Grupul se pregăteşte regulamentar. Se ridică pancardele şi din pieptul lor izbucneşte cel mai des auzit slogan, în ultimele zile, la Universitate: ”Jos Băsescu, Jos Băsescu”. Suntem în direct, la Antena 3, una dintre televiziunile care încearcă de câţiva ani buni să adune lumea în stradă pentru a-l alunga pe Dictator, prin forţa pumnului şi sub atenta coordonare din studioul Sintezelor Zilelor şi Orelor de Foc. Până şi grupările de suporteri sau de vandali de ocazie şi-au învăţat lecţia: atacă cordoanele jandarmilor la doar câteva minute după orele 19:00, adică în intervalul de timp în care majoritatea românilor se uită ”la ştiri”. Suntem, aşadar, în prime-time.

Mă gândesc că televiziunile trebuie să ofere o bună parte din profitul adus de publicitate celor care au fost amendaţi de forţele de ordine. Mi-e şi frică să mă gândesc cât de mult costă un ”Tu cât de des ieşi zilnic la toaletă” în timpul revoluţiei.

Sunt, alături de Costin, martor la prima revoluţie prime-time din istoria omenirii. E duminică seară şi urcăm împreună treptele de la metrou care dau spre Universitate. Ieşim printre câteva zeci de persoane, de toate vârstele şi culorile. Ne şochează în primul rând multitudinea mesajelor afişate sau scandate. Lumea e în delir, atmosfera e de sărbătoare. Copilele dansează. Nu par a avea 18 ani, însă, nu-i aşa, domnul Gâdea a spus că toată lumea trebuie să participe la marea revoluţie din ianuarie.

Alţii fac poze, zâmbind, cu spatele catre jandarmii masaţi în piaţă. A doua zi, mii de chipuri zâmbitoare şi-au postat pe Facebook poze de la revoluţie. ”Da fată, aia era o puşcă adevărată!”. Decidem să rămânem acolo, cu atât mai mult cu cât dinspre fântână venea un miros puternic de gaz lacrimogen. Scot aparatul foto în timp ce lacrimile îmi curg pe obraji, în voie. E frig, însă atmosfera e încărcată mai degrabă de feţele pline de ură care cer absolut orice, de la alungarea lui Băsescu până la scăderea taxei auto, reforma în Sănătate sau moartea jandarmilor.

Ne aşezăm liniştiţi pe trotuar, la limita carosabilului. Facem poze. Nu scandăm nimic, deci nu ieşim cu nimic în evidenţă, sunt zeci de gură-cască, asemeni nouă, care fac poze şi admiră peisajul. Cer voie unui jandarm să fac câţiva paşi pe carosabil pentru a putea face poze din stradă. Mă lasă. Jandarmii încearcă să fie calmi. Vorbesc cu protestatarii, chiar dacă sunt înjuraţi. Ba chiar ne roagă frumos să nu intrăm pe carosabil.

Ne mutăm lângă fântănă. Stăm cu faţa la Teatrul Naţional, acolo unde se află câteva sute de protestatari înconjuraţi de jandarmi. Lumea e răsfirată. Lângă mine văd oameni zâmbind. Se spun bancuri. Majoritatea celor de pe această parte a trotuarului sunt tineri şi în general se alătură trup şi suflet oricărei scandări, fie că e vorba de Băsescu, Boc, taxa auto sau găsirea Elodiei. Par genul de tineri ieşiţi din cluburi, care şi-au lăsat ceaiul, berea sau vodca pentru a vedea şi ei, în direct, prima revoluţie din viaţa lor. Că doar aşa a zis la Antena3. Unii dintre ei sunt miştocari, alţii au mesaje politice de stânga. Aceştia din urmă sunt genul de tineri obişnuiţi să iasă încă din liceu în cluburile scumpe din centrul Bucureştiului, şi care după ce şi-au terminat studiile par nemulţumiţi că nu li se dă şi lor un loc de muncă bine-plătit, preferabil fără să mucească prea mult.

Prin mulţime îşi face loc Remus Cernea, aproape nebăgat în seamă. Se bucură însă să facă o poză alături de fanii lui, veniţi de la Hollywood.

Între timp, o parte a protestatarilor violenţi din faţa Teatrului Naţional trimit primele bezele către jandarmi, sub forma unor fumigene, pietre (aduse în rucsac sau rupte direct din terasament) sau torţe. Jandarmii intervin în forţă, dispersând mulţimea violentă. O parte dintre aceştia se regrupează şi continuă să atace jandarmii dinspre Piaţa Unirii. Forţele de ordine reacţionează tardiv şi nu foarte inspirat, lăsând majoritatea grupărilor să fugă pe străduţele din Centrul Vechi. În acest moment (era puţin trecut de 9) am plecat. Ce a urmat, se ştie: maşini distruse, magazine distruse şi jefuite, zeci de răniţi, numeroase bunuri publice furate sau arse.

Oricărui sociolog i-ar fi aproape imposibil să găsească un pattern printre protestatari. Voi încerca totuşi, cu menţiunea că îi voi împărţi în două: paşnici şi violenţi.

I. Protestatarul paşnic

a. Gură-cască. O mare parte dintre cei văzuţi de mine veniseră să facă poze. Să vadă cum e. Să râdă. Unii veniseră de acasă, însă majoritatea erau tineri ieşiţi din cârciumile din jurul Pieţii Universităţii.

b. Oamenii manipulaţi, dar de bună credinţă. Erau destui. Au fost prostiţi de Antene şi iRealităţi în cel mai profesionist mod cu putinţă, în ultimii ani. Urlau sincer „Jos Băsescu”. Se vedea în ochii lor că au cu adevărat credinţa că dacă pleacă Băsescu pensia li se va mări sau că ajutorul de şomaj se va dubla. Nu-i înjuraţi, ei sunt victime.

c. Oameni manipulaţi – privirea ucigaşă, habar nu aveau de ce se află acolo. Erau extrem de mulţi. Genul plătiţi cu ora. Veniseră să-l susţină pe „domnul Calafat”, deşi nu ştiau cine e. Înjurau la comandă, ridicau pancarde la comandă în faţa camerelor televiziunilor de ştiri. Le ştim. Câţiva dintre ei mi-au spus că vin din Voluntari si alte comune din Ilfov. Niciunul nu mi-a spus când pleacă acasă. Aveau bannere identice. Aceleaşi mesaje, acelaşi scris, aceeaşi mărime. Le-au primit, probabil, de la aceeaşi persoană. Îşi merită însă toate mulţumirile: între 18:00 – 22:00 se mai opresc din urlat doar in pauzele de publicitate. „Tu cât timp petreci zilnic la toaletă?”

d. Oameni care veniseră să înjure pe toată lumea. Am vorbit cu mulţi din această categorie. N-au venit să înjure PDL sau Traian Băsescu. Îi înjurau pe toţi.

e. Oameni care nu aveau treabă cu protestul politic. Erau interesaţi de taxa auto. Nu mai aveau bani să-şi plătească ratele. Şi-au pierdut locul de muncă din Italia. Nu erau de acord cu Roşia Montana.

II. Protestatarul violent

a. Galeriile de fotbal. Venite probabil nu doar din dorinţa de a se bate cu jandarmii ci şi pentru că au fost plătiţi să facă asta. E posibil ca cei care i-au adus să-i fi scăpat de sub control. Au fost, probabil, cei mai violenţi.

b. Smardeiaşii de cartier. Au venit şi ei să dea. Să ia. Să fie acolo. Au văzut la TV că e bătaie şi vor şi ei. Unii au primit.

c. Cocalarii de club. Cocălarii de centrul vechi. Au ajuns la o vârstă şi nu li s-a întâmplat nimic interesant în viaţă. Au dat cu ochii de oameni şi s-au înfierbântat. Au vrut să iasă în faţă. Înjurau obscen. Înjurau Băsescu, înjurau jandarmi.  Genul de curajoşi care dădeau cu pietre din penumbră. Viitorii peremişti.

Politic, nimeni nu şi le asumă deschis. Indirect, Crin Antonescu şi numeroşi alţi lideri liberali cheamă lumea în stradă. Pe de altă parte, câteva grupuri din piaţă sunt conduse de cunoscuţi lideri PSD locali, precum Bebe Ivanovici, liderul revoluţionarilor care la evenimentele din 1989 şi-ar fi rupt un deget! Revoluţionarii urlă după solda cu care Iliescu le-a cumpărat tăcerea după 1990.

Între timp, Crin şi Ponta anunţă noi şi noi proteste. Revoluţia bunului-simţ stă să înceapă.

PS: Petre Nichita, Reporter Antena3 a fost bătut crunt de o gaşcă de huligani. Acum se află în platoul Sinteza Zilei. Se mândresc cu el. Într-o lume normală, Gîdea, Ciutacu, Nistorescu, Oana Stancu, Ursu, s.a. trebuie să-i ceară scuze lui Petre. Ei sunt autorii morali, prin faptul că din 2006-2007 instigă aproape seară de seară la violeţe.

La mogulizatoare delirul e în toi. De patru zile. Despre asta, mâine.