Rusia a progresat în special datorită faptului ca nimeni nu
a observat, nu a urmărit și nu a înțeles ce făcea.
Demascați-i planurile și va fi pe jumătate învinsă.
Îndreptați opinia publică împotriva ei și îi va fi de două ori
mai greu … Fă astfel, este cel mai sigur mod de a nu fi
nevoit să intri în război cu ea.
(Scrisoarea Lordului Henry Palmerston (FO) către Lordul William Lamb Melbourne – Prim Ministru, octombrie 1835 r.)

Churchill  a greșit. Rusia nu este ”o ghicitoare, împachetată în mister, parte a unei enigme”, iar ”cheia” acesteia cu siguranță nu este ”interesul național rusesc”. Toată lumea știe că milioane de oameni au pierit în luptele pentru putere de la Kremlin din secolul XX, dar, cu toate acestea, foarte puțini își aduc aminte de clasa politică care a reușit să dizolve URSS-ul în 1991. Lupta pentru Kremlin dintre mafiile post-sovietice (siloviki) este cea care a a modelat politica internă a Rusiei. Conform sociologului Olga Krishtanovskaya, 78% din elita politică a Rusiei are rădăcini în KGB sau GRU, unde au fost învățați cum să manipuleze oamenii și cum să-i omoare. Toți au un singur scop suprem – să fie la putere, să culeagă beneficiile aferente și să rămână nepedepsiți. Asta a fost și înțelegerea meschină dintre Elțin și Putin la momentul când acesta din urma prelua puterea. Urma doar să pună în practică războiul și destabilizarea, pe care le-a și provocat prin atacurile teroriste împotriva propriilor cetățeni la Moscova, Volgodonsk și Buynaksk, declanșând cel de-al doilea război cecen în 1999. Alexandr Litvinenko, cel care a descris toate acestea, a fost otrăvit.

Putin conduce Rusia din 1999, iar exportul de instabilitate este principala unealtă a politicii sale externe. Nu este vreo invenție a sa, ci o veche tradiție istorică rusească. El a moștenit acest modus operandi din trecut, atât pe cel direct (conflictele înghețate din Transnistria, Nagorno Karabakh, Osetia de Sud și Abhazia) cât și pe cele îndepărtate. (În secolele XVII și XVIII Rusia destabiliza uniunea polono-lituaniană pentru a o cuceri. In secolul XIX a făcut același lucru Turciei și monarhiei habsburgice pentru a domina Balcanii, iar zona balcanică reprezintă și astăzi sinonimul pentru dezordine. In secolul XX Rusia a destabilizat lumea întreagă complotând cu Hitler pentru a arunca în aer ordinea mondială, sperând într-o revoluție globală). În zilele noastre Rusia încălzește conflictele înghețate din Caucaz (Georgia 2008), le încurajează pe cele noi din Ucraina (2014-?), le alimentează pe cele permanente (Siria) și le pregătește pe cele noi (bazinul Baltic?).

Singura regiune din Europa care a fost afectată de războaie și care apoi s-a stabilizat după Războiul Rece a fost zona post-iugoslavă unde a fost restaurată pacea, nu în cooperare cu Rusia ci în ciuda sprijinului rusesc acordat sursei problemelor (dictatura lui Milošević) și în ciuda eforturilor disperate de a menține tensiunea (ocuparea de către batalionul rusesc a aeroportul din Priština).

Rusia sponsoriza terorismul în era sovietică. În cele vremuri, Putin era colonel KGB. Astăzi, propaganda Kremlinului, care ne înfățișează un Putin ”lider al lumii civilizate în lupta cu terorismul islamic” și ”un apărător al valorilor tradiționale creștine” (!) versus decadenta ”Gayropa”, nu ar trebui să provoace decât râs – un ofițer KGB în rolul unui ”Cavaler al Creștinătății” – să fim serioși!

Rusia exportă patru ”bunuri”: petrol, gaz, corupție și instabilitate. Materiile prime sunt principala sursă de alimentare a bugetului rusesc folosit pentru armament (șantajează alte țări sau le invadează), pentru coruperea clasei politice (Schröder) sau pentru a sprijini partidele extremiste din occident.

Pentru a completa imaginea trebuie menționat și războiul gazelor declanșat de Rusia, care a culminat în 2009, și care a destabilizat aprovizionarea Europei cu materii prime.

Lordul Palmerston spunea că dacă arătăm lumii care sunt obiectivele Rusiei, jumătate din efortul de a o stopa este deja realizat. Deci, care ar fi obiectivele Rusiei astăzi?

Rusia vrea:

În Europa

• să transforme Ucraina într-un stat eșuat. Potențialul success al reformelor în Ucraina (precum al Georgiei în vremurile lui Shaakașvili) constituie provocarea existențială a ”democrației autoritare” a lui Putin și ”trebuie evitat cu orice preț”.
• să distrugă legăturile transatlantice – să scape de prezența americană în Europa și să distrugă sistemul UE, ducând situația înapoi în secolul 19 când Rusia era un actor major, iar țările dintre Rusia și Germania practic nu existau. Acesta este motivul pentru care Rusia sprijină toate partidele extremiste, fie de stânga sau de dreapta, de aceea manipulează prin intermediul crizei imigranților, de aceea provoacă noi valuri de refugiați să părăsească Siria și de aceea subminează prestigiul guvernelor europene, precum cel german, atacat cu povestea despre tânăra germano-rusă repatriată, care ar fi fost violată de imigranți.

Rusia provoacă tulburări în vecinătatea Norvegiei și Finlandei (rușii au sponsorizat ruta imigrației în Europa), a Suediei (incursiuni aeriene și submarine), a țărilor baltice (revolte ale minorității ruse – 2007 și cazuri de răpiri – cazul Kohver), până în Polonia, Ungaria și România (război propagandistic cu scopul de a revitaliza conflicte vechi între Polonia și Lituania, Polonia și Ucraina, Ungaria și Ucraina, Ungaria și Slovacia, România și Ucraina, România și Ungaria etc. Cel mai bun exemplu este propunerea oficială a Rusiei, din martie 2014, făcută Poloniei, Ungariei și României de a-și împărți Ucraina).

În Orientul Mijlociu

• să mențină bazele militare rusești din Tartus și Latakia – statul Alawit la malul mării este suficient pentru atingerea acestui scop.
• să mențină un război nesfârșit în interior (în Siria și Iraq) – război care să consume resursele Occidentului și să distragă atenția politică de la Europa, să evite prăbușirea prețului petrolului (baza bugetului Rusiei) și care să prevină construirea rutelor de transport pentru gaz și petrol din Golful Persic către Mediterană – calea de a aproviziona Europa cu materii prime care să nu fie controlate de ruși.

Unicul și adevăratul scop al lui Putin și al siloviki-lor lui este să rămână la putere. Economia rusească bazată pe exportul de materii prime este în declin ireversibil. Scăderea nivelului de trai din Rusia trebuie explicată. Putin conduce țara din 1999 – suficient de mult încât să nu poată da vina pe predecesorul său. Singura variantă de a controla criza internă este să dea vina pe ”americani și păpușile lor din Europa”.

Când a început războiul în Ucraina, un deputat din parlamentul Rusiei a spus despre Occident ”Ne vor mustra și ne vor mustra și apoi se vor opri din mustrat”. Putin are nevoie de ”războaie mici și victorioase”. Singurul lui instrument de a controla criza internă și de a rămâne la putere este războiul și destabilizarea externă. Dacă admitem percepția rusească despre ”slăbiciunea Occidentului” și impunitatea Rusiei, vom vedea curând războaie declanșate de ruși.

Articol apărut inițial în limba engleză sub numele Russia as an Exporter of Instability, în NATO Warsaw Summit. Time to Act, Spring/Summer 2016, p. 48-52. Tradus și publicat de ILD cu permisiunea autorului.

Citiți și Să construim un bloc din Scandinavia până în România, aliat cu anglo-saxonii. Nu avem ce aștepta de la Germania