Zilele trecute s-a desfășurat în Cuba pregătirea unei noi Constituții care va fi adoptată după „consultarea populară” planificată pentru data de 13 august. Cum stau lucrurile cu consultarea populară în țările comuniste știm foarte bine, cei care am trăit destul cât să o vedem  pe vremea lui Ceaușescu. Evenimentul este pus în legătură cu sărbătorirea ocupării cazarmei Moncada, în 26 iulie 1953, „Dia de la rebeldia Nacional”, moment cunoscut ca început al revoluției comuniste cubaneze. Explicația oficială pentru schimbarea Constituției, oferită de președintele Diaz Canel, este că acum cubanezii au de a face cu un context nou, atât pe plan intern, cât și extern, și că trebuie puse în practică hotărâri ale Congreselor VI și VII ale partidului comunist cubanez.

Sărbătoare comunistă: plictiseală mare și discursuri lungi, anesteziante. Numai că schimbarea pomenită a Constituției din Cuba chiar aduce câteva noutăți notabile printre cele 224 de articole prevăzute, care, a spus președintele Diaz Canel, vor reflecta „prezentul și viitorul națiunii”. Cei 600 membri ai Adunării Naționale au aprobat deja noul text, cu toate modificările, acum urmează referendumul simulacru. Ce era de așteptat: în nouă Constituție, rolul Partidului Comunist, definit ca „marxist-leninist”, „fidelist” rămâne același. La fel, de așteptat: Partidul Comunist rămâne singurul partid posibil în Cuba. Ce vine să ne surprindă: a fost schimbat pasajul care preciza că țară se îndreaptă către societatea comunistă. Nouă Constituție spune că, de acum, obiectivul este construirea socialismului.

Aici, o părere personală – au fost deja în comunism – sunt în covârșitoare majoritate săraci lipiți, cumpără mâncare pe cartelă de zeci de ani, lipsesc prea multe, statul a prigonit prin rotație cam toate grupurile sociale, sunt prizonieri în țara lor din 1959, așa că… De asemeni, noua Constituție dă recunoștere juridică formală proprietății private și a ceva ce numesc ei „piață”, dar în niciun caz în măsura în care ar putea sugera un model similar celui din China – o țară, două sisteme. Ca să se asigure că nu permit prea mult in sensul ăsta, printre altele este condamnată acumularea de capital, de proprietăți. Altă noutate este introducerea postului de premier care va conduce Consiliul de Miniștri. El va fi propus de președintele țării și desemnat de Adunarea Națională, spune textul noii Constituții, deși e clar că lucrurile nu se pot desfășura așa – totul trebuie să aibă acordul ierarhiei comuniste de la Havana. De asemeni, noutate: provinciile vor fi conduse de guvernatori și, tot noutate, se vorbește despre importanța autonomiei municipale.

Dar marea noutate, de la programul politic al lui Lenin încoace, este redefinirea căsătoriei ca „uniunea între două persoane” și nu obligatoriu între bărbat și femeie. Mișcarea, susținută de ceva vreme de Mariela Castro, fata lui Raul Castro, directoare a CENESEX (Centro Nacional de Educacion Sexual), nu e doar capriciul unei admiratoare a curentului numit pretențios „progresist” în Occident.

Este, în fapt, o întoarcere la comunismul originar, așa cum a fost proiectat în secolul XIX, apoi, o întoarcere la primii ani ai Uniunii Sovietice, dar și o trecere rapidă în rândul țărilor „progresiste”, după ce au adoptat măsuri specifice extremei stângi germane de la sfârșitului secolului XIX. O mișcare la fel de „progresistă” ca măsurile luate de statul islamic care are legi dure împotriva blasfemiei, Pakistan.

Așa cum Pakistanul rămâne o teocrație islamistă după acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali, Cuba rămâne o înschisoare comunistă.

Cuba, țară model pentru comunismul latino-american, exportatoare timp de zeci de ani de ideologie și de trupe care au luptat să impună comunismul în Africa și America Latină, dă tonul pentru o reașezare a imaginii stângii latine în mințile și inimile celor deloc puțini din Occident care judecă nivelul de libertate civilă din întreaga lume numai în funcție de felul în care sunt acceptate și promovate perversiunile și deviațiile sexuale. Asta pentru că atunci când e vorba despre Cuba, e vorba despre Fidel, Che si comunism, pentru cei mai mulți. Abia aici ar fi partea care răspunde noului context internațional, despre care vorbea președintele Diaz Canel că ar impune schimbarea vechii Constituții. Astfel, dragostea dintre pretinșii –instruiți europeni ori nord-americani și Cuba comunistă are de ce să se reînnoiască în epoca post Fidel.

ACP

Citiți și: Cu binecuvântarea Rusiei, Cuba face din nou cu ochiul stângii occidentale