Iată că s-s produs o a gaură în norii laburişti de deasupra Londrei, oraşul poreclit Londoninstan de gurile-rele franţuze. Biografia lui Ken Livingstone sau Red Ken pentru amici, născut din părinţi proletari (dansatoare plus marinar, combinaţie net anti-aristocratică) în anul 1945 (când conservatorii lui W. Churchill pierdeau alegerile după câştigarea războiului), este un model al anti-modelului.

La 11 ani nu reuşeşte să treacă examenul 11-Plus (pentru elevii care terminau clasele elementare) dar se fofilează cu examenul O-levels şi ajunge cumva tehnician după ce a spălat (ca spălător calificat) importante suprafeţe din geamurile capitalei. Lucrează 8 ani ca tehnician într-un centru de studiere a cancerului între anii 1962 şi 1970, şi cea mai mare realizare a sa este că a descoperit în 1968 tumoarea numită Partid Laburist. Erau vremuri tulburi pentru partidul clasei muncitoare căruia i se răriseră îngrijorător rândurile, dar astea erau vremuri de aur pentru pescuitorii în zoaiele de la spălatul geamurilor. În 1971 Ken devine consilier în cartierul Lambeth, zonă unde s-a născut şi îşi descoperă în mod neaşteptat marile sale talente la promovare, luindu-şi o diplomă de învăţător în 1973. Din fericire nu a utilizat-o decât la scrierea CV-ului care i se îmbogăţeşte prin diversele însărcinări legate de activitatea de consilier ocupat timp de câţiva ani cu gestionarea locuinţelor sociale. În 1973 a fost ales pe lista zonei Norwood în Greater London Council (capitala plus suburbiile) – GLC. Latura sa progresistă se manifestă puternic la abolirea cenzurii filmelor când activa în comitetul de cenzură. Şi-a schimbat cartierul în 1977 când a fost ales în GLC pe lista Hackney North şi Stoke Newington, o zonă sigură pentru laburişti. În 1981 este reales în GLC, de data aceasta pe lista cartierului Paddington şi obţine conducerea grupului laburist, grup ce îl votează ca şef al consiliului.

Erau vremurile glorioase ale unui consiliu ce acţiona conform directivelor conducerii Partidului Laburist prin aprobarea de subvenţii masive pentru transport chiar în perioada de glorie a conservatorilor de sub conducerea lui Margaret Thatcher. Acel consiliu al GLC s-a făcut remarcat şi prin invitaţia la dialog pe care adresat-o conducerii politice a Armatei Republicane Irlandeze. S-a dus Livingstone în Irlanda de Nord când liderilor republicani Garry Adams şi Danny Morrison le-a fost negată intrarea în ţară. După această întâlnire, pacifistul Livingstone a fost numit de The Sun “the most odious man in Britain”. Din aceeaşi perioadă datează porecla “Red Ken”, deşi Livingstone era şi un susţinător al integrării Marii Britanii în UE, lucru ce irita conducerea laburistă. Pasiunea lui Livingstone pentru o politică pragmatică i-a adus o mare popularitate când Partidul Laburist era ocupat mai ales cu dispute teoretice. În urma alegerilor generale din 1983 Partidul Conservator îşi impune punctul de vedere şi după dispute aprige are loc abolirea GLC în anul 1986.

Anul 1987 i-a adus lui Livingstone şi prima alegere în Parlament din partea zonei Brent East. Reales MP în 1992, Livingstone îşi continuă linia de activist al aripei de stânga din Partidul Laburist în paralel cu un număr de slujbe diverse, din care cea mai interesantă pare aceea de food critic al mai multor publicaţii, fapt ce i-a adus o oarecare notorietate de bon vivant.

Alegerile generale din 1997 i-au adus la putere pe laburiştii conduşi de Tony Blair care îşi dezvoltă politica proprie pentru capitala ţării. Astfel se instituie Greater London Authority ce nu va mai realiza direct servicii pentru londonezi, ci le va distribui pe bază de licitaţie. Pentru funcţia de primar iată că “Red Ken” s-a confruntat cu ostilitatea conducerii partidului, care nu poate să treacă peste ideile prea-stangiste ale acestuia. Tony Blair a considerat că alegerea lui Livingstone ar fi un dezastru pentru Londra şi s-a concentrat pe susţinerea lui Frank Dobson. Livingstone nu se lasă, câştigă alegerile ca independent în urma demisiei din Partidul Laburist, iar Tony Blair îşi face mea culpa pentru cele afirmate. Ken Livingstone revine în partid în preajma alegerilor din 10 iunie 2004 când obţine o nouă victorie, de astă dată în cadrul partidului.

În perioada de 8 ani cât a fost primar, Ken Livingstone a introdus o serie de taxe de acces auto în zona centrală, taxe justificate de cerinţa diminuarii traficului şi pentru reducerea poluării. Taxe de pe care se încasează bani frumoşi. O importanţă deosebită a fost acordată tuturor mijloacelor de transport în comun, făcându-se progrese în decongestionarea traficului. Ken Livingstone a fost numit “Politician al anului” de către Political Study Association, care i-a admirat curajul introducerii taxei din zona centrală. Dacă s-ar fi menţinut în zona administrării infrastructurii, Ken Livingstone ar fi un rămas un personaj normal, un primar fără complicaţii. Dar Ken a vrut sa-şi continue drumul neconformist. Nu mă refer la cei 5 copii de la trei femei (ultima, mamă a doi copii în parteneriat, deci fără căsătorie) ci la celebrele scandaluri pe care le-a provocat în timp.

Astfel, pe lângă organizarea unor sărbători pentru evrei şi irlandezi, Ken Livingstone a organizat pe 26 octombrie 2006 primul “Eid in the Square”, în Trafalgar Square, pentru a marca sărbătoarea musulmană Eid ul-Fitr. Asta după ce pe 7 iulie 2005 un număr de musulmani au provocat atentatele sinucigaşe cu bombe unde au fost ucişi la Londra peste 50 de oameni.

Cea mai controversată decizie a lui Livingstone a fost întâlnirea pe care a avut-o cu Yusuf al-Qaradawi, un islamist radical care susţine mutilarea genitală a femeilor şi violul punitiv, organizat de musulmani ca să pedepsească femeile îmbrăcate “necorespunzător”. Asta printre alte lucruri ordonate de Allahul lor, de neacceptat într-o societate normală.

O altă pagină “glorioasă” a fost realizată în 2007 când primarul Livingstone si-şi cerut scuze public pentru rolul pe care oraşul Londra l-a jucat în comerţul cu sclavi până acum două sute de ani. Nu-i ceruse nimeni asta, dar aşa se crează o reputaţie la stânga, prin inventatea de vini pentru contemporani. Un pic de aducere aminte: Arabia Saudită a renunţat la sclavie 1962, dar nu are prea mare importanţă, deoarece acolo nimeni nu se autoblamează pentru asta, ba din contră…

Nu mai uimeşte faptul că Livingstone a declarat Londra oraş multicultural, sau că a realizat parteneriate cu Venezuela lui Chavez. În privinţa uniunilor persoanelor de acelaşi sex, Livingstone a fost precursorul actului promulgat de guvern în 2004, acel faimos Civil Partnership Act.

Când Londonistan redevine British London

Cu toată susţinerea de care se bucură din partea largii comunităţi musulmane din Londra, ce numără aproximativ un milion de oameni, susţinere ce se datorează şi profundului antisemitism de care Livingstone a făcut dovadă în timpul unor controversate luări de poziţie, “Roşul” a pierdut în faţa unui nesuferit de conservator, pe care şi prietenii îl consideră un fel de bufon. Este vorba de Boris Johnson, un aristocrat tipic, pe numele întreg Alexander Boris de Pfeffel Johnson, născut la New York, cu diplomă la şcoală publică din Eton, absolvent de Oxford, blond urmaş al unei familii ce îşi numără printre strămoşi un ministru de interne turc din Imperiul Otoman şi care se mândreşte cu cei patru copii ai săi ce au pe sfert sânge indian. Boris a mizat strategic pe un singur argument, a promis londonezilor că va instaura legea şi ordinea în capitală. Da, este adevărat, legea şi ordinea sunt teme de dreapta, dar asta era de aşteptat din partea unui reprezentant al Partidului Conservator.

Puţini credeau acum un an că “Red Ken” poate fi bătut, iar pierderea Londrei a fost picătura care a umplut paharul de amărăciune pentru Gordon Brown, ce şi-a văzut partidul pe locul trei în urmă alegerilor locale de zilele trecute. Şi s-a făcut cam verde, din brown ce este. Laburiştii nu l-au putut acuza pe Boris bufonul de ceva anume, că ar fi un conservator reacţionar de exemplu, toată lumea îl ştie, este un tip normal, un aristocrat ce merge pe bicicletă, îi place să fie invitat la emisiuni de televiziune, mai face şi gafe de unde o anumită imagine…

Când l-a dat la o parte pe “Blair pudelul ”, Gordon Brown a mizat pe multiculturalul Livingstone ca să fie de ajutor pentru păstrarea capitalei în fieful laburist. A descoperit însă că poate pierde pentru că oamenii vor mai multă siguranţă şi mai puţin multiculturalism, deci că vor să readucă la viaţă Londra de altădată unde britishness-ul era o mândrie naţională.