Pagina din Jyllands-Post.

În 30 septembrie 2005 ziarul danez Jyllands-Posten tipărea o serie de 12 carticaturi ale profetului Mohamed. Caricaturile veneau ca reacţie la faptul că un autor danez nu reuşise să găsească pe cineva care să îi ilustreze cartea despre Mohamed. Editorul ziarului dorea să afle dacă mai existau cazuri de auto-cenzură şi să verifice dacă nu cumva pericolul terorismului islamic a limitat libertatea de exprimare.

Imediat după publicarea caricaturilor ziarul a intrat sub protecţia gărzilor de securitate şi mai mulţi caricaturişi s-au ascuns din cauza ameninţărilor cu moartea din partea islamiştilor.

Criza a căpătat dimensiuni internaţionale în momentul în care cîţiva imami danezi s-au dus cu caricaturile în Orientul Mijlociu. Imamii au arătat, pe lînga desenele publicate in Jyllands-Posten, trei imagini adiţionale, pretinzînd că şi acestea au fost publicate în Danemarca. Una dintre imagini, despre care imamii ziceau că este o reprezentzare de-a lui Mohamed cu un nas de porc, s-a dovedit a fi fotografia unui clovn dintr-un festival franţuzesc, copiată prin fax. Zvonul cum că acea imagine ar fi fost autentică a fost transmis ca ştire de BBC, fără cea mai elementară verificare. Danemarca a fost blamată de grupul celor 56 de state islamice, Organisation of Islamic Conference din ONU. boicotată, somată să îşi ceară scuze, dar nu a dat nici un pas înapoi. Nici guvernul, nici populaţia nu au fost intimidaţi de furia şi presiunea islamiştilor. Ulterior aceştia, văzînd că nu au sorţi de izbîndă, şi-au domolit furia şi au diminuat cerinţele.

Autorul celei mai cunoscute dintre acele caricaturi este Kurt Westergaard. Acesta a acceptat o colaborare cu istoricul, scriitorul şi jurnalistul Lars Hedegaard, pentru a ilustra cartea lui Groft Sagt, în trducere aproximativă, În mare, fie spus.

“Un danez va răspunde întotdeauna “nu” dacă i se cere ceva de un mai-înţelept-ca-el. Preventiv. Avem o tradiţie de scepticism onest şi de rezistenţă, cum a fost demonstrat în numeroase feluri de-a lungul istoriei noastre…Şi tocmai asta face ca Danemarca să fie o ţară extraordinară, moral şi intelectual. Asta mă face să fiu foarte mîndru ca sînt danez.” – Laars Hedegaard

Sveriges Radio: (Vorbind despre cartea lui Lars Hedegaard): Ce vedem aici?

Lars Hedegaard: La dreapta vedem textul meu „Noua Prinţesă Spirituală/Mentală”, iar la stînga vedem ilustrarea textului făcută de Kurt Westergaard. Textul a fost scris în timpul aşa numitei Crize a Caricaturilor din decembire 2005 şi este inspirat de faptul că cineva a crezut că ar fi posibilă detensionarea situaţiei dacă cinci universităţi daneze ar institui o săptămîna Mohamed, pentru a sărbători Profetul. Au fost cîţiva directori ai unor universităţi care au crezut că asta e o idee bună. Am scris despre incident într-un mod sarcastic şi ironic, ca să creez dissatisfacţie în anumite grupuri care au nevoie să îşî dea seama de ridicolul situaţiei în care s-au pus. Astfel, insinuez în text că s-ar putea crea în unele instituţii o săptămîna dedicată lui Adolf Hitler, iar apoi scriu: “Ar apărea desigur problema că cele două evennimente atrag acelaşi public. Astfel ar trebui ca cele două evenimente să fie organizate în aşa fel încît perioadele de desfăşurare să nu coincidă.” Apropo, acesta a fost textul care nu a văzut niciodată lumina tiparului. Am fost avertizat de Berlingske Tidende spunînd că nu vor să mai vadă aşa ceva. Acum este aici, tipărit pentru prima oară.

Motive de sărbatoare

În sfîrşit a fost luată o măsură pentru a aduce pacea în jurul controversei caricaturilor lui Mohamed din ziarul Jyllands-Posten. După tentativele nereuşite de a convinge editorii ziarului ori cel puţin pe primul ministru să îşi ceară scuze, liderul Comunităţii Religioase Islamice, imamul Abu Laban a spus că ar fi satisfăcut dacă Jyllands-Posten împreună cu cinci universităţi ar organiza un festival care să celebreze multele calităţi ale profetului. Această propunere este în prezent evaluată, dar cîţiva directori universitari au spus deja că asta este o idee bună.

[ Poate va deveni un eveniment anual: saptămîna Mohamed a universităţilor daneze. Asta ar lăsa multe instituţii şi pe mass media cu nevoia de a-şi face simţită prezenţa, cum alţii au monopolizat pe Mohamed. Dar nu disperaţi. Pînă acum nimeni nu s-a gîndit să sărbătorească ziua de naştere a lui Hitler. Poate a fost un pic dur cu evreii, dar se face prea mult tam-tam despre asta în ultimul timp. Ca şi profetul, avea multe calităţi admirabile. Nu îi placeau subumanii dar iubea cîinii. Detesta fumatul, alcoolul şi era drăguţ cu secretarele lui. Mînca multe legume, îi plăceau căţărările pe munte şi dispreţuia americanii. Dacă acestea nu sînt motive de sărbatoare, atunci nu ştiu ce sînt.

Bineînţeles cineva ar trebui să se asigure că perioadele de desfăşurare a celor două evenimete nu coincid – în special pentru că ambele ar atrage, în mare, aceeaşi audienţă. ]

Sveriges Radio: De ce nu au vrut să publice textul?

Lars Hedegaard: Comparaţia era îngrozitoare şi teribilă. Nu se pot scrie astfel de lucruri. Deci eu am facut-o. Persoana care reprezenta partea musulmană implicată în crearea săptămînii Mohamed era acum decedatul imam Abu Laban. Aici aveţi desenul lui Westergaard în care Hitler e cu o bombă pe cap iar sub el scrie: Adolf Laban.

Un alt lucru demn de menţionat este că multe din contribuţiile mele la Groft Sagt [În mare, fie spus] nu au nimic de aface cu islamul, ci cu multe alte lucruri: politica daneză, politica externă, critica religie în general, critica creştinismului, dezbaterea sexelor şi aşa mai departe.
Unul dintre cele mai comice este cel numit “Noutăţi din cercetare”. Malmös Frie Kvindeuniversitet [Universitatea Femeilor Libere din Malmo] a ţinut un curs de trei zile pentru femei, despre urinatul din picioare. Credeau că este important ca femeile să stea în picioare cînd urinează pentru a nu se simţi jenate stînd jos, deci au făcut acest curs de trei zile să le învete să îşi cotroleze jetul ca să nu-şi mai ude pantalonii. Au învăţat şi să coasă nişte pantaloni speciali pussy-pants [terminologia universităţii] în loc de dick-pants, iar acolo scriu: “Bineînţeles asta este o foarte importantă contribuţie la egalitatea sexelor şi poate acesta este punctul de unde ar fi trebuit să începem, în loc să facem cote pentru femei în consiliile de conduce ale companiilor.” Kurt Westergaard a desenat o femeie urinînd din picioare lîngă un bărbat, într-un pisoar. Jos scrie: “Acum este sigur că o femeie poate viola un bărbat”, apoi o femeie cu un penis erect este desenată pe perete. Astea sînt genul de lucruri pe care le puteţi vedea în carte.

On the Peeing Front

While Danes are grappling with one of the heaviest social and human issues of our times, i.e. the shortage of female CEOs and board members, the pioneering country of Sweden has already attacked the root cause of sexual inequality — the fact that men stand up when they urinate whereas most women tend to sit down. This disparity gives rise to so many distortions that Malmoe’s Free Women’s University has just completed the three-day course in Upright Urination for Women. One of the university’s directors, Aasa Staahl, describes the procedure in the daily Sydsvenska Dabladet: You can either use a funnel-like device or you may direct the jet by means of a special squeeze with your fingers. And it is important for women to master this new skill, as many of them feel exposed when they have to pull down their pants and bare their bottom. The Free Women’s University has also taught its students to make special “pussypanties” to replace the old “cockpanties” — to use the university’s terminology. 
Before we go ahead and introduce forced quotas on women for top positions in society, we would do well to consider if equality of peeing might not in itself solve many of the problems that have proved intractable up till now. The day may well dawn when men and women are able to use the same urinals and — who knows — cross jets.]

SR: Bine, acuma vă vom aduce mai aproape de publicul suedez, care nu vă ştie. Ce ar trebui să ştie?

LH: Am studiat istoria. Istoria şi engleza sînt specialităţile mele şi am predat în liceu acum mulţi ani. Mai tîrziu am devenit editor, scriitor, autor şi aşa îmi cîştig existenţa în prezent. Sînt şi preşedintele Trykkefrihedsselskabet. Aceasta este o organizaţie care există doar pentru a proteja libertatea de exprimare. […] Între 1987 şi 1990 am fost editor şef la Dagbladet Informaţion [Daily Information, ziar din Danemarca]

SR: Se spune despre dumneavoastră că sînteţi de stînga. Aşa este?

LH: Încă mă consider de stînga. Ce s-a întîmplat e că mi-am păstrat părerile pe care le aveam în tinereţe, cînd suportam libertatea totală de exprimare. Dreptul total de a critica. În special dreptul de a critica pe cei care se consideră judecători asupra altor persoane – autorităţile religioase, conducătorii din Evului Mediu – critica religiei şi dreptul de a blasfemia. Cînd eram tînar ăsta era un lucru foarte de stînga. Am rămas la aceleaşi păreri. Astăzi este considerat un lucru de extrema-dreaptă, asta nu este vina mea. Probabil toţi ceilalţi s-au schimbat pentru că eu nu am făcut-o.

SR: Aţi scris acea coloană Groft Sagt [“În mare, fie spus”] timp de zece ani. Ce o caracteriza?

LH: Coloana a apărut prima oară în 2000 cînd dezbaterile erau dominate în întregime de cei care îşi ziceau de stînga, sau de corectitudinea politică. Nu exista opoziţie. La vremea aceea editorul dezbaterilor din Berlingske Tidende, a venit cu idea de a face o coloană îndrăzneaţă, sarcastică, agresivă care avea alte păreri. Asta era ce făceam în Groft Sagt. Era ironic, sarcastic şi din cînd în cînd foarte comic, cum spun unii oameni, dar în primul rînd fără teamă de nici un fel de autoritate. După ce am fost concediat va deveni probabil altceva, dar aşa era pe vremea cînd scriam acolo.

SR: De ce aţi fost concediat?

LH: […] Explicaţia oficială este că scriam prea plictisitor. Jurnaliştii mă tot întreabă: “Credeţi această explicaţie?”. Şi le răspund: “Nu, nu cred explicaţia.”

Apoi mă întreabă: “Care credeţi că este explicaţia?”. Le răspund: “Cred că explicaţia este că am scris prea mult despre islam şi ei nu vor asta.” Pentru că cititorii Berlingske Tidende locuiesc într-o zonă din Danemarca unde nu sînt musulmani. Ei locuiesc în suburbiile din nordul Copenhagăi, în case frumoase şi nu vor să ştie nimic despre nimic. Nu este problema lor. Ar vinde ţara cu zîmbetul pe buze, nu au probleme în a vinde clasele de jos din Danemarca, iar în realitate nu arată nici un fel de solidaritate cu ţara noastră.

SR: Cît de important este faptul că ilustraţiile sînt făcute de Kurt Westergaard?

LH: Înseamnă totul! Kurt Westergaard este faimos în întreaga lume. Cineva se poate întreba dacă Michael Laudrup [cel mai mare jucător de fotbal din istoria Danemarcei], Hans Christian Andresen sau Kurt Westergaard este cel mai faimos danez, dar cu siguranţă este unul din cei trei. Este foarte important pentru mine că a fost de acord să o facă. A spus da imediat, şi asta îmi dovedeşte că modurile noastre de gîndire se potrivesc excepţional de bine, deci sînt foarte mulţumit de desenele care le-a făcut.

SR: Credeţi că vom avea o nouă dezbatere despre caricaturi?

LH: Nu, de fapt nu cred asta. Am avut dezbaterea caritcaturilor şi s-a arătat că Danemarca nu a făcut nici un fel de concesii. Nu au reuşit să intimideze nici guvernul danez, nici populaţia. Au reuşit să intimideze elita corectă politic, comunitatea artistică, intelectualii şi jurnaliştii. Aceştia sînt atît de speriaţi încît jumătate din motive ar fi fost de ajuns. Totuşi populaţia nu nu au putut-o intimida şi asta era scopul de fapt al crizei. Criza a fost fabricată de imamii danezi care au călătorit în Orientul Mijlociu reprezentînd Frăţia Musulmană şi Organisation Coferinţei Islamice (din ONU). A fost atent şi în detaliu planificată. A fost o furie artificial orchestrată, iar rezultatul în Danemarca a fost mai degrabă slab, deci nu cred că vor mai face asta.

SR: Aproape jumătate din coloanele care le scriaţi sînt despre islam, şi spuneţi că aţi fost concediat pentru că scriaţi prea mult depsre acest subiect. De ce este islamul aşa de interesant?

LH: Haideţi să formulăm o altă întrebare. De ce era nazismul interesant în anii ’30? Ce fel de încredere poate avea cineva într-un scriitor din anii ’30 care nu devota jumătate din timpul lui Nazismului? Mie îmi pare că islamul este cea mai mare ameninţare a civilizaţiei noastre, a viitorului copiilor noştri. Consider islamul ca fiind o ameninţare şi mai mare pentru democraţie, liberate şi libertate de exprimare decît era Nazismul.

SR: De ce?

LH: Pentru că împotriva nazismului se putea lupta cu mijloace militare. Germania şi armatele sale puteau fi ruinate iar acum cineva poate spune că Nazismul este mort şi nu reprezintă o ameninţare. Nu la fel este cu islamul. Islamul este o “viziune aupra lumii”. Cu islamul, nu poţi lupta împotriva unui stat. Islamul este o ideologie care pătrunde oriunde există o crăpătură. Cum trebuie luptat împotriva lui, nu ştiu, nimeni nu a reuşit să îl cucerească în ultimii 1400 de ani.

SR: Dar avem libertate de exprimare şi libertatea religiei?

LH: Da, dar avem şi un paragraf în constituţia daneză, cel care asigură libertatea religiei […] Cineva se poate întreba dacă islamul este o religie. Eu nu cred că islamul poate fi catalogat drept o religie.

SR: Dar cum poate fi catalogat…?

LH: Este o viziune politică şi totalitară aupra lumii, care incorporează şi o religie. Cînd întregul miez al religiei constă în idea de cucerirea a întregii lumi pentru Alah, de a subjuga populaţia care nu este musulmană şi a face din ei un fel de sclavi, numiţi dhimmi în terminologia musulmană, atunci ne putem întreba dacă este o religie sau o ideologie politică. Eu cred că este mai mult o ideologie politică, care se pretinde a fi religie. Nu cred că libertatea religioasă se aplică aici.

SR: Asta ne duce la următoarea întrebare. […] Ce poate cineva spune şi ce nu poate spune despre islam? Unde este limita libertăţii de exprimare?[…]

LH: În Danemarca putem spune ce vrem. Este, cel mai probabil, singurul loc din lume în care este încă posibil să spunem ce vrem. […]
Trebuie să diferenţiem între islam ca ideologie şi musulmani. Islamul ideologic trebuie criticat fără milă, consecvent şi radical. Musulmanii, trebuie să ne amintim, se nasc în rolul lor de musulmani. Asta înseamnă că nu pot face nimica în legătură cu rolul acesta. Mulţi dintre ei, inclusiv unii care îmi sînt prieteni – avem şi musulmani în Free Press Society, se consideră musulmani culturali – nu iau ideologia în serios. Şi respect asta, deci nu vorbesc despre toţi musulmanii, vorbesc despre ideologie – la fel cum nu aş vorbi despre toţi naziştii, pentru că unii dintre ei au fost forţaţi să devină membri ai Hitlerjugend, Bund Deutscher Mädel, sau grupări asemănătoare. Nazismul ca ideologie trebuie criticat fără milă; comunsimul, stalinismul trebuiesc criticate fără milă, la fel cum islamul ca ideologie trebuie criticat. […]

SR: Şi ce ar trebui să se spună?

LH: Ar trebui să se spună ce am spus eu. Islamul este o ideologie deosebit de periculoasă, care vrea să forţeze credincioşii să lupte pentru Alah. Asta înseamnă cucerire globală şi subminarea popoarelor care nu se pleacă în mod voluntar în faţa trupelor lui Alah, aşa cum este descris în sharia, legea sfîntă musulmană. Asta ar trebui să fie spus. Cu această “viziune globală”, această utopie nu poate exista pace. Nu există compromis.

SR: În 2004 aţi co-fondat Free Press Society De ce?

LH: Am făcut-o pentru că în 2003, după ce am fost recomandat, am dorit să intru în Danish Pen şi am fost refuzat pe motive de “instigare la ură”. La fel ca şi instigarea la crimă şi persecutarea altora. Nu am înţeles despre ce era vorba la început, mi s-a spus că acceptarea mea va fi discutată în consiliul general, fără ca eu să fiu prezent. Cînd am aflat că aceasta nu era o precedură obişnuită mi-am retras cererea. Cîteva luni mai tîrziu am primit cîteva cereri de la cîteva persoane care îmi cereau să conduc o nouă organizaţie, dedicată protejării libertăţii de exprimare. Nu am fost foarte entuziasmat pentru că ştiam cîtă muncă presupune. Dar în noiembrie 2004 am acceptat, am creat organizaţia şi am avut primua adunare în 2005, iar de atunci avem un succes foarte mare. […]

SR: Aici scrieţi despre Suedia… Urmăresc dezbaterile politice daneze; pot urmări televeziunile daneze, etc. Este evident că tot mediul de dezbatere de aici este extrem de diferit decît cel din Suedia. De ce credeţi că acest mediu este mai dur şi mai deschis în Danemarca?

LH: Asta este o întrebare bună. Am fost întrebat exact acelaşi lucru cînd am participat la o conferinţă publică în Haga, în 2006. Incidental, academicianul american specializat în islam, Daniel Pipes, a fost cel care mi-a pus întrebarea. Nu pot răspunde decît aşa – a existat dintotdeauna o tradiţie de insubordonare vis-a-vis de autorităţi în Danemarca, o tradiţie foarte veche. Pe de altă parte, nu sînt expert în istoria Suediei, dar impreisa mea este că cetăţenii suedezi s-au lăsat subjugaţi de autorităţi sute de ani… vicarul, patronul, Regele Mälerdalsbureaucracy [Nomenclatura Suedeză], sau doar cineva care scrie ceva în ziare. Orice scriu, oamenii tind să creadă, pentru că autorii trebuie să fie foarte înţelepţi şi educaţi. În Danemarca este exact pe dos. Uitaţi-vă doar la referendumurile UE din Danemarca – oamenii de obicei votează nu. Un danez va răspunde întotdeauna “nu” dacă i se cere ceva de un “mai-înţelept-ca-el”. Preventiv. Astfel, avem o tradiţie de scepticism onest şi de rezistenţă, cum a fost demonstrat în numeroase feluri de-a lungul istoriei noastre… Nu este o coincidenţă faptul că în Olanda, Norvegia, Franţa şi aşa mai departe, oamenii au stat pe margine şi au aplaudat în timp ce nemţii adunau evreii, în timpul celui de-al doilea război mondial. Acest lucru ar fi fost imposibil în Danemarca, pentru că nemţii ştiau foarte bine că danezii nu vor fi de acord. Lucruri ca acesta nu se întîmplă foarte uşor în Danemarca. Şi tocmai asta este ce face ca Danemarca să fie o ţară extraordinară, moral şi intelectual. Asta mă face să fiu foarte mîndru ca sînt danez.

SR: Cum criticaţi libertatea de exprimare din Suedia? Nu ştiu dacă cunoaşteţi situaţia atît de bine, dar ştiu că aveţi o pagină în suedeză pe situl dumneavoastra Trykkefrihedsselskabet [Free Press Society]… care este diferenţa dintre libertatea de exprimare din Danemarca şi cea din Suedia.

LH: Păi, nu ştiam că există ceva care să semene cît de cît cu libertatea de exprimare în Suedia. Poate asta e diferenţa. Am fost odată invitat să ţin un discurs în Suedia, nu spun unde ca să evit să-i pun pe cei care m-au invitat într-o situaţie jenantă, dar am fost invitat să vorbesc despre islam într-un important oraş suedez şi acolo mi-am format părerea despre libertatea de exprimare din Suedia. Cîţiva musulmani foarte înalţi era prezenţi, ameninţau audienţa şi mă întrerupeau. Cînd vorbeam despre interpretarea mea asupra Coranului, mă întrebau dacă am inventat-o eu şi lucruri de genul ăsta. Persoanele care m-au invitat stăteau speriate într-un colţ şi nu îndrăzneau să intervină. Deci, nu – nu cred că există libertate de exprimare în Suedia şi mă tem că oricine va scoate capul riscă să rămînă fără el.

SR: Aţi fost vreodată ameninţat pentru ce aţi scris despre islam în toţi aceşti ani?

LH: Nu, deloc.

SR: Şi credeţi că veţi fi ameninţat după ce cartea va fi lansată public?

LH: Nu, nu cred, pentru că tind să cred că cei care sînt ameninţaţi sînt cei despre care se crede că vor ceda ameninţărilor. Ştiţi, este ca atunci cînd un cîine miroase frica cuiva. Dacă miroase frică, atacă. Dacă nu simte frică deloc, nu atacă. Şi tot timpul recomand membrilor noştri exact acest lucru – şi pînă acum, nici unul dintre noi nu a fost ameninţat. Nu sîntem speriaţi de ei şi dacă îndrăznesc să ne atace acest lucru se va dovedi a fi foarte inconfortabil pentru ei.

SR: Unul din colegii mei a fost în Beirut la o conferinţa despre jurnalismul din Orientul Mijlociu. Aici un convoi al ambasadei Daneze, dacă îmi amintesc corect, mi-a spus despre ceva plan de urgenţă în caz că se va întîmpla ceva cînd cartea dumneavoastră va fi lansată. Ce părere aveţi despre asta?

LH: Nu ştiu nimic despre asta. Cînd cartea va fi pubicată în jurul datei de 1 decembrie, dacă ceva se va întîmpla, nu va fi din cauza cărţii ci pentru că cineva din lumea islamică va dori atenţie. Vor profita de opoturnitate pentru a cauza ceva necazuri sau să dea foc unor ambasade. Dar pot folosi orice ocazie. Orice ocazie este îndeajuns de bună. Fie că este o pasăre care cîntă prea tare sau o maşină claxonînd. Nu contează. Se vor folosit de orice pentru a declanşa furia, deci de ce nu vreo carte sau vreun desen? Nu pot lua acest lucru în serios iar dacă ambasada daneză sau diplomaţii danezi din Beirut cred aşa, se inşeală – nu există nici o legătură.

SR: Bine, vă mulţumesc foarte mult.

LH: Cu plăcere.