FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

„Povestea Sovietelor” (The Soviet Story) sau despre formele criminale ale socialismului

De cîte ori vi s-a întîmplat să auziţi formulări de genul „comunismul este în sine o idee bună, dar nu a fost bine aplicată pînă acum. Să îi mai dăm o şansa!”. Chiar şi subsemnatul într-un entuziasm tineresc, ruşinos şi prostesc, susţinea nerozenii de genul:

nu neg ca aceste libertati erau incalcate la noi in vremea aia [in comunism]. vroiam doar sa spun ca romanii, din cauza acestor abuzuri care s-au comis (de catre oameni, nu de catre adevaratul comunism) dar si din cauza neosocialismului f prost aplicat din anii ‘90, se arunca acum prea docili in bratele unui tip de capitalism care in vest e deja desuet.

Vecina de Blog, care se va simţi din nou măgulită că este băgată în seamă de nişte reacţionari distopici. da vecino, eşti unul dintre cei mai coloraţi fluturi din insectarul nostru. Este o plăcere să mă laud cu tine.

Florian Liviu, un comentator de pe CriticAtac.ro pare a fi scos din Congresul XIV al PCR:

Comunismul înseamnă reumanizarea lumii, regăsirea de sine a omului alienat de esenţa şi de lumea sa.
Comunismul înseamnă pasul uriaş pe care specia om, devenind în sfârşit subiect al istoriei stăpânindu-şi deplin destinul, trebuie să-l facă din imperiul necesităţii în cel al libertăţii.
Comunismul înseamnă sfârşitul istoriei oarbe în care omul nu poate controla forţele sociale şi unde tot ce întreprinde se întoarce ca un bumerang împotriva sa şi începutul unei noi istorii în care eliberat deplin de orice constrângere îşi poate exercit adevărata sa funcţie de subiect istoric.
În sfârşit comunismul este triumful voinţei şi raţiunii umane împotriva forţelor reacţionare ce se opun progresului, păcii, civilizaţiei.

Acesta este motivul principal pentru care documentarele de genul celui prezentat aici sînt încă foarte importante şi vor rămîne actuale. Generaţia messenger se înghesuie la coada cu tricouri cu Che şi gîndeşte absurd de iliescist, condamnînd prea des „întinarea idealurilor socialismului”.

Cu aproape doi ani în urmă Imperialistu ne anunţa că se află în producţie un film despre colaborarea dintre celor două forme de socialism, comunismului cu nazismul şi despre asemănările doctrinare foarte mari dintre ele. Între timp documentarul a fost lansat, iar pe internet se poate găsi acum şi varianta subtitrată în româneşte (traducerea conţine ceva greşeli, dar iniţiativa şi efortul depus sunt de toată lauda).

Francoise Thom (profesoara Sorbona): Amandoua sistemele se bazau pe ideologii care aveau ambitia crearii ‘omului nou’. Este semnificativ faptul ca ambele sisteme nu acceptau natura umana asa cum este. Luptau contra naturii umane. Aceasta este radacina totalitarismului. Acestea sunt radacinile totalitarismului. Sunt evidente in ambele ideologii. Nazismul este o ideologie bazata pe o falsa biologie, iar comunismul este o ideologie bazata pe o falsa sociologie. Dar ambele ideologii pretind a avea baze stiintifice. (traducere Dan Timo)

Povestea sovietelor este un film documentar realizat în 2008 despre comunismul sovietic şi despre relaţiile de colaborare intre regimurile nazist (german) şi sovietic (rus) înainte de 1941, scris şi regizat de Edvins Snore şi sponsorizat de Uniunea Europeană şi Parlamentul European.
Filmul prezintă interviuri cu istorici din Occident şi Rusia, cum ar fi Norman Davies şi Boris Socolov, scriitorul rus Victor Suvorov, disidentul sovietic Vladimir Bukovski, membri ai Parlamentului European, precum şi cu victime ale terorii sovietice.
Filmul arată că au existat aproapieri filozofice şi de doctrină, legături politice şi organizatorice între sistemele naziste şi sovietice, înainte şi la începutul celui de al doilea război mondial.
Se subliniază egalitatea dintre exterminarea evreilor realizată de germani şi epurarea etnică prin înfometare făcută de sovietici, prezintă Pactul Ribbentrop-Molotov, masacrul de la Katyn, colaborarea dintre Gestapo şi NKVD (ultimul cu mai multa experienţă în exterminarea oponenţilor regimului la începutul războiului).
„Povestea sovietelor” mai prezintă şi deportările în masă sovietice şi experimentele medicale din Gulag. wiki

via Mihail Neamţu

Citiţi şi:
☭ Continuatorii Partidului Comunist Român ☭

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

19 Comments

  1. panseluta
    25 January 2010

    costin:

    Minunata postare.
    Am vazut documetarul acum o luna la Cato Institute in DC. Dupa cinci minute am vrut sa ies din sala, asa de insuportabile erau imaginile genocidului din Ucraina.
    M-am tinut tare, dar tot mi-am ascuns fata in palton din cind in cind. A meritat sa rezist. Filmul stabileste, clar, cu surse bine documentate, o conexiune ideologica si pragmatica inextricabila intre modelele de exterminare a „dusmanului” stalinisto-comuniste din anii de inceput ai comunismului si cele hitleriste. Sunt scene halucinante in care viitorii „dusmani” beau cot la cot la conferinte de „schimb de experienta” in „eliminarea dusmanului”.

  2. amanda13
    25 January 2010

    l-am vazut acum cateva luni, intr-adevar socant! mai cu seama genocidul din Ucraina si felul in care intelectuali de marca sunt in stare sa debiteze niste ineptii teribile.

  3. Laura
    25 January 2010

    Un documentar necesar. Şi foarte serios documentat.
    Nu mă voi referi la atrocităţile pe care le enunţă. Nici la similitudinea dintre cele două … socialisme. Care sunt, pentru mine, inimaginabile, cu toate că, deja, s-au şi întâmplat.
    Ci la incultura umană a unor …intelectuali (în plus, şi artişti, precum G. B. Shaw), la acest criminal abominabil, numit Marx. Dar şi la cât de jos poate coborî „omul doctrinei”, la cât de inuman poate deveni omul, maşină dementă a terorii. La câtă suferinţă există încifrată în gena umană!
    Pe de altă parte, ca o concluzie, putem spune că atunci când … doi „mari” se ceartă, ei sunt deja complicii marilor crime pe care le-au săvârşit şi pe care le săvârşesc, în comun ori separat.

  4. costin
    25 January 2010

    inca un fluture la insectar: Oros Florin, un tinar social democrat, cu Che Guevara la butoniera.
    Si ca orice socialist, ia din realitate (si citate) doar ce ii convine:

    DACA NU ESTI SOCIAL-DEMOCRAT, INSEAMNA CA NU AI SUFLET!!!

    partea cu „daca esti de stinga dupa 30 de ani nu ai minte”, i-a scapat.

    Tinarul Florin, are nostalgii clare:
    Cateodata stau sa ma gandesc daca m-am nascut in locul
    scroll in jos, vedeti clipul, care e facut la misto, dar interesant este cum il percepe Florin.

  5. panseluta
    25 January 2010

    Laura:
    Asa e, dar, pentru mine, „la trahison des clercs” era clara de multa vreme.
    Tare buna, prin paradoxul ei, formularea „incultura inumana” pentru o casta de supra-educati (de fapt, supra-indoctrinati)care si-au pierdut umanitatea. Sunt pricipalii sustinatori ai lui Obama, aici.

  6. Imperialistu'
    25 January 2010

    Dar sunt ei inculti in vreun fel? Nu cred, as zice ca nu le scapa nimic. Shaw stia prea bine ce inseamna sa omori un om prin gazare. Campurile de batalie ale primului razboi mondial i-au oferit destul spectacol, incat sa nu poata fi acuzat de incultura. Nu, Panseluta si Laura, acesti oameni nu erau defel lipsiti de experienta umanitatii, cu tot ceea ce presupune ea, numai ca si-au vandut sufletul ideologiei (diavolului).

  7. camil
    25 January 2010

    legat de ce spunea Panseluța și Imperialistu (la opiniile cărora subscriu) – era aproape o regulă ca să fii de stânga în Franța anilor 50-60, ca intelectual. mediul academic francez din acea perioadă abundă de exemple. iar intelectualii ce cunosc și tolerează barbaria – fie ea nazistă sau comunistă, diferențele sunt doar de nuanță – sunt mai vinovați decât masele manipulate.

  8. Laura
    25 January 2010

    Cultura e o formă de însămînţare a fiinţei. Iar când ia naştere nefiinţă din însămânţarea asta, ori sămânţa a fost otrăvită (iar cel care, posedând intelect, capacitate de înţelegere, de alegere, de capacitare complexă a gândirii, simţirii etc, acceptă lucrarea asta în şi prin fiinţa lui,e, în esenţă, analfabet din punctul de vedere al fiinţei), ori a pătruns într-o … nefiinţă.
    Nimeni nu are nicio scuză aici (ca şi în toate multiplele întâmplări ale istoriei de acest gen), dar aşa-zişii intelectuali, care întotdeauna „conferă legitimitate tuturor crimelor” poartă o pecete infinit mai grea decât ceilalţi (împreună cu care se săvârşesc atrocităţile, aşa-numitele cozi de topor).
    Pe de altă parte, după ce au aflat ce e-n Rusia lui Stalin, mulţi „stângişti” francezi şi-au …reaşezat opiniile (Gide, chiar Marlaux).
    Iar dacă idei de genul celor care au fost pretextul instaurării regimurilor criminale comuniste puteau entuziasma tineri, ori burghezi plictisiţi, la inşi de vârsta şi de „formatul umanist” ale lui G.B. Shaw, de exemplu, lucrurile sunt ceva mai delicate.
    (Însă, cel mai paradoxal lucru la .. trădările acestea inconştiente pe care intelectualii le fac – trădări ale speciei, ale fiinţei umane, în special – mi se pare a fi capacitarea lor excesivă, când se implică în astfel de demersuri, lipsa lor de discernământ, de distanţă igienică, necesară oricărui demers intelectual. Pentru mine este un blocaj mecanismul prin care cele mai mari crime, cele mai abominabile lucruri din istorie ori din realitatea imediată sunt, într-o proporţie covârşitoare, „opera” unor „intelectuali”. Asta să însemne că lipseşte veriga prin care înălţimile creierului pot rezona cu înălţimile inimii, ale fiinţei?)

  9. John Galt
    25 January 2010

    Oare cati socialisti din ziua de azi realizeaza ca daca pica pietele internationale si isi vor impune socialimul multilateral dezvoltat (*atat de dorit de ei), ne vom trezi intr-o situatie mult mai dificila, mai ingrozitoare decat orice s-a intamplat pana acum. Foametea si violentele vor fi de sute de ori mai crunte ca in Ucraina anilor 30. Acum va fi Worldwide.

    Cine mai stie acum sa munceasca pamantul, cine mai este obisnuit sa traga din greu pentru un colt de paine? Nimeni! Bine in schimb ca toti vor subventii, toti au „drepturi castigate”, bine in schimb ca ii injura pe americani uitand ca in Rusia absolut toate alimentarele erau goale, ca inclusiv acum speranta de viata este mai mica ca in anii 40, in plin razboi.

  10. whatever
    25 January 2010

    E evident ca regimurile comuniste trebuie eradicate sau cel putin sa nu mai fie sustinute.

    Dar daca asta e criteriul dupa care cataloghezi o ideologie ca fiind corecta/nu, eu am niste dubii.
    „Este semnificativ faptul ca ambele sisteme nu acceptau natura umana asa cum este.”

    Isus tot un propovaduitor anti-natura-umana-asa-cum-este a fost. Cred ca e primul in linia de ganditori eronati. Ii zice lui Nicodim ca trebuie sa se nasca din nou. Sa fie alt om adica.
    Si cam tot ce predica el e necesitatea schimbarii omului din ce este spre altceva mai bun.

    Iar in istoria neagra a crestinismului multi au murit pe rug pt ca nu se conformau interpretarilor umane ale cuvintelor lui Isus, dar gandirea de tip crestin nu e blamata nu?

  11. DanBruma
    25 January 2010

    @whatever: Comentariu de bun simt asta al tau, dar cati de pe-acilea de pe site-ul asta vor ajunge sa-l inteleaga? Prea putini cred eu. Ei vorbesc pe-acilea despre colaborarea dintre sovietici si nazisti de parca noi romanii am fost cei mai tari si mai de neclintit antinazisti.

  12. DanBruma
    25 January 2010

    Tare faza cu acceptarea naturii umane asa cum este. Madame Francoise Thom cunoaste foarte bine „natura umana asa cum este”. Se „lupta” de secole filozofii, printre ei si Marx bineinteles, cu natura umana asa cum este si nu au ajuns sa stie cum este ea cu adevarat, dar Madame FT le are pe astea cu natura umana ???? Ridicol.

  13. Costin A.
    25 January 2010

    *pe acest fir nu acceptam comentariile sovieticilor de pe criticatac. la un moment dat unul din comentatorii de acolo spunea ca daca se vorbeste despre comunism, e nevoie sa existe si comunisti printre partenerii de dezbatere (sa chemam fani ai lui hitler cind vorbim de nazism?). gresit. cu comunisti si nazisti nu se discuta in orice conditii, si mai ales nu aici. aici comunistii si nazistii tac si se uita. deci va rog sa nu insistati.

  14. dr pepper
    25 January 2010

    Costin, mai bine lasai mostrele de comentarii.
    Asa putem observa pana unde poate duce ipocrizia, minciuna si negationismul stangii despre crimele comunismului.

  15. Vlad M.
    25 January 2010

    Asta zic si eu, sa lasam bolsevicii sa aiureze public ca sa vada toata lumea ce poate pielea socialistilor si a gastii lui Vasile Ernu.

  16. emil b.
    25 January 2010

    Dronele comuniste primesc stampila de control al calitatii.

  17. Costin A.
    25 January 2010

    Clad, Ernu si gasca lui aiureaza in public si universitar http://www.criticatac.ro/6181/…..c-la-iasi/

    Uneori nu vreau sa vad elucubratiile discipolilor lor aici, in nici un caz pe firul unui documentar care vb despre crimele comunismului si darima mitul nazismul presupus diametral opus comunismului. comunismul si nazismul sint frati de singe, dusmani din intimplare, doi huligani care se intrec in a arata care este mai criminal.

    deci whatever si danbruma, dpmdv, sa viseze la muntii de cadavre ai comunismului in alta parte.

  18. Vlad M.
    25 January 2010

    Emil, dronele astea sunt minunate si vin la tanc. Cadou mai mare nici ca ne puteau face astia de la Critic Atac. :mrgreen: Va dati seama? Adica baietii sterg toate comentariile care nu le convin si apoi trimit incoace comunisti, ca sa se faca de ras complet.

    Astia-s democratii marca Clod Carnu, Costi Rogozanu si Vasile Ernu.

  19. emil b.
    25 January 2010

    Vezi mai sus putin. De acum incolo le stamplilam.

    ps

    Am dezactivat deocamdata comentariile celor doi (vezi #10, Costin). Vom vedea unde le impachetam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *