Islamul, este progresul, ştiinţa, fineţea şi modernitatea. – Nicolas Sarkozy (motto)

Contribuţia la producţia ştiinţifică mondială a celor 1,6 miliarde de musulmani (25% din populaţia lumii) ce trăiesc în ţările membre ale Organizaţiei Conferinţei Islamice este de 5,3%, ne informează un raport pe 2010 al UNESCO. La o populaţie aproximativ egală, China, cu 1,34 miliarde locuitori, aduce o contribuţie semnificativ mai mare la dezvoltarea ştiinţei pe plan mondial, adică 10,6% (conform aceluiaşi raport).

Organizaţia Conferinţei Islamice, înfiinţată în 1969, numără în prezent 57 de state membre, fiind singura organizaţie interstatală din lume bazată pe religie, deoarece guvernele creştine, budiste sau hinduse nu au înfiinţat organizaţii de acest tip.

Sa fie oare musulmanii singurii care au respect pentru constatarea marelui istoric englez Cristopher Dawson: ”Marile religii sunt fundamentele pe care marile civilizaţii se odihnesc”?. Se pare că da!

Oricum, lăsând de o parte pentru moment religia pe care, sau în care, musulmanii se odihnesc de 14 secole şi revenind la subiectul de care se ocupă raportul UNESCO, am putea manifesta un optimism timid, dar sigur, în legatură cu contribuţia viitoare a musulmanilor la dezvoltarea ştiinţei mondiale. De ce? Pentru că potrivit analizei lui “Pew Forum on Religion & Public Life”, numărul musulmanilor va ajunge în 2030 la 2,2 miliarde; se poate miza deci şi pe o creştere proporţională a contribuţiei lor la producţia ştiinţifică mondială. Acelaşi raport asupra ştiinţelor, publicat de UNESCO, ne arată că Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (33 de state membre afiliate potrivit principiilor democraţiei şi economiei de piaţă) are o contribuţie la producţia ştiinţifică mondială (ştiinţe naturale, fizice şi matematice) de 76,4%; la realizarea acestui procent, Turcia care este membră OCDE, are o contribuţie de 1,8%. Deorece Turcia este şi membru OCI, rezultă în realitate că fără Turcia, OCDE se prabuşeşte în zona unui procent de doar 74,6%. Alături de Turcia, în OCI, ţările arabe au o contribuţie de 1,4%, Iranul de 1,1%, Pakistan-Afghanistan-Bangladesh-Indonezia-Malaiezia de 0,7%, Africa sub-sahariană (exceptând Africa de Sud) contribuie cu 0,6%, iar ţările din Comunitatea Statelor Independente ale Asiei Centrale închid plutonul cu 0,2%.

Vizionarea acestor cifre poate să aducă pe buzele unui neinformat, sau mai rău, a unui personaj subiectiv, un zâmbet de mândrie dispreţuitoare, cauzat de evidenta înapoiere ştiinţifică şi tehnologică a supuşilor profetului Mohamed. Ar mai zâmbi răuvoitorul dacă ar afla că teritoriul pe care adoratorii lui Allah îşi aştern covoraşele de rugăciune a crescut de 6 ori în 70 de ani, de la 1,811 milioane mile pătrate în 1920, la 11,054 mile pătrate în 1993(şi procesul continuă)? Nu ştim, dar este o dovadă că Neagu Djuvara a avut dreptate când a scris că: ”o civilizaţie în ascensiune profită de mediocrităţi pe când o civilizaţie în declin nu mai ştie să-şi folosească nici geniile.”

Rămânând în zona rapoartelor şi ale raportărilor, acolo unde putem să zâmbim, gândind în continuare pozitiv, aş aminti de Raportul asupra Dezvoltării Umane Arabe, publicat în 2002 de Agenţia ONU pentru Dezvoltare, din care aflam că: ”totalul cărţilor traduse în limbile arabe în ultimii 1000(o mie) de ani e egal cu numărul cărţilor traduse, într-un singur an, în Spania.”!De ce “tiparniţele” musulmane neglijează cărțile şi publicaţiile ştiinţifice, dar scot copii pe bandă rulantă? O explicaţie o dă Traian Ungureanu: “Motorul enormei dilatări a demografiei islamice e rata de analfabetism colosală: 52% din populaţia masculină şi peste 60% între femei. Acest medievism cognitiv a generat un medievism demografic agresiv”.

Neagu Djuvara (referindu-se de data asta la straturile sărace din societăţile anglo-saxone) are o teorie aplicabilă şi “motorului biologic” musulman: ”Numărul de copii ar fi invers proporțional cu coeficientul de inteligenţă al părinţilor.”

Revenind la raportul UNESCO aflăm, atunci cand vine vorba despre numărul de publicaţii ştiinţifice raportate la un milion de locuitori, că în ţările musulmane media este de 38 publicaţii, în timp ce media mondială este de 148 publicaţii. Câteva exemple drept comparaţie: Suedia 2389, Israel 1459, Canada 1323, SUA 1023, Coreea de Sud 683, Japonia 586, Brazilia 139, Turcia 243, Iran 150. Şi pentru a ne edifica definitiv: în toate ţările musulmane numărul total de publicaţii ştiinţifice tipărite este de 52300, în timp ce numai în Franţa este de 57133. Câte din publicaţiile ştiinţifice franceze, să zicem, ajung în Orientul musulman? Ce impact au ele asupra eventualilor cititori? Nu ştim, dar ne putem imagina.

Ce ştim sigur este că în materie de publicaţii şi cărţi religioase imprimeriile musulmane merg non-stop, şi asta nu numai în Arabia Saudită, Iran sau Egipt, ci şi în Maroc, care a intrat în forţă pe piaţă: “Domnul Mohamed Moussaoui, preşedintele Consiliului Francez al Cultului Musulman a declarat presei că în afara celor 180 de imami trimişi de Maroc în Franţa pentru a asigura lectura Coranului şi predicile în timpul Ramadanului, a primit şi 25000 de exemplare din Sfântul Coran, editate în Maroc, ele fiind numai o parte din cele 350000 de exemplare editate anul acesta de noua şi moderna imprimerie aflată în capitala regatului, imprimerie ce va edita în final un milion de exemplare în fiecare an.”

Nu doar milioanele de cărţi sfinte şi miile de moschei, dar mai ales milioanele de musulmani din Franţa şi nu numai, mă fac să nu acord atenţie ultimei tehnologii digitale sau descoperiri ştiinţifice, ci să-mi amintesc vorbele lui Cioran: “De aceea, un popor religios, adică fanatic, profetic şi intolerant, chiar dacă este lipsit de capacitate politică (şi ştiinţifică, am adăuga noi), îşi deschide drum în lume datorită pasiunii lui religioase.” Şi putem observa cum, într-o lume în care în ultimii 60 de ani liderii occidentali au cedat în faţa ateismului iar liderii musulmani au cedat în faţa islamismului, musulmanii nu numai că nu s-au laicizat, dar “exportă“ azi religia profetului beduin în inima civilizaţiei HI-TECH. Ce va urma?

„ISLAM HI-TECH” este, poate, visul frumos şi irealizabil al câtorva, dar „islam”, nume circumcis definitiv în veşnicia secolelor, a fost şi va fi mereu coşmarul etern şi concret al multora.

În timpul ăsta, conştienţi că “Trenul sau avionul nu ne-au făcut nici mai sensibili şi nici mai profunzi. Ne-au schimbat doar ritmul”, musulmanii, inerţi din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic, părând inutili la bordul “corabiei umanităţii” – dar ce corabie nu are nevoie pentru a naviga şi de lest – compensează, aparent fără complexe, aceste lipsuri pe care le consideră minore, păstrându-şi un cuceritor optimism demografic şi o religiozitate autentică, nealterată de trecerea prin tunelul timpului. Trăind în Era Consumului, nu-i putem dispreţui pe cei care consumă, mai ales dacă se înmulţesc; unii îi consideră la fel de importanţi ca şi cei care produc.

Ce am aflat din raportul UNESCO a fost, dacă mai era nevoie, că la capitolul civilizaţie stăm foarte bine; asta dacă am gândi asemenea celor care consideră ştiinţa, tehnologia, mecanica, factorii materiali, drept civilizaţie. Putem, aşadar, privi cu încredere spre Viitor, mai ales că acesta nefiind niciodată prezent, pare atât de promiţător.

Undeva însă am găsit scris: “Oamenii şi societăţile au nevoie de mituri, nu de ştiinţă, prin care să trăiască.” Încă mai reflectez; se zice însă că, întrebat fiind ce este forţa gravitaţiei, Newton a răspuns: Dumnezeu!

Surse:
Ciocnirea Civilizatilor – Samuel Huntington
Razboiul Timpurilor – Declin Occidental si asediu islamic – Traian Ungureanu
Civilizatii si Tipare Istorice- Neagu Djuvara
Les societes musulmanes face aux defies de la science – Nadji Safir, sociolog algerian