Dârzenia și abnegația convertiților japonezi la creștinism a trezit admirații profunde în Biserica Catolică, cunoscut fiind martirajul îndelungat al acestui popor pentru Christos.

În ianuarie 1552, Sf. Francisc Xavier a remarcat spiritul prozelitist timpuriu al neofiților. „I-am văzut”, scria el, „bucurându-se de succesele noastre , manifestând un zel arzător pentru a răspândi credința și pentru a-i aduce pe cât mai mulți dintre păgâni la botezul în Christos.” Sfântul a prevăzut principalul obstacol care urma să blocheze răspândirea credinței în anumite provincii: absolutismul celor numiți daimyo, seniori feudali. În provincia Hirado, unde convertise o sută de localnici, și unde la șase ani după el au fost botezați în trei zile alți 600 de păgâni, o femeie creștină (proto-martirul) a fost decapitată pentru că s-a rugat înaintea unei cruci. În 1561 stăpânirea daimyo a forțat creștinii să se lepede de credința lor, „dar au preferat să renunțe la toate posesiunile lor și să trăiască săraci cu Hristos, decât bogați fără El”, scria un misionar la 11 octombrie 1562.

În 1587, pe când existau deja circa 200.000 de creștini în Japonia, a fost dat un edict de persecuție a creștinilor, la instigarea călugărului budist Nichijoshonin. 140 de biserici au fost distruse, misionarii au fost condamnați la exil, dar au reușit să se ascundă și să-și piardă urma. Nu s-au îndoit nicio clipă de fermitatea convertiților lor, i-au asistat în secret, iar în zece ani comunitatea creștină mai câștiga alți 100.000 de convertiți în Japonia.

Prima persecuție sângeroasă s-a petrecut în 1597. În linii mari, rețeta a fost clasică: comunitatea creștină era acuzată de o conspirație pentru anexarea țării. A fost întocmită o listă a creștinilor din Miyado și Osaka, iar pe 5 februarie 1597, 26 de creștini, printre care se aflau șase misionari fransciscani, au fost crucificați la Nagasaki. Aceștia au fost ridicați pe cruci și apoi străpunși cu sulițele. Între ei se aflau și doi copii, unul de 13 ani, iar celălalt de 12 ani. „Cu toții, convertiți recent sau maturi în credință, nu au ezitat să-și dea viața pentru Christos. Păgânii care au asistat la martiriu au fost șocați de bucuria cu care binecuvântații au primit suferința pe crucile lor și curajul cu care au întâlnit moartea”, scria un misionar iezuit.

Cei 26 de martiri japonezi.

Persecuțiile au continuat sporadic până în 1630, iar la 10 septembrie 1632, 55 de creștini au fost martirizați în Nagasaki. Biserica a rămas fără cler până la sosirea misionarilor occidentali în secolul al XIX-lea . După 1632, Biserica nu a mai putut obține date concrete despre numărul martirilor, pentru a-i putea beatifica. În 1865, după două secole de persecuții, preoții misionari au găsit 20.000 de creștini care-și practicau religia în secret la Kiushu. Libertatea religioasă nu le-a fost acordată de legea japoneză până în 1873. În 1858, 112 creștini au fost uciși prin tortură. Un misionar a estimat pe baza datelor disponibile că în total au murit 1200 pentru credință.

Martirii din Japonia au fost canonizați de Biserica Romano-Catolică pe 8 iunie 1862 de către Fericitul Pius al IX.

Samuraiul lui Christos
O veste recentă din Biserica Romei anunța că episcopii Japoniei au trimis Vaticanului documentația necesară pentru întocmirea dosarului de beatificare a unui senior feudal care a sfidat imperiul prin păstrarea credinței sale în Christos. Viața exemplară și învățăturile sale au pavat calea evanghelizării Japoniei. „A dus o viață similară unui sfânt”, arată episcopii în dosarul înaintat. Biserica Japoniei a finalizat, astfel, cererea de beatificare a lui Takayama Ukon, seniorul feudal (daimyo), care după convertire a jucat un rol de stindard în răspândirea creștinismului în Japonia secolului 16.

Takayama Ukon s-a născut în 1552 în actuala Osaka ca fiu al lui Takayama Tomoteru, stăpânul castelului Sawa. Când a împlinit 12 ani, tatăl său s-a convertit, luând numele de Darius, în vreme ce el a fost botezat cu numele de Justo. Ambii purtau rangul de „daimyo”, seniori feudali desemnați de curtea imperială, cu dreptul de a ridica armată privată și de a angaja samurai.

Înainte de convertire Justo a practicat bushido, „calea războinicului”, un cod de conduită pentru războinicii japonezi, samuraii. Spre finele secolului 16, în 1580, Japonia era condusă de Toyotomi Hideyoshi, cunoscut drept al doilea „mare unificator” al țării. Prin activitatea lor politică, clanul Takayama a ajuns să domine regiunea Takatsuki. Pe durata domniei celor doi daimyo, mulți locuitori s-au convertit la creștinism.

În 1587, Hideyoshi a fost convins de unii dintre sfetnicii săi să interzică „religia apuseană”. În timp ce mulți seniori feudali au ales să-și renege catolicismul, Justo și tatăl său au decis să renunțe la proprietăți și demnități pentru a-și păstra credința. Pe parcursul anilor ce au urmat, Justo Takayama a trăit sub protecția unor prieteni aristocrați. Cu toate acestea, atunci când creștinismul a fost definitiv interzis în 1614, fostul daimyo a ales calea exilului și a condus un grup de 300 de creștini în Filipine, unde au fost primiți de iezuiții spanioli și localnicii catolici, când au ajuns pe 21 decembrie. Aici, unii dintre exilați au propus să caute suport printre spanioli pentru a răsturna puterea, dar Justo a refuzat. În 4 februarie 1615, la 40 de zile după ce a sosit în Filipine, a murit și a fost îngropat cu onoruri militare în cadrul unei ceremonii catolice. Azi, o statuie a sa domină Piața Dilao din Manila.

Actuala cerere nu este prima prin care Biserica Japoniei încearcă să-l beatifice. Prima încercare a avut loc în secolul 17 de clerul din Manila. Din păcate, din cauza politicii izolaționiste a shogunatului Tokugawa, care împiedica intrarea străinilor în Japonia, a fost imposibilă procurarea documentelor necesare unei investigații canonice. O a doua încercare a avut loc în 1965, dar și aceasta a eșuat din cauza mai multor erori formale. Nimeni nu știa pe atunci cum ar trebui să-i fie alcătuit dosarul.

„Nimeni din anturajul lui Takayama nu a reușit să-l influențeze în convingeri sale spirituale. Întreaga sa viață și-a urmat doar propria conștiință” a spus președintele comisiei diocezane, Fr. Kawamura. „A dus o viață similară cu cea a unui sfânt și până azi este o insipirație vie pentru mulți.” Episcopii Japoniei speră să-l poată celebra pe Fericitul Justo, începând din 2015, când se împlinesc 400 de ani de la moartea sa.