Nu e o întîmplare că şi minerii lui Ion Iliescu şi neominerul lui Dan Voiculescu se foloseau de bîte.

În imaginea relativ clară pe care o aveţi în centrul acestui articol NU este un gibon. Este un miner de presă. Să fim mai nuanţaţi: un NEOminer de presă. Numele său este Mircea Badea. El e un ins care face şpagatul între nesimţire şi Dan Voiculescu, are uneori o bîtă în mînă şi asta pare să îi ocupe tot timpul.

Afirmaţiile de mai sus, cîtuşi de puţin gratuite, merită să fie explicitate.

Să remarcăm, înainte de toate, un element extrem de contondent, de continuitate – bîta! Cînd spun despre Mircea Badea că este un „neominer de presă”, implic, fireşte, o referinţă mai îndepărtată – ce s-a întîmplat, aţi ghicit, la începutul anilor 90, cu girul direct al lui Ion Iliescu, la celebrele şi funestele mineriade. Atunci, crescuţi în cultura urii, împinşi să linşeze oamenii care gîndeau altfel decît majoritatea decidenţilor vremii – nu în termenii democraţiei originale, ci în termenii democraţiei liberale, nu autoritarism, ci capitalism, nu pluralism mimat, ci pluralism autentic – minerii, chemaţi, felicitaţi şi apoi, ani buni, răsplătiţi pentru loialitate de Ion Iliescu au lovit oamenii cu BÎTA. Au mutilat oameni, au spart dinţi şi capete, au călcat în picioare bunul simţ, au devastat sedii de partide, ziare, edituri, şamd. Cu bîta! A fost, ca să nu lungesc prea mult, trecerea de la discurs la faptă – de la discursul urii, la faptele motorizate de ură. Atunci, inclusiv de la bîte, au murit oameni nevinovaţi. Nu s-a întîmplat foarte demult. E traumatic – dar, ca să ştim de unde vin unele lucruri, e bine să nu îi refuzăm memoriei asemenea episoade dureroare. E bine pentru că, dincolo de durere, e sănătos.

În imaginea centrală a acestui articol, avem, aşadar, un om cu o bîtă. Punctual, ce face el şi încotro se duce, se cam ştie. Şicanat inteligent de cîţiva motociclişti, neominerul Badea, slujbaş loaial al infractorului şi securistului Dan Voiculescu, a mers către motocicliştii cu pricina, ameninţîndu-i că îi va lovi. Detaliile poveştii din care e decupată aceasta imagine sînt, desigur, importante şi, într-un stat normal, ele ar merita un tratament adecvant din partea unor insituţii ale statului care, sper momentan, par speriate şi paralizate de frică. Sau, şi mai grav, par inslatale într-o admiraţie tîmpă pentru inşi care propagă, cu voluptate şi rînjet, discursul urii.

Mai importantă, poate, e lecţia, metafora, parabola inclusă în această întîmplare. Mircea Badea rotind cu preocupare o bîtă este apogeul „filosofiei de grotă” pe care o propăvăduieşte lingăul de cursă lungă al lui Dan Voiculescu. Pentru ca lucrurile să fie evidente şi pentru elită şi pentru omul de rînd, pentru ca filiaţia incontestabilă urmată de slujbaşul meschin al infractorului securist Voiculescu Dan să fie evidentă, probabil că trebuia să se întîmple şi aşa ceva – Mircea Badea să pozeze cu bîtă în mînă şi să ameninţe că o va folosi.

Pentru ca oamenii să aibe o şansă în plus să înţeleagă de unde ura faţă de democraţie, de unde batjocorirea justiţiei şi a statului de drept, de unde călcatul în picioare al intelectualilor democraţi, de unde îndemnurile repetate – şi nesancţionate de instituţii care nu îşi îndeplinesc menirea – la linşajul unor oameni care gîndesc, exemplar, excepţional şi în termenii bunului-simţ democrativ, de unde grohăielile pseudoculturale, alianţele şi elogiile aduse securiştilor, comuniştilor şi infractorilor – pentru ca toate acestea să devină şi mai clare, Mircea Badea TREBUIA să îşi indice – text, voce, foto, video! – descendenţa, ascendenţa.

Minerii au lovit cu bîtele într-o Românie normală. Mircea Badea şi oameni din acelaşi aluat cu el, neomineri cum spuneam, fac la fel – au scos deja bîtele…