“A descrie comunismul în realitatea lui rămâne un delict de opinie” – Jean Francois Revel

La 21 de ani după căderea nazismului, Mao (“far al gândirii umanitătii”, cum l-a numit Giscard d’Estaing) şi-a trimis gărzile de adolescenţi să declanşeze şi să ducă la bun sfârşit Revoluţia Culturală. Rezultatul – 5 milioane de morţi şi distrugeri de neimaginat provocate patrimoniului cultural chinez! Hitlerjungend? Nici vorbă! Mao nu era nazist, era comunist, şi pe lânga gărzile roşii maoiste tinerii lui Hitler chiar erau nişte mucoşi. Rezultatele o dovedesc.

Ca un omagiu adus culturii maoiste, marele Pierre Cardin a lansat pe piaţă “moda Mao”! Gadgeturile leniniste şi staliniste au fost înlocuite cu cele maoiste, pentru ca azi, CHE, “să-i îmbrace” pe toţi cei ce se simt “cool”. Aşa că mă întreb: de ce nu ar purta Victor Ponta, într-o încercare revoluţionară de a depăşi barierele modei, un tricou de firmă cu chipul lui Mussolini pe el? Doar Mussolini declara cu mândrie: “Socialismul mi-a pătruns în sânge”; iar marele Lenin spunea despre el: “Mare păcat că l-am pierdut. E un bărbat puternic care ne-ar fi dus partidul spre victorie”. Şi asta pe vremea când Che Guevarra nu era nici măcar în stadiu de proiect.

Da, un tricou roşu cu chipul lui Mussolini pe el! Doar în materie de socialism, Il Duce prezintă garanţii; şi ce garanţii! Tatăl lui a fost fierar şi-un socialist zelos, membru al Primei Internaţionale Socialiste alături de Marx şi Engels, nu o bogată “năpârcă burgheză” ca ăla de i-a fost tată lui CHE, iar Il Duce şi-a primit acest vestit supranume nu de la tovarăşii din marşul asupra Romei, ci de la tovarăşii de luptă socialişti, în vremea când era “farul” partidului.

Un tricou roşu pe spatele căruia să fie trecute cu litere negre nu cuvintele lui CHE (“Dacă ai îndoieli omoară-l”), ci ultimile cuvinte ale comunistului Nicola Bombacci rostite înaintea execuţiei: “Trăiască Mussolini! Trăiască Socialismul!”
Ei? Cum ar fi să-l vedem pe Victor Ponta, cel care se caracteriza ca ”un om de stânga pur şi dur”, dar şi pe numeroşii tineri (elevi, studenţi, cântăreţi, artişti plastici, scriitori, intelectuali sau doar simpli cocalari) ce îl “afişează” pe CHE, îmbrăcaţi în tricouri cu Il Duce pe faţă, şi cu cuvintele lui Bombacci pe spate?

O imagine imposibilă!

De ce? Ar fi un semn de respect faţă de un înaintaş de marcă. Pentru că Il Duce, părăsind ,”casa fratelui” şi mutându-se în a sa proprie, şi-a pierdut “imunitatea ideologică”! Corect spus! Rămânea socialist, putea să ucidă cu mâna lui sute (aşa cum a făcut-o marele CHE) şi era azi adulat, dar, neorientat politic, a ales să devină socialisto–populist, adică fascist, şi a sfârşit nu numai spânzurat de picioare, dar şi blamat de către posteritate.

Uitaţi-vă însă la Stalin! Un criminal de calibru greu, dar un criminal bun! N-a omorât unu’, doi, ar fi fost grav, ci vreo 40 de milioane! Adică statistică, cum spunea chiar el, şi pe asta n-o mai cuprinde alienatul ideologic cu mintea. Despre Tătuca, disidentul Vladimir Maximov scria: “Pe viitor, enciclopedia universală îl va califica pe Hitler drept un mic tiran nesemnificativ, contemporan cu Stalin”.

