FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

In Alb si Negru: Despre rasisti si progresisti in America

Am fost acuzat cu ceva timp in urma  de  rasism. Culmea, chiar de catre fiu-meu! Totul a pornit de la o gluma. Una cu Ceausescu, in Africa:

Cica nea Nicu – mare si neintrecut vinator – ar fi fost invitat odata la un safari de catre Reagan si Gorbaciov (presedinti si ei, dar nu chiar de talia geniului din Carpati).
Dupa vreo doua ceasuri, Reagan se intoarce cu un leu de toata frumusetea. Apare si Gorbaciov, cu o zebra.

Mai asteapta ei vreun ceas si, in sfirsit, se intoarce si Ceausescu, cu mina goala.

-Am avut o zi proasta, se vaita el. Nimic vrednic de impaiat. Dar am impuscat si eu acolo, o pereche de plisnoi.

-Da’ce naiba vietati or fi alea ca noi n-am mai auzit de-asa ceva? – intrebara, intr-un glas, presedintii aia doi, mai neinsemnati.

-Pai, erau mici de statura, aveau pielea neagra, si inainte sa-i impusc, strigau “Pliz no! Pliz no”!

Asta a fost tot.

Nu sarmanii pigmei erau tinta acelei glume – ci toarasu’ Ceusescu a fost. Dar degeaba ma justificam eu – fiu-meu nu si nu, sa nu mai spun nimanui gluma respectiva, ca e rasista si gata. Mi-as putea pierde slujba, sau pozitia sociala – daca as fi cineva; (noroc ca sunt un nimeni).

 sursa
sursa foto

Intr-adevar, America anului 2014 este supersensibilizata la orice este perceput ca avind o conotatie rasista: o gluma, o caricatura, chiar si numele unei echipe de fotbal, precum Redskins. Exista acum pericolul de a-ti pierde slujba daca nu-ti ceri imediat scuze, in public, pentru “crima” de a rosti, scrie sau desena ceva ce poate fi interpretat de unii a fi rasist. Saptamina trecuta, o simpla mustata intr-o caricatura despre imigratia ilegala ar fi fost, cica, suficienta dovada ca autorului nu-i plac mexicanii… asa ca ziarul Indianopolis Star a trebuit  sa-si ceara scuze.

Cu vreo doua saptamini in urma, Daniel Handler, un scriitor, si-a cerut scuze pentru nesabuinta de a spune in public ca o amica de culoare, tot scriitoare, este alergica la pepeni (watermelon and fried chicken – pepenele verde si puiul prajit au conotatii rasiste cind sint folosite cu referinta la o persoana de culoare). Bineinteles, Handler si-a cerut iertare si a donat si $110 000 dolari ca sa arate cit de rau ii pare (aici).

Daca o gluma te poate costa mult, folosirea cuvintului care incepe cu litera “n”, te poate nenoroci din punct de vedere financiar, social sau politic  (the “n” word = nigger; vezi mai jos istoria acestui cuvint) ; pentru crima aceasta nu prea exista iertare, mai ales daca n-o ceri destul de convingator (vezi cazul lui Michael Richards, actorul din Seinfeld sau Paula Deen, “Regina Untului” (aici).

E interesant ca acest cuvint interzis, nu a avut nici o conotatie rasista pina la sfirsitul anilor 1800  (inseamna, simplu, “negru” de la latinescul “niger”). A fost inlocuit cu negro, colored, black, iar astazi varianta corecta politic e “african-american” (aici si aici).

Cind gluma se ingroasa – De la rasismul verbal la cel violent

Cu toate ca mii de tineri mor anual in razboiul “negru-cafeniu” (“black vs. brown” war – mexicani contra afro-americani) aceste conflicte nu prea fac mare vilva in presa americana (detalii).

Ceea ce trezeste interesul mass-mediei este discriminarea si violenta albilor impotriva negrilor. Orice act de violenta al unui alb impotriva unui negru – detaliile, adesea nici nu mai conteaza – este privit ca o dovada clara a rasismului acestuia. Nu conteaza daca albul e in legitima aparare (cazul George Zimmerman), nu conteaza daca politistul alb actioneaza legal iar victima e un tilhar si un agresor (cazul Ferguson) – daca incidentul e filmat si facut public, opinia publica si in special presa de stinga va concluziona ca persoana alba e musai de vina pentru ca, nu-i asa, albii sint rasisti.

Desi afro-americanii comit de 39 ori mai multe crime violente impotriva albilor decit invers, publicatiile progresiste de-aici nu indraznesc sa acuze pe acesti criminali de rasism. Au devenit virale clipurile de “knockdown game” – afro-americani, pe strada, facind KO o victima dintr-o singura lovitura (detalii).

Desi toate victimele acestui “joc” criminal sint albe, media progresiste incearca sa ne convinga ca aceste acte de violenta nu au nimic de-a face cu rasismul!

Desi e un fapt stiut ca cel mai vocal rasist din America e un prieten si consilier de-al lui Obama – adica Al Sharpton – mass-media progresiste, pe linga faptul ca nu baga in seama rasismul acestuia, il mai si rasplateste cu un program pe canalul MSNBC! Iata aici un clip al acestui sfetnic prezidential, in care ataca rasa alba si cea galbena, deopotriva:

Cu toate acestea, cineva din Romania sau de-aiurea, care se informeaza doar din presa locala – dar chiar si cei care se considera mai luminati fiindca se adapa de la surse precum New York Times, CNN etc. – va avea impresia (sau poate chiar certitudinea) ca si in ziua de astazi populatia de culoare e discriminata, persecutata, nedreptatita.

Vazind multimile de protestanti demonstrind – mai mult sau mai putin pasnic – pe strazile marilor orase, evident, se va trage concluzia ca DA, avem o problema.

Una mare de tot.

Sintem, adicatelea, rasisti.

“Sintem” – adica noi, fetele palide.

Problema aceasta – pretinsa sau reala – a rasismului in America m-a preocupat inca de cind am ajuns in aceasta tara. Mai exact din ziua cind unul din copiii mei – un tinc de vreo doi ani si jumatate – a vazut pentru prima data in viata lui, un negru. Nu se mai satura privindu-l… Bietul om, enervat de mogildeata protapita in fata lui, s-a dat vreo zece pasi mai incolo; tincul meu… dupa el; (eram intr-un aeroport). Niste vorbe nu prea duioase – judecind dupa tonul rastit in care i le-a adresat micului “rasist” – m-au facut sa alerg repede ca sa-mi salvez odrasla. Am incercat, cu engleza mea de balta, sa-i explic ca sintem niste proaspeti emigranti, ca fiul meu nu a vazut in Romania oameni de alta culoare, s.a.m.d. N-a tinut. Ori nu m-a inteles. Ori a inteles ca sint seful KKK din Romania. (Culmea ironiei: dupa un sfert de secol, cine ma acuza ca spun bancuri rasiste?? Exact tincul de-adinioara, acum ofiter in armata SUA, si care nu tolereaza nici umbra de “rasism”… Ce ti-e si cu corectitudinea asta politica).

Incidentul de mai sus, m-a marcat pentru mult timp si mi-am dat seama ca, intr-adevar, exista un anumit nivel de tensiune si de neincredere intre albi si negri. Inca exista suspiciune, animozitate, in ciuda faptului ca visul lui Martin Luther King s-a implinit. Si a fost chiar depasit, daca luam in considerare faptul ca negrii se bucura acum de toate drepturile civile rezervate cindva albilor ba inca si de alte citeva in plus (cum ar fi, de exemplu, prioritatea sau dreptul de a fi admisi in institutii de invatamint inaintea albilor, de a forma organizatii doar pentru ei – NAACP-National Association for the Advancement of Colored People si inca vreo alte doua sute – reviste doar pentru ei, canal TV doar pentru ei… lista e prea lunga pentru a fi pomenita in intregime).

