Am văzut în postarea precedentă care sunt proiecţiile candidatului democrat Barack Obama asupra crizei financiare ce a răvăşit piaţa americană. Este rândul să dăm cuvântul lui John McCain pentru a avea un tablou complet al posibilităţilor pe care le are alegătorul american de a judeca abilitatea celor care s-au înscris în cursa prezidenţială. După cum am remarcat într-un alt articol, criza financiară l-a reînscăunat ca lider în sondaje pe Barack Hussein Obama, ce a trecut din postura de specialist în politica externă – prin proiectatele sale întâlniri fără condiţii cu Ahmadinejad, de exemplu – la reîncarnarea lui Franklin Delano Roosevelt, chemat să rezolve o nouă Mare Criză.

Discursul lui John McCain a fost ţinut la data de 1 octombrie 2008 în Independence, statul Missouri şi este postat pe www.realclearpolitics.com.

Consideraţiile lui McCain asupra Economiei

John McCain
Independence, Missouri

Va mulţumesc foarte mult. Apreciez ospitalitatea Bibliotecii Institutului Harry Truman. Sunt onorat să fiu aici, în oraşul care l-a trimis pe Harry Truman la Washington, şi care l-a primit înapoi cu căldură când şi-a terminat misiunea.

Preşedintele Truman a fost un student la istorie, el ştia că o criză poate să apară dintr-o dată. Iar în timp ce multe alte lucruri s-au schimbat în cei 35 de ani de la moartea sa, totuşi Harry Truman ar putea cu siguranţă să recunoască sursele crizei financiare care ameninţă acum vieţile a milioane de oameni şi viitorul întregii economii americane. Ar fi doar surprins de vastele sume de bani implicate. Dar costurile lăcomiei nestrunite de pe Wall Street, prostia politicienilor care au alimentat problema, precum şi nechibzuinţa politicienilor care au eşuat în stăpânirea crizei – toate acestea ar putea să apară familiare omului din Independence.

Suntem prinşi în cea mai mare criză financiară din timpul vieţii noastre. Şi am plăcerea să raportez că astăzi mă voi întoarce în Senat pentru a vota un proiect de lege care marchează un pas decisiv în direcţia bună. Propunerea originală a fost greşită. Am cerut să se adauge protecţii pentru contribuabili, o supervizare puternică, limitări la compensaţiile cadrelor de conducere şi mai multe protecţii pentru conturile bancare ale oamenilor. Şi am marea plăcere că acestea sunt adăugate pentru a îmbunătăţi proiectul iniţial. Le-a trebuit ceva timp membrilor Congresului, şi au fost unele costuri legate de aceste întârzieri. Dar s-au trezit în faţa pericolului. Şi astăzi, cu o unitate pe care o cere criza, Congresul va lucra din nou pentru a restabili încrederea şi stabilitatea în economia americană.

Va veni timpul să se îndrepte vina pentru tot ceea ce s-a întâmplat – în special în cazul lui Fannie Mae and Fredie Mac, precum şi abuzurile şi aranjamentele politice care au corupt aceste instituţii. Dar datoria noastră în aceste momente este să rezolvăm problema, şi acesta este motivul care mă va duce în scurt timp la Washington. După 11 septembrie, liderii naţiunii noastre s-au reunit la vreme de criză. Acum, cu această măsură, avem o altă şansa să fim împreună pentru a arăta că Washington-ul este încă o data în stare să conducă acesa naţiune.

Dacă proiectul de lege pentru salvarea financiară va cădea din nou în Congres, criza prezentă se va transforma într-un dezastru. Când va dispărea creditul studenţii nu vor mai fi capabili să obţină împrumuturi pentru colegiu, iar familiile ce îşi doresc o casă nouă nu vor mai putea să obţină finanţări. Vânzările de maşini noi se vor opri. Companiile vor întâmpina dificultăţi la obţinerea creditului pentru operaţiuni şi vor fi incapabile să-şi plătească angajaţii. Dacă nu vom acţiona, motoarele economiei se vor bloca până la urmă.

Acesta este un moment al unui test mare. În asemenea momente, există oameni de ambele părţi ale dezbaterii care vor acţiona principial. Desigur, există mereu câte unul care se gândeşte la propriul interes, care îşi calculează avantajul înainte de a se dedica ajutorării ţării sale. Dar în cazul acestui proiect de lege, sunt convins că există destui oameni cu bunăvoinţă în ambele partide pentru a ajuta America să iasă din această criză. Iar când se va depune ultimul vot, vom putea să le fim recunoscători tuturora – democraţi şi republicani deopotrivă – pentru că au ajutat la rezolvarea acestei crize în loc să încerce doar să o exploateze.

Adesea crizele au o cale de a revela ce este mai bun din noi înşine – ca să arate din ce suntem făcuţi, şi cât de multe putem realiza când suntem puşi la încercare. Aceasta este adevărat de asemenea pentru marile provocări pe care le înfruntăm la Washington. Totuşi, nu trebuie să fie necesară o urgenţă extremă – când viitorul întregii noastre economii este pus la îndoială – ca să se arate ceea ce este mai bun în noi, sau ca să ne adune în serviciul binelui comun. Se presupune că facem asta chiar şi în momentele cele mai calme. Şi dacă am lucra împreună mai des în acest spirit, probabil vor exista mai puţine crize, măsuri de urgenţă sau cvasi-dezastre cu care se va confruntă naţiunea noastră.

Numai dacă luăm în considerare rutina unei activităţi de zi cu zi a Congresului – chiar dacă cel de-al 110-lea Congres se va termina, tot va rămâne o listă lungă de provocări nerezolvate. Congresul a eşuat în aprobarea a multor proiecte bine fundamnentate ale activităţii normale ale guvernului nostru. De la agricultură la departamentul muncii sau la cel al transportului, majoritatea proiectelor de lege pentru finanţare nu au fost aprobate. Congresul nu poate găsi o cale de înţelegere asupra proiectului de lege de finanţare a Congresului însuşi.

Iar când aceste aceste activităţi de finanţare de rutină sunt adresate în ultimul minut în spatele uşilor închise, marile priovocari pe care le înfruntă ţara noastră continuă să lâncezească. Nu am făcut nici un progres în rezolvarea crizei noastre energetice. În timp ce căutăm soluţiile la crizele economice pe care le înfruntăm astăzi, Washington-ul a fost neeficient în problema crizei locuinţelor de unde a început totul. Iar când se confruntă cu o creştere dramatică a numărului de locuri de muncă pierdute, Washington-ul tot nu a acţionat pentru a pune economia pe drumul ei normal cu ajutorul unor politici care să încurajeze crearea de slujbe, sau cu revizuiri ale sistemului de asistenţă pentru şomeri şi pentru programele de job training care au fost create încă din anii 1950.

Guvernul nostru nu se află pe drumul cel bun, economia noastră este sub tensiune şi mă aştept ca să primim mai multe ştiri rele odată cu raportul de vineri (3 octombrie 2008, n.t.) privind şomajul. Acum este timpul pentru o conducere sigură şi pentru un plan care să creeze slujbe şi să aducă ţara pe calea cea bună.

Eu cred în taxe reduse; în disciplina cheltuielilor şi în pieţe deschise. Eu cred în răsplata muncii grele şi în a lasă oamenii să reţină fructele muncii lor. Vom menţine nivelul curent redus al taxelor. Vom simplifica codul de taxare. Vom dubla suma exceptată de la plata impozitelor de la 3500 la 7000 de dolari. Vom acorda fiecărei familii un credit de 5000 de dolari din creditul de taxă pentru a-şi cumpăra asigurare de sănătate sau ca să-şi menţină planul curent de asigurare, vom deschide piaţa naţională de sănătate pentru a mari numărul de posibilităţi şi pentru a creşte calitatea. Iar administraţia mea va reduce preţul alimentelor prin eliminarea subsidiilor la etanol şi pentru produsele agricole. Aceste subsidii măresc preţul alimentelor, nu numai pentru americani dar şi pentru popoarele sărace din lume, şi eu propun să le abolim.

Eu cred într-un guvern care stimulează creativitatea şi intiativa americanilor, în aşa fel încât ei să creeze mai multe slujbe şi să menţină creşterea economiei noastre. De aceea vom reduce din taxele plătite de întreprinderi de la 35 % la 25%, pentru a da afacerilor americane o nouă margine pentru competiţie. Vom îmboldi noile investiţii prin R&D (Research and Development, Cercetare şi Dezvoltare, n.t.) credite din taxe şi din costul echipamentului. Vom proteja dreptul muncitorilor de a decide pentru ei înşişi, prin vot democratic, dacă vor să se sindicalizeze.

Menţinând un nivel redus al taxelor se ajunge la creşterea activităţii economice şi se creează noi slujbe. Reducând cel de-al doilea nivel ridicat al taxei pe activitatea economică va ajută companiile americane să fie competitive şi să menţină cele mai bune slujbe ale noastre departe de tendinţa de a se muta în alte ţări. Dublarea sumei de exceptare de la taxa pentru copil, va îmbunătăţi viaţa a milioane de familii americane în vremuri în care creşte costul vieţii. Reducerea cheltuielilor guvernamentale şi eliminarea programelor slabe va va permite să vă reţineţi mai mulţi bani din cei pe care îi aveţi pentru economii, pentru cheltuieli sau pentru investiţii, după cum veţi considera potrivit. Deschiderea a noi pieţe pentru bunurile noastre şi pregătirea lucrătorilor pentru a fi competitivi în economia mondială este esenţială pentru prosperitatea noastră viitoare.

Ca preşedinte, voi direcţiona ţara noastră pe cea mai dreaptă, pe cea mai rapidă cale către independenţa energetică. Ca naţiune, ne vom îndrepta către cele mai ambiţios proiect naţional în decenii. Avem de gând să oprim trimiterea a 700 de miliarde de dolari pe an în ţări care nu ne simpatizează prea mult. Vom ataca problema din fiecare unghi. Vom produce mai multă energie acasă. Vom săpa noi puţuri offshore, şi le vom săpa acum.

Vom construi mai multe instalaţii nucleare. Vom dezvolta tehnologiile bazate pe cărbunele curat. Vom creşte utilizarea vântului, a mareelor, a energiei solare şi a gazului natural. Vom încuraja utilizarea combustibilului flex (benzină, sau un amestec de benzină cu până la 85%,etanol, n.t.) a automobilelor hibride şi a celor electrice. Şi în toate aceste direcţii vom crea milioane de noi slujbe, multe în industrii care vor fi motoarele viitoarei noastre prosperităţi – slujbe care vor fi acolo când copiii noştrii vor intra pe piaţa muncii.

Unii încă insistă că putem realiza independenţa energetică fără să forăm mai mult şi fără mai multă energie nucleară. Dar americanii ştiu mai bine despre ce este vorba. Va trebui să utilizăm toate resursele noastre şi să dezvoltăm toate tehnologiile necesare pentru a ne salva economia de la distrugerea provocată de creşterea preţurilor la ţiţei şi pentru a restaura sănătatea planetei noastre. Este un plan ambiţios, dar americanii sunt ambiţioşi prin natural or, iar noi am trecut deja prin provocări mai mari. Este timpul ca noi să arătăm lumii cum conduc americanii.

