Dacă acest articol vi se pare oarecum familiar, nu vă înșelați: într-o primă variantă a fost publicat aici sub alt titlu. Actualul articol prezintă mai multe informații și propune o perspectivă mai amplă.

Vă aduceți aminte de cea mai celebră știre din presa post-decembristă?

Acum să ne imaginăm că o astfel de știre ar fi periodic rostogolită, în diverse variante, de către presa internațională. Bineînțeles că așa ceva nu ar fi posibil fără acoperire din partea oamenilor de știință care au studii serioase în domeniul găinilor, sau cel puțin expertiză adiacentă (biologi, bucătari, etc).

Să ne imaginăm că se formează un consens științific, până sus de tot la o comisie ONU specializată în urmărirea globală a viețuitoarelor cu pene, conform căruia găina, datorită influenței milenare a factorului antropogenic (așadar datorită omului), a deraiat de la felul ei natural de a fi și a intrat pe o cale evoluționară anormală și ireversibilă. Concret, găina (și probabil curând și alte înaripate) a început să dezvolte caracteristici umanoide, datorită unui proces de mimetism îndelungat de care omul este vinovat, prin ținerea ei în captivitate timp de milenii. Relația de subjugare impusă găinii, de către om, a denaturat găina și remediul constă în eliberarea ei din captivitatea cotețului și întoarcerea în natură, la starea ei originară de libertate strămoșească, înainte de domesticirea abuzivă din negura istoriei.

Concluzie: omul trebuie să redea găina habitatului ei natural, căt de curând, altfel incidente precum cele raportate de presă vor deveni regulă și imposibil de remediat. Mai avem 12 ani până când găina elvețiană va naște pui cu ceas marca Piaget legat de gheruțe, iar dacă nu facem totul, ne asigură experții, atunci găina din Africa sub-sahariană va da naștere la pui gata preparați la rotisor. Trebuie să luăm măsuri, acum!

Istorioara absurdă de mai sus nu este altceva decât o analogie a unui fenomen real. Este vorba despre isteria încălzirii globale. Știți cât de iminent este pericolul și cum mai avem, periodic, doar câțiva ani de reglat termostatul global, dacă vrem să evităm apocalipsa.

Presa își face datoria cu conștiinciozitate, anunțându-ne (tot periodic) varianta climatică a găinii care naște pui vii.

În acest caz este vorba despre temperatura medie dintr-un loc sau altul care, în mod invariabil, este mai mare decât în rest. Aceste locuri cu temperatură medie mult mai ridicată sunt atât de numeroase, încât nu mai există niciun loc pe pământ cu temperatură medie.

Să spicuim din titlurile de presă din ultimii cinci ani:

Iată o știre mult mai puțin mediatizată, în contrast cu această avalanșă de medii la întrecere în cursa temperaturilor globale. Prima săptămână a lunii aprilie din acest an s-a caracterizat prin temperaturi mult mai scăzute decât normal, ninsori, grindină și furtuni. Până aici nimic deosebit, dar nu este vorba despre România sau Europa, ci despre Arabia Saudită.

Despre frigul saudit nu aveți cum să aflați din presa mainstream deoarece nimeni nu vrea să anunțe evenimente care ar putea să descrească media. În întrecerea climaterică, la fel ca în întrecerea socialistă, cooperativele de presă raportează numai producții record de temperatură la hectar.

Mai departe: cultura de viță de vie din Burgundia a fost, cel puțin în doi ani consecutivi recenți, în pericol să fie decimată primăvara, în lunile aprilie și mai, datorită înghețului.

• 2016
  Articol de la începutul lunii mai, într-o publicație americană dedicată vinurilor și culturii de viță de vie: în Burgundia este atât de frig încât producătorii viticoli aprind focuri în vie, pentru a-și proteja recolta.

  Din reportaj:

  Doamna Caroline Parent-Gros, de la domeniile viticole AF Gros din Pommard, a declarat: „Nu am mai avut un astfel de îngheț din anul 1981, iar consecințele s-ar putea să se facă simțite nu numai asupra recoltei din 2016, dar și asupra celei din 2017.”

  În zonele Mâconnais și Pouilly-Fuisse mugurii de viță de vie au fost atât de grav afectați de grindină, încât unele podgorii estimează o pierdere de aproape 100%.

• 2017
  Reportaj France 3 despre înghețul de la sfârșitul lunii aprilie.

  Euronews în luna iulie, despre efectele înghețului din aprilie.

