Basmele nu sunt manifeste politice sau tratate sociologice. Ele sunt narațiuni simbolice născute din experiența colectivă a comunității, oglindind prin imagini simple și personaje tipice lupta dintre bine și rău. Basmele, deși imperfecte (de exemplu, cele balcanice au influențe bogomilice), transmit în general adevăruri morale fundamentale: că binele învinge răul, curajul depășește frica, dreptatea se ridică împotriva abuzului, mila e mai bună decât cruzimea, cinstea decât viclenia, adevărul biruie minciuna, jertfa aduce rod, iar perseverența deschide drumuri acolo unde totul pare pierdut.

A judeca aceste povești după criterii ideologice înseamnă a confunda formarea morală cu îndoctrinarea.

Domnul sociolog și activist Gelu Duminică a publicat recent un text intitulat „Maria și poveștile. Cum mi-am dat seama că poveștile copilăriei mele sunt, de fapt, niște lecții de viață… cam strâmbe”. Concluzia dânsului: poveștile ar fi toxice, pline de clișee misogine, xenofobe, clasiste, patriarhale și autoritariste.

Numai că articolul nu este o analiză onestă a basmelor, ci o proiecție a unor prejudecăți ideologice asupra lor, o preluare tardivă a criticii feministe, marxiste și deconstructiviste aplicate basmelor în Occident. Pe scurt: o mostră de deconstructivism ajuns și la noi după o jumătate de secol, prin trezirea bruscă a conștiinței domnului Duminică asupra dedesubtului așa-zis subversiv al poveștilor, în timp ce le citea fetiței sale.

Autorul neagă rolul pedagogic universal al basmului și îl răstoarnă prin filtrul activismului contemporan. Deplânge faptul că ele nu sunt ideologie. Poveștile au vina de a nu transmite lecții de corectitudine politică, de a nu contesta ierarhiile tradiționale, de a nu face educație de gen ori de clasă, de a nu se ridica împotriva inechităților sociale. De aceea autorul se simte dator „să lupte cu ele”, „să le rescrie”, „să le completeze”, „să le întoarcă pe dos”.

Când afirmă, de pildă, că vulpea îl învață pe copil că „dacă ești deștept, poți să fii și ticălos”, sau că Făt-Frumos „nu învață, nu muncește, nu greșește”, ci „primește totul fără efort”, sau că în povești „nu există muncă, nu există solidaritate”, autorul dovedește fie că nu a citit povești nemuritoare, fie că nu le-a înțeles, fie că ignoră cu bună știință logica simbolică a basmului și îi atribuie lecții morale inexistente. În realitate, poveștile avertizează împotriva șmecheriei și arată că succesul vine prin încercări, jertfă și perseverență. Ele sunt, de fapt, o școală a curajului și a responsabilității.

Basmele nu produc stereotipuri, ci transmit valori morale universale. Nu inoculează xenofobie, ci arată copilului că binele și răul se pot afla pretutindeni, chiar și în sine. Nu sunt împotriva diversității din moment ce Harap-Alb este, paradoxal, deopotrivă și alb, și negru (în româna veche „harap” însemna rob cu pielea închisă la culoare). Poveștile arhetipale te învață că binele și răul sunt amestecate în lume și că lupta se dă mereu în tine; ideologiile, în schimb, îți spun că binele e doar la noi, iar răul doar la ceilalți. Basmele nu sunt „strâmbe”. Ele rămân printre cele mai limpezi și sănătoase modele de moralitate pe care cultura populară le-a lăsat copiilor.

Articolul lui Gelu Duminică este o antipoveste: un text care interpretează poveștile prin propria lentilă ideologică. Răstoarnă poveștile vechi în antipovești caricaturale: “Să inventăm povești în care vulpea merge la terapie, Făt-Frumos face voluntariat, iar vrăjitoarea are un podcast despre feminism”.

Derapajele deconstructiviste de acest gen sunt și ele responsabile pentru polarizarea tot mai adâncă dintre progresiști și conservatori. Așa cum teoriile conspirației, predicate astăzi de diverși „guru”, promit o „trezire în conștiință” prin descoperirea unor presupuse dedesubturi ascunse, la fel wokismul și activismul deconstructivist caută să răstoarne totul prin „demascări” nesfârșite, chiar și în povești. Cele două tipuri de treziri, conspiraționiste și wokiste, nu sunt atât de diferite între ele: amândouă scurmă după dedesubturi și cultivă neîncrederea, dar nu aduc pace socială, ci suspiciune și resentiment.