Întâmplarea a făcut ca să fim poziționați între Occident, Rusia și Turcia. Toți acești trei vecini au avut un rol major în ceea ce privește destinul nostru. Cum Imperiul Otoman a căzut și în ciuda ambițiIlor lui Erdogan influența turcească, cu toate că a lăsat urme adânci în istoria și mentalitatea noastră, o putem neglija în ziua de astăzi. Cred că ar fi însă interesant și util să analizăm puțin principalele noastre modalități de a ne raporta atât la Occident cât și la Rusia.

În ceea ce privește Occidentul putem distinge mai multe moduri în care noi ca popor ne raportăm la el. Astfel unii dintre noi atunci când au de a face cu reprezentanții vestului sau cu valori și idei venite din Occident îi cuprinde numaidecât un complex de inferioritate. Vestul a fost, este și va fi mereu cu cel puțin o sută de ani înaintea noastră și aceasta în absolut toate domeniile. Vestul este locul de unde noi am luat lumină în anumite etape ale istoriei noastre și este desideratul nostru suprem spre care va trebui să tindem, pe care însă nu vom putea să îl ajungem niciodată, oarecum aidoma alergatului după o Fata Morgana.

Tot ce a creat Occidentul este din start bun și cam tot ceea ce am creat noi dacă nu este rău este cel puțin insignificant și derizoriu față de ceea ce s-a întâmplat deja în apus. Noi nu avem ce valori proprii să apărăm, nu avem pentru ce tradiție să ne luptăm, astfel efortul nostru de a ne menține identitatea nu are nici un sens întrucât tocmai acea identitate este privită ca fiind lipsită de orice valoare. Adeptul unei astfel de convingeri stă destul de prost la capitolul stimă de sine.

O altă parte dintre noi se raportează la lumea occidentală din perspectiva șmecherului. Aici putem include pe băieții ce mergeau cu alba-neagra în vest, cu “fetițe la produs” sau la prădat bancomatele și putem termina cu politicienii care se cred șmecheri și mai deștepți mergând pe ideea că noi zicem ca ei și facem ca noi, că fondurile și proiectele europene sunt doar o vacă bună de muls.

Inclusiv Ceaușescu mergea pe ideea că zicem ca ei și facem ca noi, nedând doi bani pe valorile lor, doar încercând să profite de banii și cunoștințele lor. La o privire mai superficială putem afirma că șmecherul nu se crede inferior, ci superior victimelor sale. Pentru el lumea se împarte între șmecheri și fraieri sau altfel spus între supraoameni și suboameni… măcar aceasta este imaginea asupra lumii ce o împărtășesc implicit sau explicit acești oameni.

Doar că undeva ascuns în mintea lor, șmecherii știu sau cel puțin intuiesc că treaba nu stă chiar așa, că de fapt fraierii sunt cei puternici și ei ca șmecheri sunt cei slabi, ce nu pot decât cel mult să înșele/șmecherească victima, dar nu o pot domina pe față, fiind prea slabi pentru aceasta, ci doar pot ajunge la beneficii prin niște tertipuri menite să înșele vigilența celorlalți. În ultimă instanță, calea șmecherului este calea celui slab și inferior ce încearcă să pară, atât în ochii lui cât și ai celorlalți, ceea ce nu este, adică superior și puternic.

Pe de altă parte șmecherul are din punctul lui de vedere o stimă de sine acceptabilă, știe că e necinstit, dar valori de genul cinstei sunt niște tâmpenii pentru el.

O altă modalitate de a ne raporta la Occident este una din perspectiva teoriei conspirației. Aceia dintre noi ce împărtășesc această viziune sunt convinși că Europa nu face altceva decât să se folosească de noi. De obicei perioada ceaușistă nu este văzută cu ochi răi, iar faptul că el a reușit să plătească datoria externă e privit extrem de pozitiv și totodată ca fiind motivul principal pentru care a fost înlăturat de la putere. De fapt Pactul de la Varșovia a căzut pentru că undeva, la un nivel înalt, a existat o înțelegere. Astfel Europa a reușit să obțină mână liberă să exploateze resursele noastre, multinaționalele ne folosesc ca forță de muncă iefină, exploatându-ne ca și pe o colonie… și oricum nu ne iubesc și nu ne respectă, tratându-ne ca pe oamenii de mâna a două.

România nu a avut și nu are nici un beneficu major o dată cu intrarea în UE, ci de fapt a avut doar de pierdut, astfel noi am pierdut independența și suveranitatea țării fiind înghițiți de către un nou imperiu. Deci Occidentul este văzut ca fiind de fapt dușmanul nostru întrucât în dosul zâmbetului fals se află un exploatator lipsit de orice scrupule. Cine cred așa ceva stă în aparență cu stima de sine oarecum mai bine… Individul se simte inferior dar măcar, vezi Doamne, nu e prost, își dă seama cum stă treaba, dar mai ales nu este vina lui personală că s-a ajuns aici, dar este meritul lui că a văzut înscenarea.

Nu în ultimul rând o altă parte dintre noi se raportează la Occident altfel. Ei admiră și stimează Occidentul pentru realizările lui politice, culturale, sociale , economice, știintifice…. dar nu îl idealizează, nu consideră ca fiind pozitivă orice idee venită de acolo doar pentru faptul că este din vest și nu încercă să copieze totul doar pentru a arăta la suprafața ca și cei din apus.

Astfel excesele corectitudinii politice, multiculturalismul, imigrația musulmană masivă, anticreștinismul, discriminarea pozitivă a unor minorități sexuale sau religioase, cum ar fi de exemplu musulmanii, sunt privite ca fiind niște greșeli ale vestului, greșeli ce nu ar fi de dorit să le copiem și noi doar de dragul de a fi, sau uneori mai degrabă de a arăta, ca și ei. Aceasta nu înseamnă însă nicidecum că locul țării noastre nu este în Europa ci doar că adepții acestei viziuni nu vor spune da la orice vine din vest. De pildă ei sunt convinși că multinaționalele au venit pentru profit și vor rămâne atâta timp cât îl vor putea obține, astfel ei profită de români și de asemenea românii profităm de ei, la fel este și cu multe alte investiții străine.

Ideea este că nu tot ceea ce am făcut/creat noi ca popor este rău sau insignifiant și derizoriu, ci am avut și noi anumite realizări ce ne justifică menținerea unei anumite mândrii și unei stime de sine.

Un individ cu o astfel de convingere va avea o stimă de sine cât de cât normală, având în esență o abordare critică dar constructivă în raport cu vestul, dorind să fie parte a occidentului, dorind în același timp să își mențină și conserve identitatea lui specifică.

Haideți să privim acum și înspre vecinul nostru de la răsărit.

Față de Rusia avem de asemenea câteva moduri diferite de a ne raporta. Astfel unii dintre noi, fiind încurajați și de către o abilă propagandă în acest sens, tindem să vedem Rusia ca pe un soi de frate ortodox mai mare, frate ce ne poate ajuta să scăpam de depravarea și superficialitatea occidentului. Țara este privită ca fiind un bastion al credinței creștine autentice, al luptei împotriva LGBT, un bastion al patriotismului și naționalismului opus idei de multiculturalism occidental. Această viziune ignoră cu bună ștință alte aspecte rusești cum ar fi de pildă: corupția endemică, controlul represiv al statului asupra economiei, intimidarea și ținerea sub control a opoziției, alcoolismul ca problemă socială, asistații social de toate felurile, aparenta poleială creștină a elitei KGB-iste conducătoare…

Această viziune combină o admirație de pe o poziție de inferioritate cu așteptarea utopică cum că altcineva, în cazul de față, fratele nostru mai mare, ne va ajuta, ne va salva de toate relele.

Un alt mod de a ne raporta la marele nostru vecin de la răsărit esta acela de a-l privi ca fiind o sursă de instabilitate și o veșnică amenințare pentru noi. Încă din perioada țaristă orice colaborare cu Rusia a fost în cele din urmă în dezavantajul nostru. Astfel ne putem aminti de “colaborarea” cu ei în războiul de independență precum și în primul război mondial, ne putem aminti de tezaurul nostru pierdut prin țara vecină, de toate grozăviile celui de al doilea război mondial precum și de instaurarea comunismului la noi. Nu în ultimul rând, putem vedea și astăzi atitudinea Rusiei față de scutul de la Deveselu, precum și eforturile de a ne menține dependenți de resursele ei, dar mai ales putem vedea încercările ei de a manipula opinia publică, de a o face să fie anti-NATO și anti-UE, folosindu-se de anumiți politicieni și de anumite trusturi media.

Acesta este un mod de a privi Rusia ca fiind dușmanul etern prin excelență, fiind răul răilor, sursa la orice nu este bun. Această poziție conștientizează vulnerabilitatea noastră și se raportează cu neîncredere și teamă la vecinul din răsărit.

Rusia mai poate fi privită însă și în alte moduri. De pildă poate fi privită un pic mai nuanțat. Rusia nu este astfel un rău absolut, cât unul relativ, și va rămâne un rău atâta timp cât contextul nu se va schimba, altfel spus, cât timp politica de restaurație imperială și de nostalgie activă după perioada sovietică va dăinui. Pe de o parte, cultura rusă are multe aspecte demne de admirație, iar poporul rus este la rândul lui o victimă, este manipulat și voit ținut captiv într-o anumită mentalitate ce pe termen lung nu poate fi decât perdantă. Pe de altă parte conducerea acestei țări mai crede încă în mesianismul rusesc, în cea de a treia Romă și ultima.

Indiferent ce formă îmbracă, acest mesianism poate fi imperiu, poate fi URSS sau poate fi republica de astăzi, rămâne un veritabil pericol pentru toți vecinii săi. Dacă la un moment dat elita conducătoare a Rusiei va realiza că e timpul să renunțe la acest mesianism și va fi nevoită să adopte un alt proiect de țară, în funcție de acel posibil viitor proiect vom putea reevalua și noi, ca vecini, modul în care ne vom putea raporta la ea. Pe moment însă vedem că lucrurile evoluează în sens contrar – cultul lui Stalin și nostalgia pentru perioada sovietică devenind politici de stat sub Putin. Apartenența la NATO este cel mai bun scut posibil pe care îl avem față de actuala Rusie.

Concluzie

Acestea sunt doar cele mai des întâlnite moduri de a ne raporta la vecinii noștri. Cel mai probabil fiecare dintre noi în funcție de vârstă, context, educație… se poate regăsi total sau parțial în una sau mai multe dintre aceste modalități de raportare. O bună parte dintre aceste raportări ne dezvăluie o societate destul de imatură și de complexată istoric.
În ceea ce privește Occidentul, eu personal sunt adeptul unei raportări critice dar constructive față de vest, dorind categoric să fim și să rămânem parte a UE dar nedorind să preluăm absolut orice vine de acolo, doar pentru că este de acolo, fără să avem nici cea mai mică urmă de discernământ.
În ceea ce privește Rusia, eu am convingerea că atâta timp cât elita conducătoare a țării va crede în mesianismul rusesc, indiferent de ce formă va îmbrăca el, țara este un veritabil pericol și o sursă de instabilitate pentru toți cei situați în vecinătatea ei. Apartenența noastră la NATO și UE este printre alte multe beneficii și un garant al securității noastre față de pericolul de la răsărit.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toți (în cazul în care nu am făcut-o deja) este ce variată de atitudine alegem în raport cu Occidentul și în raport cu Rusia. Oare cum anume vrem să ne proiectăm noi ca țară în viitor? Ca și popor putem noi oare găsi un proiect în care să mai credem? Ce valori vrem să luăm și ce valori vrem să nu luăm atât din vest cât și din est? Ce și cât vrem sau nu să mai păstrăm din tradiția noastră?

Până să intrăm în NATO și în UE am avut cât de cât un proiect comun ce s-a materializat tocmai prin integrarea noastră în Europa… Dar de acum încolo pare că este mai puțin clar ceea ce vrem. Unii vor înspre vest, la alții, mult mai puțini, parcă le surâde estul…
De cum anume vom răspunde la aceste întrebări va depinde fericirea, bunăstarea, poate incluziv prezența noastră pe aceste meleaguri.

Silviu Buzan