Din ce în ce mai mulţi se întreabă azi: vom avea oare şi noi o Iulia Timoşenko a noastră? După cel din Scorniceşti, împuşcat de Iliescu, îl vom vedea pe cel din Tărtăşeşti, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Numai zeiţa legată la ochi şi de multe ori, în România, legată şi la gură, ne poate spune. Asta dacă nu se va hotărî să vorbească, în locul ei, zeiţa Concordiei, cea care ţine în mână cornu’ abundenţei, în care, inspirat, Adrian Năstase s-a adăpostit cu mult timp în urmă.

Erau vremuri de aur când Fortuna, luând înfăţişarea mătuşei Tamara, îl veghea protector pe bărbatul de stat, pe intelectualul rasat, pe cosmopolitul admirat, pe colecţionarul invidiat, pe premierul adulat, cunoscut în ţara lui ca “Guvernul Adrian Năstase”. Da, norocoasa mătuşă Tamara, nonagenara colecţionară de Tonitza, Baba, Iser, Vermont, Băncilă şi Baraschi, l-a iubit mult. Se gândea numai la EL atunci când, în micuţa garsonieră dintr-un “dormitor” socialist, mângâia cu tandreţe relieful vaselor. Daum-Nancy şi Lalique, plimbându-şi privirea cernită pe manuscrisele englezeşti de secol XVIII, în timp ce îşi mânca pâinea cumpărată de vecinii miloşi la o masă făurită de Charles-Andre Boulle.

Adrian Năstase s-a aflat mereu aproape de cei ce iubesc arta; unii, mai sensibili, ar spune că a avut ca amantă Frumosul. Membru al “marii familii socialiste”, a intrat în selecta şi elitista confrerie a colecţionarilor, răsplătind cu salariul de prim ministru truda “proletarilor” penelului. S-a aşezat astfel, cu involuntară nonşalanţă, la stânga marelui colecţionar armean, Sarkis Gulbenkian – supranumit şi “mister 10%”- cel ce îşi investea în pânzele marilor maeştri comisioanele rezultate din tranzacţiile cu aurul negru.

Nu cred că galeriştii bucureşteni ştiau când își lua “Guvernul Adrian Nastase” salariul, dar când era ziua lui de naştere ştiau cu siguranţă. Atunci, în fiecare an, cadourile numite: Mutzner, Cumpăna, Iser, Pallady, Ghiaţă, Petraşcu, Bălţatu sau Băncilă plecau cu un aer jovial din Blănari, Lipscani şi Hanul cu Tei pentru a se muta, definitiv, la “Guvernul” din Piaţa Victoriei. Dacă cineva regretă că vestitul colecţionar nu-şi mai pune acum semnătura pe contracte “tip Bechtel”, ci autograful pe pagina de gardă a “Codului Zambaccian”, aceia sunt, cu siguranţă, negustorii de artă.

Să nu-i uit însă pe negustorii bazarelor demne de poveştile celor “o mie şi una de nopţi”, din Abu-Dhabi sau Kuweit. Una dintre vizitele domnitorului de la Bucureşti şi a boierilor săi în emirate a fost imortalizată de cronicarul de pe atunci al Curţii, vestitul Emil Hurezeanu:

“Secvenţa are loc în Kuwait City, la 50 de grade Celsius la umbră. Întâmplător, sunt la etajul unui bazar de lux şi văd prin vitrină, fără să fiu văzut sau adulmecat, cum primul-ministru român pipaie atent nişte covoare persane de mătase. Nu departe, dl. Mihăilescu îi urmăreşte gesturile şi dorinţele. Miron Mitrea şi Dan Ioan Popescu „răsfoiesc” şi ei, cu aviditate, prin teancul de Afgan-uri. Tac şi pipăie cu măiestrie materia pufoasă; au o mecanică ambivalentă, de bancheri din insulele Mann sau de briganzi corsari non-combat, după furtună.

Apoi aştern suveran cărţile de credit, fără să se privească unul pe altul, ca într-un joc de pocker cu miză sigură. Doi-trei arabi, vibratili şi cuviincioşi, fac pachete cu sulurile groase. Nici cameramani, nici ziarişti, nici oficiali români sau locali nu sunt de faţă.”

Urmărind scena îmi dau seama că nu mai e temei de îndoială; locul lui Adrian Năstase, iubitorul de frumos, este pe strada Zambaccian, peste drum de casa lui Krikor, marele său vecin. Şi ca să vă conving am să las ca o amintire a lui George Călinescu să se alăture “cronicei” lui Hurezeanu:

“Când Zambaccian desfăcea un covor, un Şiraz sau un Tebriz, rămânea ca într-un fel de copilărească prostraţie, îşi sugea buzele, era în culmea extazului… asculta tot aşa de smerit, cocoşat de tulburare emoţională, în fotoliu, o simfonie de Beethoven, fericit când la picioarele lui se întindea şi un covor oriental iar pe perete, în faţa ochilor, îl întâmpina o pictură de Petraşcu sau de Tonitza.”

Vedeţi? Este exact aceeaşi atmosferă ce învăluie interiorul caselor lui Adrian Năstase! Într-adevăr, piscinele de pe acoperişuri şi bunkerele învelite în cupru din subsoluri pot tulbura ritmul rafinat al trăirilor artistice ce animă spiritul unui estet perfecţionist, dar Adrian Năstase nu-i vinovat! Tărtăşestiul poţi să-l părăseşti dar el nu te va părăsi niciodată!

Îl simţim prezent şi în invitaţia făcută membrilor opoziţiei de către primul colecţionar al ţării, de la tribuna parlamentului: “Veniţi să-mi număraţi ouăle!” Nu, nu este vorba de ouăle create de Karl Faberge – celebrul orfevru al Curţii Imperiale Ruse – aşa cum poate s-ar grăbi unii să creadă. Adrian Năstase nu are niciunul în colecţie! A fost doar patru ani prim ministru! Este vorba de ouăle găinilor de la ferma din Cornu, din vânzarea cărora proveneau – potrivit declaraţiilor de avere – mare parte din veniturile confratelui lui Gulbenkian, cel atât de bucuros să-l aibă alături pe cel supranumit “şeful 95%”. Da, orice găină “călcată” de Năstase se transforma în cloşca cu ouăle de aur! Prin urmare, vestitul apel “Veniţi să-mi număraţi ouăle” nu are o conotaţie peiorativă, aşa cum consideră, atinşi de subiectivism, opozanţii; el este un îndemn generos, o chemare la viaţa în mijlocul naturii, îmbinată armonios şi profitabil cu, să spunem, avicultura, acest domeniu al agriculturii – cea atât de neglijată la noi. Nu şi de cei hotărâţi să răzbată!

Exemplele sunt concludente. Năstase – descoperitorul şi mentorul lui Ponta – s-a însurat, înainte de a ajunge prim ministru, cu Dana, fata lui Miculescu, “agricultorul” colectivist. Ponta, discipolul, s-a însurat, înainte de a ajunge prim ministru, cu Daciana, fata lui Sârbu, “agricultorul” post-decembrist. Amândoi cu neveste odrasle de agricultori, amândoi prim miniştri; aşa ajung unii să “câştige pariul cu agricultura”, cum ar spune şi azi Petre Roman!

Dar nu numai agricultura, ci şi relaţiile comerciale “bilaterale” au fost promovate de cel care, drept răsplată, a fost atât de persecutat politic. Bazarul a fost pilonul comerţului românesc pe vremea când Năstase formase un pod aerian între Otopeni şi bazarele Beijingului, acolo unde socrul său fusese ambasador. Plecau avioanele Tarom avându-le la bord pe Dana Năstase şi Irina Jianu, cu valizele pline de dolari, şi se întorceau încărcate cu vase de porţelan, statui de bronz şi călăreți de metal în mărime naturală. Călătorii epice, demne de pana lui Marco Polo sau Emil Hurezeanu, dar rămase în memoria posterităţii datorită stenogramelor D irecţiei N ăstase A drian.

Aş aminti că, tot la Beijing, Victor Ponta s-a însurat cu aleasa sa Daciana, nu numai pentru a arăta cât de apropiate sunt destinele fostului şi actualului prim ministru, dar şi cât de importantă este ţara prietenă pentru destinul nostru, ca popor.

Da, ca şi Iulia Timoşenko, Adrian Năstase și-a făcut mult bine în ţara sa. Dar – dacă tot am citat din “cronicarul” lui Năstase – sa-i dăm cuvântul şi lui Miron Costin: “Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Aşa că azi, lui Nastase – confratele lui Gulbenkian, “nepotul” mătusii Tamara şi vecinul lui Zambaccian – nu i se mai numără ouăle, ci SMS-urile. Va fi apărat Năstase de uşa blindată a bunkerului învelit în cupru, sau în spatele lui se va trânti uşa de fier a unei “garsoniere” din beton? Va rămâne “chiriaş cu suspendare” în cornu’ Concordiei, sau “oaspete cu executare” într-o instituţie – nu guvernamentală, ci corecţională – pe banii Statului? Se vor lasa convinşi judecătorii de “textele” Codului Zambaccian, sau vor acorda atenţie probelor din dosar şi prevederilor Codului Penal? Răspunsul îl va da Justiţia atunci când, lăsând sabia, îşi va dezlega singură gura!

Alte articole:

• Cum sunt EI in realitate?
• Noi stenograme în dosarul lui Adrian Năstase
• Ora exactă la care a vorbit Năstase cu Grăjdan: 5.53 dimineaţa
• Adrian Năstase vrea sa-şi lanseze “Codul Zambaccian 3: Toate pânzele jos”, la ICCJ