Ca preşedinte, voi acţiona imediat prin reforme ca să restaurez onestitatea, integritatea şi sănătatea financiară care ne-au dejamagit pe Wall Street. Vom aplica noi reguli pe Wall Street, pentru a sfârşi cu nebunia speculaţiilor pe care o fac oamenii care se joacă în sistem, şi ca să fim siguri că această criză nu va mai fi repetată. Vom aduce regulamentele create în anii 1930 în secolul 21. În timpul mandatului meu, aceste reguli vor fi puse în aplicare, iar cei care le încalcă vor fi urmăriţi în justiţie. Şi vor fi noi reguli de reducere, vânzare şi operaţiuni curate la Fannie Mae şi Freddie Mac.

Trebuie să realizăm că acest plan de salvare are implicaţii serioase pentru cheltuielile viitoare. Nu putem dedica mai mult de un trilion de dolari pentru salvarea instituţiilor financiare, şi apoi să ne intoarcem la viaţa obişnuită din Washington – ca şi când nu ar exista o limită a resurselor guvernamentale sau o limită a răbdării contribuabililor. De aceea, ca preşedinte, voi impune o îngheţare a cheltuielilor anuale la fiecare agenţie a guvernului federal, cu excepţia apărării naţionale, sau de îngrijirea veteranilor, precum şi alte câteva priorităţi critice. Conducerea reclamă candoare. Şi vă voi spune în faţă că America are zece trilioane datorie, şi ca să întărim din nou economia va trebui să reducem volumul cheltuielilor federale. Nu ne putem taxa drumul către prosperitate. Sunt adeptul reducerii cu miliarde a cheltuielilor, lucru care va conduce la o echilibrare a bugetului, şi ne va îndepărta de îndatorarea ruinătoare.

Ranchiuna constantă, partizană, care ne opreşte să rezolvăm aceste probleme în Washington nu este un scop, ci este un simpton. Este ceea ce se întâmplă când oamenii merg la Washington ca să lucreze pentru ei înşişi şi nu pentru voi.

Din nou şi din nou, am lucrat cu membrii din ambele partide pentru a rezolva problemele ţării. Aşa voi guverna şi ca preşedinte. Voi întinde mână oricui mă va ajuta să fac să se mişte din nou această ţară. Am acest palmares şi cicatricile pentru a o dovedi.

Nu ofer asta doar ca un slogan de campanie, ci ca un mijloc pentru a rezolva problemele ţării. În loc să respingem ideile bune deoarece nu ne-am gândit primii la ele, hai să utilizăm cele mai bune idei din ambele tabere. Această ţară măreaţă poate face tot ce ne punem în cap să facem. Voi invita democraţi şi independenţi să lucreze cu mine. Iar administraţia mea va implementa un nou standard pentru transparenţă şi responsabilitate. Vom începe în sfârşit să facem aceste lucruri pentru oamenii care se bazează pe noi, şi nu îmi păsa cine va culege laurii.

Acesta este spiritul patriotismului dacă pot-fac, Harry Truman, acel umil, om bun din Independence, Missouri, care a ajuns preşedinte. Când, surprinzător pentru el şi pentru ceilalţi, şi-a asumat funcţia de preşedinte şi mantia de lider a lumii libere, a făcut faţă gravelor şi dificilelor decizii care vor pune capăt Războiului Mondial şi pentru refacerea lumii din cenuşă.

El a fost un om al principiilor, al înţelepciunii şi a unei adânci şi respectuoase iubiri pentru ţara noastră. Realizările sale din timpul războiului şi ale păcii sunt printre cele mai semnificative ale oricărui preşedinte din secolul douăzeci. A reuşit peste orice aşteptări – poate, chiar peste ale sale proprii – deoarece Harry Truman se trezea în fiecare zi determinat de a pune ţara sa mai înaintea partidului şi a interesului personal. Am fi mult mai buni servitori ai interesului public, iar ţara ar fi mai bine servită dacă am fi încercat un pic mai des să repetăm exemplul acestui bun american de dinaintea noastră.

Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă binecuvânteze.