În continuare alte scene, din 2019. În luna aprilie a nins intens la muntele Hermon din Israel. Temperaturile au scăzut în zonele din nord și centru și s-au înregistrat furtuni, grindină și ploi abundente.

În Australia au fost anunțate, pentru luna mai, câteva zile cu temperaturi neobișnuit de scăzute. Un front de aer antarctic, avertizează biroul meteorologic australian, va cauza furtuni, grindină și căderi de zăpadă, pe alocuri. Sydney va trece de la 23°C la 9°C, Melbourne de la 19°C la 8°C, Brisbane de la 26°C la 9°C, iar în capitala Canberra se va ajunge la un minim simbolic, de la 17°C la -1°C. Un site meteorologic local, pentru fermierii australieni, confirmă: frig neobișnuit și zăpadă din abundență în sudest.

Iarna s-a întors, la început de mai, și în Carpații ucrainieni:

The snow has returned in the Ukrainian Carpathians. Videos by FB/Ivan Shkindiuk, Влад Каретник pic.twitter.com/mCfXahN5Co

— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) May 7, 2019

Iarna s-a întors și în Banatul muntos: „Când credeam că nimic nu mai poate sta în calea verii, a nins pe Semenic, ba chiar și la Văliug. Vremea capricioasă a stabilit astfel un nou record, pentru luna mai zăpadă la Văliug și o minimă de 5 grade… Și cînd te gândești că la 1 Mai se dădea drumul sezonului estival.” — Banat FM, 7 aprilie 2019.

Luna mai a acestui an a consemnat cele mai intense ninsori din Minnesota în ultimii 117 ani, pentru această perioadă. În Duluth s-a accumulat un strat de zăpadă de aproape 30 centimetri. Și statul Colorado a fost afectat de temperaturi scăzute și ninsori abundente.

Insula Corsica din marea Mediterană, în ziua de 15 mai:

Arabia Saudită, Franța, Israel, Australia, Ucraina, România, SUA, Corsica: câteva instanțe, din prezent și din trecutul apropiat, în care natura nu cooperează cu narațiunea. Pentru a afla despre astfel de incidente este necesar să căutați cu atenție în presa locală a acestor țări sau în publicații obscure, dar cine este dispus să-și petreacă timpul astfel? Scribii din presa de largă expunere și distribuție nu fac caz de știrile de la capătul incorect politic al termometrului.

Cultul apocaliptic al încălzirii globale are doi mari profeți. Primul, a cărui stea a cam apus în ultimul timp, este fostul vicepreședinte american Al Gore.

Roger Revelle și David Keeling au documentat, în anii 1950, creșterea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă și au ajuns la concluzia că acest lucru ar putea avea un impact asupra climei. Unul dintre studenții lui Revelle din deceniul următor, la cursurile sale de climatologie, a fost Al Gore. James Hansen a început să lucreze la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale (GISS) din cadrul NASA în 1967 ocupându-se, printre altele, de modele climatice. La începutul anilor 1980 mișcarea ecologistă căpăta avânt. Temperaturile se aflau pe un trend ascendent de la începutul deceniului 1960. Hansen, care ajunsese la conducerea GISS, a extrapolat doar douăzeci de ani de încălzire recentă și a văzut apocalipsa.

Hansen a depus mărturie în fața Congresului american în iunie 1988, susținând că „dovezile sunt suficient de puternice, efectul de seră este aici”. Întrucât în 1988 s-a înregistrat o puternică oscilație El-Niño în oceanul Pacific, era ușor de vorbit despre cel mai călduros an înregistrat în scripte. În același an a fost înființat IPCC, sau Intergovernmental Panel on Climate Change, forul suprem al ONU dedicat studierii și rezolvării noii probleme a umanității. Tot în 1988 Al Gore a înfiițat Comitetul pentru Știință, Tehnologie și Spațiu al Senatului american, alegând drept dată de inaugurare cea mai călduroasă zi a anului și asigurându-se ca prima întâlnire să se țină cu geamurile închise și fără aer condiționat.

Prioritatea lui Al Gore, după ce a ajuns vicepreședinte, a fost de a se asigura că toți oficialii de rang înalt din administrația de stat care aveau de a face cu politicile, studiul sau finanțarea cercetărilor climatice să fie concediați dacă nu împărtășeau viziunea sa. Printre cei epurați s-a aflat și dr. William Happer, director al cercetării în cadrul ministerului energiei. El a depus mărturie în fața Congresului, în 1993, afirmând că datele științifice nu susțin ipoteza încălzirii globale cauzată de om. Al Gore l-a concediat.

