Când Mircea Cărtărescu se plânge de ţara sa natală şi o zugraveste ca pe o mahala, e musai să-ţi faci bagajele şi să pleci unde vei vedea cu ochii. Asta dacă aderi la povestea că un nume mare este şi un caracter pe măsură, deoarece strâmbatul din nas – la propriu – poartă şi numele de schimonoseală, iar acte de acest fel nu dau bine la un domn. Revenit pe plaiuri româneşti după un sejur de câteva luni într-o ţară “civilizată”, Mircea Cărtărescu s-a îngrozit de mirosurile, de metehnele, de proastele obiceiuri, de îmbulzeala, de cele spuse şi de cele ce nu se pot scrie, de laptele nemuls de la vite, de lipsa plăcuţelor biligve din sectorul 5 al Capitalei şi de refrenele netiroleze ce i-au ajuns pe la urechile gingaşe.
Într-o răbufnire anti-clasă-politică în articolul “Nu avem oameni” din ziarul „Evenimentul Zilei” din data de 18 iulie 2008, Mircea Cărtărescu face câteva afirmaţii cu caracter general ce şochează pe cel care nu reuşeşte să dea la o parte celofanul ca să observe sofismele. Astfel:
…asa cum nu avem cu adevărat oameni de afaceri ci, în proporţie de optzeci la sută, mici sau mari escroci, indiferent la câte zerouri se ridică averea lor, la fel, nu avem politicieni, ci numai circari, clănţăi, mincinoşi de profesie, bidoane goale care sună tare în urechile vulgului. De vină e în primul rând înapoierea noastră generală, lipsa de seriozitate, de responsabilitate, de orizont civic a lumii româneşti. Economic, construim pe baze nesănătoase, în primul rând pe eludarea legii şi pe relaţii de clan.
Mircea Cărtărescu, caracterizat drept o “trestie ganditoare” de către Adrian Niţă în “Decesul intelectualilor romani”, articol ce a apărut în revista Observatorul cultural se exprimă mai departe cu privire la elita noastră politică:
De ce, mă- ntreb, n-om avea şi noi norocul sa avem politicieni şi cu idei, şi cu charismă? Şi puţin originali, ca să placă plebei, şi inteligenţi, hai să plusez: şi oneşti pe deasupra…
Mă veţi întreba: unde s-a mai văzut aşa ceva? Şi-ntr-adevăr, când mă uit pe cine-a putut alege pentru confruntarea finală cea mai titrata naţiune de pe pământ, parcă mă lămuresc în privinţa animalului politic universal: Obama, un bidon gol gen Oprescu, McCain, un reacţionar de modă veche… Dar să mă opresc la timp, căci nu există, totuşi, comparaţie. O fi clica politică asemănătoare pretutindeni, dar ca la noi la nimenea, totuşi… Nu avem oameni politici, nu avem personalităţi, în afară celor accentuate şi lombrosiene.
Exemplul maestrului Cărtărescu este contagios, o formă mutantă s-a (re)vărsat în numărul 30 al revistei Cultura din 31 iulie 2008 sub semnătura Angelei Martin. Sub titlul “Invadatorii”, avem şansa să citim o “descriere” a votanţilor acelor politicieni descrişi de orbitorul Cărtărescu, să vedem cum arată plebea, masa, populaţia română avântata în descinderi turistice peste hotare. De la bun început, autoarea ne descrie modul în care poate fi reperat românul aflat peste hotare:
Într-un mediu străin nu numai că îl detectăm rapid (pe român, n.n.), dar abia acolo îl vedem parcă mai bine. Nu-mi dau seama cărui fapt îi datorăm această subită acuitate a privirii noastre, care îl aspiră pur şi simplu din mulţime. E posibil, pe de altă parte, ca însuşi spaţiul nou, oraşul străin, să-l scoată la iveală pe fundalul său monoton, tocmai din cauza trăsăturilor lui “tari”. Trăsături care îl trădează imediat şi îl definesc prin comparaţie cu oamenii locului. Oricum ar fi, că simte, că nu simte, compatriotul nostru este luat, cum s-ar spune, la ochi. Binenteles, fără un scop anume (deşi nu fără consecinţe). Cât se poate de interesant este însă el atunci când nu se simte observat: când se manifestă fără complexe şi liber, că la el acasă. Cu alte cuvinte, când “isi da drumul”. Ipostază aproape firească, pentru că noi, românii, considerăm că liberatatea de mişcare, adică de manifestare, nu trebuie limitată sau cenzurată. Nici măcar printr-un minim şi discret autocontrol. Căci, altfel, se mai cheamă ea, libertate?
Mai departe este prezentat “stilul romanesc” – aşa îl numeşte autoarea – în turism:
Nedoritori sau incapabili să se familiarizeze cu un mediu străin, compatrioţii noştrii îşi afişează întâi şi întâi talentul de consumatori, bântuind avizi printr-o piaţă de desfacere mai bună şi mai diversă decât cea de acasă. Pe orice stradă comercială din lume te-ai plimba, n-ai să scapi de neplăcerea de a auzi pe cineva vorbind “romaneşte” adică birjereşte, ca la Bucureşti: o limbă urâtă, dezarticulată şi din belşug împănată cu înjurături.
