Să marcăm câteva etape din traseul primăverii arabe prin Libia.

18 martie:

Rebelii libieni s-au rugat de ajutorul occidental, în special cel american. Acum vine cu întârziere şi cu riscuri mult mai mari. Ceea ce lipseşte în continuare este o viziune pentru Libia şi exprimarea clară a intereselor celor care încep acest război. Libienii au declarat în numeroase rânduri că doresc tot high-techul militar occidental împotriva lui Gaddafi, nicio forţă de ocupaţie, iar după ce SUA şi restul termină operaţia chirurgicală, acestea să se întoarcă iute de unde au venit. Triburile şi restul populaţiei îşi pot duce singure de grijă. Probabil că aşa va fi. Dar în final, acest ajutor nu va cumpăra bunăvoinţă pe termen prea lung. Infidelul rămîne tot infidel.
De aceea, Occidentul ar fi trebuit să îşi declare interesul în avans: rachete Tomahawk contra renunţarea la sharia în orice fel de guvernare sau aranjament instituţional ulterior. Este bine să ştie şi ei că vom rămîne infideli.

24 martie:

Cum arată un război condus de un “organizator comunitar”? În primul rînd, “organizatorul comunitar” nu conduce, ci delegă la un comitet. Rezultă un război prin comitet. Fără cap şi fără coadă. Motivaţia primară a progresistului este desigur “umanitară” şi eclipsează orice alte considerente “auxiliare”: deziderate precise şi necontradictorii cum ar fi care definirea scopului, în ce constă victoria, o structură organizatorică solidă.
Însă singura ştiinţă a “organizatorului comunitar” este provocarea şi întreţinerea degringoladei. Obama este un profesor în această ştiinţă: vezi întreaga sa carieră din Chicago. Transpusă pe scena globală, această ştiinţă devine o artă a subminării cu consecinţe incalculabile.

28 martie:

Abdel-Hakim al-Hasidi este un comandant al forţelor libiene opuse lui Gaddafi. O rachetă Tomahawk costă un milion şi jumătate de dolari. Americanii au torpilat pînă acum, în sprijinul lui Abdel-Hakim şi compania, în jur de 120 bucăţi în valoare totală de 180 milioane dolari.

Dar mai e ceva. Abdel-Hakim al-Hasidi este un jihadist cu vechime, iar în rîndurile rebelilor sunt mulţi că el. Rivuluţia libiană este populată de meseriaşi în ale căsăpitului de americani în Irak şi Afganistan, pe care SUA îi ajută acum în Libia.

Şi totuşi Obama rămîne consecvent. Preşedinţia sa este definită în opoziţie cu cea a lui Bush. Bush a dat jos regimul islamist de la Kabul, deci ar fi normal ca Obama să reuşească instaurarea unui regim islamist la Tripoli. Desigur că el doreşte, ca tot omul bine intenţionat, numai libertate şi democraţie pentru poporul libian. Reuşita depinde însă nu de intenţiile lui Obama, Sarkozi sau Cameron, ci de luptători determinaţi ca Abdel-Hakim al-Hasidi, care nu au jihădit ani şi ani ca să rateze ocazia de a ajunge la putere – ce dulce ar fi pentru ei, cu sprijinul Occidentului pe care îl urăsc.

12 septembrie. Călătorii sunt rugaţi să se dea jos din vagoane, expresul „Primăvara Arabă” a ajuns la Tripoli.

Islamul va fi principala sursă de legislaţie în Libia post-Gaddafi

Islamul va fi principala sursă de legislaţie în Libia post-Gaddafi, a declarat luni şeful conducerii tranziţionale libiene, cu ocazia primului discurs public ţinut în Tripoli.

Mustafa Abdel Jalil, şeful Consiliului Naţional de Tranziţie, a făcut aceste remarci în faţa a mii de libieni adunaţi în Piaţa Martirilor, la două zile după sosirea sa în capitală, ca urmare a căderii regimului Gaddafi.

„Nu vom accepta nicio ideologie extremistă, de dreapta sau de stânga. Noi suntem un popor musulman, pentru un islam moderat şi vom urma această cale”.

Aceasta este prima vizită a lui Abdel Jalil în Tripoli, de când a început rebeliunea împotriva lui Gaddafi, în luna februarie. Conducătorul uzurpat, acum pe fugă, obişnuia să organizeze apariţiile sale publice în aceeaşi locaţie, anterior numită Piaţa Verde.

Al Arabyia

Noul conducător a uitat să menţioneze în primul său discurs concepte cum ar fi „democraţie”, „pluralism”, „alegeri libere”, „separarea puterilor în stat”. Nu e motiv de îngrijorare, orice moderat ştie că toate vin la timpul lor şi, mai ales, în ordinea şi dozajul cuvenite. Doar nu vrem să cădem în extremism. Dacă deceniul trecut a fost la modă războiul împotriva islamiştilor, în acest deceniu designerii de la Casa Albă, NATO şi UE au remuşcări şi îi aduc pe islamişti la putere. Sharia e chic.

Şi pentru că Mustafa Abdel Jalil a anunţat primatul legii islamice – adică sharia – în noua Libie liberă şi moderată, să recapitulăm o serie de precepte distilate din jurisprudenţa islamică, care la rândul ei se bazează pe interpretarea judicioasă a Coranului, a zicerilor (hadith) şi pildelor din viaţa lui Mahomed (sunnah).

• Un musulman poate fi iertat de uciderea unui apostat, a unui vinovat de preacurvie, sau a unui hoţ la drumul mare. Justiţia administrată ad-hoc sub formă de linşaj public şi omuciderea în scopul răzbunării onoarei pătate sunt acceptabile.
• Un musulman nu va primi pedeapsa capitală dacă ucide un infidel, dar o va primi dacă ucide un musulman.
• Pedepsele impuse de sharia includ moartea prin lapidare, decapitarea, amputarea mâinilor şi picioarelor, biciuirea.
• Infidelii nu sunt egali cu musulmanii în faţa legii. Ei trebuie să respecte legea islamică dacă vor să beneficieze de protecţie. Le este interzis să se căsătorească cu femei musulmane, să expună la vedere în public carne de porc şi băuturi alcoolice, să recite în public din scripturile lor, sau să celebreze în public sărbători religioase. Nu au voie să construiască biserici noi, sau să le construiască mai înalte decât moscheile. Nu au voie să intre într-o moschee decât dacă au cerut permisiune în avans. Un infidel pierde protecţia islamică dacă ispiteşte pe un musulman să părăsească religia sa.
• Infidelii nu au voie să îi ocărască pe musulmani, să facă afirmaţii derogatorii despre Allah, Mahomed sau islam, sau să critice comunitatea musulmană. Musulmanii îi pot ocărî pe infideli.
• Un infidel nu poate primi nimic în moştenire de la un musulman.
• Un infidel nu are dreptul de a conduce, chiar şi o comunitate nemusulmana.
• Homosexualitatea şi apostazia se pedepsesc cu moartea.
• Contractul de căsătorie pentru fete poate fi întocmit oricând după naştere, iar căsătoria poate fi consumată la 8 sau 9 ani.
• Dreptul de moştenire al unei femei este de cel mult jumătate din ceea ce îi revine soţului.
• O depoziţie în curtea de justiţie din partea unei femei are jumătatea din valoarea unei depoziţii din partea unui bărbat.
• Divorţul este la discreţia bărbatului şi intră în efect din momentul în care el declară: „Am divorţat de tine”.
• Dacă se mărită din nou, o femeie pierde custodia copiilor din căsătoria anterioară.
• O femeie are nevoie de 4 martori pentru a dovedi că a fost violată.
• O femeie neascultătoare pierde obligaţia soţului de a avea grijă de ea. În acest caz, acestuia îi este permis să o bată sau să o ţină închisă în casă.

Succes Libiei pe calea islamului moderat. În alte părţi, calea cea dreaptă neispitită de ocolişuri la dreapta sau la stânga trece prin piele, oase şi sânge.

Londra, manual folosit în şcoli islamice. Ilustrarea anatomiei amputării membrelor.

Indonezia, provincia Aceh. Femeie leşinată dupa biciuire.

Iran. Homosexuali spânzuraţi de macarale.

Iran. Femeie adulteră condamnată la moarte prin lapidare.

Afganistan. Biciurea unui bărbat.

Pakistan. Biciurea unui bărbat.

Yemen. Execuţia unui bărbat.

Somalia. Lapidarea unui bărbat.