Şi ce dacă? Câţi or să deschidă enciclopedia universală? O fi auzit Maximov de Mosfilm, dar de puterea de convingere a televiziunii, sau de Hollywood n-a auzit cu siguranţă! Istoria se rescrie şi se învaţă, şi nu de ieri de azi, cu ajutorul imaginilor. Şi-n istoria asta există numai criminalii răi, naziştii, adică ăia fără imunitate ideologică; criminalii buni… pe ici pe colo, prin rarele “note de subsol”. Sau, cum atât de bine spunea Vladimir Bukovski: “Şi nici unul (film) despre tragedia a sute de milioane de oameni cu adevărat victime ale comunismului. La urma urmei, examinaţi producţia Hollywood-ului, acea citadela a stângii americane, din acest unghi, şi vă veţi putea convinge: nu există nici măcar un film care să reflecte cinstit şi serios marea tragedie a secolului nostru… Un istoric pus în situaţia să judece secolul nostru după filmele de la Hollywood n-ar înţelege nimic. Foarte posibil ar ajunge să conchidă că noi am trăit sub ameninţarea permanentă a fascismului sau a unor generali americani demenţi. Comunismul, dacă cumva a existat, n-ar fi înfăţişat decât ca un lucru foarte îndepărtat şi deloc ameninţător. Temerarul James Bond însuşi se lupta nu cu KGB-ul, ci, adesea, alături de el împotriva unui super – Konzern dirijat, cum se cuvine, de un capitalist nebun.”

Hitler, “acea voce a neantului” cum îi spunea Cioran, îşi merită soarta! Stă legat la stâlpul infamiei în “clubul criminalilor răi” şi este hulit şi scuipat zilnic. Repet: o merită cu vârf şi îndesat! A ajuns acolo pentru că, naiv, a ucis în numele “urii de rasă”, în loc sa ucidă, aşa cum atât de mulţi au considerat şi consideră ca este normal, în numele “urii de clasă”.

Pentru că “ura de clasă” înseamnă dragoste, cum atât de frumos şi emoţionant totodată scria ziaristul comunist Roland Leroy: “La originea nazismului se află ura faţă de oameni. La originea comunismului se află dragostea faţă de oameni”.
Prin urmare, dacă ucizi din dragoste eşti iertat! Şi nu mai eşti numit vocea neantului, ci vocea poporului, iar Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot sau dinastia Kim (câteva nume din lunga listă de membri ai “clubului criminalilor buni”), care au “iubit” atât de mult, sunt cu atât mai demni de iertarea tuturor. Fără îndoială că Charles Baudelaire, poetul ce s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi s-a declarat de partea Satanei, s-a gândit, profetic, la ei, atunci când a scris: “Adevăratul sfânt este cel care biciuieşte şi ucide oameni pentru binele oamenilor”.

În comunism, singura intreprindere fruntaşă în productie, pe bune, este lagărul! Prin urmare, la 30 de ani după desfiinţarea lagărelor naziste, în “leagănul democraţiei şi al libertăţii”, vorbesc de Uniunea Sovietică, mai existau încă 2.000 de lagăre active, ce “găzduiau” 5 milioane de deţinuţi, dintre care 20.000 mureau în fiecare an! Numai că spre deosebire de cei care muriseră cu zeci de ani în urmă în lagărele naziste, cei de acum o făceau “de partea bună a baricadei”, cum scria cu îndurerata ironie, Jean Sevillia. Sau cum, cu har eufemistic, se exprima ziaristul şi scriitorul comunist Pierre Daix, fost deţinut la Mauthausen: “Centrele de reeducare formează unul dintre cele mai frumoase titluri de glorie ale Uniunii Sovietice”!

Aşadar, lagăr de concentrare nazist = lagăr de concentrare nazist, în timp ce lagăr de concentrare comunist = centru de reeducare! Unde, ne asigură comunistul, te acoperi de glorie când te acoperă pământul!

