Cu ani în urmă, Preşedintele George W. Bush a inclus Coreea de Nord – alături de Iran şi Irak – în „axa răului”, o construcţie teoretică ce s-a dovedit a fi reală, depăşind faza unei ipoteze de lucru produsă de o administraţie ce caută confruntarea şi îşi construieşte inamici din regimuri politice neagreate. Coreea de Nord a efectuat luni 25 mai o nouă experienţă nucleară subterană pe care agenţia de presă oficială KNCA a pus-o sub semnul măsurilor de „auto-apărare pe orice cale” pentru „apărarea suveranităţii ţării, a naţiunii şi a socialismului, pentru asigurarea păcii şi securităţii în Peninsula Coreeana”.

Regimul nord-coreean are o experienţă îndelungată în războiul psihologic anti-occidental bazat pe producerea, deţinerea şi experimentarea focoaselor nucleare. Convingerea ascunsă a conducătorilor nord-coreeni că aliaţii China şi Rusia vor găsi mijloacele să pună piedici unor măsuri punitive iniţiate de Statele Unite le-au alimentat retorica bolovănoasă şi reacţiile paranoice. Dacă în 2006, anul primului test nuclear, liderul comunist Kim Jong-il a „acceptat” întreruperea experimentelor în schimbul ajutoarelor economice occidentale, criza începută pe data de 5 aprilie curent, când Phenianul a testat o rachetă balistică intercontinentala pare că nu mai poate fi oprită prin mijloacele deja probate. ONU îşi dovedeşte ineficienţa chiar atunci când toată lumea este de acord, aşa cum a fost pe 12 aprilie când Consiliul de Securitate a condamnat testul rachetei balistice. Şi atunci a fost vorba despre o frânare ruso-chineză a unei reacţii mult mai puternice propuse de americani.

Încurajaţi de susţinerea prost ascunsă a aliaţilor ruşi şi chinezi, liderii nord-coreeni au escaladat confrunarea anunţând că nu mai participă la convorbirile de pace „în şase”. Mai mult, după ce a şocat cu testul nuclear subteran de pe 25 mai, Coreea de Nord a efectuat nu mai puţin de 5 lansări de rachete cu rază medie de acţiune în zilele de 26 şi 27 mai.

Rezoluţia 1718 a Consiliului de Securitate ONU este literă moartă, asta lasă să se înţeleagă comuniştii nord-coreeni. Ruşii le ţin isonul în surdină, apelând la politica ascunderii după draperiile discursurilor ineficiente după cum se poate vedea din reacţiile publicate de Vocea Rusiei, unde Serghei Karaganov, preşedintele Consiliului pentru politică externă şi a securităţii Rusiei spune că testul nuclear „este o lovitură mortală dată întregului regim de neproliferare” şi continuă astfel:

„În pofida tuturor piedicilor, Coreea de Nord, o ţară slabă şi săracă, a reuşit să creeze şi armă nucleară, şi mijloacele pentru transportarea ei. Acum totul e demonstrat deja. Uniunii Europene nu îi rămâne decât să-şi exprime dezamăgirea, să condamne acţiunea Phenianului. Şi atât. În ce priveşte reacţia Rusiei, fireşte, ea este una negativă. Apropo, noi, în comparaţie cu europenii, avem mai multe posibilităţi pentru a schimbă situaţia. Dacă e să mă refer în ansamblu, toţi au suferit un eşec!
Probabil este nevoie de o politică mai flexibilă faţă de R.P.D. Coreeană. Însă, repet, această politică va fi dusă nu de ţări europene, ci de altele, care dispun de pârghii de influenţă asupra acestui regim”.

Karaganov nici măcar nu-l aminteşte pe Obama în context, actualul locatar al Casei Albe fiind în fond cel care a provocat o distanţare de întrega politică externă a predecesorului său, George W. Bush. Kim Jong-Il a simţit terenul slab şi a acţionat, va cere mai mult şi va obţine chiar mai mult decât se aşteaptă. Iar ruşii o spun pe şleau, ei şi chinezii sunt interlocutorii de care ascultă Phenianul, nu occidentalii. Este încă o reafirmare a tendinţei de întărire a altor centre de putere ce folosesc un dublu limbaj, raţional şi pacific în mediile oficiale, dar tenebros şi agresiv în modul de acţiune directă.

Pepe Escobar, a scris cartea Globalistan: How the Globalized World îs Dissolving Into Liquid War în 2007 în care îl critică pe Preşedintele George W.Bush. Globalistanul este definit de Escobar ca o re-medievalizare a lumii prin apariţia unor „stan-uri”, de la terminaţiile denumirilor unor ţări şi regiuni islamice. Într-o carte recentă, Obama Does Globalistan, se poate citi definiţia Globalistanului:

”Globalistanul real este un turn Babel în care naţiunile, popoarele mercenare, teroriştii, democraţiile, dictaturile, triburile, mafiile nomade şi organizaţiile religioase se luptă pentru bogăţie, credinţă, pământ şi libertate”.

Pepe Escobar este marxist, el îl iubeşte pe Obama, noul Mesia ce va salva lumea din ghearele capitalismului „sălbatic” şi va produce „schimbări în protocolul diplomatic”. Asta s-a văzut în modul în care Obama a făcut sluj în faţa regelui Arabiei Saudite, dar va fi Obama în stare să oprească reactorul nuclear şi să pună la naftalină rachetele nucleare nord-coreene ca şi predecesorul său? Fiind slab şi retractil, Obama invită la atac asupra intereselor americane şi este în fapt un promotor al Globalistanului, o lume multipolară în care dictatul fiecărui grup de forţă este liber să se manifeste, este chiar ajutat să îşi obţină compensaţiile. Orice ţară va putea să reclame existenţa precedentului nord-coreean pentru a-şi justifica producerea armelor nucleare, iar ameninţările se înteţesc la adresa lumii libere, atât cât este ea în realitate.