Francesco Cossiga. A ajuns până la demnitatea de Preşedinte al Italiei trecând prin înalte funcţii de stat, de la subsecretar de stat până la cea de preşedinte a Senatului sau de prim-ministru. Este senator pe viaţă în parlamentul italian şi are un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte cunoaşterea serviciilor secrete. A coordonat eforturile de salvare ale lui Aldo Moro, afacere din care Italia a ieşit nu numai îndoliată, fără un prim-ministru, ci a fost chiar în pragul de a se considera ca stat învins de structurile teroriste de stânga.

În continuare va prezentăm o scrisoare şoc a lui Francesco Cossiga publicată în ziarul Corriere della Sera din data de 15 august anul curent.

“Nu am văzut hârtiile, dar am ştiut intotdeauna”

Dragă Directore, se întâmplă uneori ca un om poltic sau cineva care a făcut parte din aparatul statal, când afirmă ceva care nu s-a publicat într-o formă oficială începe să fie considerat a fi un mare militant sau un “intoxicator”. Am ştiut întotdeauna nu din hârtii sau din informaţii oficiale – care nu au existat, au fost ţinute secrete -, despre existenţa unui “pact de non-beligeranta” secret între Statul Italian şi organizaţiile de rezistentă palestiniene, inclusive cele teoriste cum ar fi Fplp, care şi-a manifestat existenţa din nou în aceste zile. Idea acestui pact pe care l-a şi realizat a aparţinut lui Aldo Moro, care era un foarte bun cunoscător al subiectului şi care avea şi capacitatea extraordinară de ghidare a serviciilor de informaţii şi a forţelor speciale aflate în subordonarea lor, de care dispunea în mod direct sărind peste scara ierarhică normală, pentru motivul unei încrederi totale pe care o aveau în el oamenii acestor structuri. Clauzele acestui pact prevedeau că organizaţiile palestiniene puteau să aibă şi baze de armament în ţară, ca să aibă libertate de intrare, de ieşire şi de circulaţie fără să fie supuse controalelor normale de poliţie deoarece erau “gestionate” de serviciile secrete, în practică un singur serviciu secret, ieri ca şi astăzi, în stare de funcţionare şi legibus solutus.

Nu mi-a spus nimeni de asta, nici când am fost subsecretar de stat la Apărare cu o delegare politică, dorită de Moro pentru structura Gladio (pumnal – n.t.) nici când eram ministru de Interne, sau prim-ministru sau când eram în calitate de locatar al Palatului Quirinal. Dar mi-am dat seama însă de asta când m-a trimis Moro, pe vremea când era ministru, cu un surâs la scrupulele mele de corectitudine şi legalitate, ca să mă întâlnesc cu soţia şi fiica generalului Miceli, şeful serviciului secret militar, care era arestat şi încarcerat cu un mandat despre ceea ce el trebuia să zică sau să ţină secret sub rezerva secretului faţă de autoritatea juridică. Mi-am dat seama când, în calitate de ministru de Interne, în structura Sds a ministerului am văzut că oamenii Oep-ului erau dotaţi pentru apărarea propriilor rezidenţe cu arme grele; deşi erau acoperiţi de imunitate diplomatică deoarece erau încadraţi în reprezentanţa diplomatică a Ligii Arabe; mi s-a spus să nu mă preocup de asta, dar am reuşit să-i conving să renunţe la artileria grea şi să se mulţumească cu aceea uşoară! Mi-am dat seama în timpul răpirii lui Moro când poliţia şi carabinierii mi-au spus ca erau la curent cu unele acţiuni paralele, chiar cu adevărate tratative, prin intermediul terorismului internaţional de stânga ce era susţinut de statele din Est – serviciile secrete ale Iugoslaviei şi ale Republicii Democrate Germane, rezistenţa palestiniană, cu ajutorul structurilor militare italiene, acţiuni menite să conducă la eliberarea lui Moro prin realizarea unor schimburi de prizonieri la nivel internaţional. Au fost deci infructuoase tentativele de a afla ceva ale unui subsecretar numit ad hoc, ale unui ministru de Interne, ale unui prim-ministru şi apoi ale unui – chiar vane – şef de Stat. Desigur că am fost uimit când şeful unei organizaţii teroriste palestiniene mi-a trimis o invitaţie printr-o telegramă la sediul Sismi (serviciu Italian de informaţii, n.t.) de la Beirut, prin care îmi cerea să îi restitui o rachetă sol-aer interceptată pe stradă de o patrulă de poliţie rutieră şi care era într-o maşină condusă de un cunoscut exponent al stângii extraparlamentare! În acest cadru nu este numai verosimil, ci este probabil că tragedia de la Bologna a fost cauzată de explozia involuntară a uneia sau a două valize de explozibil transportate în baza “acordului” de către reprezentanţi palestinieni şi destinată unor obiective externe şi nu unor obiective italiene, aşa cum era în înţelegeri. Şi surâd când văd că oamenii politici se măsoară între ei în punctele şi virgulele legilor reformei serviciilor de informaţii, în timp ce reforma o vor face “ei”, când vor dori şi cum vor reuşi să o facă şi în relaţie de raporturile de forţă, nu determinaţi de puterea politică! Să nu pretindă oamenii politici că au cunoştinţă de adevăratele secrete ale statului: din păcate nu mai există nici supravegherea Partidului Comunist care cândva reuşea să ne ţină deoparte!

Francesco Cossiga
15 august 2008