În Basarabia, Biserica este un teren de confruntare între expansionismul rusesc, care doreşte supremaţia asupra cugetelor credincioşilor şi aliaţii săi moldovenişti care doresc pervertirea identităţii româneşti şi înlocuirea cu cea „moldovenească” şi românism de cealaltă parte. Vectorul rusesc şi-a găsit „idioţi utili” şi în România.

Scopul este crearea „naţiunii moldoveneşti”

Înşelătoria ruşilor este aceea că din secolul XIX şi mai cu seamă după 1924, lucrează la crearea unei noi naţiuni, naţiunea moldovenească, deosebită de cea română, vorbitoare a unei limbi străine, limba moldovenească. Procesul continuă şi în prezent. În această logică, o naţiune majoritar ortodoxă are toate atributele specifice dacă va avea şi biserică naţională autocefală. Naţiunile sârbă, bulgară, română, au bisericile lor autocefale. Tot aşa, fictiva naţiune moldovenească trebuie să aibă şi ea patriarhia autocefală moldovenească.

Ideea autocefală moldovenistă a evoluat, iar mitropolitul-colonel Cantarean de la Mitropolia Chişinăului a mers mai departe. Ce biserică autocefală ortodoxă este aceea care nu are o mînăstire sau un schit la Sfântul Munte Athos? Aşa că, nu se ştie cum, Mitropolia lui Cantarean a pus mâna pe un schit de la Athos. Aşa cum la Sfântul Munte există mânăstiri ruseşti, greceşti, sârbeşti şi bulgăreşti sau schitul românesc Prodromou, tot aşa trebuie să fie un schit „moldovenesc”. Pentru noi, românii, este şi mai neplăcut fapul că în urmă cu câteva decenii aşezământul respectiv fusese populat cu vieţutori veniţi din România.
În anii 90 rusofilul preşedinte Petru Lucinschi a dus asemenea discuţii la Constantinopole, privind recunoaşterea autocefaliei mitropoliei cantarene, dar fără succes. Mă îndoiesc de faptul că acest agent al Moscovei ar fi întreprins ceva contrar intereselor Federaţiei Ruse.

Vor să înghită Mitropolia Basarabiei

Pentru ruşi şi aliaţii lor moldovenişti de la Chişinău problema constă în existenţa a două mitropolii, a Basarabiei, care face parte din BOR şi a Chişinăului, aparţinând de patriarhia rusă. Soluţia ar fi ca cele două mitropolii să fuzioneze, iar apoi BOR şi Patriarhia Moscovei să recunoască autocefalia noii mitropolii rezultate din fuziune. Astfel, ruşii ar obţine desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, singura instituţie românească de peste Prut. Astfel, în bisericile din Basarabia nu s-ar mai auzi pe vecie îndemnul „să ne rugăm pentru drept credinciosul popor român de pretutindeni, să ne rugăm pentru părintele nostru Daniel, prea fericitul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, să ne rugăm pentru ostaşii căzuţi pe toate câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului”. O altă victorie pentru ruşii şi acoliţii lor moldovenişti ar fi încununarea procesului de „nation building” din Republica Moldova prin crearea unei Patriarhii „moldoveneşti” autocefale şi ruperea românilor basarabeni de marea masă a poporului român inclusiv pe plan bisericesc.

Episcopia „Dubăsarilor şi a toată Transnistria” – o diversiune ruso-moldovenistă

Moldoveniştii cunosc foarte bine că Basarabia se întinde până la Nistru. RSS Moldovenească primise de la Stalin şi fâşie de pe malul stâng al fluviului Nistru, numită şi Transnistria, menită să ancoreze şi mai bine Basarabia în Imperiu. Aceiaşi moldovenişti sunt conştienţi de faptul că o Basarabie fără Transnistria nu mai are nicio raţiune de a exista, fiind menită Unirii cu România. Dimpotrivă, o Republică Moldova (Moldovenească) ce conţine şi Transnistria populată de şovini ruşi şi care nu a aparţinut niciodată României sau Principatului Moldovei, este unica garanţie de perpetuare a „statalităţii moldoveneşti”.

Aşadar, Mitropolia Basarabiei, cu teritoriul canonic între Prut şi Nistru reprezintă o negare a conceptului moldovenist şi este percepută ca o precursoare a Unirii cu România. Dimpotrivă, teritoriul canonic al Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove coincide cu harta politică a Republicii Moldova, cu Transnistria inclusă. Pentru unificarea celor două mitropolii în vederea proclamării „autocefaliei moldoveneşti” este necesar ca teritoriile lor canonice să coincidă. Adică Mitropolia Basarabiei să includă în teritoriul său canonic şi Transnistria. Totodată, includerea Transnistriei în Mitropolia Basarabiei prin crearea „Episcopiei Dubăsarilor şi a Întregii Transnistrii” anulează conceptul de Basarabia clasică dintre Prut şi Nistru, adică al provinciei româneşti menită să se întoarcă la sânul patriei mamă.

Aşadar, înfiinţarea episcopiei respective de către Sfântul Sinod al BOR nu a făcut decât jocul ruşilor şi moldoveniştilor, direct sau indirect. Protestele Moscovei în această privinţă au întărit însă iluzia opiniei publice din România că înfiinţarea episcopiei respective ar fi un interes naţional românesc şi că BOR s-ar lupta cu Moscova.

Sfântul Sinod al BOR s-a lăsat dus în înşelăciune de către ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei. ÎPS Petru este un om bineintenţionat, dar fără o pregătire intelectuală deosebită. Mitropolitul Basarabiei nu a făcut decât să preia iniţiativa lui Iurie Roşca, preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) şi a adjunctului acestuia, Vlad Cubreacov. PPCD era atunci aliatul preşedintelui comunist Vladimir Voronin şi era exclus cu desăvârşire ca Roşca să fi avut o iniţiativă de asemenea importanţă fără să se fi consultat mai înainte cu liderul comunist. Între timp, Iurie Roşca, sancţionat de opinia publică la alegeri, şi-a dat arama pe faţă şi a devenit reprezentantul lui Alexandr Dughin în Basarabia. De altfel, Iurie Roşca, odinioară „român unionist”, acum declară fără ruşine că „respiră cu un plămân rusesc”.

Sforăriile de la Sfântul Sinod al BOR

În primul rând denumirea „Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria” NU este românească, ci de sorginte rusească, şi nu avea ce căuta în nomenclatorul Bisericii Române. Denumirea oficială a patriarhului rus (care este în slavonă, nu rusă) este „Patriarh Moskovskii i vseia Rusi”, adică patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii. În 1990 organizarea bisericească rusă din Basarabia se numea „Eparhia Chişinăului”. În faţa „pericolului românesc” Moscova a ridicat eparhia la rangul de Mitropolie, cu denumirea întreagă de „Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove”, exact după tiparul moscovit. Să mai adăugăm şi că denumirea „Întreaga Moldovă” este o provocare la adresa integrităţii teritoriale a României. Evident, şi denumirea „Episcopia Dubăsarilor şi a Toată Transnistria” este de sorginte rusească.

La şedinţa Sinodului din 22-24 octombrie 2007, aprobarea înfiinţării „Episcopiei Transnistriei” a fost băgată la pachet cu aprobările pentru alte şapte episcopii, dintre care trei în Basarabia, pentru a se disimula că scopul principal al şedinţei era Transnistria. În cadrul Mitropoliei Basarabiei s-au înfiinţat atunci, pe lângă Episcopia Transnistriei, alte două episcopii care existaseră şi în perioada interbelică: Episcopia de Bălţi, fostă a Hotinului, şi Episcopia Basarabiei de Sud, fostă Cetatea Albă – Ismail, cu sediul în oraşul Cantemir din R. Moldova.

Pretextul pentru care s-a înfiinţat „Episcopia Dubăsarilor şi Întregii Transnistrii” a fost unul cusut cu aţă albă. În actul de reactivare emis de ÎPS Petru se spune că „reactivăm astăzi, 25 noiembrie, 2004, vechea Misiune Ortodoxă Română din Transnistria, cu titulatura canonică de Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria, ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei”.

