FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

„În timp ce Europa doarme”, interviu cu Bruce Bawer

Acum cîţiva ani pus mîna pe cartea lui Bruce Bawer, În timp ce Europa doarme. Cartea m-a ajutat să înţeleg gravitatea unei realităţi pe care tocmai o descopeream: islamul în Europa.

Ca scriitor homosexual locuind în SUA, Bruce Bawer era deranjat de modul în care unii creştini americani percepeau homosexualitatea şi a hotărît să emigraze în Europa. Odată restabilit avea să descopere că bătrînul continent se confrunta cu o problemă şi mai gravă, problemă creată de imigraţia musulmană masivă. Permisivitatea şi toleranţa societăţilor europene, chiar ceea ce l-a atras spre Europa, a fost extinsă şi spre grupurile intolerante, radical opuse valorilor fundamentale ale occidentului. Multiculturalismul, dogma postmodernă, a dus la tolerarea intolerantului, la importul unor întregi comunităţi dintr-un mediu social şi cultural radical diferit, lumea musulmană. Importul unei mentalităţi triblale şi crearea de societăţi paralele în care libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi egalitatea dintre femei şi bărbaţi sînt inexistente, au fost consecinţele logice ale relativismului multicultural.
Multiculturalismul nu poate funcţiona decît într-o lume ideală, în care toate culturile respectă drepturile elementare ale omului.

– Credeţi că Europa comite sinucidere culturală?
– În acest moment este greu de negat că ar face-o.
– Refuzînd ce?
– Refuzînd să îmbrăţişeze, să aprecieze şi să îşi apere propriile valori democratice.

emil: În timp ce Europa doarme narează experienţa unui american în Europa înainte şi după 9/11 şi numeroasele discuţii purtate cu europeni despre pericolul Islamului militant şi rolul Americii în combaterea acestui pericol.

Despre cartea lui Bruce Bawer a scris şi emil acum aproape trei ani, surpinzînd o altă idee centrală a cărţii, modul în care subversiunea stîngistă a acaparat discursul politic şi public european (aceasta fiind şi motivul principal pentru care s-a ajuns la situaţia descrisă mai sus):

Escrocheria păcii

Citind această carte am descoperit cît de larg răspîndit este anti-americanismului în Europa, cît de avansată este maladia progresismului (amestec de socialism, relativism moral, multiculturalism agresiv) şi cît de periculos e importul de islamism la scară continentală. Am tradus articolul de mai jos şi cu intenţia de a semnala acest autor deosebit. Al doilea motiv e legat de amintirile pe care mi le-au evocat rîndurile lui Bruce Bawer. Ca adolescent şi tînăr adult în anii 70 şi 80 ai României ceauşiste am fost mereu însoţit de propaganda comunistă din şcoală, ziare, cărţi, de la televizor, radio şi locul de muncă. Una din temele repetate obsesiv era pacea. Asemeni altor cuvinte deturnate de comunism înţelesul păcii se schimbase, nu se mai referea doar la absenţa războiului. Pacea se transformase într-un concept stufos explicat sub forma unui scenariu cu eroi pozitivi şi negativi încleştaţi într-o luptă epocală al cărei deznodămînt urma să fie triumful eroului pozitiv şi victoria definitivă a revoluţiei. Eroul pozitiv era URSS ajutat de popoarele prietene din jur, iar eroul negativ era Vestul a cărei căpetenie, America, întruchipa răul absolut.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

5 Comments

  1. vlad
    17 March 2010

    superb omul. spre sfârșit vorbește foarte pertinent despre tensiunea celor două condiții pe care le întrupează: gay și credincios creștin. îmi place mult echilibrul lui, nu cade în exhibiționismul grotesc al unora. mi-a amintit inevitabil de primul text cu care am putut fi de-acord al unui monah ortodox. îl redau aici:

    Cine este fără de păcat, să arunce primul piatra”
    (Pe marginea unui articol împotriva homosexualilor)

    Ceea ce m-a determinat să scriu pe această temă a fost un articol îndreptat împotriva homosexualilor, pe care l-am citit într-o vestită revistă ortodoxă din România, tipărită cu binecuvântarea Sfântului Sinod. (Îmi cer permisiunea ca, nici aici, nici în altă parte, să nu descopăr identitatea exemplelor negative.)

    Nu era un articol adresat homosexualilor, ci un articol scris împotriva homosexualilor. Această atitudine am remarcat-o cam în toate articolele și predicile pe această temă, atitudine pecare credincioșii o cunosc foarte bine. Nu știu de ce, majoritatea predicatorilor care vorbesc în numele Bisericii Ortodoxe se simt datori să-și îndrepte de fiecare dată discursul lor anume împotriva homosexualilor, împotriva prostituatelor, împotriva drogaților, fără a lăsa măcar să se întrevadă intenția recuperării lor.

    Acest articol întrece orice măsură în acest sens, pentru că, în afară de citatul din Levitic (20, 13), prin care se recomandă uciderea celor care ”se culcă om cu om ca și cu o femeie”, se recurge și la un articol din Pravila lui Vasile Lupu, care poruncește nu doar uciderea celor ce vor fi aflați că au făcut acest păcat, ci chiar și trupurile lor după moarte să fie arse.

    Mie personal îmi este greu să întrevăd scopul acestui articol, mai bine zis, refuz să-l înțeleg. Sfinții Părinți îi numesc pe cei care dau astfel de sentințe ucigași de frate. Am auzit că în SUA unii ca aceștia pot fi dați în tribunal. Am auzit acest lucru spunându-se cu indignare, deși eu, cu umila mea minte, îndrăznesc să spun că această lege este poate una dintre puținele bune din Occident. Spun asta nu pentru că văd în ea o apărare a homosexualității, ci pentru că o percep ca pe o mustrare a celor care, sub pretextul moralității, de fapt își vomită setea lor de ucidere, sete care nu de puține ori a devenit faptă, ca să ne aducem aminte de calvarul Inchiziției romano-catolice din Evul Mediu. Încuviințez această lege pentru că Însuși Hristos a zis că ”cel ce se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Mt. 5,21). Și o mai spun pentru că Hristos a mustrat această pornire în iudei, atunci când au vrut să o omoare cu pietre pe femeia prinsă în adulter, deși și aceia, aparent, îndeplineau tot o poruncă din Levitic (20, 10). Hristos n-a făcut asta ca să încalce porunca Tatălui, dată lui Moise, nu a făcut-o nici pentru a apăra adulterul, ci a făcut-o numai pentru că iudeii ar fi omorât-o nu de dragul respectării poruncii, ceea ce lui Finees ”i s-a socotit întru dreptate” (Ps. 105, 30-31), ci de dragul uciderii. A mai făcut-o Hristos și pentru a le atrage atenția zeloților moraliști asupra păcatelor lor personale: ”Cine este fără de păcat, să arunce primul piatra” (In. 8, 7).

    Mă gândesc dacă fața Bisericii noastre ar fi fost aceeași, dacă Apostolii ar fi adoptat aceeași atitudine propovăduind grecilor homosexuali. Poate că nu chiar întâmplător Dumnezeu a ales pentru scrierea evangheliilor limba acestui popor vestit pentru urgiile și bețiile sale. (Despre aceasta, vezi și părerea lui Vladimir Losski în Introducere în teologia ortodoxă, Editura Enciclopedică, București, 1993, pg. 36.)

    Dacă e să ne întoarcem în Vechiul Testament, atunci nu numai homosexualii trebuie omorâți cu pietre. Să-i omorâm și pe cei care nu-și ascultă părinții (Lev. 20, 9), pe toți cei care, sărmanii, au fost să-și ghicească (Lev. 20, 6), pe cei care s-au culcat cu femeia altuia (Lev. 20, 10), pe toți cei care s-au culcat cu femeie în timpul scurgerii ei (Lev. 20, 18). De fapt, ar trebui să fie omorâți și cei care se căsătoresc cu cei de altă credință, cei care nu duc sângele laTemplu (Lev. 17, 4). Și ar mai fi o grămadă de pricini de moarte, dintre care, măcar una, se potrivește și cititorului acestei cărți. Dacă Leviticul ar fi rămas în vigoare, atunci ar fi trebuit să fim omorâți toți cu pietre de iudei, ca păgâni. Dar de asta a venit Hristos, ca să ne ia piatra din mână și să pună în loc inima noastră. Lege nouă ne-a dat nouă: să ne iubim unii pe alții (In. 13, 34).

    Am cunoscut odată un homosexual, dar nu oricum și nu oriunde. S-a întâmplat în pușcăria din Tighina. Mânăstirea noastră avea un paraclis în pușcărie și eu îl mai însoțeam uneori pe ieromonahul nostru care slujea acolo. Eu eram obișnuit cu pușcăriașii de mic, că erau mulți în sătulețul unde am copilărit. Pe deasupra, am un unchi care a stat de câteva ori în pușcărie, un verișor și mai mulți dintre prietenii din copilărie. Deci, știam multe despre viața lor, dar niciodată nu am avut ocazia să o văd cu ochii mei, pentru că, cel puțin la noi, nici nu poți, numai dacă nu ajungi tu însuți să fii închis.

    Trebuia să ajung călugăr ca să-mi împlinesc acest vis ciudat al copilăriei mele. Și iată că odată, după slujbă, părintele mă întreabă dacă nu vreau să văd cum arată un șezo. Acest șezo este o celulă de corecție, de fier, cam de un metru de lată și vreo doi de lungă, în care este și patul și WC-ul, fără ferestre. Din această celulă condamnatul este scos din când în când în hol, care arată ca un manej de plasă de fier, și împins ca o minge de rugby de la unul la altul de câțiva băieți zdraveni, care strigă și-l lovesc cum știu ei. Astfel de manevre se fac pe neașteptate, așa încât pe urmă e destul numai să auzi strigăte și să înnebunești de frică.

    Hai, zice părintele, că trebuie să mărturisesc pe unul în șezo. Acest ieromonah știa foarte bine tot codul pușcăriașilor pentru că tatăl său a stat mulți ani în pușcărie. Zic: ”Ce trebuie să faci ca să nimerești acolo?” ”Ei, poți să faci multe, dar ăsta stă din alte motive. A vorbit odată ce nu trebuia și băieții au făgăduit că-l taie. De asta e mai bine pentru el să stea în șezo, că acolo nu-l ajunge nimeni.”

    Am intrat pe holul acela rece ca un abator. Există astfel de locuri care simți că pur și simplu te expulzează afară, ca pe un corp străin. Așa te simți, de exemplu, în morgă. Aceeași stare m-a cuprins și aici, unde au fost uciși atâția oameni și atâția s-au sinucis. Gardianul ne-a deschis ușa de fier și ne-a lăsat singuri.

    Când s-a deschis ușa însă, am simțit o pace și o liniște ca într-o chilie de călugăr. De fapt, celula aceea nici nu arăta altfel. Într-un colțișor avea un mic iconostas unde ardea candela și câteva cărți. Pe o măsuță mică era deschisă cartea ”Despre alcătuirea spovedaniei” a părintelui arhimandrit Ioan Krestiankin. Însuși întemnițatul ne-a întâmpinat cu o pace la care ajung numai marii nevoitori. Era un blond înalt, cu părul scurt, slab, cu ochelari cu lentile groase și buze foarte mari. Acesta nu a schițat nici cel mai mic semn de mirare și nici o emoție din cele firești pentru un om care nu vede lumina zilei. Nu arăta însă nici înstrăinarea unui schizofrenic. Ne-a zis numai ”bună ziua, părinților”, cu un fel de dragoste calmă, care nu mai are nevoie de cuvinte. A urmat undialog cu totul obișnuit, numai din ”ce mai faci, cum te mai simți” și ”bine, mulțumesc”. Era însă atâta dragoste în toate.

    Părintele a amânat mărturisirea, dar, iarăși, acela nu a arătat nici un semn de nedumerire. A întrebat numai: ”Atunci, când binecuvântați să mă pregătesc, părinte?” Așa ne-am despărțit. Și, iarăși, nu a zis niciodată ”mai stați”. Cum ne-a întâmpinat, așa s-a și despărțit de noi. Am rămas atât de copleșit de sfințenia acelui pușcăriaș, încât la ieșire l-am întrebat pe părintele de ce nu aduce niște împărtășanie din biserică să-l împărtășească. Atunci părintele mi-a zis că încă nu poate să-l împărtășească. Și am înțeles că e bolnav de boala pe care o deprind mulți în pușcărie. În ochii mei însă el a rămas la fel de sfânt, pentru că am văzut lupta lui, pe careDumnezeu a răsplătit-o cu atâta pace. Asupra acestui om se împlinea atât de expresiv teologia Sf. Macarie Egipteanul despre coexistența harului cu păcatul în sufletul și în trupul omului.

    Pe urmă mi-a povestit părintele că acesta are mamă călugăriță undeva în Rusia. Mai avea de stat încă vreo cinci ani și se elibera. Cred că va începe o viață nouă, dacă nu-l vor tăia ”băieții” până atunci. (Savatie Baștovoi – ”În căutarea aproapelui pierdut”)

    Textul continuă, dar e suficient aici.

  2. richard
    17 March 2010

    Costine, ai citit despre iuresul dintre un general american si olandezi? Inca ma amuz.

  3. richard
    17 March 2010
  4. costin
    17 March 2010

    ???? richard,
    tare imi e ca are dreptate americanu. acum vreun an vorbeam cu un olandez despre wilders, musulmani, razboiul din irak and all that si la un moment dat, tipul, un olandez negay, inalt si oaches, destept si cu un simt al umorului bestial (deci nu prost) spune linistit si cu convingere ca el nu cred ca armatele mai au vreun sens, ca nu intelege de ce tarile europene inca au armate. americanii o faceau, bineinteles, pentru ca sint niste primitivi razboinici.

  5. vlad
    17 March 2010

    Bruce Bawer: „I’ve become an enemy of the people for speaking the truth about Islam”

    Defendants may be accused not only by the individuals whom they’ve supposedly offended but also by semiofficial organs such as the Anti-Racist Center and the Center against Ethnic Discrimination (both of which helped formulate the law, and both of which exist less to oppose real racism and discrimination than to oppose political incorrectness generally) or by the government’s Equality and Anti-Discrimination Ombud.

    Which means that a handful of far-left organizations have been given enormous power to silence those they disagree with.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto