Varianta ocupării funcției de ministru
Acționând la comanda liderilor USL Crin Antonescu și Victor Ponta, Mona Pivniceru și-a dat demisia din magistratură, eliminând în acest fel ultima piedică din fața numirii sale în regim de urgență la Ministerul Justiției. Nu trebuie să ne mire că pentru fosta judecătoare a fost mai imprtant să renunțe la un venit sigur de magistrat pentru o leafă de ministru care e de câteva ori mai mică. Nu leafa, ci funcția contează, ba chiar este o chestiune arzătoare pentru tabăra politică a d-nei Pivniceru ca ea să ocupe o poziție din care să poată bloca anchetele prcurorilor cu privire la fraudele electorale și să îi scoată de sub învinuire pe toți care au dosare penale.
Mona Pivniceru s-a afișat deja ca o apropiată a familiei infractorului Adrian Năstase, scuzele și negările sale la apariția fotografiilor la postul de televiziune RTV neavând au avut puterea de a convinge pe cineva. Pus în fața scandalului fotografiilor Monei Pivniceru, prim-ministrul Victor Ponta și-a menținut propunerea ca magistratul să rămână candidat la ocuparea postului de la Ministerl Justiției.
Până la demisia de astăzi, Mona Pivniceru mai avea de trecut un obstacol: avizul CSM. În momentul în care dosarul sau ar fi fost discutat în CSM, erau foarte puține șanse ca să i se dea avizul fără de care nu putea ocupa fotoliul de ministru. În presă au apărut informații cu privire la opoziția pe care o aveau membrii CSM în privința aprobării cererii fostei judecătoare de la ÎCCJ. Pentru mulți era clar că Mona Pivniceru nu putea – ca magistrat – să ocupe funcția politică de ministru al Justiției în cabinetul Ponta. Prin lege un magistrat trebuie să nu fie implicat politic, iar funcția de ministru impune o suprapunere politică în actele de decizie.
Mona Pivniceru se află la cea de-a treia demisie: din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, din CSM și acum din magistratura. În momentul în care a demisionat din magistratură, Mona Pivniceru, în vârstă de 54 de ani, a renunțat deci la o lungă carieră de judecător pentru a merge la bază, la o posibilă funcție de avocat, dar numai după ce va fi admisă în Barou.
Mona Pivniceru, legată sufletește de Mihai Vlasov (avocat condamnat penal, dar foarte influent în PNL, fiind și socrul lui Cristian David, fost ministru în cabinetul Tăriceanu între anii 2007-2008), este considerată o apropiată de Dan Voiculescu. Mihai Vlasov, în calitate de președinte al Camerei de Comerț i-a pus la dispoziție Monei Pivniceru o locuință de 300 mp în București, foarte aproape de ÎCCJ.
Din poziția de ministru, Mona Pivniceru va putea realiza visul de aur (acoperit mediatic de acțiunile pentru eliminarea lui Traian Băsescu din funcția de președinte) al USL-așilor, acela de a pune mâna pe Justiție. Pașii pe care trebuie să-i facă Mona Pivniceru pentru a-și mulțumi superiorii politici este să o înlocuiască pe Laura Codruța-Kovesi, după care va urma înlocuirea lui Daniel Morar. Atât pentru demisia din CSM, cât și pentru demisia din magistratură mai urmează numai luarea la cunoștiință și discuția formală în prima ședința CSM.
Update 17:15, 20.08.2012
Într-o intervenție televizată la ora 17:15 primul-ministru Victor Ponta a spus că miercuri seara Mona Pivniceru va fi ministru în cabinetul său.
Varianta demisiei din pricina scandalului fotografiilor
Tăcerea Monei Pivniceru în privința motivelor care au determinat-o să-și dea demisia din magistratură elimină această pistă, rămânând numai varianta pariului ei pe funcția pusă la dispoziție de disperații din USL. Parafrazându-l pe Varujan Vosganian, există o tăcere suspectă la vârful USL-ului. Nimeni nu a vrut să spună de ce ar fi o amică a amicei infractorului Adrian Năstase cea mai bună variantă la Justiție.