A trebuit s-o spuna! Adica n-ar fi trebuit s-o spuna niciodata, dar era limpede ca un om care a cerut „o revolutie a bunului-simt” nu putea sa NU esueze intr-o afirmatie lipsita de bun-simt. Era limpede din momentul in care si-a permis sa-si binecuvanteze „discipolii” – ale caror voturi s-a pretins ca le este „depozitar” – cu un set de 10 porunci politice calchiate in mod nesimtit dupa Biblie („sa faci aia, sa nu faci ailalta etc., cea mai tare fiind „nu va mai grabiti sa va imbogatiti peste noapte”), ca omul a fost lovit de un soi de obsesie mistica si se simte investit cu o misiune divina: aceea de a scapa tara de „Antihristul” Traian Basescu. Am auzit o dracie de genul asta si de la tovarasul sau de drum, Geoana, care se credea Sfantul Gheorghe in lupta cu balaurul, dar, in cazul lui Crin Antonescu, mania asta a Mantuitorului, Salvatorului, Eliberatorului a atins dimensiuni patologice. Este sindromul Mesia-Obama, care se raspandeste mai ceva ca gripa porcina.

La Antena 3, la Sinteza Zilei, Crin Antonescu a spus-o! Citam: „Klaus Iohannis nu este doar o persoana, pentru ca, in fond, cu tot respectul si cu toata pretuirea (…), o singura persoana, doar persoana Klaus Iohannis nu ar justifica toata aceasta tevatura din jurul domniei sale. Cand vorbesc despre «proiectul Iohannis» este vorba despre o anumita viziune”. Asadar, Klaus Iohannis nu este o persoana, un om viu in carne si oase. Nu, el este o viziune, este o Idee, este Viziunea lui Crin Antonescu, este Ideea lui Crin Antonescu. Ceea ce ni se cere atunci cand PSD si PNL ne vorbesc despre „proiectul Iohannis” este sa votam „Ideea de Iohannis”! Acesta este motivul pentru care domnul primar al Sibiului nu apare public, nu ne vorbeste in persoana despre ce anume reprezinta „proiectul” sau, nu isi revarsa harul asupra noastra: pentru ca apostolii sai au nevoie de o icoana pe care s-o plimbe prin cetate, sa vorbeasca despre „o noua era” a normalitatii, o noua era a modului de a face politica, o noua era a concordiei nationale, o noua era punct.

Prin iarna au existat prin America oameni care vorbeau foarte serios despre schimbarea calendarului, despre transformarea anului 2009, Anno Domini, in anul 1, Anno Obami. Noua ni se propune anul 1, Anno Ioanni. Problema cu ideile, inca de la Platon, este ca nu seamana deloc cu lucrurile din lumea reala. Iar bunul-simt ne spune ca e mai prudent sa tinem seama de lumea reala. Sa ne explicam: cand a aparut pe lume filosofia bunului-simt, pe la mijocul secolului 18, inteleptii lumii isi bateau capul cu ideile unui anume Descartes. Acestuia i s-a nazarit la un moment dat ca e posibil ca realitatea sa nu existe. Ca e posibil sa existe un demon, un geniu malefic care sa ne insele simturile (cam ca-n Matrix) si ca ceea ce vedem, pipaim si auzim s-ar putea sa nu fie decat o iluzie. A fost nevoie sa vina un scotian cu capul pe umeri care sa aduca la propriu lumea cu picioarele pe pamant si sa ne arate ca e de bun-simt sa cred ca ceea ce vad in fata ochilor mai degraba exista decat ca diavolul ma insala.

Cu alte cuvinte, e de bun-simt sa presupui ca, daca te culci pe şine, in final te calca trenul decat ca te-ai culcat pe ideea de şine pe care s-ar putea sa treaca ideea de tren. Ca sa ne intoarcem la politica romaneasca, daca votezi cu Mircea Geoana, este mult mai probabil sa votezi, de fapt, cu persoana Mircea Geoana, si nu cu „ideea de Iohannis”. Cel putin, asa ne spune bunul-simt. Singura realitate politica este realitatea de la urne, si aceasta spune ca Crin Antonescu a iesit pe locul trei cu 20%, iar asta nu-l face in nici un fel nici Alesul lui Dumnezeu, nici al Neamului. La fel, Klaus Iohannis NU CANDIDEAZa, de fapt, in aceste alegeri si a te prezenta in public cu cei trei crai de la rasarit (nici o aluzie la vizita la Moscova) este o forma de manipulare a alegerilor sau, pentru adeptii sectei Iohannis, a ideii de alegeri. In orice caz, este o tentativa de sublimare a voturilor reale care, din nou, par sa nu mai conteze.

Politicienii au atata legitimitate cate voturi au si, in principiu, tot atata responsabilitate. Cu alte cuvinte, vrem, nu vrem, Mircea Geoana are o legitimitate mai mare decat Antonescu, iar PSD decat PNL pentru ca au primit mai multe voturi. Prin urmare, Geoana si PSD ar trebui sa isi asume rolul principal intr-o eventuala coalitie de guvernamant, nu sa cedeze acest rol celor de pe locul trei. Nicaieri in lumea democratica locul trei nu da prim-ministrul unei tari, nu pentru ca acest lucru nu este posibil, ci pentru ca nu este legitim din punct de vedere democratic, al voturilor reale. Cedarea lui Geoana si a PSD in fata „proiectului Iohannis” este impotriva bunului-simt. Ceea ce este de bun-simt este faptul ca in PSD exista oameni precum Viorel Hrebenciuc sau Marian Vanghelie, cu o imensa foame de putere, care, odata scapati de Traian Basescu, nu vor ezita nici o secunda sa il elimine pe posibilul premier Iohannis cu prima ocazie care se va ivi.

In lumea reala „proiectul Iohannis” nu va supravietui decat atat cat doresc baronii PSD si PNL. Adica foarte putin. „Proiectul Iohannis” nu exista. Nu e nimic acolo, nici un fel de continut, nici un fel de substanta politica reala. Este imagine pura sau, ca s-o dam din nou prin Platon, copia unei copii. Este doar obiectul unui cult secular bizar despre un soi de Mantuitor al politicii romanesti. Nu, mersi, avem deja un Mantuitor!

Articol preluat din Romania libera