Era demult vremea să punem capăt şederii voastre în acest lăcaș pe care l-ați terfelit în sfidarea oricărei bune virtuți, l-ați spurcat cu toate viciile; voi sînteți o ceată de răzvrătiți, sînteți vrăjmașii oricărui guvern bun; o șleahtă de mercenari nenorociți, ca Esau v-ați vinde și ţara pentru o ciorbă amărîtă, ca Iuda pentru cîțiva bănuți l-ați trăda și pe Dumnezeu.
Există măcar un singur lucru curat rămas printre voi? Există vreun singur viciu pe care să nu-l aveți? Nu este mai multă religie în voi decît în calul meu; aurul este Dumnezeul vostru; care dintre voi nu și-a vîndut sufletul pentru mită? Există printre voi măcar un singur om care să se fi sinchisit, cît de puțin, de binele general?
Tîrfe mizerabile, nu ați spurcat voi acest loc sacru, nu ați făcut voi din templul Domnului o peşteră de tîlhari cu rînduielile voastre corupte, prin obiceiurile voastre netrebnice? Ați ajuns odioși din cale afară în fața întregii naţii; ați fost trimiși de oameni pentru a îndrepta pricini și ați ajuns cea mai mare silnicie.
Ţara dumneavoastră, prin urmare, m-a chemat să curăţ aceste grajduri Augeene, să pun capăt nelegiuirilor voastre în acest lăcaș; şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu puterea pe care mi-a dat-o, sînt acum aici să fac asta.
Vă poruncesc, așadar, pe viața voastră, să plecați imediat din acest loc.
Plecați, ieșiti afară! Repede! Dispăreți, sclavi nenorociți! Așa! Luați-i tinicheaua aia şi blocați uşile!
În numele Domnului, pieriți de-aici!
Mă scuzați, s-au încurcat discursurile. Discursul lui Nigel Farage, spre deosebire de cel al lui Cromwell…spre deosebire? ce deosebire? Mă rog, acesta este discursul lui Nigel Farage:
Iată-ne pe marginea unui dezastru financiar şi social şi avem în această sală astăzi patru bărbaţi despre care se presupune că sînt responsabili pentru această situație. Cu toate acestea, astăzi am urmărit cele mai plictisitoare, mai tehnocrate discursuri pe care le-am auzit vreodată.
Refuzați cu toţii să acceptați realitatea. După orice standard obiectiv, moneda euro este un eşec. Şi cine mai exact este responsabil, cine este vinovatul dintre voi toți? Răspunsul este niciunul, deoarece nici unul dintre voi nu a fost ales, nici unul dintre voi nu are legitimitate democratică pentru rolul pe care și l-a asumat în cursul acestei crize.
Şi în acest vid, adevărat – fără tragere de inimă, a pășit Angela Merkel. Şi astfel, acum trăim într-o Europă dominată de Germania – adică tocmai ceea ce proiectul european trebuia în fapt să împiedice. Ceva pentru care cei dinaintea noastră au plătit un preţ greu de sânge pentru a preveni. Eu nu vreau să trăiesc într-o Europă dominată de Germania şi nici ceilalți cetăţeni ai Europei nu doresc așa ceva.
Dar voi v-ați jucat rolul, pentru că atunci cînd domnul Papandreu s-a ridicat şi a utilizat cuvîntul “referendum” – sau Dl. Rehn, aţi descris aceasta ca fiind “o încălcare a încrederii”, iar amicii dvs. de aici s-au adunat ca o haită de hiene, l-au înconjurat pe Papandreu, l-au înlăturat şi l-au înlocuit cu un guvern marionetă. Ce spectacol absolut dezgustător!
Şi nu ați fost mulţumiți doar cu atît, aţi decis că și Berlusconi trebuie să plece. Așa că a fost îndepărtat şi înlocuit cu Dl. Monti, un fost comisar european, un tovarăș arhitect al euro-dezastrului şi un om care nu era nici măcar membru al parlamentului.
Seamănă tot mai mult cu un roman de Agatha Christie în care încercăm să ghicim cine va fi următoarea victimă. Diferenţa este că noi știm cine sînt criminalii. Voi toți ar trebui să fiți traşi la răspundere pentru ceea ce ați făcut. Voi toți ar trebui să fiți dați afară.
Şi trebuie să vă spun, D-le Van Rompuy, cu 18 luni în urmă, cînd ne-am întîlnit, m-am înşelat în privinţa d-voastră. Am spus că veți fi asasinul tăcut al democraţiei statelor-naţiune, dar acum nu mai cred asta, sînteți destul de zgomotos, nu-i așa? D-voastră, un om neales de nimeni, ați mers în Italia şi ați spus: “Nu este momentul pentru alegeri, acum este momentul pentru acţiuni”. Pentru numele lui Dumnezeu, ce vă dă dreptul să spuneți așa ceva poporului italian?
Credit: Archbishop Cranmer
17 Comments
emil borcean
20 November 2011Apropo… David Cameron (adica “The Boy”) s-a prezentat in fata la Frau Merkel pentru o runda de bagat mintile in cap. Totul a inceput de la cereri formulate in mediul financiar german, de a-i “responsabiliza” pe britanici: un impozit pe tranzactiile financiare londoneze, cotizat in fondul de salvare a zonei euro. Ideea a zgandarit serios presa britanica si mai ales pe conservatorii eurosceptici din partidul lui Cameron, care au ripostat cerand repatrierea suveranitatii pierdute (la Bruxelles) in schimbul consimtamintului. “Baiatul” este intre ciocan si nicovala: pe de o parte nu vrea sa dea apa la moara unei revolte (care mocneste de un timp) in propriul partid, iar pe de alta parte este un eurofil convins. Intalnirea cu Merkel a rezultat in platitudinile obisnuite ale premierului britanic: nevoia de a intari UE, prin reforme. Nici pe jos, nici in caruta (ba nu, mai degraba bombanind in caruta). Merkel i-a oferit citeva concesii minore si l-a despachetat inapoi pe insula. Caricatura de mai jos a aparut in Telegraph….
Riddick
20 November 2011Excelentă traducerea “de epocă” a cuvântării lui Cromwell. ????
pointlessman
20 November 2011Ca sa vezi ! Nu stiam ca Uniunea Europeana a fost facuta pentru a impiedica dominatia Germaniei si a razbuna pe “cei dinaintea noastră (ce) au plătit un preţ greu de sânge pentru a preveni”. Daca pe superiorul popor britanic il scormone si acum la lingurica cele doua razboaie unde au fost cit pe ce sa dea chix pe noi romanii ar trebui sa ne nelinisteasca cu totul altceva. Un discurs patriotard tipic unde euro este amestecat cu singele unora. DOAR AL UNORA. Despre singele nostru cine vorbeste ? Nu vreau sa cad in aceeasi groapa deci voi repeta ca NU ESTE VORBA DESPRE SINGELE NIMANUI ci doar despre un pic de morala si bun simt. Lasati-i pe Cromwell si pe Angela Merkel acolo unde le este locul.
Liviu Crăciun
20 November 2011pointlessman
http://europa.eu/about-eu/eu-history/1945-1959/index_en.htm
Vlad M.
20 November 2011Liviu, a se observa ca “superiorul popor britanic” si “un discurs patriotard tipic” fac parte din mult-clamata decenta eurocrata. Non-elita UERSS, maruntii birocrati ai masinariei si pionii lor din “bobor” nu ezita vreodata sa recurga la tipul asta de petarde retorice cand ii au in fata pe primitivii si idiotii care indraznesc sa creada ca viitorul nu e la brucseles.
pointlessman
20 November 2011Domnule Craciun,
Prin asemenea asertiuni automat aruncati asupra Germaniei intreaga vina pentru Primul Razboi Mondial (nu discutam despre al doilea). Ori aceasta este o grava eroare pe care chiar si la noi a inceput sa o demonteze Prof. Lucian Boia (Tragedia Germaniei). Ce aveti de spus despre apararea Europei de amenintarea sovieto-rusa, care e departe de a fi trecut ? ASTA INTERESEAZA TARILE DIN EST. Iar britonii ar trebui sa se uite mai atent la responsabilitatile LOR privind ambele conflicte. Daca nu sinteti lamurit asupra problemei comunicati-mi o adresa de email va voi furniza tot ce este necesar.