…
Modul lor de trăire este agitaţia, forma lor de exprimare, disputa. Isprava cea mare? Băşcălia! Căci, fireşte, nu se pot schimba peste graniţe, cum nu se pot schimba peste noapte. În hoteluri descind imperios, ca nişte ocupanţi, spulberând numaidecât atmosfera plăcută de intimidate şi convieţuire silenţioasă. Orice grup românesc constituie pentru hotelieri o problemă: pe unde se nimereşte sa pice, poate produce ravagii. Până nu părăseşte hotelul, nu se instaurează normalitatea.
Şi aşa mai departe, Angela Martin nelăsând fără utilizare aproape niciun adjectiv negativ că să îi zugrăvească pe noii barbari ai Evropei, pe români. Nu-mi fac iluzii, călătorind foarte mult cu avionul – peste 500 de călătorii de serviciu – am văzut şi astfel de oameni, mă refer la cei descrişi de Angela Martin. Dar, nu toţi vorbeau româneşte, aici este problema. Am văzut americani hârjonindu-se pe iarba castelului Peleş, chiar lângă plăcuţele unde scria că este interzis accesul, am văzut englezi care nu ştiau să folosească instalaţiile sanitare, am văzut italieni ce vorbeau tare şi gesticulau violent, am văzut francezi beţi pe stradă etc, dar nu am pus etichete. Pe fiecare l-am caracterizat aşa cum s-a prezentat în public, fără să generalizez. Mă şi mir cum de mai suntem primiţi în Europa sau în America în atare condiţii, ar fi fost cazul să nu ni se mai elibereze paşapoarte dacă situaţia este atât de gravă.
Înainte de a citi articolul lui Angela Martin (am făcut ulterior legătura cu articolul lui Cărtărescu, iar de aici a apărut idea de tendinţă) mă gândeam cu amărăciune că avionul Tarom ce soseşte la Viena de la Bucureşti, este întotdeauna aşteptat de poliţişti în uniformă. Până la intrarea în UE, aceşti poliţişti controlau toate documentele de călătorie ale pasagerilor. Asta la scara/scările avionului, înainte de controlul de la punctele de frontieră din aeroport. Că şi cum am veni din Guantanamo, sau mai rău, din …Serbia?! La Viena am ajuns şi din alte direcţii, cu diverse curse aeriene, chiar din ţări ne-UE sau ne-Shengen, dar tratamentul pe care ni-l aplică vajnicii poliţai austrieci este unic. După 1 ianuarie 2007, poliţiştii austrieci nu mai controlează actele călătorilor ce coboară din Tarom, dar stau totuşi la scara avionului şi îi examinează vizual pe cei care coboară. Simplu: privit în ochi şi măsurat (oarecum) dispreţuitor. Este o atitudine sfidătoare şi dorit intimidantă, ce demonstrează neîncrederea şi dispreţul real al unor europeni – ce îl arborează pe Mozart, dar îl uită pe Hitler şi Seyss-Inquart – faţă de cei pe care i-au cumpărat cu 2-3 shillingi, dacă facem referire la Petrom şi BCR.
Respect munca poliţiei de pretutindeni, dar călătorii avioanelor Tarom, că sunt ei români sau străini, au fost deja controlaţi la plecare de către autorităţile de la Bucureşti, de aceea, acest supra-control, la scara avionului este superfluu, un afront şi o mojicie.
Pescăruşi
toţii, de ce mai scriu Mircea Cărtărescu şi Angela Martin în ziarele şi revistele noastre? Oare nu se “murdaresc” şi ei? Mă îngrozesc gândindu-mă la publicul lor cititor! Ce plebe, ce scursori au ajuns să-şi plimbe ochii pe cuvintele acestor minunaţi?! Cred că ar fi cazul să îşi facă bagajele şi să plece unde s-o nimeri. Numai pe la Viena să nu treacă Mircea Cărtărescu şi Angela Martin, pentru că s-ar putea să tremure în faţa unor poliţişti. Aşa, degeaba, ca plată pentru sofismele lor de 2-3 bani!
30 Comments
andreea m.
6 August 2008Nu imi place ce ai scris. Am ratiunile mele, unele de factura literara, nu politica. Nu te simti ofensat, nu a fost un atac, ci doar o opinie. O zi stralucita!
TheNightfly
6 August 2008Cert e ca articolele de genul asta nu schimba nimic, ba chiar incurajeaza letargia celor care ar dori sa schimbe ceva.
Cand o personalitate de calibrul lui Cartarescu spune ca „n-ai cu cine”, poti sa fii sigur ca Gheorghe C. Intelectual o sa renunte la orice tentativa de a misca ceva in tara.
moskba30
6 August 2008…nu sunt genul de (fals) patriot, de nationalist feroce care sustine sus si tare ca alfa si omega s-au nascut ca litere ale alfabetului dacic acum 100 de mii de ani, doar vreau sa afirm ca nici un cetatean normal al vreunei tari europene nu merita un atare tratament…
…chiar daca este rezervat si discret, politistul de granita austriac isi face vajnic datoria si pazeste scara avionului… romanesc, cel venit dintr-o tara granita a uniunii atat de proslavite… ceea ce ne face totusi sa credem ca Europa chiar nu avea nevoie de noi decat pe post de zona tampon – politichia, ce sa ii faci… – intre linistea lor si „framantarea” socialo-geopolitica a lumii noncomunitare… oare un cetatean austriac s-ar simti lezat intr-o atare situatie?…
…cat despre asa numitii „ganditori romani” de genul Mircea Cartanescu, as vrea sa fac o mica trimitere la Cioran, si anume la Schimbarea la fata a Romaniei… carte in care indiferent de cat de acide sunt cuvintele, denota o dragoste imensa de „imensa mahala” din viziunile unora… s-o fi gandit oare domnul Cartanescu vreodata ca spusele domniei sale si ale altora care gandesc ca el au transformat de fapt tara in ceea ce este?… sau o fi ramas tot la stadiul in care o bricheta cu gaz americana era un cadou de dat sefului?… gaina vecinului este intotdeauna curca parca, nu?
