Nu s-a exprimat niciodată că va ieşi din politică doar cu picioarele înainte, aşa cum a făcut-o Ion Ilici Iliescu, nu şi-a pregătit un mausoleu ca acela făcut lui Mao Zedong, nu şi-a botezat oraşele cu numele său cum a făcut-o tovul Stalin. Este modest, este revoluţionar cubanez.

Când boala l-a determinat să renunţe la conducerea directă a ţării, se părea că Fidel Castro Ruz a intrat într-un con de umbră din care nu va mai ieşi niciodată. Primele semne de îmbunătăţire evidentă a sănătăţii sale s-au văzut cu cîrca un an în urmă, iar acum se pare că a ajuns într-o formă foarte bună, dacă este să ţinem cont de numeroasele intervenţii televizive, interviuri acordate ziariştilor, întâlniri cu şefi de stat şi alte personalităţi, precum şi de articolele pe care le publică în ziarele guvernamentale Granma şi Juventud Rebelde. Este convins de superioritatea Cubei faţă de Statele Unite, iar unii îl consideră normal, chiar un model de urmat…

Articolul următor a apărut în ediţia electronică a ziarului Granma din 18 iunie 2008.

Elefantul şi Furnica

Fidel Castro Ruz

După masa rotundă televizată din 12 iunie care s-a ocupat de noua ediţie a unei lucrări publicate cu 15 ani în urmă în Bolivia şi pe care am prefaţat-o pentru reeditare, masă rotundă la care s-au citit atât introducerea scrisă de preşedintele Evo Morales precum şi un mesaj scris de prestigioasa scriitoare argentiniană Stella Calloni, ce vor fi de asemenea incluse în ediţia următoare, există teama că putem pune la încercare răbdarea cititorilor prin revenirea la aceeaşi temă. Am ales cu multă grijă informaţiile pe care le-am introdus în prologul meu.

Un puternic spirit internaţionalist s-a dezvoltat în Cuba încă din primii ani ai Revoluţiei, spirit ce îşi are rădăcinile în contingentul larg de combatanţi cubanezi care au participat în lupta anti-fascistă a poporului spaniol, cu care prilej şi-au însuşit cele mai bune tradiţii ale mişcării muncitoreşti internaţionale.

Nu avem obiceiul să ne facem publice eforturile noastre de natură cooperativă cu alte popoare, dar este uneori imposibil să împiedicăm presa să afle de ele. Eforturile noastre de cooperare pornesc din sentimente profunde ce nu au nimic de-a face cu dorinţa publicităţii.

Unii se întreabă cum de este posibil că o ţara mică – ce dispune de resurse neînsemnate – să-şi poate permite să efectueze sarcini de o asemenea amploare în domenii atât de importante ca educaţia sau sănătatea, sarcini fără de care nici nu poate fi imaginată societatea contemporană.

Omenirea şi-a dezvoltat produsele şi serviciile esenţiale existenţei proprii din momentul stabilirii primei societăţi, iar aceasta din urmă s-a dezvoltat la rândul ei de la o formă elementară la cea mai sofisticată dintre forme de-a lungul unei perioade de câteva mii de ani.

Exploatarea omului de către om a fost inseparabilă de această dezvoltare, aşa cum ştim sau cum ar trebui să ştim.

Diferitele căi în care a fost percepută această realitate a depins întotdeauna de locul ocupat de fiecare dintre noi în cadrul societăţii. Pentru mult timp, exploatarea a fost văzută ca ceva natural iar imensa majoritate a oamenilor nu a avut cunoştinţă de această relaţie.

În momentul celei mai înalte dezvoltări capitaliste din Anglia, care era un lider mondial, alături de Statele Unite şi alte state din Europa, într-o lume deja dominată de colonialism şi expansionism, un mare gânditor şi savant în domenii ca istoria şi economia, este vorba de Karl Marx, pe baza ideilor celor mai prestigioşi filozofi germani şi economişti britanici ai timpului – ce îi include pe Hegel, Adam Smith şi David Ricardo, cu care nu era de accord – şi-a elaborat, scris şi publicat ideile despre relaţiile de producţie şi de schimb capitaliste în 1859 într-o lucrare intitulată “Contributii la Critica Economiei Politice”. Şi-a continuat dezvoltarea ideilor în 1867 prin publicarea primului volum al celei mai importante lucrări ale sale, o lucrare ce l-a făcut faimos: “Capitalul”. Cea mai mare parte din această lungă lucrare, pe baza notelor şi comentariilor lui Marx, a fost editată de Engels, care împărtăşea cu Marx aceleaşi idei şi, ca un profet, a continuat să dezvolte ideile lui Marx după moartea acestuia în 1883.

Ceea ce a publicat Marx constituie cea mai serioasă analiză care a fost scrisă vreodată despre societatea împărţită în clase şi despre exploatarea omului de către om. În acest fel s-a născut marxismul, ca fundament al partidelor revoluţionare şi ale mişcărilor care au proclamat ca obiectiv socialismul, inclusiv aproape toate partidele social-democrate care, la începutul Primului Război mondial au trădat sloganul lansat de Marx şi Engels în “Manifestul Comunist”, ce a fost publicat pentru prima dată în 1848: “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”

Unul din adevărurile exprimate de acest mare gânditor în termini simpli a fost acesta: “În timpul producţiei sociale din timpul vieţii lor, oamenii stabilesc anumite relaţii necesare independente de voinţa lor, relaţii de producţie care corespund unei anumite faze de dezvoltare a forţelor lor materiale de producţie. Nu este de resortul constintei umane determinarea existenţei acestor relaţii, ci dimpotrivă, existenţa socială este cea care determină conştiinţa socială. Când se realizează o anumită fază a dezvoltării, forţele materiale productive ale societăţii intră în contradicţie cu relaţiile de producţie existente…Din forme de dezvoltare a forţelor productive, aceste relaţii devin obstacole ale celei din urmă şi aşa începe o era de revoluţie sociala…Nici o formaţiune socială nu dispare înainte ca forţele sale de producţie să se fi dezvoltat în totalitate şi nici nu pot apare noi sau mai avansate relaţii de producţie înainte ca să se maturizeze condiţiile materiale în cadrul vechii societăţi.”

Nu am putut să găsesc cuvinte mai bune că să exprim mai clar sau mai precis aceste concepte elaborate de Marx, concepte ale căror esenţă – cu ajutorul unor explicaţii de bază date de un învăţător – pot fi înţelese chiar şi de cei mai tineri cubanezi care au intrat în rândurile Uniunii Tinerilor Comunişti pe data de 14 iunie.

Pentru a descrie concret dezvoltarea luptei de clasă, Marx a scris “Lupta de Clasă în Franţa, de la 1848 la 1850” şi “18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte”, două excelente analize istorice care îl pot încanta pe cititor. Marx a fost un geniu adevărat.

Lenin, un profund continuator al gândirii dialectice şi cercetării lui Marx, a scris două lucrări cheie: “Statul şi Revolutia” şi “Imperialismul: stadiul cel mai înalt al capitalismului”. Ideile lui Marx, puse în practică de Lenin prin Revoluţia din Octombrie, au fost dezvoltate de Mao Zedong şi alţi lideri revoluţionari din Lumea a Treia. Fără ei, Revoluţia Cubaneza nu ar fi putut avea loc în ograda din spatele casei Statelor Unite.

Dacă gândirea marxistă s-ar fi limitat simplu la ideea că “nici o formaţiune socială nu dispare înainte că forţele sale de producţie să se fi dezvoltat în totalitate”, atunci teoreticianul capitalist Francis Fukuyama ar fi avut dreptate să proclame că prabusirea Uniunii Sovietice a marcat sfârşitul istoriei şi a ideologiilor şi că trebuie să înceteze orice rezistenţă la sistemul capitalist.

Atunci când fondatorul socialismului ştiinţific şi-a publicat ideile, forţele productive ale societăţii erau foarte departe de a fi total dezvoltate. Tehnologia nu produsese armele de distrugere în masă capabile să extermine specia umană; domeniul aerospaţial nu exista încă, aşa cum nu exista irosirea nelimitată a hidrocarburilor şi a celorlalţi combustibii fosili; schimbările climatice nu fuseseră încă detectate într-o lume naturală a cărei potenţial părea neţărmurit pentru umanitate, care nu era într-o criză alimentară globală, născută pe fondul existenţei a nenumărate motoare cu combustie internă şi a unei populaţii de şase ori mai mare decât aceea care locuia pe planetă în anul naşterii lui Marx (atunci de un milliard), toate acestea nu erau cunoscute. Experienţa socialistă a Cubei are loc într-o perioadă în care dominarea imperialistă s-a extins pe tot globul.

Când vorbesc despre conştiinţă nu mă refer la o voinţa capabilă să schimbă realitatea ci, din contră, la cunoaşterea realităţii obiective care poate determina drumul de urmat.

Zeci de milioane de oameni au murit în războiul declanşat de fascism la mijlocul secolului 20, o ideologie care era nouă în acea perioadă, născută la sânul anti-marxist al societăţii capitaliste dezvoltate, aşa cum prevăzuse Lenin.

În Cuba, ca şi în alte ţări din Lumea a Treia, lupta pentru eliberare naţională, dusă sub conducerea claselor mijlocii şi a micii burghezii, precum şi lupta pentru socialism pe care o duceau de mulţi ani cele mai avansate sectoare ale clasei muncitoare şi ale fermierilor, s-au combinat şi s-au întărit una pe cealaltă. Contradicţiile ideologice şi de clasă au înflorit. Factori obiectivi şi subiectivi au variat considerabil de la un proces la altul.

Naţiunile Unite şi alte organizaţii internaţionale au apărut la sfârşitul ultimului război, mulţi văzând în ele începutul unui noi conştiinţe internaţionale. Aceste speranţe au fost trădate.

Fascismul, al cărui instrument fusese numit Partid Naţional-Socialist de către Hitler, a renăscut, mai puternic şi mai ameninţător ca oricând.

Imperiul deplasează şi menţine portavioane în toate mările lumii, este mereu gata de intervenţie militară. Şi ce face pentru a rivaliza cu Cuba în emisfera noastră? Deplasează o navă masivă pe care a transformat-o într-un spital enorm care lucrează zece zile pentru fiecare ţară. Poate să asiste un număr de oameni în fiecare zi dar nu poate să rezolve problemele ţării. Nici nu compensează pentru braindrain, nici nu califică specialiştii necesari pentru a se putea oferi servicii medicale în oricare zi din săptămâna sau din an. Toate portavioanele din lume, care astăzi sunt instrumente ale intervenţiei militare ce se deplasează pe oceanele lumii, dacă ar lucra ca spitale, nu ar putea să ofere aceste servicii milioanelor de oameni trataţi de doctorii cubanezi în colţurile cele mai îndepărtate ale planetei, unde femeile trebuie să nască, unde se nasc copii, şi unde sunt oameni bolnavi ce au nevoie urgentă de atenţie.

Ţara noastră a demonstrat că poate să reziste la toate presiunile şi că poate să ajute alte popoare.

Mă gândeam la eforturile noastre de cooperare, nu numai din Bolivia, dar şi din Haiti, ţările din Caraibe, din câteva ţări din America Centrală, din America de Sud, Africa şi chiar din distanta Oceanie, la 20000 de kilometri. Mi-am amintit de asemenea de misiunile întreprinse de Brigada Henry Reeve, care a răspuns la urgenţe serioase, călătorind în avioanele noastre, care au transportat personal şi alte resurse.

Nu suntem departe de a ajunge la numărul de un million de oameni operaţi gratis de probleme de ochi pe an. Chiar pot oare Statele Unite să concureze cu Cuba?

Noi ne vom servi de computere, nu vom crea arme de distrugere în masă şi nu vom extermina popoare, ci vom transmite conostiinte altor popoare. Din punct de vedere economic, dezvoltarea inteligenţei şi a conştiintei compatriotilor noştrii, lucru făcut posibil de Revoluţie, ne-a permis nu numai să îi ajutăm gratis pe cei ce au cea mai mare nevoie, dar şi să exportăm servicii specializate, inclusiv servicii medicale în ţări care au resurse mai mari decât ale noastre.

În acest domeniu, Statele Unite nu vor putea să concureze niciodată cu Cuba.

Mică noastră ţară va continua să existe.

Într-o singură expresie: Furnica s-a dovedit mai puternică decât elefantul!

Fidel Castro Ruz