Papa Francisc este cunoscut printr-un discurs direct, clar, cu frecvente referiri la Biblie şi la Sfinţii Părinţi. Omenia şi umorul introduc un mesajul exigent şi înţelept al duhovnicului experimentat şi al intelectualui lipsit de complexe.

Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte

Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte. Niciodată. Noi suntem cei care obosim să îi cerem iertare. Să cerem harul de a nu ne osteni cerându-i iertare, pentru că El niciodată nu oboseşte să ierte. Să cerem acest har.

Vatican, 17 martie 2013

Să avem curajul de a merge în prezenţa Domnului, cu Crucea Domnului

[…]

Putem să umblăm oricât de mult vrem, putem să zidim multe lucruri, dar dacă nu îl mărturisim pe Isus Cristos, lucrurile nu merg. Devenim un ONG de caritate, însă nu Biserica, Mireasa lui Cristos. Când cineva nu merge, stă pe loc. Când cineva nu construieşte pe pietre solide, ce se întâmplă? Se întâmplă ce păţesc copiii pe plajă atunci când fac castele de nisip: totul se prăbuşeşte, nu are tărie. Când cineva nu îl mărturiseşte pe Isus Cristos, îmi vin în minte vorbele lui Leon Bloy: “Oricine nu se roagă lui Dumnezeu, se roagă diavolului”. Când cineva nu îl mărturiseşte pe Isus Cristos, mărturiseşte duhul lumesc al diavolului, un spirit pământesc demonic.

[…]

Atunci când mergem fără Cruce, atunci când zidim fără Cruce şi atunci când mărturisim un Cristos fără Cruce, nu suntem ucenici ai Domnului. Suntem lumeşti, suntem episcopi, preoţi, cardinali, papi, dar nu ucenici ai Domnului.

Îmi doresc ca noi toţi, după aceste zile de har, să avem curajul – da, chiar curajul – de a merge în prezenţa Domnului, cu Crucea Domnului, de a clădi Biserica pe Sângele Domnului, care a fost vărsat pe Cruce, şi de a mărturisi singura slavă: Cristos cel Răstignit. În acest fel, Biserica va merge înainte. Speranţa mea pentru noi toţi este ca Duhul Sfânt, prin rugăciunea Fecioarei Maria, Maica noastră, să ne dea acest har: să mergem, să zidim şi să-L mărturisim pe Isus Cristos răstignit. Amin.

Predica la liturghia „Pro Ecclesia”, 14 martie 2013

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele

Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult milostiv… (Ioil 2, 13)

[…]

Postul vine la noi ca un strigăt de adevăr şi de speranţă sigură, care răspunde da, este posibil să nu ne machiem şi să nu ne desenăm un zâmbet de plastic ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Da, este posibil ca totul să fie înnoit şi deosebit pentru că Dumnezeu continuă să fie “bogat în bunătate şi milostivire, mereu dornic să ierte”, şi ne încurajează să o luăm de la capăt, iar şi iar. Astăzi suntem din nou chemaţi să luăm calea pascală a Adevărului, o cale ce include crucea şi renunţarea, care vor fi incomode, însă nu sterile. Suntem invitaţi să acceptăm că ceva nu este în regulă în noi, în societate şi în Biserică, să ne schimbăm, să o luăm înapoi, să ne întoarcem.

Puternice şi provocatoare sunt în această zi cuvintele profetului Ioil: sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Este o invitaţie pentru toţi oamenii. Nimeni nu este exclus.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, de pocăinţa artificială care nu dă garanţii de viitor.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, de un post formal, făcut ca să fie făcut, care ne lasă nesătui.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, de rugăciunea egoistă şi superficială care nu ajunge la adâncimile vieţii voastre pentru a putea fi atinsă de Dumnezeu.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi spuneţi cu psalmistul „am păcătuit”. „Păcatul este rana sufletului. Sărmane rănit, recunoaşte-ţi doctorul! Arată-i rănile vinei tale. Şi pentru că gândurile noastre tainice nu sunt ascunse de El, fă-L să audă geamătul inimii tale. Fă-L să te compătimească cu lacrimile tale, cu stăruinţa ta. Agaţă-te de El. Fie ca El să-ţi audă suspinele, fie ca durerea ta să ajungă la El ca, la urmă, să îţi poată spune: Dumnezeu ţi-a iertat păcatul” (Sfântul Grigore cel Mare)

Aceasta este realitatea condiţiei noastre umane. Acesta este adevărul care poate să ne aducă mai aproape de împăcarea autentică cu Dumnezeu şi cu oamenii. Nu e vorba de discreditarea stimei faţă de noi înşine, ci de pătrunderea în adâncul inimilor noastre şi de asumarea tainei suferinţei şi a durerii care ne-a ţinut legaţi timp de veacuri, de mii de ani, dintodeauna.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, pentru ca prin sfâşietură să vă puteţi uita într-adevăr la voi înşivă.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, pentru că numai într-o inimă sfâşiată şi deschisă poate să intre iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care ne iubeşte şi ne vindecă.

Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, spune profetul şi Pavel ne cere aproape în genunchi „împăcaţi-vă cu Dumnezeu”. Schimbarea căii vieţii cuiva este semnul şi rodul acestei inimi sfâşiate şi împăcate de iubirea care ne copleşeşte.

Aceasta este invitaţia, date fiind multele răni care ne vatămă şi care pot să ne ducă la ispita de a deveni duri: sfâşiaţi-vă inimile pentru a trăi, în rugăciune tăcută şi senină, gingăşia blândeţii lui Dumnezeu.

[…]

Vă doresc un Post Mare sfânt, un Post Mare pocăit şi rodnic şi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Fie ca Isus să vă binecuvinteze şi Sfânta Fecioară să vă aibă în pază.

Părinteşte,
Cardinal Jorge Mario Bergoglio, S.J.

Buenos Aires, Prima zi a Postului Mare, 13 februarie 2013

Exigenţele vieţii şi loviturile din fotbal

Ca loviturile de pedeapsă din fotbal, trebuie să le blochezi de acolo de unde sunt trase. Nu poţi să alegi de locul din care ţi le vor trage. Aşa e viaţa, trebuie să o iei aşa chiar dacă nu îţi place.

Cuvânt către cateheţi, Martie 2012