Revelle a trimis în 1988 două scrisori către Congres, într-una din ele spunând: „Convingerea mea personală este că trebuie să mai așteptăm încă zece sau douăzeci de ani pentru a fi convinși cu adevarat că efectul de seră va avea un efect major pentru ființele umane, fie în mod pozitiv, sau în mod negativ.“

Dar Hansen și Al Gore nu mai aveau răbdare. Hansen construise deja o platformă ideologică cu alibi științific, din echipa sa de la NASA. Subordonații lui s-au ocupat de asamblarea tuturor datelor care să confirme teoria încălzirii globale datorită dioxidului de carbon și au ignorat restul. La mijlocul deceniului 1990 numeroși ecologi, adepți ai acestei teorii, ajunseseră în poziții de influență sau decizie în cadrul a numeroase instituții de cercetare a mediului. Aceștia au descoperit repede că s-ar putea folosi de imagini dramatice sau terifiante pentru a strânge fonduri – nimic nu atrage atenția mai bine (și desface băierile pungii) decât o criză cu natura muribundă. Organizațiile de presă au recunoscut și ele potențialul masiv al încasărilor de pe urma relatărilor eco-apocaliptice și au adoptat un criteriu pragmatic: cu cât pericolul este mai iminent, cu atât este mai profitabil.

Un nume important, de care probabil nu ați auzit, este David Fenton. El este fondatorul companiei de relații publice Fenton Communications, care se ocupă de diseminarea mesajului apocaliptic și crearea unei rețele de organizații de propagandă cu poleială științifică, cum ar fi RealClimate.org și IPCCFacts.org.

Fenton Communications este suficient de influent ca să convingă revista Time să publice pe prima pagină imaginea unui urs polar plutind în derivă pe un ciot de gheață, acompaniat de titlul „Fii alarmat. Fii foarte alarmat. Încălzirea globală… distruge planeta într-un ritm alarmant”. Acest gen de manipulare emoțională are impact deoarece marea majoritate a cititorilor nu știe că o astfel de imagine nu înfățișează o tragedie, ci un ritual anual benign: urșii polari se folosesc de dezghețul sezonier pentru a călători în căutarea hranei.

Catapultarea lui Al Gore la rangul de profet global s-a produs după lansarea filmului Un adevăr incomod, premiat cu Oscar în 2007. Filmul conține atâtea erori și exagerări încât astăzi a devenit o relicvă stingheritoare, dar la timpul respectiv i-a oferit lui Al Gore o platformă de publicitate pentru un număr de predicții spectaculos de false și, mai ales, pentru acumularea unei averi impresionante. La părăsirea funcției de vicepreședinte averea lui Al Gore era estimată la 2 milioane de dolari; în 2013 ajunsese la peste 300 milioane dolari. Filmul a costat un milion și a avut încasări de 50 milioane, iar tariful său pentru a lua cuvântul la conferințe și apariții publice este de $175.000 bucata. Pe de altă parte are nevoie de tot ce poate strânge, pentru plata facturii de curent: consumul lui de electricitate este de 34 ori mai mare decât cel al unui american obișnuit.

Profetul în vogă la ora de față este Greta Thunberg, o adolescentă din Suedia care la vârsta de 15 ani a devenit Ioana D’Arc a luptei împotriva dioxidului de carbon. Nu este o exagerare: mama ei, Malena Ernman, ea însăși o activistă de mediu, scrie în cartea ei intitulată Scene din inimă. Viața noastră pentru climă: „Greta poate vedea ceea ce alții nu pot. Ea poate vedea dioxidul de carbon cu ochiul liber. Ea vede cum acesta iese pe coșurile de fum și transformă atmosfera într-o groapă de gunoi.”

Dioxidul de carbon este un gaz inodor și incolor imposibil de observat cu ochiul liber.

Însă un astfel de detaliu științific nu poate stăvili o carieră de vedetă climatică: în numai un an ea a inițiat o mișcare internațională de chiul organizat, pentru a permite elevilor să protesteze împotriva dioxidului de carbon în timpul orelor de școală, a fost invitată la ONU și Uniunea Europeană pentru a ține discursuri mobilizatoare, trei membri ai parlamentului norvegian au nominalizat-o în primăvară la premiul Nobel pentru pace, iar revista Time i-a publicat fotografia pe copertă și a proclamat-o „lider al generației viitoare”.

Marc Reisinger, un psihiatru și antropolog belgian care predă la Université libre de Bruxelles, a aflat de Greta Thunberg și a fost intrigat. A reușit să vorbească puțin cu ea în luna aprilie, cu ocazia unei manifestații din Stockholm, dar discuția s-a încheiat abrupt și i-a relevat ceva neașteptat și deprimant.

Iată relatarea sa din publicația Caseur.fr, însoțită de înregistrarea video a întâlnirii:

Urmăriți înregistrarea video de mai sus: dezvăluie adevărul despre cultul încălzirii globale și inspiră compasiune pentru o fată exploatată în scopul întreținerii unei stări de psihoză în masă.

Clerul suprem al încălzirii globale are reședința la ONU. Nu este o simplă figură de stil. Rajendra K. Pachauri, șef al IPCC timp de treisprezece ani, a fost nevoit să își dea demisia în 2015 în urma unui scandal în care a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei femei dintr-o echipă de cercetători din subordinea sa. El și-a exprimat crezul în scrisoarea de rămas bun: „Pentru mine protejarea planetei Pământ, supraviețuirea tuturor speciilor și sustenabilitatea ecosistemelor noastre este mai mult decât o misiune. Este religia mea, dharma mea.”

În spatele acestei religii există o motivație mai lumească. Ottmar Edenhofer, un mandarin de vârf al IPCC, a explicat pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung într-un interviu din 2010:

Cheia întregului interviu constă în ideea exprimată clar: noi redistribuim bogăția lumii prin politici climatice. Se pare că mantra cu dioxidul de carbon care distruge planeta nu este altceva decât o fațadă pentru beția de putere a unor birocrați zeloși.

Confesiunile lui Pachauri și Edenhofer dezvăluie advărata natură a întregului eșafodaj construit în deceniile recente: încălzirea globală este, în primul rând, o religie politică. Mai precis, pentru o concretizare a fiecărui termen în parte, este un soi de puritanism tehnocratic.

Cineva cu simțul umorului a descris odată puritanismul drept o credință care susține că diavolul trebuie să fi inventat înghețata, deoarece are un gust prea bun. Spus mai prozaic, puritanismul este un cult al vinovăției. În acest sens, sindromul contemporan al venerării Pământului, în tandem cu diabolizarea ființei umane, este o formă nouă de puritanism secular.

Cultul încălzirii globale preia perspectiva centrală a puritanismului, ființele umane păcătoase formează un centru diabolic al existenței și orice mișcare riscă să provoace consecințe catastrofale într-o dramă cosmică, adăugând o poleială științifică. În consecință, noii puritani denunță tot ce face viața mai tolerabilă, mai bună, drept risipitor și iresponsabil. Vechii puritani tunau și fulgerau în numele lui Dumnezeu, pe când noii puritani se ridică împotriva semenilor lor în numele naturii.

Aspectul tehnocratic al încălzirii globale nu ține numai de faptul că promotorii și conducătorii acestui cult aparțin unei tehnocrații politice, mediatice și științifice decuplată de viața și aspirațiile oamenilor de rând. Este vorba, la bază, despre opoziția ireconciliabilă dintre viziunea tehnocratică și viziunea democratică. Acest lucru devine evident când luăm în considerare felul în care decurge dezbaterea științifică în legătură cu subiectul în cauză.

Cei care exprimă rețineri sau opoziție față de ideea că omul ar fi un factor determinant în schimbările climatice sunt, înainte de orice, adepții unui dialog deschis, onest și în care toți participanții se află pe picior de egalitate. Este o viziune democratică în sensul că nimeni nu este exclus sau depunctat apriori strict funcție de concluzii și în sensul că fiecăruia i se acordă inițial prezumpția de legitimitate. Nu există o grilă de selecție funcție de vreun rezultat dorit de unii sau alții. Valoarea unei teorii este determinată numai prin capacitatea ei de a explica, modela, sau prezice corect fenomenul natural în cauză.

Viziunea tehnocratică asupra dialogului este un oximoron, deoarece tehnocrația nu pune preț pe dialog, ci pe consens. Mai precis, pe consensul stabilit la vârf și diseminat cu forța în jos. Viziunea tehnocratică este una a doctrinei mai presus de realitate. Este o viziune care sărăcește, nivelează și crează servitute față de o castă atotputernică și atotcunoscătoare.

Știința, pentru a produce rezultate viabile, trebuie lăsată în pace, să trieze singură falsul de adevăr. Ea dispune de mecanismele ei proprii de decantare și validare, perfecționate pe parcursul secolelor. În niciun caz nu are nevoie de intervenții părtinitoare dinafară. Ideologizarea științei este o cale sigură de a conferi minciunii o aură de respectabilitate.

Următorul articol se va ocupa de argumentele științifce de o parte și de alta a disputei.