Probabil că niciodată în istorie nu a existat o perioadă în care intelectualii să fi jucat un rol mai important în societate. Atunci când intelectualii care generează idei sunt înconjurați de numeroși alți oameni care le diseminează respectivele idei – fie că sunt jurnaliști, profesori, consilieri ai legislatorilor sau secretari ai magistraților – influența exercitată de intelectuali asupra felului cum evoluează o societate poate fi imensă. Eforturile susținute făcute de‑a lungul anilor pentru a înțelege natura acestor influențe m‑au făcut în cele din urmă să scriu “Intelectualii și Societatea”, carte publicată în 2010.

Intelectualii generează idei, iar ideile au greutate, indiferent că‑s bune sau rele, având un impact mult mai larg decât doar asupra acelui mic și neînsemnat segment al societății compus exclusiv din intelectuali. Ideile afectează soarta unor întregi națiuni și civilizații. Niciunde și nicăieri nu e mai adevărat acest lucru decât în zilele noastre, în care există chiar și oameni ce recurg la atacuri suicidare pentru a ucide străini care nu le‑au greșit cu nimic, așa cum s‑a întâmplat în 11 septembrie, și asta pentru că atacatorii sunt motivați de un set de idei – de o viziune – și impulsionați de emoțiile stârnite de acele idei, de acea viziune.

Indiferent că e război sau e pace, indiferent că vorbim de economie sau de religie, există lucruri imateriale, așa cum sunt ideile, care pot domina cele mai concrete aspecte ale vieților noastre. Putem spune cu certitudine că ceea ce Karl Marx numea “flama ideilor” a incendiat nații întregi și a mistuit întregi generații.

Cei ale căror cariere sunt construite pe crearea și diseminarea ideilor – intelectualii – au jucat un rol disproporționat de mare în multe societăți, dacă e să le comparăm larga influență cu cât de puțin numeroși sunt aceștia. Dacă rolul jucat de ei, când tragem linie și facem bilanțul, le‑a făcut celorlalți oameni viața mai bună sau mai rea e una dintre chestiunile‑cheie ale zilelor noastre.

Raspunsul facil ar fi acela că intelectualii au făcut și bine, și rău. Dar e clar că, în ce privește secolul XX, e greu să negăm concluzia că intelectualii, într‑o măsură covârșitoare, au făcut lumea un loc mai rău și mai periculos. Cu greu poți găsi vreun dictator cu genocide pe conștiință, în secolul XX, care să nu fi avut suporteri, admiratori sau “apologeți” din rândul intelectualilor de frunte – nu numai de la el din țară, ci și din democrațiile străine, unde intelectualii aveau libertatea de a spune și scrie tot ce le trăznea prin cap.

Având în vedere enormul progres înregistrat în secolul XX, poate e greu de crezut că intelectualii au făcut atât de puțin bine omenirii, încât tot ce au realizat pozitiv a fost eclipsat de idei și de concepții extrem de prost gândite. Unde mai pui că majoritatea celor care au contribuit la progresul științific, economic și social al secolului XX n‑au fost intelectuali în sensul uzual al cuvântului.

Despre Frații Wright, care au împlinit străvechiul vis al omului de a putea zbura, putem zice că au fost orice, numai intelectuali nu. Nici cei care au găsit leac pentru năpasta poliomielitei sau pentru alte boli grave n‑au fost intelectuali, și nici cei care au creat minunățiile electronice pe care‑n zilele noastre le considerăm ceva banal.

Toți cei de care vorbeam mai sus au creat un produs tangibil sau un serviciu concret, și au fost judecați în funcție de cât de bine au funcționat și de cât de folositoare au fost respectivele produse și servicii. Spre deosebire de aceștia, intelectualii sunt cei ale căror “produse finite” sunt ideile – imaterialele idei – iar aceștia sunt de regulă judecați în funcție de cât de bine sună respectivele idei pentru alți intelectuali sau de cât de bine “dau” ideile lor la public.

Dar dacă ideile lor dau sau nu dau rezultate – dacă fac viața mai bună sau mai rea pentru alții – asta‑i cu totul altă chestiune!

Ideile enunțate de Karl Marx în sec. XIX au dominat cursul evenimentelor în mari părți ale lumii de‑a lungul secolului XX. Generații întregi au avut de suferit și milioane de oameni au fost uciși de către aderenții acelor idei. Nu asta a fost intenția lui Marx, nici intenția multora dintre susținătorii ideilor marxiste de peste tot din lume, dar totuși uite că asta s‑a întâmplat.

Unii din cei mai distinși intelectuali din occidentul anilor ‘30 au înălțat elogii Uniunii Sovietice, chiar în timp ce acolo milioane de oameni erau literalmente omorâți prin înfometare și nenumărați alții erau deportați ca sclavi în lagăre de muncă silnică.

Mulți dintre aceiași distinși intelectuali ai anilor ‘30 insistau că propriile țări ar trebui să se dezarmeze, asta în timp ce Hitler înarma Germania în ritm alert pentru războaie de agresiune care, dacă ar fi avut succesul preconizat, printre alte lucruri, i‑ar fi și aruncat pe mulți din respectivii intelectuali în lagăre de concentrare – pe lista de exterminare – dacă Hitler şi-ar fi putut duce planul pînă la capăt.

Cele descrise aici despre anii ‘30 n‑au fost nicidecum ceva unic. La fel ca și atunci, în prea multe alte perioade ale istoriei – inclusiv în zilele noastre – intelectuali de o genialitate incontestabilă au susținut noțiuni copilărești de‑a dreptul periculoase. Cum și de ce asemenea moduri de a gândi lucrurile au existat printre intelectuali e o problemă dificilă, a cărei dezlegare poate determina soarta a milioane de alți oameni.

Thomas Sowell, Intellectuals and Society: Part I | Traducere: Bogdan Oancea

Intelectualii și societatea: Partea II