FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Proiectul 2996

Dale Challener Roe a avut o idee pe care a pus-o în valoare începând cu anul 2006: a dorit să le aducă un omagiu celor 2996 de victime ale atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Argumentul său are o valoare morală, el spune că la 11 septembrie în fiecare an rostim numele teroriştilor care ne-au umplut sufletul de amar şi întristare. Că acest lucru nu este normal, că trebuie să ne aducem aminte de sufletele, de numele nevinovatilor ucişi de bestiile cu chip omenesc, că numai ei, cei asasinaţi trebuie să aibă un loc printre noi. Că lor trebuie să le aprindem câte o lumânare şi să le rostim o rugăciune. Sau un gând bun, în cazul celor care nu se roagă. De aici nu a mai fost decât un pas până la ideea de a crea o mişcare a blogurilor care – în aceeaşi zi, sub aceeaşi siglă – îi pomenesc individual pe cei ce au pierit în mod samavolnic. Totul pe bază de voluntariat, totul pe bază de bunăvoinţă.

Patrupedbun a făcut cererea necesară pentru a participa la această comemorare şi aşteptăm cu încredere oficializarea demersului nostru. Deşi colaboratorii Patrupedbun locuiesc în Canada, Statele Unite, Europa, Israel şi România, ceva ne leagă poate mai profund decât vrem uneori să o recunoaştem: faptul că am fost sau suntem cetăţeni români şi că vorbim şi gândim mai des sau mai rar în această limbă. De aceea ne-am hotărât să-i aducem un omagiu unui om pe care niciunul din noi nu l-a cunoscut personal, dar în locul căruia puteam să fim. El nu va fi uitat. Povestea lui, povestea unui tânăr ce provenea din România vă va fi adusă la cunoştinţă pe data de 11 septembrie.

Fiţi alături de Proiectul 2996! Un gest simbolic, dar fiecare aducere aminte contează…

armsofproject2996

Blazonul Proiectului 2996

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *