august 1944, care a dus la eliberarea ţării de sub jugul fascist, la ieşirea României din războiul antisovietic şi îtoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste. Cot la cot cu Armata Sovietică – care a purtat pe umerii săi greul războiului antifascist, binemeritându-și, pentru vitejia şi spiritual său de jertfă, recunoaşterea tuturor popoarelor – Armata Română a luptat eroic pentru eliberarea întregului teritoriu al ţării iar apoi pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, până la înfrângerea definitivă a Germaniei hitleriste”

“Actul de la 23 August nu a venit din cer, ci a fost rezultatul luptelor îndelungte ale poporului român, al faptului că partidul communist, în alianţă cu partidul socialist, cu celelalte forţe revoluţionare şi patriotice, s-a aflat tot timpul în fruntea luptei de apărare a intereselor vitale ale întregii naţiuni. Bărbăţia şi abnegaţia neînfricată în faţa duşmanului, încrederea nestrămutată în dreptatea cauzei şi în biruinţă, dragostea nestramutată faţă de patrie, toate aceste înalte virtuţi de care au dat dovadă înaintaşii noştri în luptele duse de-a lungul veacurilor au căpătat o nouă strălucire în focul insurecţiei armate din august 1944 şi în crâncenele bătălii purtate pe frontul antihitlerist”
(text atât de îndrăgit de Ceauşescu încât l-a folosit la mai multe aniversări ale lui 23 August şi plenare ale Comitetului Central).

Rolul regelui şi al celor care l-au sprijinit: aceştia au căutat doar “să-şi lege cu orice chip numele de marele act al răsturnării dictaturii militaro-fasciste, uitând, adesea cu bună stiinţă, faptul ca rolul lor în acţiune s-a limitat la acela de simplii executanţi ai unul plan minuţios elaborat de comunişti în condiţiile deosebit de grele ale activităţii ilegale“.

În toată perioada regimului communist participarea suveranului la acţiunea de ieşire din războiul hitlerist era explicată ca fiind “singura cale de salvare a monarhiei, singura modalitate prin care ar fi putut să fie absolvită de răspunderea ce îi revenea de a fi patronat regimul militaro-fascist (antonescian – nota mea) şi dezastrul ţării“.

Revoluţia din Decenmbrie 1989, chiar dacă a fost înabuşită rapid şi folosită ca paravan pentru lovitura de stat a găştii de comunişti conduşi de Ion Iliescu, a dărâmat totuşi sistemul, comuniştii pierzându-şi puterea absolută (pe care se străduiesc din răsputeri s-o recupereze). Multe din falsurile comise asupra istoriei naţionale au putut astfel ieşi la lumină. Prin urmare şi fraudarea Actului de la 23 August 1944, al cărui iniţiator a fost în realitate MS regale Mihai I şi nu partidul communist.

Ne mai fiind de nici un folos comuniştilor, ba, dimpotrivă, fiind un act demascator şi acuzator, 23 August nu a mai fost o acţiune prin care sistemul de apărare german din Balcani a fost pus la pământ, nu a mai scurtat durata războiului cu 200 de zile, salvând zeci de mii de vieţi şi oprind producerea multor dezastre materiale, lucruri recunoscute de presa internaţională a vremii, nu mai este un act care a spălat obrazul României pătat de intrarea în război alături de Hitler. Nu, 23 August a fost un act de trădare al regelui Mihai şi fără nici o noimă îl acuză că a băgat ţara în război, că i-a adus pe ruşi în ţară. Nemaiştiind ce vini să-i mai găsescă, sfidând orice logică l-au acuzat până şi de instaurarea regimului comunist. Când de fapt a fost silit să abdice pentru că “a incercat să se opună procesului de transformare revoluţionară a ţării”.

Criminalii, uzurpatorii şi impostorii îşi urăsc victimele. De ce-l urăsc comuniştii /comunistoizii pe Majestatea Sa ? Pentru că trăieşte, fiind mărturia vie a imposturii lor.