Francesco
6 August 2008Andreea>
Nici eu nu sunt prea fericit, te rog sa ma crezi. Apreciez opinia ta, dar as fi vrut sa fi mai explicita.
Multumesc.
moskba30
6 August 2008… si apropos de eufemismul „trestie ganditoare”: nu cumva trestia este planta aceea subtire care se apleaca dupa cum bate vantul?… acum, daca mai adaugati si adjectivul „ganditoare”…
emil
6 August 2008Piesa lui Cartarescu, in intregime:
Nu avem oameni
Piesa Angelei Martin nu o gasesc pe web.
costin
6 August 2008Cartarescu pare citeodata ca un adolescent revoltat in articolele lui despre Romania. Citeodata, cel putin de fiecare data cind l-am citit eu. Nu ma innebunesc dupa cum scrie si de aia nu le-am prea cautat. Ce nu mi se pare atragator la el este incordarea si indirjirea agresiva (cu care face jurnalism). Indirjire care tradeaza, pe linga afectiune (banuiesc/sper), si complexul de inferioritate care il confera din start, unora, cetatenia romaneasca.
Si nu spun asta in necunostinta de cauza. Acuma citiva ani am fost martorul unei faze atit de jenante de imi venea sa intru in pamint… si am zis ca nu mai scot un cuvint in romaneste pina nu ajung acasa (mi-a trecut dupa vreo juma de ora). Eram prin 2003 in parculet din fata garii centrale din Milano unde in fiecare duminica dimineata se aduna citeva zeci, pina la 100 de romani… foarte multi. Genul de romani de care vb Cartarescu, dar ridicati la puterea a doua. Se adunasera sa bea si sa urle unul la altul, in principal. Asa cum o faceau pe banca din fata casei sau la carciuma din sat. Va puteti imagina, spre seara majoritatea erau cu mustu’ in freza, la fiecare a treia banca, ocazional, se aruncau sticle si injuraturi. Destul cit sa iti cada barba in pamint. In parc, pe jos si pe banci era plin de sticle si cutii de bere goale si brusc s-a pornit o vijelie din aceea imediat inaintea unei furtuni de vara, in care tot praful si pungile isi iau zborul. Doar ca aici au inceput sa zboare in toate directiile sticlele si cutiile de bere, lovind taxiurile din apropiere. In 2 minute nu mai era nici o masina in parcarea din dreptul parculetului. Ingrozitor, dar trebuie totusi sa iti amintesti ca „la ei/dincolo” esti judecat individual, ca individ. Poate doar pre-judecata sa fie gresita, dar daca nu oferi motive, pre-judecata trece si esti tratat ca un oricare altul, indiferent de unde vii (am divaghat un pic).
Ma gindesc, totusi, domnul Cartarescu nu se gindeste ca oamenii din tara care il face acuma de rusine au trait sub unul din cele mai represive si mizerabiliste regimuri din lume? Ca societatea era astfel organizata incit badarania, prostia, tupeul, agresivitatea si toate aceste virtuti erau singurele care iti puteau asigura un trai cit de cit? Eu ma gindesc, cu oarecare convingere, ca o reactie ca a lui este subconstient motivata si de o ingemanare perversa a complexelor de superioritate cu cele de inferioritate. De inferioritate ca roman si de superioritate ca intelectual si „trestie ginditoare”, in cazul lui. Aceasi ingemanare perversa are in cazul altora dintre noi efectul badaraniei si agresivitatii. Cind ajung „dincolo”, vad ca lucrurile nu functioneaza smechereste ca acasa si se mira, superiori si dispretuitori de cit de prosti si pampalai sint „strainii astia”, ce usor sint de fraierit „balalaii”.
Uita domnul Cartarescu ca asta este si rezultatul turcizarii Romaniei? Nu sint ei, manelistii, turcitii nostrii? Nu sint ei, emigrantii lor musulmani, aceasi specie cu manelistii nostri? La cei agresivi ma refer. Turciti si comunizati pina la animalizare. Dar cine au fost cei care au vindut estul Europei comunstilor (alta lunga discutie)? Nu dau vina pe ei, nu dau vina nici pe comunisti, nici pe turci. Romanii, avem si noi pacatele noastre, dar parca imi este greu sa dau vina doar pe noi. Stadiul la care s-a ajuns este rezultatul undei combinatii a tuturor acestor cauze.
Eu cred, chiar cred!, ca ar trebui sa incercam sa scapam de indirjirea si de complexele noastre, atit cele de superioritate cit si cele de inferioritate si sa facem tot ce putem pentru a ne cistiga detasarera si seninatatea.
P.S. Un mic exemplu despre o alta imagine a Romaniei, din partea unui Suedez care scrie pe un site american:
Romanian people do not consider him (Basescu) important enough, since they do not consider their own country important enough. But they are spectacularly wrong about that.
Un suedez care culmea!, il admira pe Basescu
Panseluta
6 August 2008Francesco:
De multa vreme nu mai fac generalizari in privinta felului in care se poarta diverse natii in vacanta/in strainatate.
