FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Jurnalism-mizerie: Realitatea TV îl premiază pe sinucigaşul Sobaru

Trustul Intact l-a transformat pe Sobaru, un om cu evidente probleme la cap, într-un erou naţional, un martir al cauzei sindicalisto-socialiste din minunata noastră Românie. În interpretarea simbriştilor lui Voiculescu, gestul său nebunesc, acela de a plonja în gol de la etajul I al Parlamentului, a devenit dovada vie a unui crez politic şi social de care acest om bolnav duce în mod clar lipsă: Sobaru s-ar fi aruncat pentru… speranţă (!).

Adrian Sobaru: „Ma doare ca, de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita.

Nu am facut gestul pentru mine. Nu am facut pentru ca mi-a taiat ajutorul de handicap la copii, am facut-o ca sa existe luminita, sa se traiasca intr-o tara morala.

…saracia duce la disperare. Oamenii trebuie sa incerce sa forteze sa gaseasca luminita.”

Doagele lipsă nu i-au neliniştit deloc pe jurnaliştii voiculescieni; militanţi fideli care şi-au făcut datoria, seară de seară, cântând oda gestului „frumos” al lui Sobaru, un părinte responsabil (orice tată adevărat trebuie să încerce a se sinucide). Împreună cu ei, pesediştii şi crino-liberalii stângişti şi-au dat mâna pentru a trage cât mai multe foloase politice de pe urma nebuniei lui Sobaru. Credeam că este maximul de mizerie morală la care se poate ajunge, dar m-am înşelat amarnic.

Acum s-a mers chiar mai departe şi s-a depăşit orice limită: pentru că s-a aruncat în cap de la etajul I al Parlamentului (încercând să se omoare în plină moţiune de cenzură), Sobaru a fost premiat de Realitatea TV – va primi 1000 euro pe lună pentru copilul său, până la majorat. Astfel, Realitatea TV a reuşit să depăşească, în ridicol şi nebunie, antenele media ale lui Dan Voiculescu.

Sincere felicitări. Nu credeam că se poate.

P.S.

De ce îl păzeşte SPP pe Adrian Sobaru?
Ca răspuns al autorităţilor la strigătul lui Sobaru din Parlament: „Aţi luat banii copiilor!”, Isabela Hurjui (şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2) a făcut publică în faţa camerelor tv suma cu care i-a fost diminuată soţiei lui Adrian Sobaru indemnizaţia de însoţitor pentru persoană cu handicap: „de la 534 la 461 lei”, adică 73 de lei. (…)

Am reuşit să stau de vorbă cu unchiul lui Adrian şi am aflat astfel că acesta nu duce o viaţă tocmai confortabilă: „Eu sunt frate cu mama lui. Ea a fost ambalatoare şi având patru copii, nu a avut posibilităţi materiale. Fiindcă mie mi-a murit soţia, acum 10 ani, m-au rugat pe mine să îmi vând casa mea şi cu banii să luăm împreună un apartament în care să locuim împreună. Am pus banii mei, a pus şi Adrian vreo 2000 de dolari şi am cumpărat locul ăsta. Eu stau în camera mea şi le-am lăsat lor să stea în restul: dormitorul şi sufrageria”. Unchiul de 70 de ani al lui Adrian spune că în ultima vreme acesta era mai irascibil: „Se enerva tot mai des din pricina banilor. Îşi dorea foarte mult să-i cumpere soţiei o maşină nouă, să scape de rabla, pe care o are de foarte mulţi ani. O presa pe mama lui să vândă casa pe care o are la Breaza, dar ea n-a vrut. I-a zis că o să o treacă pe numele lu’ ăla micu cu handicap după moartea ei. Soţia lui lucra ca secretară şi nu avea mai mult de 6-8 milioane, ea mai primeşte indemnizaţia de însoţitor de persoană cu handicap şi mai e salariul lui. Nu se ajungeau. Îi mai ajut şi eu să-şi plătească cheltuielile cu 500 lei în fiecare lună, că am pensie 1.000 lei“.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad M.

Vlad M.

6 Comments

  1. George Daniel
    16 March 2011

    Inteleg ca solutia e sa ne aruncam cu toti in cap ca dupa aia ne da Vantu indemnizatie pe viata. Exista totusi si o veste proasta. NU cred ca Sobaru va lua macar 1 euro luna asta, nu de alta dar ANAF-ul a blocat conturile Realitatii TV pentru ca nu si-a platit contributiile catre stat. In ultimele luni, daca un jurnalist RTV se imbolnavea si avea nevoie sa mearga la medic, i s-ar fi spus ca angajatorul nu i-a platit contributiile la Sanatate. Pentru ei n-au fost bani, pentru Sobaru s-au gasit.
    Alo, domnu Vantu, mai aveti un musteriu: http://www.youtube.com/watch?v=bYFyPEje2AM

  2. George Daniel
    16 March 2011

    Domnisoara merita 2000 de euro cu siguranta :))

    http://www.youtube.com/watch?v…..re=related

  3. Liv St Omer
    16 March 2011

    1000 E? Pai si acuma ziceti??? Acuma, dupa ce-a trecut motiunea asta? Pai bine domle, nu puteati sa scrieti si voi mai inainte, ma duceam si eu p-acolo, faceam o tumba, luam un ban, ceva….insensibililor!!! Lui Crinutz o sa va spun, pe toti!!! Sunteti complet lipsiti de solidaritate, parol!! :d:d:d

  4. Daniel Francesco
    16 March 2011

    Au fost doua premieri: una pentru gestul nebunesc al lui Sobaru si o a doua pentru un text care sa raspunda la intrebarea „Trebuie să plece Guvernul Boc? De ce?”

    Iuliana Sufideanu a castigat premiul cel mare de 100000 (o suta de mii) de euro cu textul:

    „Principalul motiv pentru care acest guvern trebuie să plece este incompetenţa şi autismul de care dă dovadă în relaţiile sale atât cu bugetarii, cât şi cu partea patronală, într-un cuvânt cu întreaga societate”.

    Toata mizeria morala a postului de televiziune aflat in slujba lui Vantu se vede prin acest gest. Un premiu exagerat de mare dat pentru publicitate, nu pentru realizarea unei opere literare sau a unei actiuni de caritate, a unei fapte deosebite, inspiratoare. Realitatea TV nu l-a premiat de exemplu pe Vasile Paraschiv, muncitorul ploiestean care a infruntat Securitatea lui Ceausescu, ci a gasit de cuviinta sa-si faca reclama ademenind cu bani o multime (50000) de oameni necajiti.

  5. GMT
    16 March 2011

    DF, intrebarea „Trebuie sa plece guvernul Boc? De ce?” este varianta cosmetizata, care le dadea cat de cat un drept de participare si celor care puteau argumenta ca guvernul Boc nu trebuie sa plece. Intrebarea initiala pentru care primeai premiul cel mare era „care e principalul motiv pentru care guvernul Boc trebuie sa plece?”
    Cristi Campeanu are dreptate cand spune

    „Faptul că un post TV a pus premiu de 100.000 de euro pe capul Guvernului arată cam până unde merge subtilitatea şi rafinamentului unui personaj ca S.O. Vîntu: până la lipitul bancnotelor pe fruntea maneliştilor.”

    (Întoarcerea robiei şi a grofilor sub trădătorul Traian Băsescu)

  6. florentza
    16 March 2011

    Dupa cate se vad in TV-SOV ,Sobaru este „cazut in cap „si la propiu si la figurat- de ceilalti Sov-isti ,ce sa ne mai intrebam !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *