Raportul final al Comisiei senatoriale asupra evenimentelor din decembrie 1989 – OPINIE SEPARATĂ PRIVIND SOLICITAREA DE AJUTOR SOVIETIC

Senator Valentin Gabrielescu;
Senator Ionel Aichimoaie;
Senator Hossu Zoltan;
Senator Serban Săndulescu;
Senator Popescu Necşeşti

(…) În ziua de 23.12.1989, în jurul prânzului, din cabinetul ministrului apărării naţionale, în prezenţa unor reprezentanţi ai conducerii FSN se tatonează poziţia armatei sovietice. În acest scop, gl.lt. Nicolae Eftimescu s-a adresat telefonic şefului M.St.M. al URSS, întrebându-l dacă s-ar putea conta pe un ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor. Generalul de armată Moiseev a răspuns că o asemenea problemă poate fi discutată numai între cele două guverne, român şi sovietic.

• CITEȘTE și: Invazia sovietică trebuia să înceapă de la Constanţa

În aceiaşi zi, la înapoierea gl.mr. Guşă Ştefan de la sediul fostului C.C. al P.C.R., acesta a avut o convorbire telefonică cu generalul de armată Moiseev, căruia i-a comunicat că, în calitatea sa de şef al Marelui Stat Major al armatei române, nu a solicitat şi nu va solicita ajutor militar sovietic.

Din relatările gl.mr. Guşă rezultă că în ziua respectivă a mai purtat convorbiri telefonice cu gl. F. Karpati, ministrul apărării al Ungariei cu gl. Vacsk, ministrul apărării al Cehoslovaciei şi cu gl. Semergiev, şeful statului major al armatei bulgare.

Generalul Gușă:

Deci vă răspund la întrebare: -„prevedea şi apărare vis a vis de nişte acţiuni externe. Noi aveam unele informaţii că unele unităţi de pe teritoriul Ungariei (unde se găseau cca 60.000 ruşi unele unităţi au fost dislocate în 1988) către graniţa cu Austria, care staţionau fuseseră aduse mai aproape, inclusiv unităţi de aviaţie. Deci se crease oarecum o psihoză.

Personal, şi afirm cu toată răspunderea, nu ne era teamă de unguri, ci de ruşi, care erau şi în Ungaria, erau şi la est. Nu mă refer la trupele ungureşti, mă refer la trupele ruseşti care staţionau în Ungaria şi care oricând puteau să facă o „Praga”, având în vedere că toate trupele armatei române erau împrăştiate în fel de fel de oraşe şi misiuni, fărâmiţate pe obiective. Ori în această situaţie orice militar gândeşte că poate avea loc foarte uşor o agresiune împotriva unei ţări.

Vreau să raportez comisiei senatoriale că în Timişoara au fost efective scoase, destul de multe în stradă, dar nu toate, nici tehnica nu a fost toată, noi aveam unităţi pregătite pentru intervenţie la frontieră. Dacă am greşit istoria şi Dumnezeu mă vor condamna, dar asta am făcut-o eu, asta a fost ideea care m-a călăuzit: să nu scoatem totul în stradă, să avem o rezervă, cu care în caz de nevoie să putem imediat interveni pentru apărarea frontierei.

Părerea mea personală: una din problemele grave care a fost în această revoluţie a fost necunoaşterea reală a situaţiei, nu dispuneam de informaţii certe de ce mişcări sunt la alţii, bănuiam numai, deci: lipsa de informaţii.

Doi, rămân la ideea că, în decembrie 1989 împotriva României s-a acţionat cu două tipuri de războaie: un război radioelectronic şi unul psihologic. Cine la făcut, poate o să aflăm vreo dată. Atâtea informaţii veneau care derutau, şi mă refer şi la Televiziunea Română care a făcut mult rău naţiei române, prin cei care au chemat unităţile în Bucureşti ca să treacă la apărarea unor obiective. Nu aşa se procedează…”

„Puţin îmi pasă ce se va întâmpla cu mine. V-am spus că nu îmi e teamă. Adevărul e necesar pentru vindecarea acestei ţări. Fusese cerut ajutor sovietic inclusiv în faţa mea.”

Totodată, gl. Guşă mai declară că toate cele relatate de el în interviul dat lui Pavel Coruţ au apărut în cartea acestuia exact cu cuvintele sale şi că nimic nu a fost schimbat. Cităm din cartea sus menţionată pag. 176,178 şi 192.

„…Lumea trebuie să ştie ca nu în seara aia s-au prevenit intervenţia străină şi „ajutorul frăţesc”.. Asta s-a întâmplat în 23 decembrie. Există documente pentru susţinerea afirmaţiilor pe care le voi face. Am discutat cu şeful Marelui Stat Major al armatei sovietice, generalul Moisev Mihail, în prezenţa colonelului Dumitru Mircea şeful biroului translatori şi locotenent-colonelului Lungu Gheorghe.

– Ce i-aţi spus sovieticului ?

– Nu numai că i-am refuzat ajutorul, dar i-am precizat foarte clar că în nici un caz şi indiferent de persoana care va cere ajutor să nu îl acorde. Nu avem nevoie de ajutor.

– De ce aţi luat această iniţiativă ?

– Lumea trebuie să ştie adevărul. Puţin îmi pasă ce se va întâmpla cu mine. V-am spus că nu îmi e teamă. Adevărul e necesar pentru vindecarea acestei ţări. Fusese cerut ajutor sovietic inclusiv în faţa mea. Mai bine zis, cred că intenţionau să o facă prin mine. Nu uitaţi, Tratatul exista iar eu aveam un rol, chiar dacă era modest.

– Cine făcuse acest lucru ?

– Grupa de conducere a ţării, în frunte cu Ion Iliescu. Îmi pare rău că Voican Voiculescu nu mai recunoaşte acest lucru. Uită data când a venit chiar la mine în birou, la Marele Stat Major şi au spus că moare lumea în stradă şi e nevoie de ajutor militar specializat la sovietici? Oare, a uitat? Erau toţi: Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Voican Voiculescu, ofiţerii care erau atunci în biroul şefului Marelui Stat Major trăiesc şi cred că vor avea demnitatea să mărturisească.

– (…) Dar, ce fel de ajutor specializat insistau dânşii să cereţi?

– Cel puţin o brigadă aeropurtată care să cureţe Bucureştiul de „aceşti terorişti”. Oricum, trupe aeropurtate -specializate în asemenea acţiuni.

– (…) Ce aţi răspuns celor solicitate de noua conducere a ţării?

– Cât voi fi şeful Marelui Stat Major nu va călca picior de rus în Bucureşti. În nici un caz şi cu nici un motiv! Mă enervasem foarte tare. Am strigat. Sau mai bine zis am folosit un ton „milităresc”. Că acesta a deranjat, este altă poveste.

Eu le-am răspuns pe un ton cam dur. Chiar dacă vor mai muri oameni, armata e capabilă să facă faţă teroriştilor. Ca şef al Marelui Stat Major nu voi admite niciodată să se ceară ajutor militar de la nimeni! În cursul nopţii de 23 vorbisem cu nişte miniştri ai apărării din Tratatul de la Varşovia.

Pe Moisev, sovieticul, eu l-am sunat. Acesta este adevărul istoric. Am făcut-o pentru a-l atenţiona să nu trimită trupele cerute de ceilalţi, indiferent de poziţia şi mărimea lor. Bănuiam că noua conducere nu va mai ţine cont de mine şi va cere ajutor. Mi-am amintit atunci că, potrivit regulilor Tratatului, aveam încă dreptul de a hotărî ca şef al Marelui Stat Major. Nu eram mort. Trebuia să ţină cont de poziţia mea toţi liderii militari din Tratat. Ajutorul nu s-ar fi dat la cererea oricărei persoane. Discuţia s-a făcut prin colonelul Mircea, translator. L-am informat că la noi s-a făcut o Revoluţie, că armata stăpâneşte situaţia, i-am subliniat că oricine ar cere ajutor să nu-l dea, deoarece nu avem nevoie. În biroul lui Moisev era şi generalul Denisov din Marele Stat Major al URSS.

– N-aţi fi acceptat ?

