În această după-amiază, ne-am putut delecta la televizor cu o adevărată lecţie de democraţie, ţinută de o presă moralistă şi cu fundul în sus. După câteva zile de non-ştiri marca presa din fosta Casă a Scânteii („summit-ul ne costă prea mult”, „Bucureştiul este sufocat de traficul de care se face vinovat NATO”), mare tărăboi în România summit-ului. Nemulţumită ba de una, ba de alta, presa repetă în mod obsesiv ştirea, în diversele sale variante. Politicienii second-hand – unii dintre ei purtători de tricouri cu chipul marelui Ernesto Che Guevara, alţii reprezentând partidele de 2 membri şi ramura filo-rusă a politici româneşti; chiar unii procurori nominalizaţi ca viitori miniştri de justiţie – invitaţi de televiziune, se declară la rândul lor revoltaţi. Aşa ceva nu s-a mai văzut! În această zi de tristă amintire, românii au aflat că trăiesc în plină dictatură a lui Traian Băsescu, a forţelor de ordine aflate în subordinea ministerului de interne, a serviciilor secrete, în mod sigur şi a armatei. Dar ce s-a întâmplat? O mare tragedie.
Ora 14:00. Staţia Timpuri Noi, Bucureşti. Statul poliţienesc România intervine împotriva libertăţii. Aproximativ 50 de „militanţi anti-NATO” – iubesc eufemismele, voi nu? – sunt luaţi de jandarmerie şi duşi la secţia de poliţie pentru a fi legitimaţi. Ce au făcut? Nimic, domnule, câţiva dintre ei au bătut un portar de fabrică; bieţii copilaşi de bani gata. Trebuie totuţi să venim cu toate detaliile, dragi camarazi pesemne fascişti.
22 de germani, 26 de români, 2 cehi, un polonez, un spaniol, un portughez, un moldovean. „Militanţii” închiriaseră cu o lună înainte o hală a fabricii Timpuri Noi („20 de zile, 780 de euro” – bani demni de o cauză mai nobil). Toate bune şi frumoase, dar când astăzi au venit cu tot felul de vopsele pentru pancarte anti-NATO, directorul nu a mai fost de acord sa le permita intrarea in incintă, ordonând portarului să blocheze accesul. Ehe, mare greşeală, militanţii nefiind de acord cu această măsură.
„[…] Patru dintre care unul vorbea engleză şi altul limba germană; au sărit la mine, au dat cu piciorul în poartă şi în agentul de pază, m-au dărâmat, ca să le deschidă poarta să pătrundă cu maşina de vopseluri în societate. Au spus la poartă că este o maşină cu vopsea pentru pancarte anti-NATO. Nu aveau voi cu materiale inflamabile fără acordul societăţii noastre. […] M-au dărâmat jos ca să le deschidă poarta, şi cei de pe interior, şi cei de pe exterior au început să dea cu picioarele în poartă.” […]
Ce a făcut presa românească? S-a dat de ceasul morţii, punând toate tunurile pe jandarmerie, poliţie şi în general tot ceea ce reprezintă forţele de ordine, acuzate de „disproportionate action”, de parcă jandarmeria cunoştea exact numărul „militanţilor” şi natura lor „pacifistă”. „De ce nu au trimis vreo 3 agenţi de pază? De ce a fost nevoie de o asemenea intervenţie disporţionată asupra unor copii?” se întreabă revoltaţi reprezentanţii cele de-a patra puteri în stat şi invitaţii lor la fel de amatori.
Doamnelor şi domnilor jurnalişti, doamnelor şi domnilor politicieni, nu cunosc de unde vă informaţi dumneavoastră, dar verii militanţilor de astăzi sunt departe de a fi nişte îngeraşi. Portretizaţi în victme, de cele mai multe ori sunt agresori. La reuniunile lor din Vest, se lasă mereu cu strazi devastate şi capete sparte.
Până la urmă, de ce s-au strâns acolo? Ne spune „un tânăr protestatar”, cu keffiyeh la gât:
[…] Pentru ca să ne spunem părerea noastra despre război. Atâta timp cât summitul NATO este în acest oraş, mi se pare stupid să… N-a fost referendum… NATO ar fi trebui să moară de mult. Scopul ei iniţial, pentru care a fost creată, e mort, e terminat, nu mai are nici o legătură cu realitatea. Da’, na!, au găsit noi pretexte: „hai să apărăm sursele de energie!”, yaddah, yaddah, yaddah! […]
Celebrele lozinci progresiste. Încă soft, desigur, alor noştri le lipseşte elanul luptei de clasă din Vest. Cu timpul, va veni şi acesta. În încheiere, vă las cu câteva rânduri de pe Indymedia*.
