În seara zilei de 29 mai a avut loc încă o reprezentaţie în serialul “Ce deştept eram dacă aş fi tăcut” avându-i ca protagonişti pe Mircea Badea şi pe Călin Popescu-Tăriceanu. Invitat să spună câteva cuvinte pe Antena 3 într-o emisiune la care participa şi fostul prim-ministru al României, Mircea Badea s-a năpustit în stilul său caracteristic asupra unui articol din Evenimentul Zilei scris de Mircea Marian în care se sublinia că în aprilie 2011 s-au obţinut cu 10.7 % mai multe încasări la buget din impozitele pe venituri şi salarii decât în aprilie 2008, când guvernul PNL era în Palatul Victoria. Procentul de 10.7% era atribuit calculelor făcute de Cristian Orgonaş pe blogul său https://businessday.ro.

Cu hăhăielile, chicotele şi miştoul elevat cu care ne-a obişnuit, Mircea Badea şi-a declarat completa necunoaştere atât a numelui cât şi a valorii „acestui Orgănaş” care îşi permite să critice voalat un stîlp al Alianţei Socialiste, este vorba despre Călin Popescu-Tăriceanu. Întrebat la rândul său dacă îi spune ceva numele lui Cristian Orgonaş, fostul prim-ministru a spus că nu-l cunoaşte dar a făcut referire la Paul Krugman, pe care l-a citat – ca idee, nu cuvânt cu cuvânt – că este de datoria statelor să fie motoarele relansării economice. Evident că nu i se poate pretinde lui Călin Popescu-Tăriceanu să folosească o motocicletă marca Pobeda în locul unui Harley Davidson şi nici să susţină un program economic bazat pe o economie de piaţă liberă atâta timp cât partidul său a basculat spre statism şi socialism, dar să nu ştie că în România Cristian Orgonaş este un nume în analiza economică şi să ni-l recomande doar pe Paul Krugman este deja prea mult. De acord, este treaba sa personală dacă fostul prim-ministru urmăreşte economia la nivelul unui Mircea Badea, dar trebuie să fie conştient că acest lucru este şi o limitare majoră. În relaţia cu România înţeleg de ce Tăriceanu îl recomanda pe Krugman, pentru că acesta este un susţinător ardent al statului asistential, aşa cum o spune el însuşi. Cele mai importante teorii economice ale lui Krugman au fost elaborate în anii ‘70, pe alte coordonate economice, iar autoidentificarea sa cu un “liberal” înţeles ca “mai mult sau mai puţin un social-democrat în Europa” explică însă afinităţile PNL-iste la cel mai înalt nivel.

Ce nu poate fi trecut cu vederea este necunoaşterea ridicată la rang de normă cu ştaif. Cu un click sau două ar fi putut afla că numele lui Orgonaş este legat de cele mai bune analize economice din ultimii ani din România iar pentru cineva implicat politic în elaborarea de modele şi programe economice aşa cum este Călin Popescu-Tăriceanu această lipsă denotă că este vorba despre un sistem în care spoiala cunoaşterii unor idei ale lui Krugman este mai tare decât rezultatele lăudabile ale unui “biet” truditor local. Tot respectul pentru Paul Krugman că laureat al Premiului Nobel pentru economie, este un teoretician care a analizat şi a explorat nişte modele, dar problema lui este că vorbeşte despre un sistem bazat pe un protecţionism inadecvat României. Dacă Alianţa Socialistă (unii încă o denumesc Uniunea Social-Liberală asocierea PSD-PNL-PC) vrea să propună un program, acesta trebuie să fie adresat realităţilor româneşti că nu dorim o reîntoarcere la un alt “model suedez” propus de Ion Ilici Iliescu.

Dacă pentru Mircea Badea este un prilej de mândrie să-şi pună pene şi să cotcodăcească, un minim de decenţă nu i-ar strica fostului prim-ministru. Ar trebui măcar să posteze pe blog un regret cu privire la faptul că nu citeşte presa economică din România.