Sacrificiul avocaţilor Ciordaş şi Bolcaş, ucişi de o unitate de secui lângă Beiuş, la 3 aprilie 1919, trebuie să fie un îndemn la respect faţă de eroi şi la aprecierea trecutului nostru. Liderii de azi trebuie să compare mesajul moral şi politic pe care îl transmit publicului actual, cu mărturia celor care acum un secol au avut curajul moral şi fizic de a se confrunta cu duşmanii. Contextul politic actual are multe asemănări cu cel de acum 100 de ani. Ţara vecină se lasă din nou sedusă de prietenia cu Rusia, de tentaţii neopăgâne şi de iluzia întoarcerii in timp, la epoci fericite, în mare parte imaginare. Din păcate, elitele noastre de acum au foarte puţin din hotărârea înaintaşilor noştri, pentru că le lipseşte dragostea de oameni şi de ţară pe care o aveau aceștia.

Ioan Ciordaş s-a născut la 25 decembrie 1877. Fiu al protopopului greco-catolic Mihai Ciurdariu, a studiat la liceul „Popilor Albi” (canonici regulari de Prémontré) de la Oradea, unde numele de familie i-a fost maghiarizat în „Ciordaş”. A început dreptul la Oradea, dar a fost eliminat din facultate pentru activitate pro-românească. A fost nevoit să continue studiile la universitatea din Cluj, de unde a obţinut diploma de doctor în ştiinţe juridice în 1900. A activat ca avocat la Beiuş. A fost printre principalii realizatori ai demersurilor care au dus la Unirea de la 1 Decembrie 1918. La 12 octombrie 1918, a luat parte la reuniunea de la Oradea a comitetului executiv al Partidului Naţional Român la care s-a adoptat şi semnat Declaraţia care proclama independenţa şi dreptul la autodeterminare a naţiunii române din Transilvania, declaraţie ce a fost prezentată apoi de Al. Vaida-Voevod în parlamentul de la Budapesta, la 18 octombrie 1918. Dr. Ciordaş a fost unul dintre delegaţii la Adunarea de la Alba Iulia, fiind ales în Marele Sfat Naţional şi devenind apoi prefect al Bihorului. Deşi fusese avertizat de Iuliu Maniu că revenirea la Beiuş este foarte riscantă, s-a întors în oraşul său, care se afla încă sub stăpânire străină.

Nicolae Bolcaş s-a născut la 24 noiembrie 1882, la Remetea, lângă Beiuș. A urmat liceul la Beiuş şi facultatea de drept din Cluj, de unde a obtinut diploma de avocat cu „magna cum laude” şi ulterior titlul de doctor în ştiinţe juridice. A profesat la Beiuş, unde a luat parte la toate manifestările şi campaniile electorale ale românilor din acea zonă. A fost unul dintre delegaţii beiușeni la Adunarea de la Alba Iulia.

Republică Populară Ungară a fost proclamată la sfârşitul lui octombrie 1919, în urma dezmembrării Imperiului. Ţara vecină era sărăcită de război. Nostalgia după un trecut perceput ca glorios şi mirajul utopiilor revoluţionare, combinate cu vicleniile bolşevice, aduseseră haosul şi încurajau radicalismul. Foarte mulţi lideri politici şi cetăţenii de rând erau dispuşi să îşi atingă visul de a reface Ungaria în graniţele sale medievale, cu metode violente. În martie 1919, bolşevicii unguri au ajuns la putere, promiţând că vor avea sprijinul lui Lenin pentru a recupera unele teritorii pierdute în Primul Război Mondial. Ungaria a fost republică socialistă sovietică până în august 1919.

La începutul anului 1919, lucrurile erau deja scăpate de sub control, astfel că liderii comunitatii românești, dar şi oamenii obişnuiţi din teritoriile aflate încă sub control maghiar, au fost frecvent ţinta şovinismului şi violenţelor revoluţionare. Oraşul Beiuş era ocupat de o unitate de soldaţi secui conduşi de căpitanul Kalman Verböczy. Acesta a dispus, în noaptea Vinerei Mari (3/4 aprilie) 1919, arestarea Dr. Nicolae Bolcaş şi Dr. Ioan Ciordaş, care erau cunoscuţi pentru activitatea lor românească. Cei doi au fost transportati până la aproximativ 25 km de Beiuş, în satul Lunca, pe malul Vărzariului, un afluent al Crişului Negru. Aici au fost torturaţi, îngropaţi de vii până la nivelul capului şi lăsaţi să moară.
După intrarea trupelor române în zonă, locul crimei a fost identificat şi cei doi au putut fi îngropaţi creştineşte.

În amintirea jertfei lor, în 1935, a fost ridicat un monument în centrul oraşului Beiuş cu fonduri obţinute în urma unui apel al Uniunii Avocaţilor. Monumentul a fost distrus în anii ‘50 de către ocupanții sovietici, care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul. Comuniştii au fost foarte deranjaţi de mărturia Dr. Ioan Ciordaş şi şi-au răsfrânt ura asupra a trei generaţii din familia sa. Pe el au încercat să îl şteargă din memoria oamenilor şi l-au calomniat ca „exploatator al Ardealului”, fiul său, Ovid Ciordaş, a fost întemniţat cu confiscarea averii, iar nepoţii au avut foarte mari dificultăţi în timpul studiilor. De abia după căderea lui Ceauşescu, în 1993, beiuşenii au dărâmat monumentul sovietic şi l-au înlocuit cu un monument nou pentru cinstirea memoriei celor doi eroi.

În semn de recunoştinţă, Liceul Pedagogic din Beiuş poartă numele Dr. Nicolae Bolcaş, iar Colegiul Tehnic pe cel al Dr. Ioan Ciordaş.

„Oricum, România e de vină”

Există multe asemănări între situaţia actuală şi cea din 1919. Alianţa ruso-maghiară se reface şi, în ce ne priveşte, are cam acelaşi discurs şi aceleaşi ţinte. Viktor Orban e un mare sprijinitor al politicii lui Putin, favorizează planurile ruse în domeniul energetic, susţine eliminarea sancţiunilor, este cel mai activ adversar al aderării Ucranei la UE şi NATO şi încurajează tendinţa Rusiei de a stabili cu ţările europene relaţii bilaterale separate, „pragmatice”, care slăbesc şi mai mult deja şubreda unitate europeană. Mai mult, serviciile secrete rusești sunt lăsate să desfășoare tot felul de operațiuni în Ungaria, ceea ce trezește îngrijorarea aliaților NATO. Ca şi în cazul lui Putin, menţinerea lui Orban la putere se datorează autoritarismului, manipulării opiniei publice și corupției. Modul în care şeful Fidesz „apără creştinismul” este doar o formă de filetism mai vechi, combinat cu o instrumentalizare a nemulţumirilor faţă de ateismul şi secularismul agresiv din mediile politice. academice și UE.

Ungaria lui Orban îşi proiectază ţintele de viitor în trecut, undeva între măreţia mitică a domniilor lui Attila şi Arpad, și epoca dinainte de 1914, iar creştinismul său pare compatibil cu cel mai fantezist neopăgânism. Un eveniment din ce în ce mai popular în ţara vecină este „Adunarea tribală” – Kurultáj, un festival sprijinit de autoritățile locale și centrale, la care participă peste 200.000 de oameni, cu scopul de a reînvia „conştiinţa de sine” a popoarelor turanice (seminomazii din regiunea Ural şi Altai).

Desfăşurată anual lângă localitatea Bugac, în mijlocul pustei, manifestarea este un fel de gulaş etno-păgân, în care memoria Sfântului Ştefan şi turnirurile medievale sunt amestecate cu defilări de steaguri turanice, tatuaţi şi motocilcişti, bătăi de tobe de şamani, pocnete de bice, ceremonii ale focului şi spectacole de rock identitar susținute de formații cu nume grăitoare, precum „Violeţa Romantică” şi „Carpatia” (detalii, aici). Mândria „Adunării tribale” este reconstituirea „Iurtei lui Atila”, cea mai mare iurtă din lume, în care, în 2018, a fost expusă o enormă reprezentare a „Venirii hunilor”, înfăţişaţi ca întemeietorii unui măreţ imperiu în Bazinul Carpaţilor (detalii, aici).

Acestea par nişte aiureli ridicole, însă sunt luate în serios de mulţi dintre concetăţenii şi vecinii noştri. Publicul maghiar din tot Estul Europei este gavat de ani de zile cu idei si evenimente de acest gen. Presa, mai ales televiziunile de limbă maghiară, cărţile de istorie, Şcolile de vară şi alte adunări politice şi populare, concertele rock, sărbătorile religioase, ca pelerinajele de la Şumuleu-Ciuc etc., etc., sunt transformate în manifestări etnice, în care se jelesc hotărârile de la Trianon, se idealizează deopotrivă vremurile premedievale şi regimul dualist și se oferă totodată mirajul întoarceii la mărirea de odinioară.

Ernő Keskeny, șeful departamentului dedicat Estului Europei și Asiei Centrale spune că „organizarea Kurultáj este în acord cu strategia curentă de politică externă a guvernului, politica de deschidere față de Est, și [festivalul n.ed.] cu siguranță va contribui la succesul acesteia”.

Oricum s-ar pune problema, românii poartă vina neîmplinirii visului maghiar. Un astfel de mesaj, întreţinut sistematic, produce tensiuni care se acumulează şi care riscă să explodeze la un moment dat.

Din păcate, România este slab pregătită să facă faţă acestei situații. Elitele noastre nu cunosc istorie şi sunt ocupate numai cu critica dizolvantă a propriului popor şi cu „demitizarea” eforturilor și jertfelor care au dus la constituirea României Mari. De vreo treizeci de ani, au predat PSD-ului şi lui Vadim Tudor tema patriotismului şi a istoriei naţionale, iar ele s-au mulţumit să citească în diagonală eseurile pseudoistorice ale lui Boia, care satisfac cel mai bine aplecarea lor către dispreţ şi meschinărie.

Dispreţul şi meschinăria alterează însă conştiinţa morală şi erodează credibilitatea, astfel că nu e de mirare că liderii credibili sunt din ce în ce mai rari la noi. Experţi avem cu duiumul şi se pricep la toate, doar că reţetele lor, ce nu prea fac altceva decât să imite conformist clișeele stângii internaționale, duc invariabil la eşecuri.

Ori, mărturia Dr. Ioan Ciordaş şi Dr. Nicolae Bolcaş are exact mesajul opus: ne învaţă cum se câştigă bătăliile. Cei doi avocaţi beiuşeni nu s-au făloşit cu diplomele lor și nu au acceptat umilirea oamenilor simpli. Nu au aşteptat nici finanţări de la stat şi nici nu s-au plâns niciodată de stări psihologie dificile. Nu se va găsi în scrierile lor vreun regret că nu ar fi fost înţeleşi de popor. Se făcuseră înţeleşi şi preţuiţi, pentru că ei mai întâi se străduiseră să îi înţeleagă şi să îi preţuiască pe oameni. Erau credibili profesional, politic şi mai ales moral, în viaţa personală şi cea de familie. După ce îşi chetuiseră tinereţea şi resursele proprii pentru cauza naţională, au ales să rămână printre ai lor într-un moment foarte riscant, ştiind că această decizie putea să îi coste viaţa.

Jertfa lor nu a fost o întâmplare, ci rodul culturii în care fuseseră formaţi şi confirmarea opţiunilor fundamentale pe care le făcuseră pentru vieţile lor. Aceasta este singura cale realistă prin care se obţine victoria în situaţii foarte critice. Să dea Dumnezeu să nu fim niciodată în clipe atât de grele, dar să fim conştienţi de sacrificiul înaintaşilor noştri şi să le fim recunoscători că au acceptat să plătească atât de scump Marea Unire.