Atunci când deţinutul comunist Pierre Daix, ca şi deţinutul socialist Leon Blum, au fost eliberaţi din desfiinţatele lagăre naziste, deţinutul rus Alexandr Soljeniţin şi alte milioane şi milioane de zeki (deţinuţi politici n.a.) aidoma lui, au continuat să zacă, unii pentru zeci de ani, în spatele sârmei ghimpate a “centrelor de reeducare” comuniste; instituţia lagărelor înfiinţată la ordinul lui Lenin a fost desfiinţată la ordinul lui Boris Elţîn! Cu toate acestea, fostul zek Soljeniţin nu i-a scuipat în faţă fostului deţinut Pierre Daix: “Centrul de reeducare de la Mauthausen este unul dintre cele mai frumoase titluri de glorie ale Germaniei Naziste”. Şi asta pentru că, nefiind comunist ca Pierre Daix, nu iubea atât de mult oamenii.

După ce regimul colaboraţionist nazist de la Vichy a fost doborât, L’Humanite scria, mare, pe prima pagină: “Ura este o datorie naţională”! Semnalul fiind dat, s-a produs purificarea: 10.000 de colaboraţionişti executaţi şi “sute de mii condamnaţi la închisoare sau cu verdicte de ‘nedemnitate naţională’ “. A urmat procesul de la Nurnberg unde nazismul a fost judecat şi condamnat în mod irevocabil.

Atunci, nici unul dintre martorii “purificării”, nici unul dintre cei care suferiseră, nu a rostit cuvintele pe care fostul disident Bronislaw Geremek le va rosti, în Polonia, o jumătate de secol mai târziu: “O găsesc de neacceptat într-o Europa democratică… Ea doreşte să supună între 400 de mii şi 700 de mii de oameni acestor proceduri de lustraţie… Ea dă naştere unei forme de “Minister al Adevărului” şi de “poliţie a memoriei”.”

Nimeni n-a avut după război, când criminalii şi complicii lor urmau sa fie pedepsiţi, neruşinarea şi curajul să scuipe pe mormintele victimelor. După jumătate de secol au avut! Iar cine îşi amintea crimele, era poliţist!

Aşa cum remarca istoricul Stephane Courtois – coordonatorul “Cărţii Negre a Comunismului”: “crimele comunismului par menite a putrezi în lăzile de gunoi ale istoriei”. Şi Courtois ne explică de ce: “Mişcarea comunistă care a pus mâna pe putere în noiembrie 1917, a murit în 1991, însă comuniştii n-au murit, ci s-au reconvertit în social–democraţi, în social–liberali sau în ultra–naţionalişti.

Niciun proces juridic serios nu a existat pentru a-i condamna pe aceşti călăi”.
Condamnare? Lenin a fost împăiat şi nu condamnat! Astăzi, simbolul celui care poreclise Comisariatul pentru Justiţie, Comisariatul pentru Exterminare Socială, este readus în prim plan. Bunul Lenin în locul incomodului Stalin! Incomod pentru stânga occidentală, nu şi pentru ţara pe care a “păstorit-o” şi unde 47% din populaţie, în frunte cu Putin, îl consideră un “creator”!

tinerii căsătoriţi nu-şi fac încă poze. Obiceiul a devenit tradiţional însă de-a lungul şi de-a latul întregii Rusii! Şi asta pentru că pe soclurile de unde “Bunul Lenin” îi veghează, în mii de exemplare, pe tinerii ce zâmbesc fericiţi, nu apar scrise directivele sale: “Împuşcaţii pe conspiratori şi pe şovăelnici fără să întrebaţi pe nimeni” , “Închideţii pe cei dubioşi în lagăre de concentrare”, “Pădurile în care se ascund bandiţii (ţăranii răsculaţi n.a.) trebuiesc curăţate cu gaze asfixiante. Este necesar un calcul foarte précis pentru ca norul de gaz asfixiant să se răspândească în toată pădurea şi să omoare orice vietate s-ar ascunde acolo. Doi inspectori de artilerie trebuie să elibereze de îndată numărul corespunzător de baloane de gaz asfixiant.”

