Structurile îl pot ajuta sa reziste pe termen scurt, sa guverneze un mandat sau doua, dar nu mai mult.(…)
Alegerile prezidentiale au aratat ca, cel putin în rîndul electoratului, lucrurile au început sa se clarifice. Încet, încet, se naste o stînga moderna (reprezentata de Crin Antonescu si PNL, iar marginal, ca notorietate, de Remus Cernea) care a reusit deja sa atraga o buna parte din yupisii urbani, o stînga care vine cu toata simbolistica stîngii liberale (…). Acum Antonescu e înca un Obama in vitro, care n-a iesit din eprubeta, însa în cinci ani, daca renunta la alianta cu PSD si se întarca de la sînul lui Patriciu, are toate sansele sa devina liderul stîngii liberale, moderne, care sa atraga din no man’s land si ce a mai ramas de atras din “generatia Tudor Chirila”. (…)
PSD-ul este o umbra care traieste din amintirea puterii, un partid nascut la putere si din putere, dar care nu a mai avut puterea de peste cinci ani. Si pîna în 2012 sînt sanse infime s-o recapete. Partidul-mafie, partidul-gasca, partidul-mazare, partidul-vanghelion se fîsîie pe zi ce trece, nu mai are nimic de oferit, fiindca singurele lucru pe care le putea oferi erau populismul economic si pomenile aferente iar pentru asta e nevoie sa aiba puterea. Sperante, iluzii si idei care sa înfierbînte imaginatia electoratului si sa-l mobilizeze poti oferi si din opozitie (mai ales din opozitie), dar pomeni asistatilor si “stimulente” clientelei nu poti oferi decît de la putere. Iar PSD-ul, ca si PD-L dealtfel, este incapabil sa ofere sperante, iluzii sau idei. Daca PD-L va sti sa joace atît cartea reformei statului cît si cartea propriei reforme, PSD va disparea ca partid major si probabil legislatura 2012-2016 va fi ultima în care va mai conta ca forta politica.
PD-L este în cea mai fasta perioada a sa, care însa poate fi si ultima suflare înaintea sfîrsitului. PD-L tinde sa se transforme într-un nou PSD, tocmai acum, la spartul tîrgului, cînd nu mai renteaza sa fii PSD. Ca si PSD în 2000-2004, PD-L se confunda cu structurile puterii si, din punctul asta de vedere, euforia gruparii Videanu-Blaga-Berceanu-Boc e de înteles. Problema celor patru e incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a imagina. … Versiunea integrala pe Magame Blogary