Si, totusi, nu e bine.

Chiar daca au murit sute de mii de albi pentru ca sclavia sa fie abolita, chiar daca presedinti, avocati, lideri religiosi sau politici s-au luptat pentru desegregare, chiar daca avem afro-americani in Curtea Suprema si in Congress, chiar daca America si-a votat un presedinte de culoare, sintem totusi, ca natiune, apasati de spectrul acuzatiei de rasism.

Cine spune asta? Chiar oameni din anturajul presedintelui: seful Justitiei, Eric Holder, Michelle, intiia domna a tarii, congresmani, presa de stinga etc.

E firesc, asadar, sa punem urmatoarele intrebari:

  • Daca inca exista rasism in America atunci care e cauza lui?
  • Cine are interesul sa creeze si sa perpetueze acest climat de tensiune, intre albi si negri?
  • De ce, cind un politist negru ucide o victima alba nu au loc revolte, nu se da foc la magazine, nu se vad gloate de albi furind din magazine si nici nu se da foc la masinile politiei – dar cind politistul este alb si victima e un afro-american se iese in strada la jaf si distrugere de bunuri?
  • Cine profita de pe urma acestor revolte si demonstratii de strada?
  • Care este rolul mass-mediei in toata afacerea asta?
Sclavie, abolitionism, razboi si rolul mass-mediei. Putina istorie

Nimeni nu contesta faptul ca sclavia si comertul cu sclavi a fost cel mai dureros si rusinos capitol in istoria Americii. Oameni care se pretindeau a fi morali si crestini  considerau sclavia un lucru normal si negrii o rasa inferioara. “Black Codes”, “Slave Codes”, “Dred Scott Decision” “Jim Crow Laws” si multe alte legi consfinteau pedepsirea, discriminarea si segregarea populatiei de culoare.

Abolirea sclaviei a fost principala cauza a razboiului de secesiune si a divizat America in Nord si Sud. A divizat partide, institutii, familii si chiar biserici (metodistii si baptistii, de exemplu). Si atunci – intocmai ca si acum, de altfel – mass-media a avut un rol important in a forma si influenta opinia publica.

Precum CNN sau New York Times in ziua de azi, ziarele timpului si publicatiile cele mai influente, atit din Nord, cit mai ales din Sud, au exagerat, au turnat gaz pe foc, au creat atita ura incit n-a mai fost posibila o rezolvare pasnica a conflictului, si astfel,  razboiul a ajuns sa fie inevitabil.

Abolitionistii (cei care sustineau abolirea sclaviei) – in frunte cu presedintele Republican, Lincoln – erau zugraviti si caricaturizati in publicatiile Sudului ca niste anticristi ce voiau sa dea drumul la milioane de sclavi ca sa ucida, sa violeze, sa arda si sa distruga proprietatile albilor din statele sudice. In Nord, ziarele vremii ii caracterizau pe sudisti ca pe niste brute care biciuiau si torturau sclavii, despartind fara mila parintii de copii. Exagerari si fictiuni de acest fel – cel mai semnificativ exemplu fiind romanul Coliba Unchiului Tom – au avut darul de a atita si grabi declansarea razboiului.

Cind, la inceputul razboiului, Lincoln a intilnit-o pe Harriet Beecher Stowe, autoarea romanului cu pricina, cica ar fi exclamat: ”So this is the little lady who started this great war” (deci asta e micuta doamna care a declansat acest mare razboi).

Rasism + KKK = Partidul Democrat

Un progresist nu poate defini cuvintul “rasist” in ziua de azi fara a-l asocia cumva cu termeni precum conservator, Tea Party, alb, etc. Si, bineinteles,  Republican. Democratii, in schimb, sint vazuti ca aparatorii vaduvei si-a orfanului, a saracilor si oropsitilor.

Adevarul nu poate fi mai departe de realitate:

Click pe imagine
Click pe imagine

Partidul Republican a fost fondat de abolitionisti, de cei ce doreau cu ardoare eliberarea sclavilor de pe plantatiile Democratilor din Sud. Primul presedinte Republican, Abraham Lincoln a fost cel care infaptuit aceasta, salvind astfel Uniunea. KKK (Ku-Klux-Klanul) a fost conceput ca o forta militara servind interesele Partidului Democrat, ale proprietarilor de plantatii, pentru a restaura suprematia albilor si pentru a asasina lideri Republicani.

Republicanii au fost asadar cei care si-au dedicat viata in scopul eradicarii sclaviei, redind astfel libertatea negrilor de pe plantatiile Democrate. Daca acesta e adevarul istoric, se pune atunci intrebarea: Cum de populatia de culoare ajuns din nou sclava si dependenta de plantatiile Democrate?

Daca Republicanii au fost cei care au introdus legi pentru a da drepturi civile negrilor, inclusiv dreptul la vot, iar Democratii au respins mereu aceste legi – de ce astazi 90% din votul negrilor e dat Democratilor? Raspunsul ni-l da un presedinte american care a avut un aport major la readucerea populatiei de culoare sub controul Democratilor: “I’ll have those niggers voting Democratic for the next 200 years.” Sint cuvintele presedintelui Lyndon Johnson, spuse catre doi guvernatori democrati cind a semnat Legea Drepturilor Civile din 1964 (Civil Rights Act).

Presedintele Johnson s-a opus vehement acelui proiect de lege, pe cind era congressman si presedinte al Senatului. Ca presedinte si abil politician, a semnat-o, caci si-a dat seama de imensele beneficii politice pentru democrati. Prin feluritele programele din a sa “Mare Societate” (Great Society), “Razboiul asupra Saraciei” (War on Poverty) “The Food Stamp Act” (bonuri pentru alimente) a reusit sa creeze un segment al populatiei dependent de guvern si deci, recunoscator la urnele de vot. Johnson a fost sigur ca generatii de afro-americani vor vota Democrat daca li se da un “hand out” in loc de un “hand up” – o pomana in loc de ajutor ca sa umble pe picioarele lor (to give a hand up = a ajuta pe cineva sa se ridice in picioare). Cititi Some Of The Lost History In The Civil Rights Movement

Ce a urmat, se stie si se poate observa cu ochiul liber in toate “plantatiile” din orasele conduse de Democrati, precum Detroit, Chicago, Baltimore Milwaukee si multe altele. Familiile populatiei de culoare sint dezmembrate, copiii se nasc fara tata in familie, apartamentele in care locuiesc, subventionate de stat, sint neingrijite etc. Avorturi, omucideri, violuri, jaf cu arme de foc, trafic si consum de droguri – si multe alte crime – sint un lucru foarte obisnuit in cartierele si ghetourile populatiei de culoare, avind loc cu o frecventa mult mai ridicata de restul populatiei. Vedeti Federal Statistics of black on white violence, with links and mathematical extrapolation formulas.

Prinsi in lanturile dependentei de guvern, afro-americanii ramin credinciosi partidului Democrat, in care s-au aciuat urmasii fostilor proprietari de plantatii. Si Democratii le dicteaza acum cum sa voteze, unde sa locuiasca, ce scoli sa urmeze etc. Le asigura minimul necesar pentru trai in schimbul voturilor lor, care le asigura Democratilor puterea si victoria in campaniile electorale. Acestor Democrati nu le pasa citusi de putin ca dependenta distruge simtul de responsabilitate, motivatia de a munci si de a invata, ambitia de a fi cu adevarat liberi si de a-si croi un rost in viata mergind pe propriile picioare.

A evada de pe o astfel de plantatie Democrata e foarte greu. Si, culmea, cei ce o fac – precum Allen West, Ben Carson, Condi Rice, Walt Williams, Thomas Sowell etc. – daca indraznesc sa atace clica parvenitilor care beneficiaza si exploateaza orice conflict rasial (gen Al Sharpton sau Jesse Jackson) primesc imediat eticheta de Uncle Tom (docili, supusi stapinilor).