Asemenea motivaţie frizează fie ignoranţa, fie provocarea şi subversiunea. Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria a funcţionat în timpul celui de-al doilea război mondial. Dar Transnistria de pe timpul lui Antonescu întinzându-se de la Nistru la Bug, actul de reactivare dădea apă la moară propagandei ruseşti care se încăpăţânează să identifice România modernă cu România lui Antonescu, şi mai ales în ce priveşte Transnistria de până la Bug, o noţiune cu puternică încărcătură emoţională, inclusiv datorită evenimentelor din timpul războiului, deportarea evreilor, romilor şi altele. Misiunea Ortodoxă Română „reactivată” de Sinod la iniţiativa ÎPS Petru avea sediul la Odesa, adică muniţie în plus pentru propaganda rusească ce susţine că România are pretenţii teritoriale şi asupra Ucrainei. Ca să nu mai spunem de memoria represaliilor regimului Antonescu în Odesa, după atentatul cu bombă de la comandamentul militar român.

Din punct de vedere canonic o episcopie nu poate deveni succesoara unei misiuni. Misiunea Ortodoxă Română avea cu totul altă, menire, anume să repare, să recontruiască sau să redeschidă bisericile care fie au fost distruse de bolşevici fie au fost transformate de aceştia în grajduri. De asemenea, Misiunea Română trebuia să boteze miile de copii privaţi de Taina Sfântului Botez de către bolşevici. Dar dacă, spre exemplu, trece urgia Statului Islamic din Siria, şi BOR va trimite o misiune ortodoxă română pentru a ajuta fraţii creştini-ortodocşi sirieni şi a repara bisericile distruse de păgânii fanatici, aceasta nu îi conferă şi dreptul de a înfiinţa o episcopie pe teritoriul canonic al Patriarhiei Ortodoxe de la Antiohia.

Acum, după opt ani, devine şi mai evident că decizia s-a luat din motive geopolitice (străine de neamul românesc), nicidecum din necesităţi pastorale. Nici până în ziua de azi nu s-au numit episcopi la Bălţi şi Cahul pentru episcopiile înfiinţate în 2007. De altfel nici episcopiile respective nu s-au constituit şi nu funcţionează. Cât despre ipoteza că Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria ar fi putut funcţiona vreodată, nu putem să credem că este fie o aberaţie fie o glumă proastă. Mai degrabă ar reuşi BOR să deschidă un lăcaş de cult în Arabia Saudită, decât în Transnistria. Cum şi-a putut imagina Sinodul BOR că separatiştii de la Tiraspol şi KGB (chiar aşa se numeşte) ar fi putut permite aşa ceva? Nici măcar Mitropolia Chişinăului nu are autoritate acolo. Prin încălcarea canoanelor şi statutului Mitropoliei Chişinăului, care este autonomă, episcopul de Transnistria nu este niciodată numit de Sinodul acestei mitropolii, ci este trimis de la Moscova, pentru că cel puţin ultimii doi episcopi au fost în acelaşi timp şi ofiţeri de informaţii ai SVR, serviciul de informaţii externe al ruşilor.

PF Daniel şi Vladimir Voronin sunt autorii reactivării Episcopiei Transnistrene

Actul de reactivare a Episcopiei Dubăsarilor şi Întregii Transnistrii a fost scris cu aprobarea preşedintelui comunist Vladimir Voronin, de către sateliţii săi creştin-democraţi, Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov. De ce susţinem că Voronin şi-a dat acordul? Simplu, în primul rând că Guvernul Republicii Moldova a recunoscut şi a înregistrat imediat noile episcopii, un act administrativ imposibil fără aprobarea lui Voronin. În al doilea rând în 2007 deja PPCD era aliatul loial al comuniştilor. Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov nu ar fi generat o asemenea manevră fără aprobarea lui Voronin.

ÎPS Petru nu este un om cu o mare anvergură intelectuală şi s-a lăsat uşor convins de Roşca şi Cubreacov să promoveze la Bucureşti proiectul noii episcopii. Pe de altă parte este omeneşte să credem că, aşa cum orice şef doreşte mai multe competenţe, adică putere, aşa şi un mitropolit nu ar zice nu, dacă i se mai oferă o episcopie sub ascultare.

De ce a acceptat PF Daniel un asemenea proiect? Nu putem decât să facem presupuneri în acest sens. În primul rând, în cadrul Sinodului, ÎPS Petru este un aliat necondiţionat al PF Daniel care, la rândul său, nu a putut să-l refuze pe mitropolitul Basarabiei. În al doilea rând, după cum vom vedea în continuare, nu se poate exclude ca PF Daniel să fi avut motive pentru a accepta în mod conştient planul ruso-moldovenist privind autocefalia unei biserici „moldoveneşti”. Cert este că PF Teoctist nu ar fi acceptat niciodată înfiinţarea unei episcopii în Transnistria. De ce susţinem asta? Simplu. Pentru că, dacă PF Teoctist ar fi avut aşa ceva în vedere, ar fi avut timp să înfiinţeze episcopia transnistreană între 1992, când a reactivat Mitropolia Basarabiei şi 2007, când a trecut la cele veşnice. Naivul ÎPS Petru nu a fost decât o unealtă şi ar fi devenit prima victimă dacă cele două mitropolii din Republica Moldova ar fi fuzionat.

Trădarea de la Mânăstirea Troian din Bulgaria

În noiembrie 2007, la o lună după declanşarea conflictului dintre Patriarhiile Română şi Rusă, din cauza înfiinţării Episcopiei Dubăsarilor şi Întregii Transnistrii, reprezentaţii celor două biserici s-au întâlnit la Mânăstirea Troian din Bulgaria. Patriarhia Română a fost reprezentată de oamenii de încredere ai PF patriarh Daniel, ceea ce înseamnă că la discuţii au avut deplinul mandat din partea Întâistătătorului BOR. Delegaţia a fost compusă din arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon Mihăiţă, ÎPS Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, episcopul-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, pr. Michael Tiţă, consilierul patriarhului pentru relaţii externe şi ultimul, dar nu cel din urmă, Vlad Cubreacov, autorul proiectului privind înfiinţarea Episcopiei Dubăsarilor şi Întregii Transnistrii. În delegaţia rusă au participat antiromâni viscerali, ca Onufrie, pe atunci mitropolit de Cernăuţi, şi de anul trecut patriarh de Kiev al bisericii ucrainene supuse Moscovei. Onufrie i-a prigonit pe românii bucovineni şi a încercat să împiedice folosirea limbii române în cele 110 parohii româneşti din Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. A mai fost Marchel, episcopul „roşu” de Bălţi şi Făleşti, din partea Mitropoliei Chişinăului, precum şi alţi ierarhi ruşi.

Episcopul-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul a declarat că partea română a pus în discuţie soluţia acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Moldova, adică o independenţă canonică faţă de ambele patriarhii. Biserica Ortodoxă Rusă urmează să analizeze această soluţie. (sursa)

Planul a fost astfel devoalat. Propunerea trimisului patriarhului Daniel a dovedit că înfiinţarea Episcopiei Dubăsarilor şi Întregii Transnistrii a fost doar un pas spre acordarea autocefaliei Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove, Mitropolia Basarabiei urmând a fuziona cu aceasta. De unde părea că BOR se luptă pentru dreptul la existenţă a unei episcopii româneşti, a reieşit că, de fapt, Întâistătătorul BOR este gata să renunţe nu numai la o întreagă mitropolie, dar şi la identitatea românească a basarabenilor.

Până acum planul nu s-a realizat, mulţumită ruşilor. Poate că moldovenistul statalist Vladimir Voronin nu a cerut aprobarea Moscovei pentru planul său. Poate că ruşii au socotit că nu are rost să dea vrabia din mână, adică Mitropolia Chişinăului, aflată în subordinea Patriarhiei Moscovei. Nu vom ştii, poate, niciodată. Cred că este rezonabil să credem că structurile statului român s-au alarmat şi i-au pus în vedere patriarhului român că se joacă cu focul.

Cât despre acţiunile PF patriarh Daniel, acestea ar fi putut avea ca motivaţie reconcilierea dintre Bisericile Ortodoxe Română şi Rusă, cele mai mari din lume. Dacă mărul discordiei este Mitropolia Basarabiei, atunci să se renunţe la ea, ar suna această linie de gândire. Să nu uităm şi relaţia sa personală cu Kirill II, patriarhul rus, pe care PF Daniel îl cunoaşte de când acesta se ocupa de relaţiile internaţionale ale Patriarhiei Ruse.

Planul „moldovenizării” bisericii din Basarabia continuă

Pe 17 ianuarie Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a înregistrat nici mai mult nici mai puţin decât „Mitropolia Chişinăului şi Moldovei de Răsărit”. În spatele acestei mitropolii se află preotul Ion Ciuntu, parohul Catedralei Sfânta Teodora de la Sihla din Chişinău, aparent ţinând de Mitropolia Basarabiei. În practică, Ciuntu este schismatic pentru că nu se află sub ascultarea IPS Petru şi nici nu îl pomeneşte pe mitropolit la slujbe (sursa).

Catedrala Sf. Teodora nici nu este intabulată pe numele Mitropoliei Basarabiei aşa că nici ÎPS Petru nu prea are ce-i face lui Ciuntu. De fapt sforile sunt trase de cercuri de putere de la Chişinău care vor „naţiunea moldovenească europeană” şi cred că acest ONG ar putea fi nucleul unei Mitropolii a Moldovei autocefale, după ce va racola preoţi şi credincioşi de la Mitropolia Basarabiei iar mai apoi va fuziona cu Mitropolia Chişinăului, a colonelului-mitropolit Cantarean.

Radu Preda de la IICMER susţine autocefalia şi moldovenismul

În România există şi laici care susţin autocefalia bisericii moldoveneşti şi, implicit, a „moldovenismului european”. Între aceştia, teologul Radu Preda de la Cluj-Napoca, un militant deschis pentru această cauză:
”În fine, ultimul pas ar fi promovarea cu aceeaşi atenţie şi responsabilitate a autodeterminării canonice a Bisericii Ortodoxe din Moldova. Expresie multiseculară a unei comunităţi locale de credinţă, ortodoxia moldavă trebuie să ajungă la maturitate prin emanciparea de presiunea rusească şi de tutela românească în egală masura. Evident, până acolo mai sunt de făcut alti paşi” (sursa).

În 2011 Radu Preda s-a deplasat şi la Chişinău ca să susţină ideile sale ciuce, de exemplu că „presiunea rusească şi tutela românească” sunt totuna. Acolo, interlocutorii săi au fost reprezentanţii Mitropoliei lui Cantarean, de sub tutela Moscovei, Preda organizând şi o conferinţă despre „Teologia socială” împreună cu Mitropolia moscovită (sursa) şi încă o conferinţă despre „Tânărul Ortodox” organizată împreună cu preotul Petru Pruteanu de sub ascultarea Moscovei (sursa).

Turneul lui Preda s-a încheiat apoteotic cu participarea la emisiunea „Pietrele vorbesc” de la televiziunea Jurnal TV, realizată de călugărul Savatie Baştovoi. În compania dubiosului Baştovoi, Preda a cerut din nou autonomia bisericii moldoveneşti, cu alte cuvinte lichidarea Mitropoliei Basarabiei şi înlocuirea identităţii româneşti cu cea „moldovenească” (video).

Vizita sa a fost mediatizată de ziarul „Lumina”, al Patriarhiei Române, ceea ce înseamnă că Radu Preda ar fi putut avea binecuvântarea Patriarhiei pentru turneul său de propagandă moldovenistă (sursa).

Problema este că vizita lui Preda a fost organizată pe banii contribuabilului român de către Institutul Cultural Român (ICR). De altfel, şi în prezent Radu Preda este un oficial român, fiind preşedintele executiv al IICMER.