Yukio Mishima este pseudonimul literar al scriitorului Kimitake Hiraoka (1925-1970). Considerat de mulţi critici drept cel mai mare scriitor japonez al secolului XX, a fost un creator prolific: 40 de romane, 20 de volume de proză scurtă, cel puţin 20 de volume de eseuri, 18 piese de teatru Kabuki şi Nō, un libret şi un film. A fost nominalizat de trei ori pentru Premiul Nobel.

Părinţii săi făceau parte dintr-o veche familie de samurai. El a fost crescut în spiritul tradiţiei şi valorilor vechilor samurai: nobleţe, adevăr, control complet asupra minţii şi trupului, loialitate absolută faţă de Împărat ca expresie pămîntească a divinităţii.

„Marea Fertilităţii”, considerată capodopera creaţiei sale literare, este o tetralogie în care este dezvoltată tema centrală a creaţiei sale artistice: decăderea Japoniei prin îndepărtarea de idealul Samurai, de valorile şi esenţa filozofiei budiste şi viziunea sa apocaliptică asupra modernităţii.

În ciuda aparenţei radicale a discursului său (a fost urît de stînga pentru naţionalism şi pentru devotamentul faţă de Bushido – Codul Samurai, dar şi de o parte a dreptei pentru opoziţia sa fermă faţă de occidentalizarea Japoniei), trebuie precizat că Mishima nu era un admirator al militarismului japonez al anilor ’30; dimpotrivă, el vedea în acel sistem corupţia modernităţii şi inconsistenţa cu idealurile Bushido. Sinuciderea prin Harakiri (ultima a unei figuri publice japoneze) a fost ultimul său act de protest împotriva decadenţei moderne japoneze şi a avut loc în urma unei tentative nereuşite de reiterare a loviturii de stat din 1936.

—————————————————————————————————————————————————————————

„Ritualul dragostei şi al morţii” este singurul film al lui Yukio Mishima, unul dintre cei mai mari scriitori ai Japoniei secolului XX. Un film scurt, direct, dur şi de o frumuseţe stranie; o tragedie absolută strămutată în Japonia secolului XX din Grecia antică sau din Anglia Renaşterii, în care loialitatea, prietenia şi dragostea sînt idealuri inseparabile, iar moartea îndrăgostiţilor este singura ieşire onorabilă cînd împrejurările îi împing către contradicţie. Frumuseţea şi curăţenia sufletească şi trupească oferă iubirii lor liniştea şi perspectiva unei alte lumi.

Este un film mut, acţiunea se desfăşoară în cadrul şi după tradiţia teatrului Nō. Prezentarea cadrului şi a capitolelor filmului:

În februarie 1936, în Tokyo a fost instaurată legea marţială în urma unei lovituri de stat pusă la cale de grup de tineri ofiţeri. Aceştia îşi declară loialitatea absolută faţă de Împărat, spre deosebire de membrii corupţi ai Cabinetului, pe care tocmai îi uciseseră.
Locotenentul Takeyama făcea parte din această societate secretă, dar s-a luat hotărîrea ca el să nu participe direct la lovitura de stat: ceilalţi membri nu au dorit să îl implice, ştiind cît de mare era dragostea acestuia pentru Reiko, proaspăta sa soţie.
La început părea că lovitura de stat a reuşit, însă după cîteva zile lumea a început să o privească ca pe o răscoală minoră care urma să fie inăbuşită în curînd la Ordinul Împăratului.
Locotenentul Takeyama era încă membru al Gărzii Imperiale.
Momentul în care va fi nevoit să lupte împotriva camarazilor săi, să-i execute pe cei mai apropiaţi prieteni ca pe nişte rebeli, se apropia cu paşi repezi…

[Ritualul dragostei şi morţii are loc pe scena Teatrului Nō japonez]

Capitolul I: Reiko
Reiko, soţia locotenentului, văzu hotărîrea de a muri pe faţa soţului său pe cînd acesta pleca spre palat în dimineaţa cu ninsoare de a doua zi după lovitura de stat. Dacă nu se va întoarce viu, este hotărîtă să îl urmeze în moarte. Pe măsură ce adună mici suveniruri pe care le va lăsa în urmă pentru părinţi şi prieteni, dulci amintiri ale dragostei soţului său îi străbat gîndurile.

Capitolul II. Întoarcerea locotenentului
Tîrziu, spre miezul nopţii, ninsoarea cădea din greu. Locotenentul Takeyama apăru brusc în cadrul uşii: se schimbase garda şi el era liber pînă dimineaţă, cînd trebuia să meargă şi să îi execute pe prietenii săi.
„Dar nu pot face asta! Nu pot!”
Takeyama, un soldat devotat, nu poate îndura gîndul că va fi nevoit să îi ucidă pe prietenii săi apropiaţi pentru a-i rămîne loial Împăratului: contradicţia îl îngrozeşte. Ca descendent al unei familii de samurai, singura alternativă onorabilă pentru el este să moară înainte de venirea dimineţii, să îşi facă Harakiri.
„Ştiu ce simţi”, spuse Reiko în şoaptă, „şi te voi urma oriunde vei merge.”
Takeyama se învioră: „Îţi mulţumesc. Atunci vom merge împreună într-o altă lume.
Dar, te rog, lasă-mă să mor eu primul şi apoi mă vei urma.
Nu pot să eşuez.”
Un zîmbet involuntar pe feţele lor reflectă adînca încredere reciprocă. Moartea nu mai este cumplită. Reiko se simte iarăşi ca în noaptea nunţii lor.

Capitolul III. Iubirea finală
Este la fel de pură şi pasională ca un ritual împlinit în faţa zeilor. Ei îşi dezvăluie, pentru prima dată în viaţă, cele mai secrete dorinţe şi pasiuni. Mai întîi locotenentul, apoi Reiko, care şi-a pierdut orice urmă de sfială în faţa morţii, îşi iau rămas bun în dragoste de la fiecare detaliu cît de mic al trupului celuilalt.

Capitolul IV. Locotenentul comite Harakiri

Capitolul V. Sinuciderea lui Reiko

O tragedie antică sau modernă se transformă în secolul XXI într-o farsă.
Edward Frenkel este un matematician american de origine rusă, profesor la Berkeley, specializat în programul Langlands geometric, un domeniu vestit prin ariditatea sa, o tentativă de „teorie unificată a matematicii”.

Talentul pedagogic l-a împins spre popularizarea acestui domeniu în afara cercului restrîns de iniţiaţi. Iar prietenia cu un regizor francez, Reine Graves, i-a stîrnit ambiţii mai mari: împreună au avut o tentativă de a aduce matematica mai aproape de oamenii obişnuiţi.

Ideea lor a fost simplă: „Rites of Love and Math”, un film de dragoste, un omagiu adus frumuseţii matematicii prin asocierea acesteia cu frumuseţea feminină şi cu dragostea. Scenariul a fost şi mai simplu, avînd chiar un oşor aer de telenovelă: un matematician descoperă formula dragostei, realizează pericolul care ar putea apărea dacă ar cădea în mîinile cuiva rău intenţionat şi decide că formula trebuie să dispară; se întoarce la iubita sa, tatuează formula pe trupul acesteia pentru a mai contempla o ultimă dată frumuseţea absolută a matematicii şi dragostei contopite pe trupul iubit, după care se sinucide pentru a se asigura că nu va ceda vreodată secretul. Realizarea filmului este onorabilă, mult mai bună decît scenariul, este valoros ca omagiu adus capodoperei uitate a lui Mishima şi pentru ambiţia de a lega frumuseţea matematicii de cele mai nobile sentimente umane.

Ei bine, nu de aceeaşi părere sînt şi matematicienii americani. Pe 1 decembrie, sub patronajul Berkeley Film and Video Festival urma să aibă loc la Berkeley o vizionare a celor două filme. Directorul MSRI (Mathematical Sciences Research Institute), Robert Bryant, avea reţineri în privinţa asocierii cu acest eveniment: ambele filme „au teme tulburătoare, fac uz de imagini erotice şi valorizează sinuciderea”. După o serie de consultări a decis că, fiind vorba de creaţia unui matematician este de suficient interes pentru publicul „interesat de interacţiunea între matematică şi artă”, aşa că a acceptat co-sponsorizarea evenimentului. În calitate de co-sponsor, a trimis membrilor asociaţiei invitaţii însoţite de link-uri către trailer-ul de mai sus.

Răspunsurile furioase au venit prompt: filmul „deranjează, este ofensator şi/sau insultător la adresa femeilor”, „prezintă o fantezie masculină a dominaţiei sexuale asupra femeilor” şi „comunică mesajul că bărbaţii fac matematică în timp ce femeile sînt reduse la rolul de obiecte sexuale pasive”. „Cum se poate asocia MSRI unui astfel de mesaj, dat fiind că MSRI a primit bine pînă acum şi a încurajat participarea femeilor la toate nivelurile?” Directorul MSRI a încercat timp de cîteva zile să explice matematicienilor americani ofensaţi adevăratele intenţii ale filmului. Evident, fără vreun succes.

„A devenit clar că discuţia în jurul acestor probleme a dezvăluit probleme mai adînci legate de gen, prezente în comunitatea matematică şi care nu au fost abordate pînă acum.”

Astfel că MSRI s-a retras din organizarea evenimentului, „pentru a nu da impresia că este insensibil la suferinţa şi anxietatea exprimate de colegi”, iar directorul MSRI îşi exprimă dorinţa de a organiza în viitor o masă rotundă la care să fie „dezbătute deschis problemele legate rolul femeilor în matematică, probleme care au creat acest disconfort” în rîndul matematicienilor americani.

Anunţul de retragere al MSRI: https://www.msri.org/web/msri/news/Announcements/-/announce/239