Una dintre cele mai frecvente reacții pe care le au emancipații ideologici de pe la noi în interacțiunea cu vocile conservatoare este bășcălia ieftină și luatul peste picior. Este adevărat că acest gen de reacții este facilitat și de mutarea dialogurilor într-un spațiu virtual care nu mai contenește să erodeze civilitatea.

Aproape fără excepție orice semnalizare, doctă sau nu, a popularizării la scară largă în Occident a socialismului și uneori chiar a comunismului, este întâmpinată aproape instinctiv de o rafală de izbucniri care debutează cu miștocăreli, urmate de prezumția de absurditate, chiar dacă argumentele prezentate sunt superficiale, iar la final, conservatorul nostru se trezește poleit cu tot soiul de calificative și etichete care ar avea rolul de promptă discreditare.

Tragi un semnal de alarmă cu privire la acapararea controlului de către state și birocrați a unui număr tot mai mare de aspecte din viața cotidiană? „Hai, dom’le, ce panicard ești. Ce, îți e frică de bunăstarea occidentală? Ești un încremenit în trecut care nu face diferența dintre Mao și adevărații socialiști.”

N-ai abdicat de la principiile pe care s-a construit civilizația europeană și îți manifești public dezaprobarea față de valul de redefiniri ale tuturor conceptelor sau față de amorțirea moralității în vederea înfăptuirii revoluției progresului? Te vei trezi cu reacții în genul: „Auzi, tu ce cauți pe Facebook? Nu știai că e unealta Diavolului? Ia treci tu înapoi la cărțile tale îmbâcsite și la scrisori pe hârtie. Dacă era după voi, încă ne-am fi tratat cu iod și ierburi. Băi, retrogradule!”

Mai crezi în libertatea individuală și valul de cenzură sancționată de tot soiul de entități și instituții îți readuce în minte aparatul de teroare al regimului trecut? Nu te reții de la promovarea valorilor în care crezi din teama de a fi împroșcat cu tot soiul de epitete? Ești alergic la inițiativele tot mai agresive de „eliberarea de constrângeri a omului nou” realizată exact prin legi și decrete? Sigur ai întâlnit asemenea ieșiri la adresa ta: „Băi, da’ paranoici mai sunteți… psihanalizabili cu fobiile voastre față de noile curente. Sunteți niște extremiști, creștinopați retrograzi!”

Sunt convins că oricare dintre voi v-ați intersectat cu asemenea ieșiri. Sunt tot mai stridente și tot mai frecvente. Tristețea e provocată însă de sursa acestor reacții. Un număr tot mai mare de conaționali care s-a „debarasat” de povara tragediei trecutului nostru comunist, care au gustat din liberatea democrațiilor occidentale și nu acceptă că socialismul poate fi devastator oriunde, se uită cu un aer de superioritate bășcălioasă la adresa celor care refuză să uite și care păstrează un gram în plus de precauție. Pentru ei nu contează istoria, anecdotica personală a celor care au gustat ororile trecutului. Sub eterna scuză că noi, cei care ridicăm din sprânceană în direcția deșănțării morale și ideologice care este fluturată tot mai frecvent și în Occident, nu înțelegem că socialismul și comunismul a fost prost aplicat de Lenin, Mao, Ceaușescu și alții ca ei, recurg tot mai frecvent la atacul personal ca argument. Îndrăznești să crâcnești, să contraargumentezi și să te opui? Ești clar un fascist, un exemplar clar de extremă-dreaptă. Iar într-o vreme în care pentru tot mai mulți oricine e mai la dreapta decât Stalin devine automat Hitler, e greu să combați o asemenea logică deficitară.

Logica lor e simplă. „Marx avea dreptate. Socialismul și fratele său mai bine înfipt, comunismul sunt soluții oportune într-o lume din ce în ce mai nedreaptă. Extremismului de dreapta trebuie să îi opunem o stângă robustă și frâiele trebuie date în mâinile celor care știu să implementeze revoluția și dreptatea socială cu competență.” Sună cunoscut? Nu contează că oricine a citit un pic de istorie, nițel Adorno, Gramsci sau Marx recunoaște același model de gândire. Cei care au lecturat Regulile lui Alinsky recunosc în activismul acestor gălăgioși aceleași vechi metode de manipulare. Iar pentru cei care citesc știrile nu doar de pe limba atent ascuțită a canalelor oficiale, umbra vechilor tirani e din ce în ce mai evidentă, oricât de multă miștocăreală este aruncată în direcția noastră.

În imagine îl aveți pe John McDonnell, participând luna trecută la un miting socialist în centrul Londrei (Foto: Getty Images). Deasupra veghează nu doar Marx sau Engels, ci și Lenin, Mao și Tătuca. La prima vedere pare o adunătură de inconștienți, ignoranți ai istoriei, eterne victime revoluționare. Ai putea crede că sunt niște neimportanți, o mână de oameni fără influență. Asta, evident, dacă nu ai idee cine este McDonnell. Da, este vorba de The Shadow Chancellor of the Exchequer. Cea de-a doua funcție ca importanță în opoziția britanică. Membru marcant al partidului Laburist, McDonnell ar fi, în teorie, omul pe mâna căruia ar încăpea trezoreria și finanțele Marii Britanii în cazul unui guvern de stânga. Alături de Corbyn – admiratorul lui Castro și Chavez, McDonnell ar reanima aripa socialistă a partidului Laburist, lăsând în urmă blairismul ceva mai echilibrat. Dar stați liniștiți, teama noastră de Stalin și Mao e nefondată. Ei vor rămâne doar pe niște postere, la un miting mărunt în Trafalgar Square, nu în mintea și programul politic de pe Downing Street 10.