Acum câteva zile, Costi Rogozanu menţiona laconic, dar probabil extrem de satisfăcut, publicarea de către revista Cultura a unui articol al lui Virgil Ierunca închinat măreţiei lui Vladimir Ilici Ulianov zis Lenin. Demersul îi aparţine lui Mihai Iovănel şi este al doilea din ceea ce se anunţă a fi o serie mai lungă de reeditări ale unor articole scrise de Ierunca în perioada sa comunistă. Motivul pentru care asemenea scrieri apar tocmai acum nu poate fi altul decât că editura Humanitas a publicat recent volumul Antologia ruşinii după Virgil Ierunca.

O anumită parte a aşa-zisei noastre intelectualităţi de stânga, regrupată în jurul unor revoluţionari fără revoluţie (Rogozanu, Ernu, Şiulea, Ţichideleanu şi alţi anti-anticomunişti de salon), nu poate trăi dacă nu încearcă să relativizeze în vreun fel comunismul, anticomunismul şi personalităţile române care s-au implicat în opoziţia la socialismul biruitor promovat de soviete. Aşa se explică „Iluzia anticomunismului”, lupta de gherilă dusă uneori prin intermediul unor reviste culturale împotriva „establishment”-ului intelectual de dreapta (grupul Patapievici – Liiceanu – Mihăieş) şi probabil aşa se explică şi republicarea recentă a articolelor din tinereţea lui Ierunca. De altfel, comentariul lui Mihai Iovănel o spune destul de clar:

Mihai Iovănel: „Mai tarziu, Virgil Ierunca avea sa spuna despre sine ca fusese trotkist – evident, ereticul Trotki era mai cool si mai benign decat ceilalti. Dupa cum se vede din articolul de mai sus, Virgil Ierunca fusese de fapt leninist. Evident: nu puteai sa primesti bani de la ARLUS (Asociatia Romana pentru strangerea legaturilor cu Uniunea Sovietica) ca trotkist…”

Cu alte cuvinte, din Virgil Ierunca trebuie să reţinem nu anticomunistul de la Europa Liberă sau autorul unei cunoscute cărţi despre demonicul Experiment Piteşti, ci „leninistul” care îl preamărea pe părintele lui Octombrie Roşu; ipocritul Ierunca nu era în măsură să îi critice pe alţii, aşa că Antologia ruşinii e lovită de nulitate.

Să o luăm pe puncte.

1. Mihai Iovănel face o distincţie extrem de curioasă între troţkism şi leninism, acuzându-l pe Ierunca de aderarea la leninism, pe un ton care pare a sugera că între ideile lui Troţki şi cele ale lui Lenin există o diferenţă semnificativă, în defavoarea lui Lenin şi în favoarea comunistului asasinat din ordinul lui Stalin. În Occident, această teorie s-a bucurat de-a lungul ultimilor decenii de un număr destul de mare de aderenţi, troţkismul fiind promovat ca un soi de comunism simpatic, dar nimic nu ar putea fi mai fals. Troţki nu numai că nu a respins învăţătura lui Lenin, dar a fost un leninist autentic, reproşându-i în mod constant lui Stalin renunţarea la principiile nobile formulate de Vladimir Lenin.

Poate că domnul Iovănel nu ştie, dar un bun troţkist este leninist şi nu există incompatibilitate între troţkism şi cultul lui Lenin. Ierunca nu a încercat să pară altceva decât a fost atunci când a recunoscut perioada troţkistă din tinereţe.

2. Banii primiţi de la ARLUS nu vin în contradicţie cu afirmaţiile scriitorului, organizaţia nefiind altceva decât un finanţator şi promotor al comuniştilor români şi al tovarăşilor lor de drum. Puseele anti-troţkiste ale Cominternului şi Cominformului au puţin (ba chiar nimic!) de a face cu pedigree-ul leninist al troţkiştilor şi sunt strâns legate de lunga rivalitate dintre Stalin şi Troţki.

3. Indiferent ce a scris sau afirmat în tinereţe, cei peste 40 de ani în care Virgil Ierunca a denunţat comunismul stau mărturie a adevăratei sale atitudini faţă de regimul totalitar care a distrus jumătate de Europă. Un leninist nu şi-ar fi pierdut atâţia din viaţă luptându-se cu morile de vânt din Occident şi cu un regim criminal aflat la o asemenea distanţă.

4. Istoria este plină de comunişti şi socialişti care s-au căit şi au făcut mai multe pentru libertate decât mulţi aşa-zişi iubitori ai oamenilor care i-au sacrificat pe aceştia din urmă ideologiilor criminale ale momentului. Evgheni Zamiatin, Arthur Koestler şi Boris Suvarin sunt bune exemple în acest sens.

Dar în a noastră Românie denigratul celor mai buni decât noi face parte din fişa postului, cu atât mai mult dacă eşti membru al unei grupări anti-„establishment”, iar bucuria meschină că vechii eroi nu au fost perfecţi te salvează în proprii ochi.

P.S. La moartea lui Virgil Ierunca (Mircea Mihaieş).