Adevaratii rasisti ai Americii de astazi

E interesant faptul ca massmedia progresista nu considera ca problemele din comunitatile de culoare au ceva de-a face cu Democratii. Nici vorba; de vina e – ati ghicit – rasismul: politai albi care aresteaza doar tineri de culoare, business-uri care nu vor sa-i angajeze, republicanii care nu sint de accord cu “affirmative action”, dar care vor mereu sa taie din ajutoarele sociale, din banii alocati scolilor etc.

Nici o vorbulita despre vina acelor lideri sarlatani care pretind ca poarta mantaua lui Martin Luther King – lideri precum Jesse Jackson and Al Sharpton – care isi asuma si titlul de “reverend”… dar care sint niste lupi in piei de oaie; niste imorali si stricati care au intretinut relatii sexuale cu amante in timp ce nu erau inca divortati; niste extortionisti, gata sa scuture de bani orice organizatie care se lasa intimidata de amenintarile lor.

Lucrurile se petrec cam asa:
Se plange cineva ca n-a fost promovat la nu stiu ce companie fiindca e afro-american? Sau ca minoritatea de culoare e prea… in minoritate in comparatie cu albii? Ca nu e reprezentata in Boardul de conducere? Nu conteaza cit de adevarata e chestia – Jesse Jackson, marele santajist rasist va face un scandal nemaipomenit, va ameninta respectiva companie cu boicot si “bad press”… asa ca Toyota, Anheuser Busch etc. vor trimite imediat un CEC pentru Rainbow-PUSH Coalition, organizatia condusa de Jackson (din dolarii respectivi, reverendul si fostul catindat la presedintia Americii a intretinut o amanta cu care a avut si o fetita in Mai 1999… e cu totul o alta poveste – dar moralitatea e pentru conservatori, nu si pentru progresisti). Vedeti aici.

La fal a procedat si Al Sharpton cu companii precum GM, Chrysler, Honda etc (aici si aici).

Acesti oameni sint, de decenii, liderii de frunte ai comunitatii afro-americane. Ei au incurajat proteste peste tot in America; ei baga in capul afro-americanilor ideea ca albii trebui sa le restitue bani pentru “slavery reparations”… si au si calculat cite zeci de mii de $ trebuie sa primeasca fiecare; ei sint vinovatii morali pentru distrugerile din orase precum Los Angeles si Ferguson, pentru suferintele celor raniti, pentru vietile omenesti pierdute din cauza acestor revolte etc.

O vina insemnata o are si massmedia progresista care, inainte chiar ca verdictele sa fie date in cazul lui George Zimmerman si cel al politistului din Ferguson, Darren Wilson – ambii acuzati ca si-ar fi impuscat agresorii din motive rasiale – au concluzionat ca rasismul ar fi fost un motiv; nu au prezentat toate datele problemei sau le-au prezentat partinitor. In multe articole si editoriale au incercat chiar sa justifice revoltele si actiunile violente ale protestatarilor. In timpul revoltelor din Los Angeles, (cazul Rodney King) soltate cu 53 de morti, peste 2000 de raniti si zeci de milioane de dolari pagube – ziarul L.A. Times a avut chiar o rubrica intitulata “Understanding the Riots” – “Sa intelegem (cauza) revoltelor”.

Obama catre protestatarii din Ferguson: Nu dati inapoi!

Cind un individ de teapa lui al Sharpton devine… consilier al Presedintelui SUA pentru probleme rasiale, inseamna ca America nu e pe miini bune. Caci cine se aseamana, se aduna. Dintr-un articol in New York Times din 16 noiembrie, aflam ca, inainte de a merge la protestatarii din Ferguson, Sharpton s-a dus la Casa Alba sa se consulte cu Obama. Mesajul transmis prin Sharpton catre protestatari – adica gloatelor de tilhari si incendiatori – a fost “Stay the course!” Nu dati inapoi! S-a vazut ce a urmat imediat ce a fost dat verdictul si politistul alb a fost gasit nevinovat: jaf si foc! Chiar tatal vitreg al haidamacului “martir” – a indemnat la foc si violenta: “Burn this bitch down”:

Concluzii

Ca inca mai exista rasism in America, nu incape vreo indoiala. Adevarul e, si aceasta am vrut sa demonstrez in articolul de fata, ca rasismul e in mod voit exacerbat si exploatat de catre o anumita categorie – i.e. stinga progresista, elite culturale si politice, cu scopul de a:

  • distruge, demoniza adversari (politici sau ideologici);
  • obtine puterea si a se mentine la putere (partidul Democrat);
  • influenta alegerile electorale si procesul legislativ prin neaprobarea de ID laws (legi care fac obligatorie prezentarea unui document de identitatate inainte de a vota; cica asta ar fi … rasist);
  • santaja, obtine avantaje materiale, finaciare (Affirmative action, slavery reparations);

Rasismul este vaca de muls a progresistilor care promoveaza o politica rasiala ; o metoda foarte eficienta prin care ei storc bani de la corporatii dar si support moral pentru cauzele lor. Rasismul e bita cu care stinga da-n cap dreaptei ori de cite se iveste ocazia (vezi recentul caz Cliven Bundy, vacarul din Nevada, pe care New York Times si CNN l-au declarat rasist si apoi au facut mare caz pe chestia asta, dindu-i atita importanta de parca ar fi fost reprezentantul Partidului Republican).

Da, avem rasism in America, caci avem si promotori ai urei rasiale; insa acestia au pigmentul la fel ca presedintele Obama, Eric Holder, al Sharpton si Jesse Jackson. Dupa cum a spus cindva si Thomas Sowell, unul dintre cei mai inteligenti urmasi ai sclavilor de odinioara: “I am so old that I can remember when most of the people promoting race hate were white” (Sint atit de inaintat in virsta incit imi aduc aminte de vremurile cind cei mai multi promotori de ura rasiala aveau culoarea alba!).

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Alex Pop

Alex Pop

14 Comments

  1. Alex Pop
    7 December 2014

    Nu stiu exact la cine se referea Thomas Sowell in citatul de la sfirsitul articolului dar iata zece rasisti foarte influenti (lista din care, socot eu, nu trebuia sa lipseasca J. Jackson) aici

  2. iulian ene
    7 December 2014

    Personal, estimez ca pana nu se ajunge la violente de amploare, LA riots la o scara mai mare, nu sunt sanse sa se reaseze lucrurile pe baze rationale. Deja in SUA lucrurile au trecut in patologic, iar “racist” si “homophobe” au intrat intre cele mai des uzitate 300 cuvinte uzuale din vocabularul americanilor. Vestul e bolnav de PC. Sa speram sa nu-l exporte la scara larga si in Romania, sa ne pomenim spalati la creier cu sclavia de 500 de ani a tiganilor, cu inducerea de sentiment de culpa si alte aiureli.

  3. Transsylvania Phoenix
    7 December 2014

    Sute de mii de albi si-au dat viata luptand pantru abolirea sclaviei in timpul razboiului civil. Si tot nu este indeajuns ca America sa-si spele pacatele trecutului. Democratii urla incontinuu in ziare si la TV acuzand pe Republicani de rasism – tocmai ei, care sunt urmasii segregationistilor si ai Ku-Klux Klan-ului si care au votat de nenumarate ori impotriva emanciparii negrilor. Este aproape de neinteles cum partidul Republican al lui Lincoln care a abolit sclavia si a luptat pentru drepturi civile a ajuns sa fie portretizat ca fiind rasist tocmai de partidul Democrat care a fost partidul proprietarilor de sclavi si al KKK-ului.
    Realitatea este ca Democratii nu s-au lepadat niciodata de sclavie si continua sa fie proprietari de plantatie. Iar acum plantatia nu se afla doar in sud, ci cuprinde intreaga America. Iar sclavii nu sunt doar negrii ci si mexicani. Democratii au abandonat biciul, crucea in flacari si linsarea ca metoda de intimidare si disciplinare a sclavilor in favoarea cardului EBT si al telefonului celular gratuit. Care sunt platite de fapt din taxele celor care sunt antreprenori si care muncesc – si care in marea lor majoritate conservatori Republicani.
    Numai in America…

  4. Vlad M.
    7 December 2014

    Democratii mereu au fost mai abili in a pacali. Dupa ce pe vremuri au creat o adevarata forta politica din dispretuirea negrilor, chipurile nedemni pentru a trai in jurul lor, acum se reorienteaza spre succesul electoral axat pe dispretuirea albilor. Istoria e unica lor problema, dar asta se rezolva usor cu ceva community organizers, invatatori de exceptie si profesori angajati in ideologizare. Cati dintre cei votantii democrati din tinerele generatii au habar ca republicanii au sustinut egalitatea in drepturi? Foarte putini. Asta e tot ceea ce conteaza, batalia pentru viitor, iar Partidul Democrat e cu cativa pasi inainte. Sa ne aducem aminte doar cati papagali din partea „dreaptă” s-au trezit vorbind ca Partidul Republican este un partid „mult prea alb”.

    Din pacate, nu se intampla numai in America. Si in Europa e cam la fel. Stanga alta data rasista da in cap dreptei pentru ca aceasta nu accepta (pana la capat) valorile Noii Stangi post-nationale. Ironia este extraordinara, fireste, dar pentru a o cuprinde e nevoie un minim de cunostinte adesea neatins de alegatorul de stanga cu varsta sub 35 de ani. ????

  5. Daniel
    7 December 2014

    Ca traitor pe meleagurile estului socialist salbatic al Americii unde nimic nu functioneaza iar coruptia din sistemul public bate coruptia anilor lui Ilescu/Nastase am avut deseori prilejul de a fi insultat in varii chipuri de fiecare data cand am criticat doctrina bolsevica care anima strafundurile Partidul Democrat si pe al lui lider negru de inept din Casa Alba. Alegerile din 2014 le-am sarbatorit de doua ori cu sampanie. Odata pentru America care pare sa fi iesit din coma, si odata pentru Romania care a iesit din coma de mult mai multa vreme daca judecam dupa alegerile din ultimii 10 ani. Paradoxal Romania e mai treaza decat America. Asteptam alegerile din 2016 sa vedem daca fiinta americana iese cu totul din coma sau a fost un reflex automat ce l-am confundat cu revenirea in simitiri …

  6. Cris
    7 December 2014

    Este timpul sa se creeze un contracurent cu ajutorul unor intelectuali atat albi cat si afro-americani. Thomas Sowell si Ben Carson sunt oameni de character cu care se poate coopera. Din pacate, stanga are un aparat de manipulare f serios, dar pana la urma exista un Dumnezeu care e deasupra a toate.
    Multumesc d-le Pop pentru articol. A-ti surprins o boala sociala care tinde sa se extinda.

  7. Daniel
    7 December 2014
  8. Alex Pop
    7 December 2014

    Excelent articolul lui Roger Simon. Intr-adevar, Obama si Holder – in loc s-ajute la eliminarea sau macar atenuarea conflictelor percepute de mainstream media ca fiind cauzate de rasism – au turnat mereu gaz pe foc. Da, sint niste rasisti, plamaditi din acelasi aluat ca si Al Sharpton (and no, I am not judging them “by the color of their skin but by the content of their character” – ca sa-l citez pe MLK)

  9. Daniel
    7 December 2014

    Speculez si spun: Obama si Partidul Socialist Democrat au avut doua strategii:

    1. ii facem pe tampatii astia se ne dea banii de pomana prin strategii “complicate” : apel la bunatate, caritate, tv shows, clipuri cu animalute, conferinte despre simpatie, etc care au pregatit terenul emotional pentru minciuna in care europenii traiesc cel putin de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si care se numeste “studii si servicii medicale gratuite” sau “Affordable Care Act” de care orice tampit care se intreaba unde i se duc taxele ar fi trebuit sa se indoiasca.

    Asta a mers o vreme dar acum s-a terminat cu totul.

    2. Daca tot a pierdut pe toate planurile, extern si intern, hai sa dam foc tarii prin diviziune rasiala. Asta merge bine pentru ca sunt milioane de analfabeti ilegali si incompetenti gata sa faca orice inclusiv crime caci oricum nu au nimic de pierdut, in tara de origine sunt tratati ca niste gunoaie si multi asta si sunt, in America primesc bani pentru prezenta, in plus sunt o multime de toate culorile legale care traiesc exclusiv din asistenta sociala si e prea tarziu si prea lene sa ia un job mai ales dupa fabricata cadere financiara din 2007… Pe scurt, daca nu v-am luat banii pe cale pasnica, ii luam prin violenta de tip bolsevic.

    Dar nu dau vina pe Obama, omul cu ideologie de tip leninst a fost votat de doua ori ceea ce nu s-ar fi intamplat daca majoritatea era normala la cap, Originile problemei sunt, precum in Occidentul European, lenea, ipocrizia, aroganta fara margini bazata pe ignoranta generala si anti-intelectualism majoritatii autohtonilor. Daca instalatorul cu licenta din NYC nu cerea intre 500 si 1000 de dolari doar sa arunce o privire, daca babetele cu trei case si 6 masini nu erau atat de avare incat sa nu plateasca nici macar un instalator sau electrician cu licenta care cere un pret corect inloc sa prefere imigranti ilegali, daca toti cretini care intra la universitati fie de stat fie private ar fi fost trimisi sa faca o meserie in loc sa ameninte profesorii ca nu le ofera note maxime cand ei nu cunosc nici aritmetica si nici gramatica limbii engleze, daca, daca,nu se ajungea la asta. Marea generatie de europeni care a construit America si de pe urma carora britanicii au tras foloasele fara macar sa spuna “thanks” a murit iar ceea ce au construit ei abia intretin putorile actuale care castiga mult mai mult si mai usor. Nefericitii aceia de europeni pe care scupia americanul de toate orientarile politice a construit cea mai vasta retea de metrou din lume, pe care MTA a decis sa o vopseasca abia acum cand crapa detot. Si culmea, le ia mai mult timp sa dea trei vopsele pe o statie de metrou decat celor care au construit statia de metrou. Lumea bate fleanca despre a fi conservator dar cand ii ceri unui conservator sa-ti ofere un pret corect sa nu te duci la imigrantul ilegal pe care el il destesta, nu vrea.. America trebuie sa se gandeasca bine de tot, datul din fleanca si ideologia nu rezolva problemele. A fi conservator inseamna a actiona in consecinta, or pana acum in afara de dezbateri, nu se vede mare lucru.. O natiune care de la stanga la dreapta nu vrea nici macar sa recunoasca cine a construit si conceput Brooklyn Bridge are o problema mare de tot.. Aceeasi critica se aplica Europei si tinerilor romani care dudie de ignoranta dar manevreaza uluitor celularul..

  10. AC
    7 December 2014

    excelent articolul, avem nevoie de asemenea analize elaborate pe mai multe teme ! dar nu ar strica sa fie puse diacriticele desi stiu ca e enervant.

  11. Alex
    7 December 2014

    Excepțional articol. Bine gândit și foarte bine exprimat. Cu aprobarea Dvs. Dnule Alex Popa ași vrea să mă refer la el și să vă citez ori de câte ori voi avea prilejul să scriu sau să vorbesc despre acest subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *