Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat în urmă cu câteva minute, la Bruxelles, acordurile de cooperare politică și liber-schimb cu Uniunea Europeana. Astfel, cele trei state au devenit membri asociați ai Uniunii Europene.
Acordul nu stabilește un calendar al aderării la UE și nici nu oferă vreo garanție celor trei state și are mai degrabă o componentă simbolică, mai ales în contextul ocupării de către ruși a pensinsulei Crimea și a tensiunilor din estul Ucrainei, unde se duc lupte între autoritățile de la Kiev și trimișii lui Vladimir Putin.
Data semnării acordului a fost devansată pentru această zi, fiind inițial prevăzut a avea loc în decembrie 2014. Motivul devansării a fost necesitatea de a transmite un mesaj ferm către aceste state, în condițiile în care toate suferă acum consecințe politice, economice sau chiar militare, din partea regimului fascist de la Moscova.
“Știm cât este de exigent acest drum, însă nu avem niciun dubiu legat de determinarea noastra. Mulțumim pentru solidaritate și ajutor”, a declarat premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, în limba franceză. Leancă a continuat apoi în limba română. ”Cred cu tărie ca vom merge înainte, și nu înapoi. Integrarea europeană ne vor face mai puternici. În toamnă trebuie să arătam că ne-am rupt de trecut și am ales viitorul”, a spus premierul moldovean, cu referire la alegerile parlamentare ce vor avea loc la Chișinău în acest an. Leancă a mai spus că acordul de asociere cu UE nu trebuie să afecteze tratatele comerciale cu statele membre CSI.
La rândul său, președintele ucrainean a declarat că această zi este una ”istorică” pentru poporul său, ”cea mai importantă după independență”. Acordul ”oferă o noua perspectiva țării mele și vom folosi această oportunitate să modernizăm țara”, a mai spus președintele Petro Porosenko.
Putin a luat deja măsuri
În timp ce la Bruxelles Iurie Leancă își exprima speranța că acordul de asociere cu UE nu va afecta relațiile Republicii Moldova cu statele CSI, rușii luau deja măsuri represive, din fericire fără a folosi forța armata. Astfel, ”benzinăria mafiotă” a decis să anuleze două curse aeriene ce urmau să plece de la Chișinău, cu destinața Moscova. Rușii nu au oferit niciun motiv oficial, informează moldova.org.
Moscova a reacționat la fel și în trecut. În 2008, după summitul istoric al Alianței Nord-Atlantice de la București, când președintele Bush a susținut invitarea Georgiei și Ucrainei în NATO, rușii au invadat Georgia. În urmă cu câteva luni, după ce noua putere de la Kiev a anunțat că va semna acordul cu UE, Putin a invadat Ucraina și a ocupat Crimeea.
Oficialii europeni continuă baletul cu Moscova, însă astăzi Von Rompuy a arătat că uneori, în politica externă, UE își mai amintește că este și o uniune de valori și nu doar o uniune cu interese economice.
”Uniunea Europeană este de partea voastră, astăzi mai mult ca oricând. Suntem alături de voi și va recunoaștem integritatea teritorială. Suntem pregatiți să ne angajăm cu Rusia oricît este necesar”, a declarat Herman von Rompuy, președintele Consiliului European. ”Patru generații au trecut; cincizeci de ani. Dar memoria noastră este intactă”, a mai spus Rompuy.
Din partea României, la eveniment a fost prezent președintele Traian Băsescu, un susținător al parcursului european al Republicii Moldova.
”Este o zi în care vedem împlinit un efort politic la nivel european și în același timp e de remarcat efortul pe care l-au facut moldovenii, guvernul lor. A început Filat un proces foarte inteligent, că a pus vizele întâi și pe urmă asocierea și acordul de liber schimb și sunt singurii care au obținut și una și alta. Deci am avut ce susține. Filat a inceput, Leancă a continuat și noi i-am sustinut”, a spus Basescu.