FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Încetaţi să bateţi clopotele

“Încetaţi să bateţi clopotele” spune cântecul iar pe video apare chipul lui don Andrea Santoro, preotul ucis în februarie 2005. Puţin mai înainte, la cuvintele “dacă cineva vinde ţara noastră sub preţ, va muri” apare corpul lui Hrant Dink, ziaristul asasinat la începutul acestui an.

Pe YouTube a apărut şi apoi a fost retras un video având ca fond cântecul “Nu faceţi nici un plan” interpretat de cunoscutul cântăreţ turc Ismail Turut. Autorul versurilor, ultranaţionalistul Ozan Arif, precum şi cântăreţul spun că nu ştiu nimic despre video, ceea ce este de fapt o laudă adusă asasinilor preotului şi ziaristului armean. “Vina” principală a celor asasinaţi este că erau creştini. Preotul Santoro a fost ucis deoarece întruchipa religia creştină într-un oras aflat la Marea Neagra, Trapezunt. Ziaristul Hrint Dink a fost ucis deoarece a denunţat tăcerea autorităţilor turce asupra genocidului armenilor din timpul primului război mondial.

Turcia vrea să intre în Uniunea Europeană fără să facă ordine în propria ogradă, unde ultranaţionalismul turc se împleteşte şi se adaugă la deriva provocată de fundamentalismul islamic. Autorităţile judiciare turce nu au mişcat un deget pentru rezolvarea cazului lui Hrant Dink, procuratura scufundându-se într-o tăcere vinovată. Mass-media turcă tace şi ea cu privire la aceste crime, sau cel mult acordă spaţiu onorabil criminalilor. De exemplu, un mare cotidian turc a publicat pe prima pagină ce a zis ucigaşul lui don Santoro: “Mi-am făcut rugăciunea de vineri şi apoi am lovit.”
Nu mai este mult şi se va spune că de fapt ucigaşul a îndeplinit datoria sacră a musulmanilor, aceea de a ucide pe creştini şi evrei. Este scris în Coran, deci este legal.

Liderii religioşi musulmani tac, lăsând să se înţeleagă că tăcerea lor este de fapt o aprobare a faptelor incriminate. Locul Turciei este în UE? Nu cred.

Sursa: Cantante turco inneggia agli assassini di don Santoro e di Dink

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

5 Comments

  1. Imperialistu'
    19 September 2007

    Locul Turciei NU este in Uniunea Europeana. Problema Islamului este destul de grava in Europa si fara integrarea a 60 de milioane de potentiali clienti ai razboiului impotriva necredinciosilor. Turcia ar trebui sa primeasca un statut special, dar nimic mai mult de atat.

    Sa ne aducem aminte de genocidul armean, de exterminarea grecilor pontici si de masacrarea armenilor. Asta numai la capitolul „tratament aplicat crestinilor”. Daca luam in considerare si crimele impotriva kurzilor, dosarul este mult mai greu…

  2. Francesco
    19 September 2007

    Pe data de 2 octombrie ucigasul preotului Santoro a primit 18 ani de puscarie, din care se vor scade cei doi petrecuti dupa gratii de cand a fost arestat. O pedeapsa usoara daca ne gandim ca preotul a fost ucis cu sange rece, ca a fost o crima religioasa. Va trece poate un timp si va fi eliberat, se vor gasi motive…

    In aceeasi zi, armata turca a cerut guvernului ca sa inghete reformele politice cerute de EU in cadrul negocierilor de preaderare. Printre aceste reforme era si ca prin lege sa se dea posibilitetea de existenta a unor ONG-uri de protectie a cultelor religioase. Suna bine, nu-i asa? Ca doar de aceea armata este garantul „laicitatii” tarii, este normal ca se se opuna unor ONG-uri care ar promova religii subversive, cum ar fi cea crestina. Nobila urmasa a trupelor imperiale turce, Armata Republicii Turcia are la activ in secolul trecut o mare infrangere suferita in timpul WWI, dar si o mare victorie impotriva vecinilor greci. Acestea sunt actiunile oficiale, deoarece masacrarea armenilor nu este recunoscuta oficial. Cine pune intrebari o sfarseste ca Hrant Dink! Stiu, mai sunt niste maruntisuri ca de exemplu ocuparea jumatatii de nord a Ciprului si masacrele impotriva populatiei kurde. Tragand linie, dupa WWI Armata Turca a zdrobit Grecia (stat crestin), a ocupat o parte din Cipru (stat crestin), a casapit circa 40000 de kurzi a caror vina este ca nu se vor asimilati. Kurzii sunt musulmani, la fel ca si turcii dar au ambitii de independenta si de promovare a valorilor proprii. Nordul kurd al Irakului, deoarece este o zona prospera, unde localnicii si-au putut organiza formatiunile lor politice va fi urmatoarea tinta a armatei turce.

  3. Ryujo
    19 September 2007

    Nu este nimic nou sub soare … religia este doar un pretext ca unii sa ii atace pe altii. Turcii i-au macelarit pe greci, cruciatii pe arabi, cruciatii pe bizantini (si greci si crestini) … Totul se rezuma la interese materiale iar religia este una dintre cele mai bune afaceri, dintotdeauna!

  4. Imperialistu'
    19 September 2007

    Salut, Ryujo! Religia nu e doar un pretext. Interesele materiale sunt doar o parte a problemei atunci cand trebuie avuta in vedere expansiunea islamica. Discutia asupra cruciadelor este ceva mai complicata, imi pare rau ca nu am timp sa scriu nimic mai rasarit pe tema asta. Uite insa o cronologie interesanta.

    http://www.bigpicweblog.com/ex…..acks/1849/

  5. emil
    19 September 2007

    Ryujo.
    Daca timp de 500 de ani romanii s-ar fi batut cu musulmanii la Izmir, Istanbul sau in alte locatii exotice ale Turciei intermitent ocupate si constant atacate de imperiul crestin al lui Stefan cel Mare, as zice treaca-mearga. Daca Brancovenii ar fi decis din nordul Dunarii cine va fi sultan in Turcia vasala Tarii Romanesti si daca fiii sultanului ar fi fost tinuti ostatici la Bucuresti in semn de garantie ca sultanul va fi docil, as fi multumit de lejeritatea cu care echivalezi crestinismul si islamul. Daca romanii ar fi jefuit Turcia, ar fi ucis si luat in robie turci pe care sa-i oblige sa se crestineze, m-as face ca ploua. Dar pentru ca lucrurile stau de fapt pe dos, iti zic doar atit. Vlad Tepes.

    (de exemplu, Suleiman Magnificul si Vlad Tepes nu sint doi termeni echivalenti si comutativi)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *