Ştirile din mahalaua Orientului nostru Apropiat sunt întotdeauna un izvor de inspiraţie, meditaţie şi amuzament pentru cine are ochi în cap să vadă şi creier să gândească.

Iată una caldă-proaspătă. Ministrul de externe turc Ahmet Davutoglu (ar însemna în româneşte Ahmet Davidescu…) s-a arătat, sâmbăta 2 februarie a.c., uimit şi supărat pe conducerea siriană. Dar nu a fost supărarea sa obişnuită pentru crimele de război ale asasinului în serie Bashir Assad, pe care el însusi le condamnă de câte ori îi vine. Nu, mai rău. E supărat că acesta colaborează cu Israelul în măcelărirea poporului sirian. Cum a putut ajunge onor dom’ ministru la această concluzie? E la mintea cucoşului.

După cum stiti, sursele străine au afirmat că avioane israeliene au bombardat şi făcut praf nişte ţinte militare din Siria, care periclitau la modul imediat securitatea Israelului. Era vorba de un convoi de rachete în drum spre Liban către prietenii noştri Hizballa, o instalaţie de producere a unor nevinovate arme biologice şi altele, toate fiind făcute praf. De fapt nimeni nu a văzut avioanele, nu le-a văzut nici măcar radarul ultraperfecţionat sirian de producţie ruseasca, aşa că o acuzaţie oficială nu se poate lansa. Cel mult pentru uzul suporterilor.

Ca urmare, sirienii nici n-au avut dupa cine să se ia şi nici contra cui să replice, iar dacă o făceau, presupun că în scurt timp Siria s-ar fi schimbat la faţă… Aşa ca Assad a făcut măcar o dată un lucru deştept.

Dar ministrul turc spumegă. El întreaba retoric de ce nu a replicat dictatorul Assad aşa cum trebuia împotriva sioniştilor. N-are importanţă că în războiul său incăpăţânat au fost măcelariţi până acum peste 60 de mii de oameni, majoritatea nevinovaţi. N-are importanţă că Turcia găzduieşte şi finanţează conducerile rebelilor din Siria, pompează armament pentru ei şi duce un război neoficial împotriva acesteia. N-are importanţă că Turcia condamnă şi ea crimele de război ale lui Assad.

Important este însa faptul că Israelul poate fi acuzat că „a încălcat” neprihănita suveranitate a Siriei. Nu contează cât se bat musulmanii între ei, împotriva Israelului vor face întotdeauna front comun. Mai mult, zice excelenţa sa că Turcia nu va sta cu mâinile în sân când Israelul atacă o ţară musulmană… Aferim!

Şi atunci domnia sa ajunge în mod inteligent la concluzia că intre Assad şi Israel există un acord secret de colaborare. Altfel nu se explică de ce nu foloseşte rachetele Scud pe care le are în dotare (şi pe care le lansează cu succes asupra populaţiei proprii) împotriva Israelului. Şi zic eu: atâta i-ar trebui. Şi mă mai întreb: oare misteriosul acord prevede poate şi ca Israelul să-i faca praf lui Assad capacităţile militare? Interesant.

Mai e ceva interesant, mai degrabă amuzant. Conducerea siriană a acuzat de repetate ori Israelul că el cel care a pus la cale rebeliunea din Siria şi că colaborează cu rebelii. Cel mai recent ar fi făcut-o chiar cu ocazia acestui incident, când rebelii au declarat că de fapt ei au fost cei care au bombardat unul din obiective, conducerea siriană considerând că aceasta e dovada flagrantă a colaborării.

Încercaţi deci să înţelegeţi lumea musulmană…

Cu această ocazie nu pot să nu-mi amintesc de o vorbă pe care am auzit-o cândva: „Cum a fost, cum s-a-ntâmplat, tot jidanu-i vinovat.”

Punct.

Cititi si:
https://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-4340049,00.html