Trei lideri uriași – doi politici și unul spiritual – au contribuit decisiv la înfrângerea comunismului: Ronald Reagan, Margaret Thatcher și papa Ioan Paul al II-lea. Astăzi s-a stins din viață ultimul supraviețuitor, Margaret Thatcher.

Margaret Roberts s-a născut în 1925 în Grantham, un orășel din estul Angliei. Părinții, Alfred și Beatrice, erau metodiști. Viața socială a familiei era strâns legată de parohia căreia îi aparțineau. Familia Roberts lucra în magazinul de băcănie a cărui proprietar era și a locuit în apartamentul aflat deasupra magazinului. Tânăra Margaret a urmat o școală primară locală, iar apoi a fost admisă la Oxford, unde a studiat chimia la Colegiul Somervile (1943 – 1947). L-a avut ca profesor pe Dorothy Hodgkin, un cercetător în domeniul radiografiei cristalografice care a primit premiul Nobel în 1964. Studiul în domeniul științific a avut o influență puternică asupra profilului intelectual al viitorului politician.

Margaret a fost aleasă președinte al asociației studenților conservatori din Oxford și în această calitate s-a întâlnit cu numeroși politicieni proeminenți ai zilei. În 1950 și 1951 a participat la alegerile generale, în calitate de candidat pentru circumscripția Dartford din partea Partidului Conservator. În vărstă de numai 25 de ani, a devenit cunoscută drept cea mai tânără candidată din țară. A pierdut cu ambele ocazii, la scoruri strânse. Adevăratul câștig a constat în experiența pe care a dobândit-o cu ocazia celor două campanii electorale. Contactul cu electoratul muncitoresc din Dartford și problemele ridicate de acesta – penuria de alimente, impozitarea crescută, restricțiile impuse de stat – au contribuit mult la formarea stilului politic matur al viitorului lider conservator, în special comunicarea directă, plină de energie și încredere, concentrată pe problemele care îl frământă pe alegător.

În Dartford l-a cunoscut pe Denis Thatcher, un om de afaceri local. Cei doi s-au căsătorit în 1951. În acest deceniu ea și-a desăvârșit studiile în avocatură, cu specializare în domeniul taxelor și impozitelor. În 1959 a fost aleasă în parlament, ca deputat pentru circumscripția electorală Finchley din nordul Londrei. În deceniul 1960 și-a consolidat poziția de membru cu influență al Partidului Conservator. În 1970, după ce conservatorii au revenit la guvernare sub Edward Heath, i s-a încredințat portofoliul de ministru al educației.

A fost o perioadă dificilă. Radicalizarea studențească, accentuarea virajului către Stânga al universităților și simpatia presei față de această tendință i-au îngreunat activitatea. Guvernul Heath a dezamăgit profund. Cu toate că au câștigat alegerile în baza promisiunilor de revitalizare economică prin reforme de piață și reducerea puterii sindicale, conservatorii lui Heath au executat o politică în sens opus: intervenționismul de stat în economie a crescut la cote nemaiîntâlnite, iar sindicatele și-au impus punctul de vedere în repetate rânduri în privința politicii de prețuri, salarii și dividente. Înfrântă în alegerile generale din 1974, guvernarea Heath a lăsat moștenire o țară măcinată de inflație și conflict social-politic.

În 1975 Margaret Thatcher a candidat pentru poziția de lider al unui partid conservator demoralizat și în derivă. A câștigat la primul tur de scrutin și astfel a devenit prima femeie conducătoare a unui partid politic occidental. Guvernarea laburistă din perioada 1974 – 1979 a fost catastrofală. În 1976 Marea Britanie s-a aflat în pragul falimentului financiar, când prăbușirea lirei sterline a forțat guvernul să negocieze credite de urgență din partea Fondului Monetar Internațional. Epidemia de greve din 1978 – 1979, cauzată de pretențiile sindicatelor, a pus economia pe butuci și a arătat că laburiștii nu au control asupra presupușilor aliați sindicali.

Către sfârșitul deceniului 1970 Marea Britanie era epuizată. Stânga politică și sindicală reușise într-un deceniu să torpileze economia, să învrăjbească clasele sociale și generațiile tinere cu cele vărstnice, iar Londra începuse să semene cu un oraș în cangrenă (deveniseră comun acceptate mirosul și priveliștea maldărelor de gunoaie aruncate în stradă și neridicate de gunoierii ocupați cu grevele, precum și iluminatul stradal transformat în întuneric public de indiferența companiilor de stat care căpușau acest sector). Peste toate trona consensul politic, indiferent de orientarea ideologică, conform căruia declinul britanic era ireversibil, iar singura alternativă realistă consta în administrarea unei decăderi cât se poate de line.

În aceste circumstanțe extrem de neprielnice a devenit Margaret Thatcher prim-ministru în mai 1979. A condus țara timp de 11 ani și a câștigat trei alegeri generale consecutive. Dar, mai important, a reușit ceea ce părea imposibil: pe plan intern nu numai că a stopat declinul, dar politicile ei au generat o renaștere națională, iar pe plan extern au contribuit decisiv la prăbușirea comunismului.

A reformat gradual sistemul de impozitare, reducând povara fiscală a cetățeanului și astfel încurajând investițiile și antreprenoriatul. A privatizat industrii de stat nerentabile, oferind cetățenilor posibilitatea de a deveni acționari, în termeni avantajoși. A stimulat creșterea proprietății imobiliare în rândul populației și prin creșterea numărului de proprietari de locuințe a reușit întărirea și extinderea clasei de mijloc. S-a luptat frontal cu sindicatele, reușind să elimine părghiile lor de șantaj politic și paralizie economică. Războiul din Falkland a demonstrat sovieticilor și diverșilor dictatori din orbita URSS că Occidentul nu s-a moleșit de tot (după Vietnam, incursiunile soldaților cubanezi în Africa, anexarea sovietică de teritorii în Cambodia și Grenada puțini credeau că un lider occidental mai are tăria de a răspunde militar vreunei agresiuni). S-a opus aservirii politice și economice a țării la interesele străine ale Uniunii Europene și de aici i s-a tras sfărșitul carierei politice. Aripa bruxeleză a Partidului Conservator i-a contestat poziția de lider și în noiembrie 1990 i-a fost retras sprijinul politic de către colegii de cabinet. A demisionat pe 28 noiembrie.

Urâtă cu pasiune de stângiști și prea inflexibilă pentru colegii din partid dispuși la compromisuri fundamentale, Margaret Thatcher a lăsat în urma ei o țară schimbată profund. De fapt regăsită în profunzime, după aproape două decenii de derivă, amnezie și dezrădăcinare perpetuate de o clasă politică iresponsabilă. Aceasta e marea ei lecție: nu există declin ireversibil.