Represiunea si complicitatea dreptei
Zilele summit-ului NATO au pus in evidenta o ingrijoratoare turnura antidemocratica, politieneasca a puterii actuale, precum si natura protofascista a anticomunismului romanesc.
* Pentru aceia dintre voi care nu au auzit de ei, trebuie să ştiţi ca Indymedia este o organizaţie media – după cum îi spune şi numele – „independentă”. Progresistă. Dacă aveţi vreodata o nemulţumire legată de capitalism, Vest, rasa albă, heterosexuali, creştinism sau religie în general şi vreţi să apăraţi restul planetei de imperialismul occidental, Indymedia is the place for you. Ea sau Daily Kos, cu menţiunea că Indymedia este cu adevărat internaţionalistă.
Update
Din partea lui Mircea Toma, nici nu mă aşteptam la altceva. Noroc cu Ioan T. Morar, cel care salvează onoarea caţavencilor. Last, but not least, am adăugat şi o parte din articolul unui bun prieten de-al meu, opinie la care subscriu întru totul.
Mircea Toma – Terorismul antiterorismului
[…]
Prima nota alarmanta pentru mine a fost retinerea, la granita, a sase cetateni germani pentru ca aveau in bagaje afise si insigne cu mesaje anti-NATO, chestie care i-a facut pe politisti sa devina militieni si sa le refuze accesul in Romania. „Anarhisti cu potential violent” a fost diagnosticul care a justificat incalcarea unor drepturi fundamentale ale oricarui cetatean european. Intamplarea a declansat, evident, interesul neobositilor cronicari NATO. Cu putine exceptii, anarhistii sunt, de atunci, considerati periculosi. Antiglobalistii sparg geamuri, omoara si chiar provoaca deranjuri. Asta pe fondul unor exercitii cu jandarmi, politisti si antiteroristi care imobilizeaza genti, neutralizeaza persoane cu probleme de sanatate mintala aflate pe poduri sau, in lipsa de inamici precum cei de mai sus, executa demonstratii de forta, atacuri antitero simulate prin metrouri si parcuri. Cu exceptia lui Emil Hurezeanu si a inca vreo doi vorbitori care fac diferenta intre un milion de anarhisti si 30 de derbedei, pentru majoritatea oamenilor anarhistii sunt toti teroristi pana la proba contrarie. Asta-i cheita cufarului cu mosteniri ceausiste.Reprezentantul uneia dintre institutiile de ordine isi exprima public resemnarea ca nu poate fi oprit accesul in tara al tuturor militantilor anarhisti. Pentru Buruiana peremista, daca anarhistii sunt oameni care contesta ordinea constitutionala, e normal sa nu fie lasati la vedere macar cu ocazia acestui maret prilej. Mai grav, Mircea Mihaies trage in Evenimentul zilei una atat de groasa ca-mi vine sa-l parasc nevesti-sii:
„Tembelii din presa varsa lacrimi de crocodil de mila „anarhistilor” care (…) vor sa vina sa ne sparga geamurile, sa ne improaste zidurile caselor cu vopsea rosie. (…) se stie prea bine cine finanteaza miscarile «ecologist-pacifiste»…“. Si nu e un text de Brucan, din anii ‘50! Inca putin si-i condamna si pe teroristii din Tibet! Romania n-a avut de mult un cor atat de unanim antidemocratic. Culmea, mobilizat impotriva unei fictiuni, pentru ca in timp ce la Londra si Paris ieseau cate un milion de manifestanti impotriva razboiului in Irak, in Bucuresti au iesit fix 17 persoane.Anarhisti adevarati, foarte simpatici. Ce rost au pulanele agitate de jandarmi in programe TV? Sa descurajeze teroristi – ha, ha – sau sa descurajeze un popor care inca nu si-a revenit din teroarea comunismului? Practic, in acest moment, excesele video ale militienilor, combinate cu campania inconstienta a politicienilor si a colegilor din presa, sunt acte teroriste: baga spaima in oricine ar vrea sa se exprime liber contra NATO. Numai la Cotroceni in fata sunt politisti adevarati, europeni. Bineinteles, sunt din Cluj. L-am auzit pe unu’: „Alo, doamna! Va rog frumos, nu va suparati, da’ nu calcati pe gazon. Ca n-avem voie!“.
Ioan T. Morar – Replicile culturale ale anarhistilor
Am auzit, la toate televiziunile, un baiat cam dezarticulat la cap spunind ca ei, anarhistii, pregateau replici culturale contra NATO. Era ajutat, din studio, de un mare sociolog, Pieleanu! Nu rideti, asa il cheama! Prima manifestare culturala a fost bataia portarului de la Timpuri Noi, a doua, ciomagirea directorului. Apoi au intervenit jandarmii, baietii aia inculti (cum spunea domnul Cristoiu) care au pus capat simpozioanelor. Deci, Jos dictatura, Jos Basescu!
Daca acei anarhisti aveau in program si recitarea amplului poem in proza Jos Basescu, atunci inteleg iritarea presei independente. Nu au fost lasati oaspetii din Germania, Canada si Republica Moldova sa-si spuna punctul de vedere! Deci, Jos Basescu! Anarhisti, hai, ati luat-o, dar, totusi, treceti pe la casierie!
O pilda pentru aparatorii anarhistilor. Sa spunem ca faceti o nunta fiicei Dvs. (anarhistii astia au mai mult fiice ) si stiti ca in oras exista niste tipi care sint pentru amorul liber, impotriva casniciei, drept pentru care merg pe la nunti, ii injura pe nuntasi si le trag cu vopsea in cap, rastoarna mese si, dupa aia, fac simpozioane despre inutilitatea casatoriei. Daca aflati ca vine un astfel de grup la nunta fiicei Dvs. , ce faceti? Nu-i opriti la intrare?! Daca sinteti democrat adevarat, desigur, le deschideti usa larg si nici nu-i lasati pe nuntasi sa se apere. Ar fi anti-democratic!
Ce e mai nasol in dictatura asta este ca televiziunile au fost impiedicate sa relateze despre aceste actiuni; nimeni nu a avut curajul sa infrunte cenzura uriasa din Romania si sa spuna ca niste bieti anarhisti, cu gindul curat, au fost batuti! Asta e, in aceasta tara, in aceste timpuri, esti ridicat de pe strada daca indraznesti sa strigi Jos Basescu!
Superficialiipunctro – Constrângerea cuvântului, vă rog!
[…] În România Jurnalistică, în schimb, lucrurile stau radical diferit. Cei 50 de frustraţi sunt 50 de tineri care suportă abuzurile forţelor de ordine, care dau buzna peste ei şi îi arestează fără nici un motiv. Atât. Vedeţi, această Românie este mai simplă, mai uşor de digerat şi se potriveşte noţiunii noastre asupra autorităţilor şi anume că sunt incompetente. Urmează ore în şir de dezbateri pe tema libertăţii de expresie şi a drepturilor cetăţeneşti. Ignorând faptul că „paşnicii” protestatari au luat un om la bătaie şi acest lucru este, în sine, de ajuns pentru a fi arestaţi (ceea ce, oricum, nu s-a întâmplat), libertatea de expresie nu este, nu trebuie să fie, şi cu puţin noroc, nu va fi niciodată un drept în faţa căruia să se încline alte libertăţi şi drepturi. Trăim într-o epocă în care oamenii se aruncă în aer pentru idealuri străine lor şi trăim într-un oraş care, în momentul de faţă, este cel mai fierbinte punct din Europa, reunind şefii unora din cele mai importante state de pe glob. La fiecare reuniune G8 sau NATO, mii (în unele cazuri chiar zeci de mii) de oameni se iau la bătaie cu forţele de ordine, forţaţi probabil subliminal de Marile Corporaţii.
Oameni mor, oameni sunt răniţi, bunuri publice sunt distruse şi pentru ce? Pentru a umple timpul unor copii răsfăţaţi şi cu o viziune bolnavă asupra lumii. În astfel de cazuri, libertatea cuvântului îşi pierde prioritatea şi Siguranţa primează. Din fericire, în cazul acestui summit nu am avut astfel de probleme, dar personal prefer ca 50 de astfel de copii să fie arestaţi decât să risc siguranţa altora. Şi orice s-ar zice, oamenii aceştia numai paşnici nu aveau de gând să fie.
Orice demonstraţie de protest trebuie să fie legală, înregistrată şi aprobată, demonstraţiile spontane nu-şi au locul în societate, şi acest principiu al siguranţei presupune că în astfel de momente, manifestaţiile sunt un pericol. Aşa că să-şi ia libertatea de expresie, să şi-o pună-n bagaje pe undeva, şi să se întoarcă acasă
Cineva m-a întrebat de ce îi numesc “frustraţi”. Sunt oare, cu adevărat, sentenţios la rându-mi? Frustraţi pentru ca iau în piept lumea, pornind de la premise false, se joacă cu focul şi se joacă pe socoteala altora. Dacă dansezi cu Diavolul, aştepţi să se termine melodia. Dacă vor să fie anti-NATO, să se pregătească ca şi NATO să fie anti-ei. De ce au trimis atâtea trupe pe capul lor? Pentru că o merită. Frustraţi? Da. Se folosesc de violenţă pentru că este singurul limbaj pe care-l înţeleg. Vocabularul lor intră pe o pancartă. Frustraţi? Da. Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţilor.
12 Comments
Panseluţa
2 April 2008Imperialistule:
foarte, foarte interesant, mai ales prin increngaturile subiectului, care m-au dus–multam pentru linkuri!–la Indymedia Romania si polemica voastra cu Alina Purcaru pe marginea lui Che Guevara.
Cei dintii merita nu o simpla postare, ci o disectie, de care nu am timp acum, si pe stomacul gol, inainte de cina.
N-as mentiona faptul daca nu m-as gindi cu afectiune si recunostinta la gratarul meu Foreman, fara de care nu stiu ce m-as face (o bucatica de pui sau de peste suculenta in mai putin de 5 minute, la care adaug orice am prin bucatarie, orez in care pun dovlecei, sau quinoa, sau couscous cu ciuperci) in aceeasi zi in care Raul Castro a „dat drumul” pe piata cubaneza la citeva aparate casnice, printre care oale sub presiune, caracterizate de cineva din presa de aici ca „gadgets” ( aviz membrilor asa-zisei Indymedia: mediile traditionale din America, corporatiste, sunt de stinga si-l iubesc pe Fidel): Subtextul: Cubanezii aluneca in consumerismul de tip occidental. Sub-subtextul: era mai bine sub Fidel, cind cubanezii erau saraci lipiti dar demni si mindri de revolutia lor socialista. Nu conteaza ca majoritatea celor care au stat la coada magazinelor cu „gadgets” a facut-o doar ca sa se holbeze si sa suspine a neputinta si invidie. Reactia cea mai omeneasca posibila.
Cit priveste polemica voastra cu Alina Purcaru de la Cotidianul, citeva observatii scurte:
1. Doamna a scris un „material”, cum spune chiar ea, adica ceva amorf, greu de definit, intr-o serie de alte materiale despre carti publicate intr-o serie. Aici e buba initiala. N-a scris o cronica traditionala la cartea unui jurnalist francez, aparent o hagiografie, nu o biografie obiectiva.
Daca ar fi facut-o, ar fi fost obligata sa citeasca si alte puncte de vedere, sa citeasca istorie moderna si contemporana, si sa judece meritele frantuzului intr-un context mult mai larg.
Cam asa se face o cronica de carte la „case mari”, si avem acasa exemplul Romaniei Literare, nu perfect, dar la care inca scriu cronicari de carte de prima mina.
2. Spatiul acordat „materialului” e ridicol pentru un subiect asa de spinos, si spune mai mult despre politica editoriala de la Cotidianul decit despre Alina Purcaru. Miros un fel de politica de bagatelizare a subiectului comunismului trait, real, in favoarea modelor stingiste de rescriere a istoriei comunismului.
3. Doamna Purcaru a acceptat sa scrie un „material” in conditiile impuse de editori, adica zero informatie reala sau analiza, in final simpla publicitate pentru o carte. Nimic mai mult. Articolasul ei ar fi fost–cu greu–mai potrivit ca advertisement la un catalog al editurii.
4. Reactia defensiva a doamnei arata ca stie ca a acceptat sa fie o veriga minora in politica de promo a ziarului, si ca subiectul o depasea, si ca fost „prinsa” de a nu-si fi facut tema de acasa. In acelasi timp, reactia arata o simpatie cu moda Che Guevara, pe cacare incearca s-o nege atacind „circoteala” de aici.
5. emil:
Tinta a fost legitima, retorica a fost proasta. A.P. a avut dreptate sa-ti defineasca reactia ca „exces de verbozitate” (las la o parte redundanta: „verbozitate” inseamna exces de cuvinte) si „defect de focalizare”. Te-ai lansat intr-o Jeremiada care nu tinea cont de datele reale ale articolului.
6. Francesco :
Chestia cu Casablanca si ce-ar fi facut Alina Pacuraru in aceeasi situatie e o prostie. Sper ca ti-ai revenit intre timp.
costin
2 April 2008Am fost in 2006, de 1MAI Muncitoresc la universitatea Vrij Universiteit/Université Libre din Bruxelles/ (Brussel/Brussels.. în dulce grai multicultural).
Cum am ajuns acolo?
Fusesem cu cîteva saptămîni înainte la sediu Partidului Comunist din Gent , Kommunistische Partij Vlaanderen ( http://www.kp-online.be/cgi-bi…..option=cat) Avea sediul pe o străduţă la o semi-periferie.
Acuma cînd observ ca nu mai are sediu oficial in Gent. Detalii…
M-am dus acolo pentru că vroiam sa le fac poze şi sa vorbesc cu unul dintre ei sa văd ce Doamne fereşte au în cap. Ei mi-au spus depsre marea adunare din Brussels, de la Vrij Universiteit.
Am ajuns acolo, după ce mi-am umplut geanta de sanvişuri cu banii de dus si de întors. Strict.
Era reuniunea comuniştilor din Belgia, care se întindea pe aproape jumătate din suprafata campusului. Era plin de lume, plin de icoane cu sfîntul Che Guevara, sfinţia sa Marx, prea-cuviinciosul Lenin şi toată şleahta. Şi ca să sar direct la ce vroiam sa zic:
în orice direcţie m-aş fi uitat vedeam pliante Indymedia şi carţile stimabilului Chomsky. Asta a fost o confirmare pentru că la un moment dat am avut îndoieli, am zis ca nu se poate chiar una ca asta.
TheNightfly
2 April 2008Ce ti-e si cu militantii astia, puteau sa apeleze foarte frumos la politie ca sa obtina accesul in cladirea pe care au inchiriat-o (lucru care s-a si intamplat azi), dar in schimb au ales sa apeleze la violenta pe care o blameaza. Classic irony ????
Francesco
2 April 2008Panseluta,
Eu am insistat ca trebuie sa ai caracter; a scrie un „material” nu te absolva de raspunderea impartialitatii. S-au scris atunci niste lucruri ce nu se pot uita usor. Nu numai „exces de verbozitate” (recunosc, n-am remarcat „exces de”) dar a mai fost si „inflamare”, „defect de focalizare”, restul nu mi le amintesc in acest moment.
Emil a adus in discutie filmul Casablanca si gestul extraordinar al unei femei in momentul intonarii unui cantec de catre soldatii germani. Ea a fost cea care a inceput sa cante La Marseleillaise cand toti ceilalti taceau de frica.
In consecinta pot sa spun ca nu mi-am revenit. Nu pot sa scriu nepartizan, este evident. Pot sa mi-o inchipui pe Alina P. scriind despre pescarusi si branduse, dupa ce i se publica un „material” despre o carte ce il preamareste pe Che.
Dar nu pot sa o vad in rolul din Casablanca.
Recenzia cartii este pe blog. Ce am admirat la Alina Purcaru, a fost faptul ca a raspuns, nu modul in care a facut-o.
Panseluţa
2 April 2008Francesco:
Nimeni nu-ti cere sa scrii nepartizan. Partizanatul, adica un mod coerent de a intelege lumea, bine gindit si argumentat, si bazat pe citeva concepte si valori care si-au dovedit valoarea in istorie, e ceea ce ne aduna aici, de pe unde suntem.
Cit o priveste pe Alina Purcaru, acum inclin sa-ti dau dreptate.
emil
2 April 2008Panseluta, Francesco.
Admir rigoarea Panselutei. Daca as fi stiut atunci ce am aflat azi, as fi inlocuit exemplul din Casablanca. Cu:
Cititi tot articolul, merita. Daca as fi avut atunci acest exemplu, ideea mea ar fi fost mai compacta si mai la obiect. In esenta, intrebam: daca ai trai sub dictatura, ce ai face? Retoric, pt ca raspunsul era deja dat de elogiul dictaturii facut in conditii de libertate. Insa exemplul urmarea altceva. Sa clarifice rolul constiintei. Aici se indrepta reprosul meu major catre Alina. Lipsa de constiinta, superficialitatea de caracter.
Una peste alta, nu ma deranjeaza verdictul de verbiaj. Din partea Panselutei il accept. Intr-adevar, am batut apa in piua o parte din timp. Din partea Alinei il accept de asemenea, dar nu i-am dat satisfactia de a-i comunica acest lucru. Pentru Alina era doar un subterfugiu gindit ca sa-si mascheze superficialitatea autosuficienta cu deficienta mea. Sint convins ca sint alte farduri pe piata, mult mai bune pt asa ceva. Cum ar fi o slujba la un ziar central.
Panseluţa
2 April 2008emil:
de acord. multumesc.
Alina
2 April 2008Dau intimplator peste discutia asta pe care o uitasem. „Lipsa de constiinta”, ‘elogiul dictaturii”, „superficialitate de caracter”. Observ o regretabila indirjire, plus un exces de orgoliu pe care in cazul discutat aici nu pot sa-l calific decit ca umoral. Din pacate, cu datele astea nu se poate purta un dialog, mai mult, nu poate exista un act critic. Nu ai voie, ca individ care isi propune sa transeze cu argumente o disputa, sau sa lamureasca o eroare, sa vii cu afirmatii de tipul „nu am vrut sa-i dau satisfactie lui cutarica”. Pur si simplu nu trebuie sa-ti dai voie sa afirmi asa ceva. Cit despre recomandari, Emil, cu tot respectul, sint mai ieftine decit orice fard cu care as indrazni vreodata sa cochetez.
Imperialistu'
2 April 2008Colegii au fost cam duri in exprimare, Alina, sunt de acord, dar e tare greu, daca nu imposibil, a minimiza cam ce ai scris tu pe acolo. In cele din urma, ce avem? Un articol elogios la adresa unui criminal. Eu stiu ca nu avem puterea de a face mereu ce vrem, mai ales atunci cand trebuie sa ascultam de dispozitiile altora, dar parca e nitel cam mult, nu crezi? Traim intr-o lume in care farsele sinistre sunt la ordinea zilei si zau ca te apuca toate cele atunci cand vezi cum un ziar cu pretentii pune umarul la cultul personalitatii guevariste. Cum sa nu te revolte? Si cum sa accepti scuzele? Omul ala a fost un criminal comunist. Nu tu dragoste fata de oameni, nu tu interes fata de cei mai amarati dintre noi. Sensibilitate? Nici vorba, poate ferocitate. Pana si marxistul de Dragos Bucurenci se delimiteaza de cel pe care l-a numit „ucigasul de copii” si tu vrei ca ceilalti sa te inteleaga? E greu, Alina, zau ca e greu…
emil
2 April 2008Alina. Buna tactica. Apreciez incercarea de a muta centrul de greutate al discutiei si iti multumesc pentru atentia pe care mi-o acorzi o data la citeva luni. Pardon, am gresit pronumele. Atentia pe care ti-o acorzi. Insa intre doua puseuri de vanitate si autovictimizare, ai reusit sa citesti si altceva despre Guevara in afara cartii pe care ai recenzat-o cu acel articolas stupid si abject?
Despre acele osanale nerusinate era vorba. Osanalele ridicate de tine unui criminal psihopat.
Lipsa de constiinta. Elogiul dictaturii. Superficialitate de caracter. Le-ai afirmat din plin cu ocazia articolului dedicat lui Che Guevara.
Oh, dar stai, mi-am permis sa nu-ti dau satisfactie. Am ascuns informatii importante si am obstructionat dialogul. Nu am fost onest, fair-play, sint bintuit de indirjiri regretabile si am un excedent de orgoliu umoral. Buna diversiune.
Imperialistu'
2 April 2008Ce-mi place mie Realitatea TV. Prelipceanu le plange de mila „suporterilor” U Cluj care vroiau sa se ia la bataie cu galeria CFR si nu au fost lasati. Bietii de ei, luati la bataie de Jandarmeria Romana. ???? „Ti se face pielea de gaina cand vezi cum sunt batuti” zice colega. „Minori” completeaza Prelipceanu. Jurnalisti de doi bani.
Vlad M.
2 April 2008Huliganul care a rănit grav un cameraman al Jandameriei a fost eliberat
Justitia noastra pivnicereasca nu il considera pericol public pe acest dezaxat.