PS Claudiu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a evocat duminică, la București, în Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă, figura luminoasă a lui Iuliu Maniu, care a luminat în vremurile cele mai întunecate ale ocupației sovietice din România. Prin mărturia lui din temnița de la Sighet și prin ce a făcut ca om politic în apărarea națiunii contra totalitarismului ateu, Iuliu Maniu ne-a transmis că există valori pentru care merită să ne dăm viața, iar această suferință a închisorii, care a provocat atâta durere, a lăsat prin oameni ca el să se vadă și atât de multă lumină, a spus episcopul de Cluj-Gherla.
150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu
„Începutul Evangheliei lui Isus Hristos este atunci când Evanghelia începe în viața noastră. Și când începe în viața noastră? Atunci când facem precum Maica Sfântă care a ascultat cuvântul îngerului. Asta am făcut astăzi, am ascultat cuvântul lui Dumnezeu, am ascultat planul lui Dumnezeu pentru noi. Și Maica Sfântă spune: fie mie după cuvântul tău. Evanghelia începe în viața noastră atunci când și noi spunem la fel.
Isus începe să le vorbească oamenilor. O lumină apare. Dar ce facem noi cu acea lumină? O putem contempla din exterior sau putem spune ca Maica Sfântă: „Fie mie după cuvântul Tău!” Și atunci intrăm în logica convertirii. Dacă mergem pe această cale, nu vom fi niciodată dezamăgiți, nu vom fi niciodată triști, nu vom fi niciodată disperați de ce se va întâmpla, fiindcă vom ști că viitorul nostru personal, ca familie, comunitate, ca Biserică, ca țară, este în mâinile lui Dumnezeu.
Isus ne-a dat această lumină și de multe ori ne-o arată prin oamenii de lângă noi. Ne-o spun sfinții și misticii din toate timpurile că maniera clasică a lui Dumnezeu este de a vorbi prin ceea se întâmplă în jurul nostru, prin oamenii pe care îi avem în jurul nostru.
Nu putem să nu ne aducem astăzi aminte că se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu când vorbim de lumini care vin ca dar al lui Dumnezeu, într-un anume loc. Nu putem să nu ne aducem aminte de felul în care Dumnezeu a lăsat ca un dans minunat să apară chiar în mijlocul suferinței. Gândiți-vă că viitorul cardinal, Alexandru Todea, îi dă la SIghet dezlegare lui Iuliu Maniu, înainte ca acesta să moară.
Comunismul a lăsat în sufletele noastre divizarea, vrajba, iar divizarea vine întotdeauna de la cel rău. Parcă suntem dușmani unii față de alții, parcă suntem concurenți unii față de alții. Din păcate regăsim chiar și în zonele sacre ale omenirii aceste logici. Cine este mai mare, cine este mai important, cine este mai numeros? Ori, evanghelia de astăzi și momentul de care ne aduceam aminte la 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu ne vorbesc despre felul în care noi suntem o familie a lui Dumnezeu, în care Dumnezeu ne dă daruri prin cei de lângă noi. Să ne aducem aminte de Iuliu Maniu și de tot ce a făcut el minunat în lumea în care trăim și de ceea ce regăsim ca moștenire a lui, de verticalitate, de valori, de principii. Regăsim la Iuliu Maniu, într-o manieră poate nu atât de explicită ca mesajul evanghelic, faptul că există valori pentru care merită să ne dăm viața. Această suferință, care, pe de-o parte, a provocat atâta durere, a lăsat să se vadă și atâta lumină. Fiindcă în acele temințe întunecate nu erau doar episcopi greco-catolici, nu erau doar preoți greco-catolici, nu erau doar credincioși ai Bisericii noastre, nu erau nici măcar doar credincioși, erau și oameni care au suferit pentru ideile lor. Dar acea suferință care a provocat atâta durere și întuneric a lăsat și să răzbată lumina. În acele momente, oameni politici, cum a fost Iuliu Maniu, s-au întâlnit cu credința Bisericii noastre și împreună, cum spuneam, într-un minunat dans al suferinței și al iubirii și al comuniunii, au știut să mărturisească despre lumină.
Asta trebuie să facem și noi. Nu ajunge doar să ne aducem aminte de Iuliu Maniu și să vorbim unii cu alții spunând, „Ce frumos era odată!”. Faptul că există și au existat astfel de persoane ca dar al lui Dumnezeu în viața noastră, trebuie să ne aducă aminte că de fapt fiecare dintre noi suntem un dar al lui Dumnezeu. Să ne privim unii pe alții, să privim în dreapta și în stânga noastră și să nu vedem doar oameni care încearcă să ajungă înaintea noastră, să fie mai sus decât noi, să fie mai importanți decât noi, ci să ne aducem aminte că suntem cu toții daruri ale lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem parte a unui mozaic care formează Biserica, care formează țara noastră, care formează lumea în care trăim și suntem extrem de importanți unii pentru alții. Și contează un zâmbet. În acel moment de temniță de la Sighet, când Alexandru Todea i-a dat dezlegare lui Iuliu Maniu, a contat un semn al crucii. Dar împreună cu acel semn al crucii era întreaga încărcătură de dragoste creștină, de apropiere umană.
Asta trebuie să facem și noi. Să nu așteptăm o altă suferință, o altă temniță pentru a ne aduce aminte că suntem importanți unii pentru alții. Suntem, fiecare în felul nostru, o lumină prin care Dumnezeu încearcă să lumineze. Să ne aducem mai ales aminte să dăruim un zâmbet, să dăurim o mângâiere, să dăruim din timpul nostru și în felul acesta poate reușim să iluminăm viața celui de lângă noi și pe fața lui să apară un zâmbet care să aducă aminte de speranța și de prezența lui Dumnezeu în viața noastră.”