Viitorul mareşal Tuhacevski, “având la dispoziţia sa peste 50.000 de soldaţi, trei trenuri blindate, aproximativ 70 de tunuri de câmp, sute de mitraliere şi o unitate de aviaţie”, i-a adus ordinul la îndeplinire: ”În cazul în care se opunea rezistenţă, soldaţii ardeau satele în intregime, trăgeau direct în colibele sătenilor şi nu luau prizonieri”; acest pasaj scris de istoricul sovietic Dmitri Volkogonov, fost general în Armata Roşie, nu descrie comportamentul trupelor SS în timpul celui de-al doilea razboi mondial, ci modul în care au acţionat soldaţii Armatei Roşii, conduşi de Tuhacevski, pentru a reprima răscoala ţăranilor muritori de foame din regiunea Tambovului! Hitler l-a plagiat pe Lenin! Din cauza asta nu-i ridică nimeni statuie!

Gaze asfixiante, tunuri, sate rase de pe faţa pământului! Fără prizonieri: “La originea comunismului se afla dragostea faţă de oameni”! Cutremurat, Berdiaev îşi nota: ”Bolşevicii parcă sunt veniţi de pe altă lume, au ceva străin în ei. Asta îi face să fie înfricoşători”.

Condamnare? Jean Sevillia scria: “Din 1990 până în 1997, ‘un mare ziar de seară’ a vorbit de 480 de ori despre nazism şi de 7 ori de stalinism, de 105 ori despre Auschwitz şi de 3 ori despre gulag”! France–Soir înfiera ororile nazismului, ce se prăbușise cu aproape 60 de ani în urmă, dar nu pomenea mai nimic despre ororile comunismului, ce se prăbuşise doar de câteva luni!

Condamnare? Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Lituania, în 2007, cu cinci voturi voturi la două, pentru violarea articolului 14 al Convenţiei Europene a drepturilor omului, pentru discriminare la adresa a 2 (doi) foşti agenţi KGB – Sidabras şi Dziautas! Deoarece nu se deconspiraseră voluntar, potrivit legii din februarie 2007, celor doi li se interzisese pe timp de zece ani angajarea în instituţiile statului. Să nu uităm: “sute de mii condamnaţi la închisoare sau cu verdicte de ‘nedemnitate naţională’ “.

Prin urmare, dacă ai servit cu credinţă partidul comunist în cadrul KGB, acţionând sub toate formele contra propriei populaţii, nu este o crimă şi nu poţi fi pedepsit! Ai imunitate ideologică! Cine a servit cu credinţă partidul nazist, în cadrul Gestapo, acţionând sub toate formele contra propriei populaţii, a încălcat grav drepturile omului şi faptele lui nu se vor prescrie!

Condamnare? Comisia de la Veneţia a hotărât, în cadrul celei de a 94–a sesiuni plenare din martie 2013, că interzicerea simbolurilor comuniste în Republica Moldova încalcă drepturile omului şi libertatea de exprimare!
„Fiecare are dreptul la liberă exprimare. Acest drept include libertatea de a căuta, primi şi comunica fapte şi idei”, ne asigură experţii Comisiei, care a cerut Republicii Moldova să anuleze legea!

Comisia de la Veneţia a interzis însă simbolurile naziste! Regimul Partidului Naţional–Socialist al Muncitorilor Germani a fost unul criminal. Aşadar, criminalii răi nu au dreptul la liberă exprimare, nu au “libertatea de a căuta, primi, şi comunica fapte şi idei”. Asta este o hotărâre dreaptă! Numai criminalii buni au libertatea să o facă! Si asta este azi o hotărâre dreaptă!

Pe bună dreptate poţi gândi că de criminalii răi şi de discipolii lor am scăpat, dar discipolii criminalilor buni au rămas si au putere de decizie! Şi asta pentru că în niciuna din fostele ţări comuniste, atunci când a fost “decretată” căderea comunismului, nimeni nu s-a încumetat să gândească, să scrie, sau să rostească: ”Ura este o datorie naţională”!

De ce?

După zeci şi zeci de ani de comunism, oamenii se învăţaseră cu “dragostea”; uitaseră ce-i ura.

Surse:
“Lenin – o noua biografie” – Dmitri Volkogonov, Ed. Orizonturi
“Pradatorii de la Kremlin” – H. Blanc si R. Lesnik, Cartier istoric
“Terorismul intelectual” – Jean Sevillia, Ed. Humanitas
“Fascismul liberal” – Jonah Golberg, Ed. Polirom
“Teroare si liberalism” – Paul Berman, Ed. Curtea Veche