Motto:
“Numai unul din cei doi îmi este partener, respectiv domnul Voiculescu. Domnul Patriciu nu îmi este partener, este membru PNL, dar prin toată poziţionarea sa de multă vreme calitatea de membru PNL a devenit pur formală, în nici un caz nu este pentru PNL un membru în adevăratul sens al cuvântului, nicidecum un partener.”
CRIN ANTONESCU

Ne aflăm în chiar primele zile ale lunii august 2008. Norii de deasupra Mediteranei traversau calm valurile străbătute de un curent cald ce venea dinspre coastele Africii. Deși se afla de trei zile pe mare, nici un vânticel nu deranjase în vreun fel ambarcațiunea albă, al cărei nume nu trăda naționalitatea personajelor noastre.

Pe yacht domnea o stare de acalmie. Se consumau multe sucuri naturale, dar și mult whisky. Meniul conținea în special pește (sushi era chiar specialitatea bucătarului) și salate. Nimeni nu se uita la ceas, însă după cum bătea soarele era trecut de cinci. Sătul de atâta pește și verdețuri, `Conu, proprietarul ambarcațiunii, avu un impuls de a-și chema bucătarul. I se făcuse poftă de sarmale. Își aminti însă la timp că acesta, oricât de bun ar fi la pește și salate, habar nu are să facă sarmale. Adevărul e că oricât s-ar fi chinuit, bucătarului danez nu îi ieșea niciodată rețeta: ba punea prea mult orez, ba prea multe verdețuri. Odată chiar pusese carne de pește, ”pour variete, moesieur”, după cum avea să explice mai târziu, în râsetele angajatorului său, un om de afaceri și mare filantrop din estul Europei. De fiecare dată când simțea că a stricat vreo rețetă, bucătarul vorbea în franceză, limba pe care omul de afaceri o prefera întotdeauna pe vasul său, mai ales când avea oaspeți. I se părea că limba lui Moliere îi oferă un aer aristrocrat, postură la care râvnea cu îndârjire după ce a făcut primul miliard de dolari, moneda care contează, deoarece doar în dolari se intermediază hidrocarburile și derivatele acestora.

Conu` își aminti însă că oricum Manechinu` și Turnătoru`, invitații săi, țineau post, așa că renunță repede la ideea de a mânca sarmale și își mai puse un pahar de whisky. Omul de afaceri gândi că trebuie să profite de faptul ca Turnătoru` dormea încă în cabina sa, obosit de masa copioasă de la prânz. Deși plecaseră deja de trei zile de la Cannes, nu reuși până acum să rămână singur cu Manechinu`. Avea ceva extrem de important să-i spună, însă ținea la el, așa cum vechii boieri ruși țineau la mujicii lor, și nu dorea să-l rănească.

Peste doar câteva ore urmau să acosteze la Porto Cervo, așa că trebuia să se grăbească. Porto Cervo fusese cândva un sat de pescari săraci, însă devenise astăzi una dintre destinațiile preferate de miliardarii europeni. La Porto Cervo și-a mutat reședința de vară însuși Il Cavaliere, ceea ce făcuse ca zona să fie plină de paparazzi dornici să-l fotografieze pe acesta cu noile sale cuceriri minore. În plus, fiind atât de la modă printre bogații lumii, locul îi atrăsese în ultima vreme pe Tony Blair, Cristiano Ronaldo sau cuplul Angelina Jolie – Brad Pitt. `Conu se gândi pentru câteva clipe la toate aceste lucruri, însă se scutură deodată de toate gândurile și își mai umplu încă o dată paharul. De această dată își puse cu două cuburi de gheață mai mult decât de obicei. Se simțea amețit, nu știa însă dacă i se trage de la sushi, de la whisky sau de la ceea ce urma să spună. Așa că a început brusc.
– Ascultă, manechine. M-am gândit la ceva, deși știu că nu o să-ți placă.
Manechinul, aproape adormit într-un șezlong uriaș, abia reuși să îngâne un ”îh?”. Se gândea că probabil `Conu îi va umple iar capul cu poveștile lui despre presă. Ce-i drept, de când băuse o cafea cu Rupert Murdoch, `Conu visa la un trust de presă, ”o adevărată fabrică de conținut”, după cum îi plăcea mereu să spună, cu toate că habar nu avea ce înseamnă acest lucru. De când își confecționase cel mai bine vândut ziar quality din România, `Conu aștepta cu înfrigurare în fiecare seară, printurile cu paginile ziarului de a doua zi. Le prefera întotdeauna alb-negru, pentru că îi aminteau de primele sale investiții în presă, când ziarele erau toate lipsite de culori. Pe atunci nici nu dorea să audă de Turnător, ba chiar refuzase să colaboreze cu el. Cedase în cele din urmă, la rugămintea unor prieteni comuni, ce aveau însă curînd să regrete marcajul făcut la omul de afaceri. După aproape două decenii, iată însă că se afla în aceeași barcă cu Turnătoru`. Dacă s-ar fi gândit la acest lucru, probabil că până și Conu` ar fi zâmbit. Însă nu se gândea.

– Vreau să fiu sincer cu tine, continuă Conu`. Știi cât de mult te prețuiesc, însă toate sondajele făcute de mine îmi arată clar un lucru. Nu ai nicio șansă să-l bați pe Dictator. Am deja o alternativă, e un vechi prieten de-al nostru.
În acel moment, Manechinu` simți cum stofa albă a canapelei de pe care nu se mișcase de mai bine de două ore, începu să se crape pe mijloc. Închise ochii și se vedea printre rechini, doar în costum de baie, așa cum visa cândva să defileze pe o scenă lungă luminată de zeci de stroboscoape roșii și galbene. Pe atunci nu prezenta decât costume gri sau negre și visa la un concediu la Neptun, acolo unde mergeau doar oamenii importanți. Speriat, deschise larg ochii și-i aținti către `Conu, înfruntându-i privirea.
– Adică vrei să-mi dau demisia din funcția de președinte al partidului?
– Nu fi copil. Va fi un congres, vor fi alegeri. Suntem totuși un partid democratic. Ideea, dragul meu, este că avem cu toții un scop comun: să-l debarcăm pe Pirat. Și nu cred că tu …
– La cine te-ai gândit?
– La Gladiol. Am discutat asta și cu Adina, și ea crede că e cea mai bună soluție.