La inceput, cred, a fost celebrul „ugly American”, pe vremea cind dolarul era puternic si Americanii incepusera sa calatoreasca masiv in lume: burtos si paros, imbracat in short si camasi fistichii, cu gura mare si grobian in apucaturi, si cu alura ca toata lumea e a lui.
Au venit, apoi, in urma boomului economic din anii 60-70, japonezii, care nu erau burtosi, dar vorbeau tot asurzitor, actionau in stoluri, invadind magazinele de lux, credeau ca doar ei au dreptul sa se uite la Mona Lisa la Luvru, si, cu Nikonul exorbitant la vremea aia atirnat de git, se uitau arogant la localnici.
Au mai fost si scandinavii care–eu nu i-am vazut–se pare ca veneau in statiunile din jurul Mediteranei, sau pe unde era mai mult soare decit la ei, ca sa bea in prostie si sa se acupleze indeterminat.
Acum sunt britanicii care se imbata pina la coma alcoolica si viol si distrugere de proprietate prin statiunile din Spania si Grecia (timesonline si dailymail publica, de citeva saptamini, relatari de o brutalitate si depravare care sunt greu de imaginat: voma pavata pe strazi, sex/viol in grup in aer liber pe stradutele cine stie carui port grec).
Mai nou:
–Rusii excursionisti in Turcia. Am auzit de la o cunostinta un refren similar celui de acum 4 decenii despre „Americanul urit”: zgomotosi, nepoliticosi, imbracati tipator/kitsch, femeile afisind aur peste tot, si purtindu-se de parca ar stapini lumea.
–Italienii in Marea Britanie, care sunt aroganti si prost-crescuti, adica dau buzna in metrou fara a astepata ca altii sa iasa.
Panseluta
6 August 2008Francesco:
Continui postarea, si n-o sa-ti placa ce spun.
Nu ma intereseaza decit ce fac romanii acasa. Cum am incercat sa spun, ce fac popoarele in strainatate e minimal interesant (din cauza asta articolul Angelei M. e irelevant).
Cartarescu, insa, are dreptate intr-un punct esential:
Romanii sunt, in momentul asta istoric, ca agregat, ca masa care se exprima la vot si in optiunile politice si sociale, o natie fara simt civic. Cind vorbesti de agregate, exceptiile nu intra la socoteala.
Nu are importanta acum de ce e asa, desi Costin are dreptate in privinta anilor de comunism, si desi banuiesc ca ne putem duce mai departe in istorie.
Costin al nostru il ghiceste bine pe Cartarescu in complexele lui de inferioritate/superioritate: cind aspiratia la Nobel ti-e hranita, an dupa an, de mediul cultural si constati ca nu contezi pe piata mare, recte piata anglo-saxona/SUA, cu toate acoladele si premiile italiene si franceze si balcanice pentru o proza indigesta, si ca, in plus, apartii unei culturi mici si prost vazute, ca agregat, in lumea de azi, e usor de inteles ca incepi sa-ti urasti originea, cind originea e infinit mai complicata, si destinul care te-a aruncat in Romania, nu la Londra sau New York.
Romanii sunt o natie, in agregat, din punct de vedere civic si social, degradata/obnubilata/fara constiinta. Cind cetateni din satele inundate recent in Moldova stau la o tuica si la taifas la circiuma asteptind ca „statul” sa le salveze gospodariile, un scenariu repetat mereu si mereu in catastrofele naturale din ultimii ani, nu mai poti nega catastrofa social-culturala.
Costine:
Ca de obicei, jos palaria. Intuitiile tale, impreuna cu anecdotele, sunt pur deliciu.
Asta nu inseamna ca Mircea Cartarescu nu are dreptate in esenta.
Panseluta
6 August 2008Erata:
A se elimina ultima propozitie.
emil
6 August 2008Ma intriga un lucru. In toate discutiile ‘telectualilor romani despre romanii din afara, exemplele sint luate exclusiv din Europa. De ce? Sintem in jur de 150 de mii de romani in Canada si nu stiu exact citi in SUA (mai multi decit in Canada). Hai sa zicem ca in total om fi in jur de 4 sau 5 sute mii de romani in America de Nord (estimare conservativa :-). Exasperarile si concluziile fataliste de zombies predestinati nu se aplica romanilor din America de Nord. In linii mari, realitatea noastra a celor de aici, nu valideaza supurarile pretioase ale lui Cartarescu si restul.
Bai, te pomenesti ca nu mai sintem romani?
Gluma-gluma, dar mi se pare o perspectiva complet ignorata de ‘telectualii nostrii in excursie prin lume.
costin
6 August 2008Panseluta…am rosit tot, dar chiar asta? „ca la noi la nimenea”.. asta chiar m-a dezamagit . E acelasi lucru cu ce credeam eu cindva: „Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita”. Chiar asa e, dnule Cartarescu? Sint atitea tari care ne-ar face mindri ca sintem romani. Uite, Suedia, de exemplu.
Francesco
6 August 2008Panseluta>
Am impresia ca exista si o responsabilitate a intelectualitatii pentru modul in care aratam ca natie, cum suntem vazuti, sau cum am vrea sa fim. Usor este sa generalizezi, greu este sa pui caramida peste caramida.
Am postat si o fotografie care imi este foarte draga. Dar asa cum sunt acei pescarusi, si oamenii, deci si romanii traiesc si se comporta in mod diferit. Nu poti generaliza, asta insist sa demonstrez in articol. Iar cand o faci, atunci sa nu te mire cum suntem tratati in afara, la Viena de exemplu.
Comportamentul nostru in stuatii grele – la inundatii – este ca un evantai, foarte divers. Am vazut oameni care au plecat de acasa cu utilajele lor (pompe, furtune etc) ca sa ii ajute pe cei necajiti. Dar am vazut si imagini de la carciumi, asa este.
emil>
Articolul ca si numarul 30 din Cultura nu au aparut pe net.
Eretele
6 August 2008Off-topic: Nu merge link-ul la „De ce se extinde terorismul”, Jerusalem Post.
On-topic: Opinia aceasta este împărtăşită de tot tineretul blogăristic, pe care îl citeam într-un timp (acu mă orientez mai mult spre bătrânime…), dar culmea că nu intelectualii dau tonul, ci alde… Mircea Badea, sau vedetele care nu-şi mai încap în piele de România. Fascinant comentariul 8. ????
emil
6 August 2008Eretele, bine ca m-ai facut atent. Cind am schimbat stirile, linkul era ok. Pacat si nici nu stiu ce sa-i fac, nu mai gasesc articolul pe Jerusalem Post.
Despre britanici, chiar citeam recent cum s-au dat in stamba in Dubai. In stilul povestit de Panseluta.
Imperialistu'
6 August 2008Angela Martin exagereaza. Fiecare natie are uscaturile sale, nu suntem noi exceptia. Sigur, ii recunosti pe ai tai in strainatate, dar asta nu este neaparat un lucru rau. Mai grav e ca ii lasam pe toti puscariabilii sa intre si sa iese din tara fara nici un stres.
In privinta articolului semnat de Cartarescu in Evenimentul Zilei, nu stiu ce sa zic. Am un dezgust total pentru o buna parte din clasa politica romaneasca si deseori ma incearca sentimente de neputinta si frustrare atunci cand observ romanescul in (in)actiune. Imi place altceva: civismul este adus tot mai des in discutiile din spatiul public sau mai bine zis, lipsa civismului.
Dar de ce civism ar putea fi vorba cand nici macar nu reusim sa ne comportam ca o societate? Cate ne leaga pe unii de altii? Ce ne leaga pe unii de altii? Mai nimic, o limba vorbita si cam atat. Nici macar asta. Treceti Prutul sau in regiunile romanesti ajunse in gradina sovietelor si veti vedea ca nici limba nu ne leaga. Nu pentru ca nu ar fi alta, ci pentru ca multi traiesc cu un pronuntat sentiment de inferioritate. Fuga de a fi roman este ceva cu adevarat fascinant, indiferent la ce categorie sociala s-ar manifesta ea. Ma amuza teribil ca intelectualii nostri denunta mereu nationalismul romanesc, avand mereu in minte national-comunismul ceausist/ Legiunea Arhanghelului Mihail, cand problema noastra este cu totul alta: noi nu ne comportam ca o natie, ci ca niste clanuri aflate de nevoie sub acelasi conducator. Cum ar putea sa existe civism cand noi nu ne simtim romani? Mai mult, am fost invatati ca nu are sens sa ne batem capul. Las’ ca stie Partidul mai bine. Dupa 50 de ani de Partidul face si drege + 10 ani de Ilici, nu e oare un trusim sa afirmi ca „n-avem oameni”? Da, domnule Cartarescu, n-avem, ce facem mai departe?
———-
Ce parere aveti despre scandalul legat de expozitia Freedom For Lazy People, deschisa la New York de ICR? Antenele felixiene si Paunestii din Casa Poporului se folosesc de moment pentru a da in Patapievici. Vezi Doamne, ICR sprijina o expozitie antisemita si nazista (asta inteleg astia prin „fascista”). Patapievici apara expozitia, ca si Mihaies si Ungureanu, dar zau ca nu inteleg de ce Institul Cultural Roman a putut sa sprijine o asemenea porcarie. Ma lamureste si pe mine cineva de ce rahaturile alea sunt arta? Poate ca nu ma duce pe mine capul. In fine, nu vreau sa dau link catre blogul cozii de topor voiculesciene care a adus in „atentia publicului” expozitia de „street-art”, nu are sens sa ne coboram atat de jos incat sa ne „linkuim” cu mercenarii felixieni. Cautati Andrei Badin pe Google si veti ajunge imediat la blogul papagalului.
P.S. Andreea si moskba30, bine ati venit, cu observatie: Andreea, e cam putin sa spui „nu-mi place, o zi buna!”.
moskba30
6 August 2008…civismul pleaca de la un simplu gest al aruncarii unei hartii la cos, de la constientizarea locului fiecaruia in societate si de la tipul si timpul de perceptie al fiecaruia dintre noi… sunt constient ca Partidul a avut o influenta de rau augur asupra maselor, dar „masca” Partidului fantoma pe care il invocam acum nu mai este altceva decat o masca… de ce odata cu asasinarea „multiubitului carmaci” nu am asasinat si lenea civica sau „smekerismul” din fiecare dintre noi?… e mai comod asa, nu?
Imperialistu'
6 August 2008Ar fi trebuit sa ne omoram in masa, Moskba. ???? Nu mai imi aduc aminte expresia folosita de Ungureanu pentru a caracteriza comunismul romanesc. Ideea era, daca nu ma insel, ca perioada tovaraseasca a fost cea mai importanta „era” din istoria nationala, nici o alta operand modificari mai dramatice la nivelul societatii romanesti. Partidul nu a influentat doar masele, el afectand intreaga natiunea pe care a condus-o cu atat „bunavointa”.
Iti aduci aminte Ceausesu n-a murit a lui Ada Milea?
Ceausescu n-a murit!
Ceausescu n-a murit!
Ne vegheaza indarjit.
Ceausescu e o scoala,
Ceausescu e o boala.
E in mine e in tine,
E in blocuri si uzine,
Azi il poarta fiecare,
Ceausescu-n veci nu moare!
Ceausescu n-a murit!
Istoria ne-a pacalit,
Limba lui de lemn se plimba incet
Prin vechea noastra limba.
Ceausescu n-a murit!
Istoria ne-a pacalit,
Noi suntem vii si mortii,
Ceausesti suntem cu totii!
Uniunea Sovietica a murit, dar sovieticul – sau daca vrei sovietizatul -a supravietuit. Comunismul romanesc a disparut din prim-plan, dar traieste in continuare prin politicieni si, din pacate, prin fiecare dintre noi, toti fiind mai mult sau mai putin, produsul RSR.
moskba30
6 August 2008…sunt de acord ca societatea comunista a operat schimbari adanci la nivelul societatii romanesti de-a lungul acestei aproximativ jumatati de secol, la nivel politico economic, la ce nivel vrei tu… dar de aici pana la a polua sinele, intimitatea noastra cu atribute ca „lene” „delasare” si mai stiu eu cu ce, e cale lunga… mi se pare o performanta – e drept ca in semn negativ – din partea unui sistem, oricare ar fi el, sa reuseasca sa schimbe in asemenea hal intimitatea unei fiinte umane; de asemenea, mi se pare inadmisibil ca o fiinta constienta sa accepte aceasta schimbare bazandu-se pe conceptul „lasa bah ca merge-asa”… ducand rationamentul mai departe, nu crezi ca un sine poluat polueaza la randu-i tot in jur… este ca o molima, doar ca aceasta molima nu a fost de data asta declansata de politica de partid si de stat, nu fara concursul fiintei in cauza…
moskba30
6 August 2008PS: as putea sa risc o acuza la adresa locuitorilor acestui petec de Evropie numit Romania, dar acuzand bipezii conceptului „lasa bah…” de mai sus, ma acuz si pe mine… de comoditate si / sau lasitate… sau imi acuz prietenii ca traiesc intr-o tara comoda si/sau lasa… dar in final, sunt prietenii mei si este tara mea… se aude domnule Cartanescu???
emil
6 August 2008Interesanta discutie. Imperialistu’, m-ai pus pe ginduri. Cred ca ai dreptate, ai pus degetul pe un simptom adinc al deznationalizarii noastre. Farimitarea in clanuri, pe care o mentionezi, am observat-o de pe vremea cind traiam in Romania (ma refer la anii 70/80). Cu gindul la asta si rumegind la acest fragment din moskba30:
„constient ca Partidul a avut o influenta de rau augur asupra maselor, dar “masca” Partidului fantoma pe care il invocam acum nu mai este altceva decat o masca… de ce odata cu asasinarea “multiubitului carmaci” nu am asasinat si lenea civica sau “smekerismul” din fiecare dintre noi?… ”
am realizat ca acest tribalism al nostru se manifesta totusi pe fondul unei realitati interne (sau constiinte, nu prea stiu cum sa o numesc) unificatoare. Cea de lumpenproletariat. Comunismul ne-a degradat in asemenea hal — si adevarul este ca ne-am autodegradat, am consimtit si participat activ, entuziast la acest proces — incit aici ajunsese conditia noastra in ’89. Moskba, nu gindi doar in termeni de „partid” sau „conducator”; dincolo de acestea, e vorba de 45 de ani de abrutizare continua, de distrugere a identitatii nationale si a demnitatii de om. Pe 21 dec ’89 eram o populatie de lumpenproletari. Cred ca la un nivel mai adinc, inca nu am reusit sa iesim complet din aceasta conditie.
Am fost curios sa vad in ce consta expozitia cu pricina. Puteti vedea aici arta pe care o subventionati si pe care ICR o expune la New York pe banii vostri (vorbesc despre contribuabilul roman):
Freedom for Lazy People!
Si aici o mentiune despre ce este „fascist” in acest kitsch stupid:
Apropo de graffitiul de rahat al hartistilor de la ICR. Pina acum 2-3 ani, zidurile din Toronto downtown erau intesate de paienjenisuri de graffiti, care mai de care mai sofisticate . La un moment dat, strazi la rind ajunsesera sa arate ca o voma. Literalmente, de la o oarecare distanta, exact asa apareau mizgalelile si picturile murale ale talentatilor tineri cu trusa de sprayuri. Probabil ca i s-a aplecat si primarului, cert este ca in sase luni au fost curatate toate aceste oribilitati.
PS
Cind am redactat comentariul nu aveam habar de cele 3 comentarii de mai sus, care aparusera intre timp. Dar se leaga binisor cu ce spuneti voi acolo. Ma bucur ca n-am venit cu niste observatii ca nuca in perete.
moskba30
6 August 2008referitor la strazile din Toronto si ICR, asa numitii „artisti de strada” dupa parerea mea nu incearca decat niste exercitii stilistice din varii motive: frustrare adolescentina, exercitiu in lipsa sevaletului, preluare ale unor leitmotive apartinand diverselor (sub)culturi / popoare / perioade… si exprimarea artistica de multe ori nu are nimic de-a face cu ideile mirobolante ale criticilor, care au tendinta de a transforma o virgula intr-o intreaga dogma si o trasatura de penel intr-un stindard (a se reaminti stupidele comentarii de clasa a opta de la limba romana, in care parerea unor profesori era considerata sfanta, si (uneori) jalnicele incercari ale elevilor de a descoperi si alte laturi ale textului in cauza era sanctionate extrem de dur)… hai sa lasam deci artistii sa se exprima asa cum au chef, iar noi sa ne bucuram de rezultatele muncii lor din toata inima… sau trebuie sa il scoatem din cartile de muzica pe Wagner, pentru ca bucati din capodoperele lui au fost utilizate de Reich ca fundal sonor al filmelor propagandistice???… ca sa nu mai vorbim ca zvastica a fost doar preluata de Reich de la o civilizatie europida cu cateva mii de ani mai veche…
… in ce priveste lumpenproletariatul, curios este ca intr-un anume fel, o buna parte din proletarii acestei tari romanesti par a avea tendinta de a iesi intrucatva din conditia de „lumpen”, nu imi dau seama din ce cauza – miscarea este inca foarte slab resimtita la nivel macro -, poate din cauza tendintelor catre un anume grad de lux aferent Balcanilor, poate pentru ca totusi tendinta naturala a fiintei umane este sa se inconjoare de comoditati care exclud sine die „zdrentele”, sau poate doar din cauza deschiderii granitelor si constientizarii existentei unui alt sistem de valori decat cel al lumpenproletariatului… stupefiant, acest concept al proletariatului in zdrente se transforma insa din ce in ce mai accelerat (parerea mea, hac…) catre un concept de „bogatasi in zdrente” (curioasa exprimare, dar nu mi-a venit in minte alta…), zdrentele fiind de ordin moral… iar degradarea aceasta devine odata cu trecerea timpului din ce in ce mai accentuata… se poate oare sa se iveasca zorii unei noi „lumpen” ere de aur, ca si tendinta naturala a acestei accentuari?
Panseluta
6 August 2008emil:
Tocmai m-am uitat la pozele cu expozitia ICR de la New York.
Nu stiu daca e kitsch.
Kitschul evoca ceva, sentimentalism si dulcegarie (bebelusi si apusuri de soare si cimpuri de margarete si case ingropate in zapezi idilice). Kitschul e curat si usor de descifrat ca „mesaj”, frumosul sau exotismul escapist, facil, neproblematic.
Ce vad eu in pozele alea sunt variatii/imitatii pe teme moderniste fara sens si fara alt scop decit „epatarea” si „socul estetic”.
Ce e interesant e ca ICR a decis sa iasa in lume cu asa ceva, cind stiu ca in Romania se face arta superba, si nu neaparat academica. Trebuie sa fi fost vreun expert care i-a consiliat pe Patapievici & Comp. despre ce se „poarta” la New York.
Mi-a atras atentia inceputul prezentarii expozitiei de situl ICR:
„While gentrification in New York and the politics of cleansing tend to erase legendary traces of graffiti that inspired artists all over the world…”
Pur, de-cerebrat verbiaj post-modern–„politics of cleansing”–, stupid–ce inseamna „legendary traces of graffiti”? a auzit cineva de ele?– si ipocrit pe deasupra:
Tare as vrea sa vad ce face expertul artistic al ICR cind vandalii intra in vecinatatea lui „gentrificata” si-i picteaza casa/blocul cu scirbosenii (sau cu orice) in numele libertatii artistice si politice?? Omul s-ar duce la primarie val-virtej, cu jalba-n protap, ca sa ceara interventia birocratilor, pentru ca stie ca valoarea casutei/apartamentului a scazut substantial cu patrunderea artistilor de strada in zona lui.
ICR e un simulacru de reprezentare culturala a Romaniei in lume. Jalnic.
Panseluta
6 August 2008Mircea Mihaes, angajat al ICR, se „desparte” de Dorin Tudoran si critica sa a deciziilor dezastruoase ale ICR din urma („Arta” romanesca expusa la New York, turnatorii securisti instalati conferentiari la Berlin), si recurge la limbajul Iliescian in a caracteriza blogosfera in ultimul numar al EvZ:
„Îţi mulţumesc pentru aprecierile superlative la adresa muncii noastre, care ne prind foarte bine mai ales în aceste zile când suntem terfeliţi de golănimea grobiană din presa scrisă, televiziuni şi bloggosferă, cu o violenţă şi o ură pe care le cunoşti prea bine din vremea când te ameninţau cu puşcăria zbirii Securităţii.”
Omul nu prea are simtul ironiei. Las la o parte faptul ca-si apara capraria de unde-si ia salariul.
Toata chestia e de pomina si fascinanta. Atitea increngaturi, atitea vanitati intelectuale, atitea interese de serviciu si de statut in lumea dizidentei.
Promit sa revin.
Camelian Propinatiu
6 August 2008Practica antiromanismului este rentabila deoarece acesta este orizontul de asteptare al filantropului occidental privind Levantul – barbarie, fascism, mizerie. Si numai pe baza acestui truc imagologic finanteaza el Eroi Civilizatori, martiri civici.
Nici Cartarescu, nici Mungiu, nici Cristi Puiu n-ar fi fost luati in serios daca ar fi propus o imagine pozitiva pentru Romania.
Abia acum, celebri, pot s-o faca. Precum ne restuie naucitor Orhan Pamuk o Turcie culta, a miniaturistilor rafinati, de ne vine a reciti pe Cantemir. Sa asteptam, asadar!
Imperialistu'
6 August 2008Salut, Camelian!
Nu stiu daca asta este sau nu orizontul de asteptare al filantropului occidental, dar un lucru e sigur: elitele noastre apropiate de filantropul occidental cam asta vor sa auda. Ideea pare a fi ca noi sa mergem pe varfuri si sa avem grija ce si cum zicem, devenind din ce in ce mai mult ca cei de dincolo. Ceea ce nu este neaparat rau, dar in nici un caz nu este automat bine.
Astia-s evanghelizatorii politici despre care avertiza Alexandra Dutu. Soarele nu mai vine de la Rasarit, ci din Vest, iar abordarea este la fel de paguboasa.
De asteptat, vom astepta.
Panseluta > Sa nu uiti ca ai promis o revenire asupra subiectului ???? .
Panseluta
6 August 2008Camelian:
Interesanta observatia ta.
Si eu mi-am pus intrebarea: „De ce astia si nu altii–sau altceva–ca reprezentanti ai artei romanesti la NY?”
Cineva la ICR trebuie sa fi luat o decizie de PR si „marketing” ca asta e ce se poarta acum la NY, sau, cum zici, asta e „orizontul de asteptare” in privinta Levantului/Romaniei in Occident.
Nu prea cred, insa, in varianta ta, din simplul motiv ca mizerabilismul in artele plastice e cvasi-universal. Se asteapta de la artisti–si li se impune prin corectitudinea politica, mai perversa decit toate Polit-bureaurile comuniste laolalta–degradare, revolta de falsi „oprimati” pe bani de la fundatii si de la contribuabili, rascolirea tuturor ororilor si zonelor sub-umane, si aducerea lor in fata ca reprezentind „adevarata umanitate” pentru ca cea veche e expresia claselor opresoare albe–pe vremea modernismului „burghezia” filistina si inculta.
Un punct de interes pentru mine a fost sa citesc reactiile furioase ale romanilor care se simt in pas cu timpul („formele” maioresciene!) si-i acuza pe cei care au criticat expozitia de inapoiere si incultura, al caror orizont se opreste la Grigorescu si „Carul cu boi”, adica la dulcegarie, idealizare a vietii la tara, etc. La fel si cu Baba, care e considerat depasit prin aderenta la figurativ si la obsedanta inspectie si reflectie asupra fetei umane.
Asta mi-a dat de gindit. E clar ca cei care au pus la cale expozitia au judecat pe aceleasi coordonate cu falnicii „post-modernii” de pe blogguri care nu stiu ca repeta scenariul „modernilor” de acum un secol si ceva. Curat post-modern.
In fond, m-am intrebat, de ce nu Grigorescu, de care oricum mai nimeni din lumea de „cognoscenti” in ale artelor la NY nu are habar?? Care e pacatul lui Grigorescu?
Grigorescu are asa de multe fatete. „Carul cu boi”, cu adevarat un fenomen cultural romanesc, e infinit de interesant in variantele si subtextele lui. Nu cunosc vreo revolta masiva asemanatoare impotriva Nuferilor din gradina lui Monet, pe care omul i-a pictat obsesiv si solipsistic, ignorind dramele proletariatului din regiune…
Pe mai tirziu, dar „astept provincia”.
Panseluta
6 August 2008Camelian:
Am adormit inainte de a-mi continua postarea. Scuze.
Ce voiam sa spun e ca arta plastica romaneasca poate fi gindita si prezentata in multe feluri destepte, plecind de la si re-interpretind traditia care pare desueta si fumata, ca si cistigurile modernismului romanesc, nu prin pastise penibile ale ultimilor decenii de modernism si post-modernism construite pe ideea de soc si acces la piata celor care apartin unei elite care se congratuleaza ca sunt bine-cunoscatori si eliberati de formele vechi.
Asta, in mintea mea, inseamna a pune chiar o (mare) parte a operei lui Brancusi, adoratul, sub semnul intrebarii. Indrazneste cineva sa discute unul din totemurile absolute ale sculpturii moderne? Greu dar nu imposibil. Ansamblul de la Tirgu Jiu e o impostura artistica de uriase-si triste-proportii. N-am vazut ceva mai trivial si non-artistic dar pompos numitele Coloana Infinita si Masa Tacerii.
Francesco
6 August 2008Panseluta>
Sunt curios cine va ridica manusa…
Oricum, in arta plastica se cauta mereu noul, indiferent cu ce rezultate. Esteticul este uitat, mesajul direct nu intereseaza, mesajul sublimial este in voga. Se cauta pixeli colorati si mesaje electronice de diverse forme.
Panseluta
6 August 2008Francesco:
Nu sunt o buna vizitatoare de muzee. Obosesc repede si caut placerea instantanee si familiara a
complexitatii, stufosului, ambiguului vietii noastre de pe pamintul asta la fel de stufos, de baroc, de expresiv.
Adica, ma voi duce, cind pot, negresit, sa o vad, din nou , pe copilita asta a lui Degas, la Metropolitan:
http://www.metmuseum.org/toah/hd..