– În nici un caz !

– Da, era greu de convins, un om de tipul dumneavoastră să trădeze. Căci practic, chemarea ajutorului străin însemna trădare.

– Exact! Trădare. Chiar dacă se invocă motivul că existau terorişti, tot trădare se numeşte. Forţele Armate ale României puteau lichida teroriştii. Dacă ar fi existat.”

Iată, în acelaşi sens ce declară gl.col. Hortopan Ion: „…în momentul acela greu pe 23 s-a făcut o intervenţie în URSS. S-a dat un telefon.

– Cine ?

– Dl. preşedinte Iliescu.

– De unde ştiţi?

– Am fost de faţă.

– Ruseşte sau româneşte ?

– Ruseşte. Nu ştiu ruseşte. s-a considerat că armata nu este în stare să rezolve problemele.

– Ce dată exactă ?

– 22 spre 23 seară la ora 21⁰⁰.

– Ştiţi cu cine vorbea ?

– Cred că cu Gorbaciov a vorbit ruseşte.

– Cine mai era acolo?

– Gl. Guşă, Stănculescu, ba nu Guşă nu era. noi toţi care am fost acolo generalii, ne-am opus şi am spus că nu este nevoie, noi putem să rezolvăm problema.

– Cine a luat parte la discuţie ?

– GI. Guşă, eu, Stănculescu şi Chiţac, era şi Brucan, era şi gl. Eftimescu, gl. Militaru.

– Şi ce discuţie a fost, cum a fost ?

– Că sunt nişte acţiuni care se duc împotriva noastră şi că o grupă de trupe speciale să neajute să-i nimicim nu ştiu de unde a-venit propunerea.

– Cine a fost pentru, cine a fost împotrivă? Dumneavoastră ce-aţi spus ?

– Asta am spus: Domnule preşedinte noi putem să rezolvăm problema cu forţele pe care le avem. Eu nu ştiu să fi fost cineva pentru.” (Stenograma pag.77-81)

Din audierea lui Neacşa Vasile rezultă: „… Spre seară afară se trăgea, Guşă primeşte un telefon nu ştiu de unde, la care i se spune „domnule, vezi că am chemat ruşii în ţară şi uitându-ne pe figura lui, că noi trebuia să-i studiem şi fizionomia să vedem cum se manifestă dacă primeşte o veste proastă, şi la care el a replicat: cum aţi putut să faceţi aşa ceva? apoi nu ştiu ce i s-a replicat, el a închis telefonul, a căzut pe fotoliu şi a spus: „Iliescu a chemat ruşii în ţară”, cum de a făcut asta, veste care ne-a şocat şi pe noi, iar tot el apoi a spus că din cauză că am scăpat de sub control situaţia că vin să ne ajute să scăpăm de teroriştii ăştia, el i-a chemat. Eu l-am întrebat dacă a vorbit cu el direct, dar nu mi-a răspuns. În orice caz, omul era distrus total fizic, am văzut o cădere la el.

– Apropo de conversaţia gl. Guşă, cu cine o fi vorbit, a pronunţat cuvântul Iliescu ?

– Nu, dar când i-a spus la telefon nu a pronunţat cuvântul Iliescu, dar când a căzut pe fotoliul respectiv, normal l-am întrebat ce s-a întâmplat şi a spus: „Iliescu a chemat…”. (Stenogramă pag 16-17)

Iată ce declară gl.lt. Nicoară Eftimescu, cel care din clădirea Marelui Stat Major a vorbit prin translator, respectiv col. Mircea cu  şeful Marelui Stat Major sovietic.”…Că obiectul convorbirii în esenţă urmare a sondării poziţiei părţii militare sovietice şi anume: s-ar putea conta, la nevoie, în situaţia că va fi necesar, în urma unei solicitări, pe o eventuală participare cu forţe specializate pentru combaterea teroriştilor. Acesta mi-a răspuns ca idee. Având în vedere situaţia creată prin declanşarea acţiunii directe teroriste; am considerat justificată preocuparea noi puteri.

– Dar cine erau de fapt acolo în afară de Militaru ?

– Erau Iliescu, Brucan, Militaru, Voiculescu, Montanu, Nicolaescu, Mazilu dar ăştia erau o suită, când erau toţi când era unul acum nu pot să bag mâna în foc. Nicolaescu a fost?

– Nu mi-a rămas figura lui …” (Stenograma pag.29-32)

Iată, prezentăm în continuare un extras din Stenograma audierii domnului Ion Iliescu: -… a apărut văd, cu insistenţă mai ales în ultima vreme acuzaţia că am fi sau, mai ales, aş fi solicitat intervenţia militară sovietică. Este o minciună sfruntată, fără vreun temei şi fără vreun suport. Sunt însăilate, am văzut din tot ce publică câteva ziare, fapte disparate pentru a se susţine acest scenariu aberant. Pentru că eu am declarat şi în carte şi repet oricând, din ceea ce ştiu eu, cei cu care am conlucrat şi la elaborarea documentului şi la încropirea primei activităţi, nimeni din grupul nostru de civili nu s-a gândit să solicite ajutor sovietic. Nu ştiu nici că gl. Militaru să o fi făcut. În orice caz, nu cu ştirea mea şi până în 24 decembrie el nici nu avea misiune. Telefonul pe care l-am primit de la Gorbaciov era când noi ne aflam în Piaţa Victoriei. Ne-am mutat în Piaţa Victoriei după ce s-au liniştit lucrurile în Capitală: pe 23, 24, 25 noi stăteam la Ministerul Apărării Naţionale. Acolo n-am avut nici un fel de legătură telefonică cu nimeni. De la Ministerul Apărării Naţionale s-a vorbit numai de către cei de la Marele Stat Major cu cei de la Moscova. Nimeni altcineva dintre noi n-a avut convorbiri cu Moscova, iar telefonul lui Gorbaciov a avut loc deci la finalul acestor chestiuni, când începusem să ne structurăm, într-adevăr, să ne organizăm: deci, era după 26 decembrie şi nu-mi amintesc exact ziua. Pentru că ne-a felicitat pentru că am reuşit să trecem de momentul acesta şi ne-a anunţat că o să vină Sevardnadze în Bucureşti. Şi am şi informat, nu ştiu, eram în plenară sau cu biroul CFSN-ului, am informat despre conţinutul acestei convorbiri. A fost singura mea convorbire cu Gorbaciov. N-am mai avut nici după aceea convorbiri telefonice cu el.

Se vorbeşte despre legături cu Ambasada. Singura mea discuţie cu Ambasada sovietică, şi a fost singura, a fost în după-amiaza zilei de 22 decembrie, aici, în sediul C.C.-ului, la sugestia cuiva; eram mai mulţi, nici nu eram singur. Şi a urmărit această discuţie două elemente de bază. În primul rând, o informare despre caracterul mişcării şi sugerarea că se începe structurarea unui cadru organizat a noii structuri de stat şi pentru asigurare, ca să se evite orice fel de posibile dorinţe de „sprijin frăţesc”, pe care nimeni dintre noi nu o dorea.

S-a discutat despre această chestiune – ajutor, neajutor, ajutor logistic în lupta împotriva terorismului; este o confuzie întreagă şi din ceea ce Coruţ prelucrează din spusele lui Guşă. Dar se vede că este o contradicţie internă chiar la Guşă, că o cam bălăceşte chiar el. Am vorbit cu el la conducerea Ministerului Apărării Naţionale. Public l-am rugat să spună exact cum stau lucrurile. Şi acolo este foarte confuz exprimat că. nu ştie , a fost, n-a fost Iliescu, parcă era la Militaru, parcă nu ştiu mai ce. Că s-ar fi discutat şi că cei de-acolo, Moiseev, l-ar fi întrebat pe el dacă au românii nevoie de ceva ajutor. Dar tot ei, nu ştiu el sau altul spune, că le-au dat de înţeles că aşa ceva nu se poate discuta decât la nivelul conducerilor politice. De aceea nu se poate trata la nivelul organismelor militare trimiterea sau netrimiterea a vreunui ajutor.

Pe de altă parte, ştiu că ne informau cei de la Marele Stat Major, când a început războiul acela informaţional, electronic, cu ştirile acelea false, inclusiv apariţia – s-a spus – pe ecran radar. Eu nu mă pricep nici la această tehnică, nici la tehnică militară şi nu m-am băgat în detaliile militare, ştiţi foarte bine, am acordat toată încrederea, tot creditul militarilor noştri. Sau au încercat să se lămurească ce este cu aceste ştiri, că vin formaţiuni de helicoptere dinspre Marea Neagră, că ar fi nişte vase purtătoare de helicoptere; unii au spus, domnule, sunt helicoptere libiene, o idioţenie! Ce să caute helicoptere libiene din Libia sau cu un sau cu nu ştiu mai ce? Şi ei căutau să se lămurească – ne informau – ce-i cu treaba asta şi dacă ei cunosc şi să ne ajute, să-i ajute pe ai noştri să descifreze ce este cu toată această chestiune.

În asta a constat discuţia lor cu cei de la Marele Stat Major de la Moscova. Am văzut că Guşă şi, mai ales, cei care-l răstălmăcesc, şi acest Coruţ, şi acum ziarul „Ziua” – îl scot pe Guşă erou din această chestiune. A fost o presiune politică din partea celor de la CFSN adică, ca să cerem ajutor sovietic şi Guşă ne-a salvat de această încercare, nu este clar a cui anume, pentru a respinge oferta sovietică sau acest ajutor. Să fim oameni serioşi ! În noaptea de 22 spre 23 ne-am constituit ca organism politic cu toată răspunderea. Nu putea să treacă o asemenea chestiune nediscutată, necomentată în conducerea, chiar aşa restrânsă cum era ea, în condiţiile acelea grele în care ne-am aflat.

În legătură cu acest lucru au apărut, de altfel, şi două, dezminţiri publice. Îmi amintesc în finalul lui decembrie, Gorbaciov a fost întrebat la Moscova de un gazetar dacă s-a pus problema vreunui asemenea „ajutor frăţesc” din partea lor şi Gorbaciov a spus în primul rând că o astfel de cerere ei n-au primit şi dacă ar fi primit, ei nu ar fi răspuns, pentru că au luat decizia politică să :nu mai repete greşelile din trecut, cu Ungaria şi Cehoslovacia. Şi treburile ţărilor socialiste, cum le numea el, sunt treburile lor interne, n-au de gând să se mai amestece. În carte relatez şi altceva. Este o carte americană, mi-a intrat… acum o am integral. Când am terminat varianta aceasta lărgită a cărţii aveam numai fragmentul referitor la România. A unei cărţi a doi americani, deci Beschloss şi Talbot, actualul secretar de stat adjunct al S.U.A., care a fost prezent la foarte multe discuţii: şi la Malta, între Gorbaciov-Bush, Gorbaciov-Baker, Baker- Sevardnadze ş.a.m.d. Şi ei menţionează că atunci, probabil 23 sau 24 decembrie, Baker s-ar fi adresat sovieticilor, arătând că ei n-ar avea nimic împotrivă dacă Tratatul de la Varşovia ar interveni în Româna. Ca să liniştească lucrurile, adică rezultă. Şi a trimis chiar mesager, ambasadorul lor, de la Moscova, la C.C. şi la Ministerul de Externe cu acest mesaj. Şi a primit a replică dură din partea lui Sevardnadze. Comentariul celor americani este că era un fel de joc al americanilor, care erau implicaţi în Panama şi în Filipine, să-i prindă şi pe sovietici, să fie un fel de … Şi ruşii le-au spus că ăsta este sau un joc sau o provocare. Sevardnadze a spus foarte clar: „Treaba românilor este treaba .lor! Noi nu ne amestecăm în asemenea treburi.”

Asta se poate comenta pe tema acestei aşa zise solicitări de ajutor.”

Iar concluzia fundamentală este viaţa. S-a întâmplat ceva din acest punct de vedere ? Nu a fost nici un fel de mişcare din acest punct de vedere şi nu Guşă ne-a salvat de intervenţia sovietică. Cu toate aprecierile pentru activitatea lui ca militar.” (Stenograma pag 22-29).

lată însă cum comentează aceiaşi ziarişti americani, unele probleme cu referire la evenimentele desfăşurate în România în decembrie 1989: “… Unii dintre cei care îl răsturnaseră pe Ceauşescu au mers până acolo încât să facă apel la Gorbaciov ca să trimită trupe pentru a-i împiedica pe securiştii lui Ceauşescu să menţină dictatura .La Washington, Baker mormăia pe sub mustaţă că sovieticii „au şi motive şi capacitatea de a face ceva ca să oprească vărsarea de sânge”. Duminică, 24 decembrie, a declarat în cadrul emisiunii „întâlnirea cu presa” a canalului NBC că Statele Unite nu vor obiecta dacă „Pactul de la Varşovia va considera necesar să intervină în România…”. (La cele mai înalte nivele, Ed. Elite 1995, pag.39-41).

Din documentele şedinţei nr.21 ţinută la palatul Congreselor în Kremlin ce a avut loc în ziua de 24 decembrie 1989, orele 10⁰⁰, M.S. Gorbaciov cu referire la evenimentele din România declara: „…Conform informaţiilor de la ora 2, ora Moscovei, la Bucureşti au continuat tirurile, drumul spre aeroport e blocat pe alocuri, din clădirea ambasadei URSS se aud sunetele canonadei. A sosit o ştire, potrivit căreia teroriştii au trecut la tactica luptei de partizani în condiţii urbane – ei continuă să se ascundă în clădirea Palatului Republicii, ocupă un şir de imobile din preajma radioului şi a televiziunii. Grupul de 10 oameni, care au blocat ieri clădirea Gării feroviare, continuă împotrivirea, nefiind, deocamdată respins de unităţile armate.

Frontul Salvării Naţionale consideră că pentru completarea stocului insuficient de muniţii este necesar un ajutor din afara ţării. Cu toate acestea (poate că s-a înţeles astfel), şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate Aeriene ale României, Guşă a declarat că armata controlează situaţia din ţară şi nu arc nevoie de nici un ajutor. Această informaţie a fost difuzată pe posturile de radio şi televiziune, şi iată acum – o declaraţie oficială.

În ansamblu, situaţia, conform tovarăşilor noştri de acolo, se desfăşoară în favoarea poporului şi a Frontului Salvării Naţionale.

O confirmare oficială a arestării lui Nicolae şi Elena Ceauşescu nu există. Pe fiul lui Ceauşescu – Nicu Ceauşescu – l-au arătat la televizor. Deci, în esenţă există focare de rezistenţă. Noi realizăm acţiuni de asistenţă umanitară pe linia Guvernului şi a organizaţiilor obşteşti. Ambasada URSS în România se află în contact cu Consiliul Frontului Salvării Naţionale…”.

Din toate acestea cred că este clar că panica creată, de teama teroriştilor, a împins pe cei aflaţi la cel mai înalt nivel să ceară ajutor militar sovieticilor.

Sovieticii nu au intervenit. În acest sens în cartea ziariştilor americani amintită mai sus „Sevardnadze găseşte sugestia lui Bush de a interveni în România nu sinistră, ci doar stupidă”. Era „categoric împotriva unei intervenţii din afară”, „Revoluţia românilor era treaba lor şi a nimănui altcuiva. Orice fel de amestec din partea Uniunii Sovietice l-ar fi transformat pe Ceauşescu într-un martir”.

Dar ne putem imagina ce s-ar fi întâmplat dacă totuşi sovieticii ar fi intervenit. Este de remarcat că în anul 1989 în nici una din ţările foste satelite Imperiului Sovietic nu s-a intervenit cu forţe armate.

Cum ne putem imagina atunci că ei sunt cei ce au pus la cale războiul electronic, că ei au creat acele faimoase ţinte false în care apărarea  noastră antiaeriană a tras cu atâta râvnă aşa cum se relatează cu lux de date’ tehnice în capitolul „Războiul electronic”.

Senator Valentin Gabrielescu

Senator Ionel Aichimoaie

Senator Hossu Zoltan

Senator Şerban Săndulescu