De Crăciun, Recep Tayyip Erdogan, primul ministru turc, a adresat un mesaj comunității creștine din Turcia:

Cu ocazia importantei sărbători a Crăciunului, adresez urările mele de fericire, sănătate și reușită, tuturor creștinilor din Turcia.

Sper ca această sărbătoare a iertării, a răspândirii bunătății și preocupării față de aproapele tău, să contribuie la armonia de care Națiunea are atâta nevoie.

Țin să-mi reafirm atașamentul față de egalitatea republicană, care îi protejează pe toți cetățenii și rezidenții săi fără discriminare. Laicitatea, care asigură libertatea de conștiință la fel cum garantează și libertatea religioasă, rămâne cu consecvență regula de bază a Republicii noastre.

Un mesaj emoționant, căruia mi-aș permite să-i alătur câteva adnotări lipsite de importanță: el a fost transmis nu de primul ministru turc, ci de președintele Franței, și nu a fost adresat comunității creștine din Turcia cu ocazia Crăciunului, ci celei musulmane din Franța cu ocazia Ramadanului. Bineînțeles că în loc de „Crăciun” în mesajul original se face referire la „Aid-el-Fitr”, sărbătoarea care încheie luna de post a Ramadanului.

Creștinii francezi nu se pot însă plânge c-ar fi discriminați. Ei au primit de la președintele Francois Hollande – asta dupa ce opoziția a sugerat că e laic numai atunci când este vorba de creștini -, în după amiaza primei zile a Crăciunului, un mesaj pe Twitter. Acesta le ura:

La toate și la toți, sărbători fericite de Crăciun; președintele are un gând particular pentru cei confruntați cu singurătatea sau boala.

Un pic cam laconic, un pic prea târziu, dar… merge și așa. Ești creștin și nu vrei doar ca președintele să-ți ureze formal, dar să se și gândească la tine? N-ai decât să fii singur sau… cât mai bolnav.

Micuța comunitate a creștinilor turci n-a rămas însă „necolindată” de Sfintele Sărbători ale Crăciunului. Recep Erdogan fiind ocupat cu stigmatizarea „complotului internațional” ce a manipulat justiția turcă să acționeze contra corupției din guvernul său, de „colind” s-au ocupat studenții universității din Istanbul. Aceștia au postat on-line „urarea” „Yilbasy ve noel kutlamalarina hayir!” („să spunem NU, sărbătoririi Crăciunului și a sfârșitului de an”).

Pentru cine nu cunoaște limba turcă și hotărăște să neglijeze vizual imaginea ce însoțește textul, totul este în regulă. Imaginea îl prezintă pe Moș Crăciun primind o devastatoare directă de dreapta în bărbie de la un tânăr și viguros adept al „religiei păcii, dragostei și toleranței”, cum mai este supranumit Islamul. Ea reliefează un mesaj ce amintește de toleranța și cucernicia lui Timur Lenk și Baiazid Ilderim (Fulgerul) si menține vie speranța creștinilor turci de a sărbătorii, in liniște și pace, și următorul Crăciun. Oricum ar fi, campania dusă de studenții turci și de unele autorități locale contra sărbătoririi Crăciunului și a Anului Nou, desfășurată sub sloganul „Musulmanule, întoarce-te la rădăcinile tale”, s-a bucurat de succes.

„Unde lipsesc mușchii musulmani și nurii feministelor sunt buni”, trebuie să-și fi spus activistele feministe de la FEMEN, care, dezvelindu-și „armele” din dotare, au declanșat în preajma Crăciunului o campanie internațională intitulată „Crăciunul este anulat”.

Pe 19 decembrie, la Vatican, șefa FEMEN, ucraineanca Inna Șevcenko, a fost reținută de poliția italiană în timp ce striga, în ținută topless, în piața Sfântul Petru de la Vatican, „Crăciunul este anulat, Isus este avortat!”.

Pe 20 decembrie, la Paris, feminista Eloise Button – sau „Târfa 344”, după cum o personaliza inscripția de pe piept -, a urinat pe treptele altarului bisericii Madeleine, după care a simulat avortarea „embrionului lui Isus”, ținând în mâini bucăți de ficat de vițel.

La câteva zile după ce „libertatea de expresie” garantată de guvernul socialist francez numai pentru „les salopes FEMEN” s-a manifestat plenar în altarul lui La Madeleine, pe 24 decembrie, la Köln, în vestita catedrală a orașului, slujba de la miezul nopții a fost întreruptă de o altă activistă FEMEN, care-și scotea cu mândrie în evidență pieptul pe care scria „Eu sunt Dumnezeu”.

Dupa ce s-a îmbrățișat la Roma ca Anita Ekberg în La Dolce Vita, dar nu cu Marcello Mastroiani, ci cu vânjoșii carabinieri italieni, Inna Șevcenko s-a reîntors la Paris. Misiunea pentru care a fost „exportată” din Ucraina reclamă multă mobilitate. Noua Marianne a Franței a comentat în fața presei franceze acțiunea prietenei sale, „Târfa 344”, distrându-se totodată pe seama Bisericii catolice:

„Nu s-a întâmplat nimic, Eloise n-a fost chemată la poliție. Acest lucru arată cât de slabă a devenit Biserica în Franța. În această țară progresistă nu am fost niciodată condamnate, pentru că nu există niciun motiv de a condamna acțiunea noastră, asta-i tot!”

Deși aflată pe celălalt mal al oceanului Atlantic, Canada este tot o țară progresistă. Nu-l are pe Hollande, dar l-a avut pe Trudeau, ceea ce a însemnat ceva „mai rău decât Mitterand”. N-are încă activiste FEMEN, dar are musulmani, așa că sărbătoarea Crăciunului a fost întâmpinată, și acolo, așa cum se cuvine în aceste vremuri progresiste. Una dintre asociațiile musulmanilor s-a hotărât să împodobească pereții metroului din Toronto cu uriașe panouri publicitare pe care întrebarea „Este Isus Dumnezeu?” degajă o curiozitate infantilă ce cucerește. Oricum, cei ce nu știu încă răspunsul află, tot de pe panouri, că atât Biblia cât și Coranul răspund cu fermitate: NU!Rămâne un mister de ce pereții metroului din Toron nu-și pun întrebări legate de CV-ul lui Allah și al profetului său preasfânt, cuviosul Mahomed.

Lipsiți de metrou și de mijloacele financiare ale musulmanilor canadieni, coreligionarii lor kenyeni, neinițiați în tainele gherilei publicitare, depășesc aceste lacune cu mijloace tradiționale, dar eficiente. Până când le va veni rândul să imigreze în țările unde „necredincioșii” sunt încă majoritari, kenyenii dau dovadă de un pragmatism ce impune respect, ca să nu zic groază. Și în Kenya, Crăciunul acesta a fost „onorat” și întâmpinat așa cum se cuvine. În dimineața zilei de 25 decembrie, musulmanii au atacat și incendiat, cu ajutorul cocktailurilor Molotov, bisericile din Mombassa.

De aceeași soarta au avut parte și lăcașe de cult creștine aflate în țara care a inventat nu numai vodka, ci și cocktailurile mai sus amintite. Cu câteva săptămâni înaintea Crăciunului, în Tatarstanul rus, pe malurile Volgăi, au fost incendiate 7 biserici ortodoxe, iar la Volgograd, între Crăciun și Anul Nou, jihadiștii cunoscutului conducător islamist cecen Doku Umarov au efectuat două „antrenamente” tari, soldate cu zeci de morți și răniți în rândurile spectatorilor ocazionali. Ei și-au încheiat în forță „pregătirea” pentru Olimpiada de iarnă de la Soci, întrecere sportivă pe care același Doku Umarov o consideră „satanică”, așa ca imaginea „văduvelor negre” va plana asupra ei pe tot timpul desfășurării întrecerilor.

La Bagdad, o altă serie de atentate – „fără nici o legatură cu islamul”, după cum ar spune un cunoscut premier britanic, David Cameron – au provocat în ziua de Crăciun moartea a 34 de creștini și rănirea altor câteva zeci. Explozia mașinii capcană, produsă în fața bisericii din districtul Doura, chiar în momentul în care oamenii se îmbrățișau la ieșirea de la slujbă, a provocat moartea celor mai mulți dintre ei.

În Siria, „opoziția democrată”, vrând parcă să-și convingă susținătorul, președintele francez Francois Hollande, că i-a receptat mesajul de Ramadan, și-a arătat cu ocazia Crăciunului „bunătatea și preocuparea față de aproapele său”, încendiind mănăstirea Sfântul Tekla, din localitatea Maaloula.

Nici Arabia Saudită nu a rămas datoare. Pentru că pe teritoriul regatului teocrato-terorist toleranța piromană și armonia explozivă a Islamului nu se pot manifesta cu ocazia sărbătorilor creștine, locuitorii fiind în totalitate musulmani, poliția religioasă a hotărât să interzică sărbătorirea Anului Nou. Au fost interzise totodată vânzarea florilor, a ursuleților de pluș și a oricăror cadouri ce ar putea fi legate de această sărbătoare. În lipsa ursuleților de pluș sunt la mare preț însă „produsele” importate din Siria. Astfel, o sticluță cu sânge de creștin, sânge recoltat în urma decăpitărilor, se vinde „pe sub mână” cu 100.000$. Cu el, saudiții bogați își spală mâinile dimineața, convinși că astfel își ispășesc păcatele. Gestul pare irațional pentru noi, dar el devine rațional într-o țară, în care o femeie ce îndrăznește să conducă o mașină primește pentru asta 50 de lovituri de bici.

Confruntate cu pericolul ce-l reprezintă apropierea Crăciunului și a sărbătoririi Anului Nou, autoritățile kuweitiene n-au pregetat să-și arate vigilența. Ministrul de Interne și ministrul Comerțului din Kuweit au dat un comunicat comun care preciza:

Pot apărea riscuri dacă nu se iau măsuri împotriva celebrării Crăciunului în țară, în special din cauză că multe societăți comerciale au fost prinse în flagrant delict de vânzare a obiectelor legate de această sărbătoare”. Ministrul de interne a afirmat că „aceste festivaluri sunt o încălcare a educației religioase.

Crăciunul din 2013 a arătat că în Germania există locuri unde el este întâmpinat la fel ca în Kenya, Siria sau Tatarstan. Prin urmare, globalizarea și melanjul culturilor funcționează. Lucru este dovedit de incendierea în serie, în săptămânile dinaintea lui, a unor biserici în landurile Bavaria și Baden-Wurttenberg, de către niște „piromani simpatici”, după cum îi caracterizează pe autorii atacurilor la fel de „simpaticii” Antifa din Freiburg, organizație stângistă care reunește tot ce înseamnă seceră și ciocan.

Atunci când vine vorba de credința creștină și Biserică, socialiștii, antifasciștii, anarhiștii, feministele și activiștii LGBT, sunt pe aceeași lungime de undă cu aliații lor de conjuctură, islamiștii.

În Spania, la Sabadell, slujba de Crăciun de la miezul nopții a fost întreruptă de 50 de extremiști pro-avort, care au scandat sloganuri anti-creștine, protestând totodată împotriva „ofensivei capitaliste, patriarhale și catolice”.

Că ofensiva „capitalistă, patriarhală și catolică”, și nu renașterea islamică și revoluția progresistă este în plină desfășurare și pustiește totul în calea sa, o dovedește cel mai bine modul în care este „sărbătorit” Crăciunul și sunt tratați creștinii nu numai în lumea musulmană, ci și în cea ce se considera altădată creștină. Că urmașii celor pe care Lenin îi numea, cu tandrețea unui veteran cekist, „idioți utili”, nu-și dezamăgesc înaintașii, dimpotrivă, îi onorează prin inteligență și fapte asemănătoare, este la fel de evident.

Le urez, așadar, Ramadam kareem!