Liviu Crăciun
20 November 2011acele asertiuni sint istoria oficiala, sint preluate de pe site-ul oficial al ue si, dupa cum vezi, sint formulate corect politic, astfel incit sa nu arunce vreo vina asupra cuiva;
daca ai sa citesti mai atent discursul, ai sa observi ca nigel farage nu o acuza pe angela merkel; actiunile germaniei de astazi (prin care isi instituie dominatia de facto asupra europei) sint vazute ca o consecinta – fatala, chiar daca neintentionata, cel putin din partea angelei merkel – a modului in care a fost gindit aranjamentul european
nu ca nu ar exista si nemti care vad lucrurile altfel; spre exemplu, Volker Kauder, colegul de coalitie al dnei merkel, jubila zilele trecute pe aceeasi tema: “Europe is speaking German”
http://www.spiegel.de/international/europe/0,1518,798009,00.html
cit despre maica rusia, cred ca ai sa gasesti pe site-ul acesta suficiente materiale “incriminatoare” (inclusiv despre prietenia dintre marile popoare rus si german)
insa dvs vreti musai sa ne abatem de la subiectul propus de articol si sa facem, acum si aici, preferabil cu litere mari, rechizitoriul perfizilor britoni; de ce am face asta?
Riddick
20 November 2011Să nu pierdem din vedere Slovacia, unde coaliția de centru-dreapta a fost spartă de premierul “PPE” Iveta Radicova, care a negociat o coaliție cu stânga “naționalistă” a lui Fico (care a băgat Slovacia în eurozonă, la 1 ianuarie 2009). Partenerul mai mic din coaliția de dreapta nu a vrut să voteze ratificarea EFSF în parlamentul slovac, iar Fico a condiționat votul (nu mai exista majoritate, cel puțin pt EFSF) de ținerea de alegeri anticipate, programate pentru luna martie 2012. Think tank-urile corecte politic îi țineau de extremiști pe alde Fico, acum sunt “europeni responsabili”.
pointlessman
20 November 2011Domnule Craciun,
In primul rind ati neglijat faptul ca discutam la persoana a treia.
Doi: lasati storia oficiala de o parte si mai ales odiosul political correcteness nelalocul lui pe un site ce se doreste conservator. Daca nu ati aflat, va pot dovedi ca propaganda la nivel inalt NU a fost inventata de bolsevici – ei au dus-o doar la ultimele consecinte. Franta, Anglia si Rusia, preluind metodele yellow press, au mintit cu o nerusinare incredibila inainte, in timpul si dupa La Grande Guerre. Exact din aceste cauze “istoria oficiala” a UE este imbicsita de gogosile inventate acum 100 de ani. Eu cred ca, departe de a ne abate, sintem EXACT in inima subiectului, fiindca a lega soarta Uniunii Europene de singele varsat de unii sau altii reprezinta insasi negarea scopului pentru care a fost creata. Nu prin acuze (univoce deoarece Germania NU are acest drept dupa Hitler & Comp.) se rezolva criza actuala. Iar bruftuluielile lui Cromwell tip Vechiul Testament nu se potrivesc cu epoca actuala.
Incercati sa fiti un veritabil intelectual recunoscind ca, de fapt, istoria ultimului secol va este straina. In acest sens, inca o data, va ofer o documentatie solida, desi Prof. Boia ar fi de ajuns.
Hongse
20 November 2011Tovarăsul Monti, cu programul lui axat pe “greater attention to social equity” e căzut direct din paginile scrise de Ayn Rand…
euNuke
20 November 2011Am remarcat de ceva vreme că Centrala UE a reuşit să-şi construiască, cu ajutorul propagandei şi a pomenilor bine direcţionate, un grup de susţinători fanatici, oameni îndoctrinaţi care nu numai că nu-s capabili să asculte criticile la adresa stăpînilor destinelor şi/sau bugetelor lor, dar şi-au format obişnuinţa de a sări automat la gîtul cîrcotaşilor eurosceptici care nu se aliniază la corul gratitudinii şi obedienţei faţă de minunata tehnocraţie. Trec peste faptul că actuala Comisie este compusă exclusiv din politruci eurosceptici, adică din indivizi învăţaţi să dispreţuiască cetăţeanul european şi să nu-i acorde nicio iotă de încredere in capacitatea sa de a discerne politic şi de a se autoguverna -aceste aspecte ar fi trebuit să fie evidente in urma ultimelor acţiuni ale Centralei-, ca să remarc cum criticii din lesă reacţionează mai nou şi la tehnicile retorice ale duşmanilor, binenţeles selectiv, sesizînd doar presupusele derapaje verbale ale extremiştilor de dreapta, cum altcumva? Discursul furibund, cu substrat fascistoid, al tovarăşei merkel e de bun simţ, căci toarşa Chintesenţă-a-progresului-germanic are tot dreptul să ameninţe Europa cu războiul in caz că nu se conformează comenzilor emise de o Centrală aflată deja sub şoşonul franco-german, in timp ce perfidul albionez care vociferează din ce in ce mai iritant in PE nu are voie nici măcar să amintească de sîngele vărsat in ww2. Să mai spun şi de diferenţa enormă de mediatizare intre discursul membrilor Centralei ce uzurpează astăzi puterile statelor-membre ale UE şi intervenţiile de 3 minute ale “euroscepticilor”? să mai relev că practic orice critică a centralizării şi a instituţiilor centrale te transformă astăzi automat intr-un teribil eurosceptic, intr-un populist infam ce apare in mod oximoronic drept duşman al poporului european? Incriminarea in masă a criticilor Partidei Unice, discreditarea lor prin asocierea cu un extremism inventat, înfierarea in presa de maidan, şi in general orice manevră tipic fascistă de eliminare a adversarilor sînt de-acum executate fără perdea, mai nou apar chiar in documente emise de partidele sistemice [a se re-vedea activitatea doctrinară recentă a uslaşilor băştinaşi], ba chiar şi in cuvîntările unor tovarăşi cu funcţii in partid şi in aparatul statal.
Riddick
20 November 2011euNuke, nu “politruci eurosceptici”, ci “politruci europeiști”. ????
“Ce este europeismul?” (Václav Klaus, 2006)
Sorry for the long post…
[…] 5. Poziţia filosofică extinsă a europeismului
În “Weltanschaung”-ul sau general, europeismul nu susţine o credinţă evoluţionistă modestă în ordinea spontană, ci o poziţie radical constructivistă. Dictonul legendar al lui Mises şi Hayek, că lumea este (şi ar trebui să fie) un rezultat al “acţiunii umane”, nu al “proiectului uman”, este exact opusul opiniilor europeiştilor. Europeiştii nu cred în activitatea umană spontană, nereglementată şi necontrolată. Ei au încredere în cei desemnaţi (nu în cei aleşi), au încredere în ei înşişi sau în cei care sunt desemnaţi de către ei. Ei cred într-o societate umană structurată pe verticală şi ierarhizată (în huxleyenii Alpha-Pluşi şi Epsiloni, cei din urmă slujindu-i pe primii). Ei vor să proiecteze, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, deoarece numai unii (ei înşişi) ştiu ce este bine, ceilalţi – nu. Ei nu doresc să se bazeze pe spontaneitatea comportamentului uman şi pe rezultatele acestei spontaneităţi, deoarece ei cred că proiectul raţional uman este întotdeauna mai bun decât un rezultat neplanificat al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi, neplanificate şi necomandate de nimeni. Chiar dacă ne-am gândit că, după căderea comunismului, toate acestea sunt o chestiune a trecutului, nu este aşa. A apărut iar în jurul nostru. Europeismul este un utopism nou şi, aş adăuga, este un utopism extrem de naiv şi de romantic.
Cine sunt “constructorii” şi exponenţii europeismului
Europeismul este un produs al elitelor. Este un produs al oamenilor care nu doresc să meargă la muncă de la ora 8 dimineaţă până la ora 5 după-amiază în timpul săptămânii şi să aibă un loc de muncă obişnuit. Este un produs al persoanelor care doresc să dirijeze, să comande, să patroneze, şi să “legifereze” asupra altora. Pe de o parte, printre ele sunt politicienii şi birocraţii conecşi ai acestora, şi pe de altă parte, intelectualii publici (care operează în spaţiul public şi în mass-media), şi care sunt anexaţi politicienilor. Este un grup mare de oameni din sfera publică (reprezentând proverbialul balast) care, “foarte pragmatic”, maximizează efectele care decurg din poziţia lor şi care:
– doresc să se asigure că statutul lor privilegiat şi beneficiile legate de acesta vor fi de lungă durată;
– vor să se izoleze în mod deliberat de controlul electoratului, de opinia publică, şi de mecanismele democratice standard;
– vor – prin complexitatea şi netransparenţa procedurilor de luare a deciziilor din dreptul comunitar, şi prin distanţarea de cetăţeanul individual – să se detaşeze de orice consecinţe ale deciziilor luate şi de costurile (în cel mai larg sens al cuvântului) pe care ei – prin activitatea lor – le produc cetăţenilor din ţările membre.
Europeiştii sunt politicienii care, ca urmare a structurilor supranaţionale, sunt desprinşi de electoratul lor şi care se scuză faţă de electoratului lor făcând referire la obligaţiile supranaţionale şi la faptul că este imposibil să-i dezamăgească pe colegii lor de la Bruxelles. La summit-urile europene sunt mereu surprins de familiaritatea deosebită a participanţilor, dat fiind faptul că cei mai mulţi dintre ei se cunosc de mult timp (cele zece noi ţări reprezintă o schimbare în acest sens, dar chiar şi reprezentanţii lor intră de obicei foarte rapid în club), au interese similare şi au nevoie unul de celălalt. Această kunderiană “insuportabilă uşurătate a fiinţei”, dată de viaţa din hotelurile de cinci stele, de zborurile cu avioane confortabile, de reuniuni în castele superbe (şi toate acestea, nu doar pentru un preşedinte sau prim-ministru, ci pentru întreg staff-ul lor numeros), creează o lume a lor, proprie; o lume care este cu totul diferită de lumea celor în numele cărora le place să vorbească atât de mult şi atât de des.
Dintre europeişti fac parte, deasemenea, birocraţii de top (datorită legilor birocraţiei şi birocratismului, de multe ori şi cei care nu sunt la vârf), care au o putere extraordinară asupra politicienilor. Ei pregătesc foarte influentele documente de fond, pe care politicianul le citeşte numai în avion sau în cursul reuniunii. Există atât de multe astfel de documente, încât trebuie – fie că ei / lui îi place sau nu – să se bazeze pe activitatea acestor persoane. Majoritatea covârşitoare a propunerilor şi deciziilor sunt predeterminate la reuniunile viceminiştrilor, directorilor de departamente din ministere, experţilor, consilierilor sau a ambasadorilor, fără vreo intervenţie a unui factor de decizie politică susţinut de un mandat. Mai mult decât atât, toate acestea sunt extrem de amplificate de gama enormă a agendelor UE, iar detaliul (unde se află de obicei problema) nu mai poate fi discutat deloc.
Mai fac parte, de asemenea, dintre europeişti, tovarăşii de drum intelectuali, pentru care lumea europeismului este aproape ideală. În această lume obţin ei o mare putere, pe care nu ar fi reuşit să o câştige niciodată pe scena internă. (a se vedea articolul meu “Intelectualii şi socialismul”, http://www.klaus.cz/clanky/2171).
Aceste trei grupuri de oameni formează o coaliţie de interese foarte puternică, care nu are nici o contrapondere adecvată în Europa eterogenă şi vastă teritorial, cu atât de multe interese diferite. Există o majoritate tăcută, care crede că acest lucru este greşit, dar nu este în măsură să se organizeze temeinic şi care are – spre deosebire de europeişti – un loc de muncă normal, la care trebuie să se prezinte (şi, prin urmare, nu are timp suficient să se implice). Această majoritate se află în defensivă. Mai mult decât atât, europeiştii au reuşit cu succes – ca în atâtea momente în istorie – în a se prezenta pe ei înşişi drept progres uman şi pe toţi ceilalţi ca obscurantişti, care este un truc extrem de reuşit. Consecinţa este o schemă standard: o minoritate vocală, extrem de motivată, organizată non-explicit, ai căror membri, cu toate acestea, se întâlnesc şi vorbesc unul cu celălalt, faţă de o majoritate în întregime dispersată, care are interese contradictorii şi preocupări, şi care nu vede despre ce este vorba .
În plus, această majoritate crede că întregul proces de UE-izare este o mică adăugire la cursul normal al evenimentelor. Din păcate, nu este aşa. Este o întoarcere revoluţionară a cursului normal al evenimentelor.
Concluzie
Am proclamat că este o întoarcere revoluţionară a cursului normal al evenimentelor. O spun foarte în serios.
Ştiu, desigur, că există o versiune soft şi hard a europeismului, şi că nu toţi susţinătorii europeismului subscriu la versiunea sa hard. Ei nu ştiu, însă, că deschid calea pentru aceasta şi că o pregătesc.
Ştiu, deasemenea, că europeismul nu este o promiţătoare cale a treia (a se vedea discursul meu de la Vancouver, la o conferinţă la Mont Pelerin Society, “The Third Way and Its Fatal Conceits” [A treia cale şi concepţiile sale fatale], publicat în cartea „On the Road to Democracy“ [Pe drumul către democraţie], National Center for Policy Analysis, Dallas, 2005, pp 173 – 178) – pentru că există doar două căi. Şi europeismul este cea de-a doua.
Deasemenea, ştiu cât de puternică este sinergia opiniilor şi a intereselor care converg într-o direcţie similară, în ciuda diferenţelor lor de detaliu.
Václav Klaus, “What is Europeism or What Should not be the Future for Europe” [Ce este europeismul sau ceea ce nu ar trebui să fie viitorul Europei], CEP (Center for Economics and Politics), Praga, 2006.
http://www.klaus.cz/clanky/1326
Riddick
20 November 2011Am pus acum câteva minute un comentariu lung, cu multe linkuri, o fi intrat la spam sau la moderare…
Riddick
20 November 2011OK, a apărut. ????
euNuke
20 November 2011Riddick, citisem eseul lui Klaus, dar oricum e foarte bine că l-ai postat. Eu prefer să-i calific pe eurocraţi drept adevăraţii eurosceptici, şi nu europeişti, pentru că domniile lor nu cred in Europa şi in valorile sale şi nici nu au acţionat vreodată in vederea salvgardării lor, ca atare o asemenea denumire o găsesc improprie. Uzurparea mitologiei europoide şi circumscrierea idealurilor populaţiei europene unei propagande unioniste şi centralizatoare nu le conferă dreptul sau autoritatea de a re-scrie limbajul politic, tocmai de aceea falsul binom antagonist eurosceptic-eurofil trebuie demontat, căci dacă vom continua să acceptăm aberaţia lingvistică incriminatoare vom sfîrşi prin a fi cu totul asimilaţi duşmanilor Europei in timp ce tagma europolitrucă se va încununa monopolizînd definitiv discursul pro-european. Eu sînt pro-european, euro-fil şi federalist, şi nu văd de ce critica pe care o fac in mod curent instituţiilor UE şi centralismului dement ar trebui calificată drept mostră de euroscepticism. De cînd libertatea de expresie şi opinia contrară forţelor dominante intr-o societate presupus democratică a devenit o probă in dosarul euroscepticismului, noul chip ideologic al duşmanului poporului? Din contră, actuala conducere a Uniunii -Centrala- este cea care face uz de forţă şi de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, accentuînd pe zi ce trece deficitul democratic in cadrul UE, ca atare demonstrează cu prisosinţă neîncrederea cronicizată in capacitatea statelor-membre de a se autoguverna şi tendinţa Centralei birocratice de a prelua prin metode nedemocratice atribuţiile statelor foste suverane. Unde este euroscepticismul? la cei care critică încăpăţînarea politrucilor care se agaţă de mecanismele defecte şi proiectele eşuate sau la cei care îmbrăţişează noul proiect totalitar in dispreţul voinţei şi intereselor majorităţii populaţiei europene?
Vlad M.
20 November 2011Liviu, Pointless(man) vorbeste ca sa se afle in treaba si nu vrea sa priceapa oricum i-ai explica: UE urma sa rezolva, printre nenumarate alte probleme, “problema germana”. Uniunea s-a cladit in special pe resursele germane din bazinul Ruhr, ceea ce inseamna ca unul din obiectivele sale era tinerea Germaniei intr-o stare de subordonare, una din care sa nu mai poate isca atata taraboi precum in WW1 si WW2. Marea teapa e ca uite cine a ajuns sa dicteze in faimoasa Uniune: tot Germania. Nici nu mai e nevoie de arme, panzere sau batut cu pumnul in masa. Berlinul se comporta de parca ii conduce pe toti.
Nu-ti mai bate capul sa ii raspunzi, e pointless. Se afla intr-o realitate paralela; nu este capabil sa faca diferenta intre gargara eurocrata si ce spui. E doar un alt fasolit care crede ca ne-a “citit” din cele 10 minute pe care le-a petrecut pe site, intre o pagina din Germanofilii si o lupta cu conspiratia arogantilor de britanici.
Vlad M.
20 November 2011euNuke> Astia nu-s eurosceptici, ci nihilisti, distrugatori. Atat. Nu cauta mai mult sens acolo unde nu e. Cat despre europenism, e varianta progresist-europeana a internationalismului socialist din secolul al XIX-lea: mindless leftism on steroids. Utopia de ieri in hainele de azi, numai buna de vandut idiotilor care-s gata sa renunte la steagul propriu pentru noile culori ale miscarii hippie: albastru cu stelute galbene.