Mișcările revoluționare aflate în plină desfășurare în Ucraina demonstrează că spiritul libertății e capabil să biruie infamia și frica.

Aceasta e marea lecție pe care ne-o dă admirabila viață a Nataliei Gorbanevskaia. Voce principală a mișcării sovietice de disidență, Gorbanevskaia s-a stins din viață la Paris, la vârsta de 77 de ani. A fost una dintre puținii demonstranți care au îndrăznit să protesteze în Piața Roșie, în august 1968, împotriva invaziei sovietice a Cehoslovaciei. Curajosul lor demers, zdrobit de către KGB, a marcat nașterea mișcării pentru drepturile omului în Uniunea Sovietică. Sfidarea lor eroică în fața Leviatanului despotic rămâne unul dintre cele mai însuflețitoare exemple de nesupunere civică, în circumstanțele cele mai nefavorabile cu putință. Poliția secretă a obținut o victorie vremelnică, dar – pe termen lung – Gorbanevskaia și ceilalți disidenți au fost învingătorii.

Uniunea Sovietică s-a destrămat în decembrie 1991. În ultimii ani, regimul Vladimir Putin a încercat să impună imaginea lui Iuri Andropov ca mare om de stat. În realitate, acesta a fost un ideolog mercenar și un brutal persecutor al tuturor acelora care îndrăzneau să conteste regimul. Nici nu e de mirare că Putin îl consideră idolul său. În august 2013, Gorbanevskaia a mers la Moscova pentru a comemora cea de-a 45-a aniversare a protestului. Împreună cu prietenii săi, ea a fost din nou arestată sub acuzația desfășurării unui miting neautorizat. Putin și slujitorii lui nu se tem de ridicol. Nu le pasă decât de putere.

Cu pregătire de psiholog, Natalia a fost o poetă și o luptătoare. A fost colaboratoare principală la „Cronica Evenimentelor Actuale”, o publicație samizdat care s-a ocupat cu investigarea abuzurilor săvârșite împotriva drepturilor omului. Arestată în 1969, a fost internată în ospiciile sovietice cu diagnosticul de „schizofrenie”. Psihiatria folosită în scopuri politice rămâne una dintre cele mai macabre pagini din sordida istorie a represiunii sovietice.

Pentru sistemul totalitar, orice critică constituia simptomul unei boli psihice. Cazul ei s-a transformat într-o controversă internațională. Joan Baez a scris un celebru cântec în care elogia curajul Nataliei. Trimisă în exil, Gorbanevskaia și-a continuat lupta la Paris, unde a lucrat pentru Radio Europa Liberă și Radio Libertatea. Colega ei, scriitoarea și gânditoarea politică română Monica Lovinescu, a elogiat angajamentul de neclintit al Nataliei în slujba libertății. Scrierile ei sunt dintre cele mai valoroase pe care le-a dat tradiția de disidență. Ca poetă, ea a exprimat nostalgia demnității și a fericirii în vremuri de suferință și deznădejde.
Permiteți-mi să citez aceste versuri emoționante, mărturie neperisabilă a unui spirit nobil:

“In my own twentieth century
where there are more dead than graves
to put them in, my miserable
forever unshared love
among those Goya images
is nervous, faint, absurd,
as, after the screaming of jets,
the trump of Jericho.”

„În propriul meu secol douăzeci
unde sunt mai mulți morți decât morminte
care să-i încapă, nenorocita mea
iubire veșnic neîmpărtășită
printre acele imagini de Goya
e șovăielnică, stinsă, absurdă,
precum, după șuieratul avioanelor,
trâmbița Ierihonului.”

Tradus de Monica Got din varianta în engleză frontpagemag.com