FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Sistemul, Dictatorul şi Turma

Sistemul:

Bogdan Hossu: „Vreau să le reamintim guvernanţilor că, dacă ei vor să trăiască, şi noi trebuie să trăim, dar dacă noi trebuie să murim, atunci vom muri cu ei de gât. Le aducem aminte că statul este al cetăţenilor şi nu al unui grup de hoţi. Acelaşi lucru le reamintim şi parlamentarilor. Vom continua lupta noastră sindicală până la atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus. suntem aici şi vom rămâne aici, pentru că vom intra într-un război de lungă durată cu acest guvern.

Ponta: „Îmi place apelul la revoluţie (…). Mă bazez că, după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi şi de fapt toţi o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu.”

Mazăre: „Credem că presiunea populară este singura care, eventual, le mai poate stârni o teamă. Forurile europene deja au început să spună că nu mai există democraţie în România. Va trebui, probabil, să generăm noi o mişcare publică care, la un moment dat, să-i sperie sau să-i gonească din fruntea ţării. Mi-e foarte teamă că prin mijloace democratice acest Basescu şi ai lui nu mai pot fi daţi jos, ceea ce este foarte grav într-o ţară în 2010 membră a Uniunii Europene. Se comportă ca o armată de ocupaţie şi probabil că va fi gonită tot ca o armată de ocupaţie.”

Ponta: „Dar cu securisme din astea pe mine nu mă impresionează. Eu n-am apucat să fiu securist, nu m-a crescut Securitatea ca pe dânsul şi nu mă intimidează absolut deloc. Dovedeşte, încă o dată, că este un cancer pentru România pe care trebuie să-l extirpăm.”

via Riddick. Citiţi şi răspunsul lui.

Calehari:

Băsescu Dictatoru’, Băsescu Ţaru’, este de fapt victima lui Hitler dacă e să ne gândim la vorbele acestuia: „Numai repetiţia constantă va imprima o idee în conştiinţă, memoria unei mulţimi. Punînd în practica această învăţătură, televiziunile Sistemului, au reuşit în câţiva ani să-l coboare pe Tiran în sondaje de la 75% la 11%. Mulţimea nu realizează că dictatura lui Ceausescu a fost înlocuita după 89 de dictatura Sistemului. „Cea mai rea formă de despotism e Sistemul”, spunea Cioran, iar dacă cineva are îndrăzneala să-l atace, acesta va plăti scump, nu cu viaţa sau libertatea (la noi Sistemul e deştept, nu creeaza martiri) ci cu Imaginea (Sistemul te face de tot ca…ul).

Dom‘ Profesor Milică, amantul Ronei Hartner, cel care dirija tirurile cu ţigări de contrabanda spre reşedinţa lui de la Scroviştea, poate depune mărturie. La vremea respectivă Sistemul îl transformase pe un paşnic profesor universitar, pasionat geolog, într-un Rasputin care mai era pe deasupra şi traficantul de ţigări numărul 1 al României. Acum Băsescu e transformat în Ţar sau/şi Dictator, când el nici macar Stenca Razin nu este. E un simplu marinar care a încercat să le pună mâna în gât boierilor roşii din cartierul Primăverii, adica tocmai Părinţilor Sistemului. S-a ales cu mână ruptă şi urmează să-i rupa şi gâtul.

„Ultima soluţie, înc-o Revoluţie”, strigă la televiziuni Victoraş Ponta ,ex-Che Guevarist, actual maoist, secondat de ex-standart-fuhrer SS, Mazare, cel care pus la colţ, a înlocuit, crucea încarligată cu steaua roşie, în cinci colţuri. Ascultînd chemarea actorilor cabotini, mii,zeci de mii de autişti clonaţi, ghiftuiţi cu gunoi televizat, romane populare şi presa de scandal, ies în stradă. Nu se poate respira şi urla decât în regimurile putrede. Dar nu ne dăm seama de asta decât după ce contribuim la năruirea lor.

Fără să cunoască aceste vorbe, turma manifestează acum şi pentru vremurile ce vor veni cât de curând, când la televizor nu va mai vedea corupţie, dezastre, haos, sărăcie şi foame, nu se va mai vorbi despre pensii, salarii, învăţământ, sănătate şi ajutoare sociale, când nu vei mai vedea justiţie televizată şi arestări politice, ci poate, din când în când, pe Cristian Tudor Popescu, perorînd ghilotinic contra vreunui procuror inconştient ce tocmai a arestat un mafiot, crezându-se imbecilul pe vremea dictatorului Băsescu.
În liniştea şi pacea ce se va lăsa peste ţară, Sistemul îşi va mai trece pe raboj încă o Victorie.

Bogdan Duca:

via facebook

Va multumesc, domnilor politisti! Si sper sa ma aparati pe mine, ca si pe oricare alt cetatean, cu demnitatea cu care va aparati si drepturile. Cat despre domnul Basescu, cel mai mare dusman al domniei sale este el insusi…. Asa ca e firesc sa nu aiba nevoie de protectia dumneavoastra.

demnitate?

„Noi aplicam legea!”
„Moarte lu’ Boc, piticu’ pupincurist!”
„Moarte tiranului!”.
„M… Blaga!”
„La puscarie cu Blaga!”
„Un pitic si un chior ne-au lasat in curu gol!”
„Iesi afara, javra ordinara!”

Calehari:

* * *

Bogdan Duca în luptă cu Dictatorul, laudă spiritul civic al huliganilor în uniformă, în stil pur iliescist. Cei ce nu sînt de acord cu el „sînt vînduţi Partidului.” Calehari îi replică

* * *

ÎMI CER SCUZE. Am aflat (mulţumesc Bugsy) că domnu’ Duca este liberal şi că, îmbrăcat în haina asta, l-ar fi atacat pe externul Geoană în 2004. Îmi cer din nou scuze… în numele Pipăitului. De Simţ e vorba. Atrofiat, n-a tactilizat la timp fineţea obrazului subţire de liberal. Adevărul e că nici eu n-am avut tupeul să pun mâna, să cercetez. Nu sunt Păstorel Teodoreanu care, cu curaj, imediat după razboi, a luat între degete ”buca” lui Sadoveanu, după care lămurit a scris:
„De ţi-ai face testamentul, tu să nu-mi laşi mii de franci
Naşule, să-mi laşi obrazul, ca să-mi fac din el bocanci.”

Mărturisesc că nu mă omor după bani şi gândindu-mă că vine iarna… ce spuneti domn Duca ?
Da, la noi liberal = obraz subţire şi caracter deopotriva. Mi-l amintesc pe domnul Câmpeanu (obraz subţire, inimă mare ), cum a lsat el Franţa şi a venit în România, riscând totul (pupându-se cu Iliescu), ca să-l facă pe regele Mihai preşedinte. Iată că, după 20 de ani, urmând exemplul marelui său înaintaş, domn Duca lasă inflorita situaţiune din insorita Italie şi vine în Romania ca să ne scape de Dictator. De la Campeanu la Duca în 20 de ani. Uimitor cum se rotunjeşte istoria! Un moment. Nu se rotunjeste ea singura, ca nu-i de capu’ ei. O modelează priceputul boulanger (brutar fr.) Duca.

Bun croissant ăla, cu Piaţa Universittii şi ”Un grup de manifestanti sfidand legea au incercat o lovitura de stat“. Excelent la mesele tovărăşesti, întinse de Vanghelie sub soarele primăvăratec, de 1 Mai. Că acuma acolo te afli domn Duca. Alături de Ponta, Geoana, Vanghelie, Vadim, Becali, Păunescu… şi ultimul cu voia dumneavoastră, IOOOOOON ILIIIESCUUU. Mancaţi la fel, gândiţi la fel, vorbiţi la fel.

Ca marele boier liberal Alexandru Paleologu, Ambasadorul Golanilor (aia cu lovitura de stat) ar fi inlăturat scârbit, cu varful bastonului, blidul de coleaşă ruseasc, servit pe post de croissant, nu o şti şi nici nu te intereseaza sa afli. De ce? Pentru că , impreună cu vajnicii liberali de astăzi, esti ocupat să frămânţi aluatul istoriei, CU STÂNGA.

Hultanul: Please restart the system

editare: costin

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

76 Comments

  1. Bogdan Duca
    26 September 2010

    Hmmm. Marinarul care lupta cu boierii rosii din cartierul Primaverii?
    Fostul comandant al navei amiral al flotei comerciale romane, reprezentant al NAVROM la Anvers si director general in cadrul guvernului Dascalescu (toate functii importante, de incredere, din timpul unui regim politic pentru care loialitatea fata de partid era foarte importanta), e un soi de panselutza anticomunista, nu?
    Cartierul Primaverii l-ar fi primit pe tanarul Basescu cu bratele deschise, daca revolutia din 1989 nu ar mai fi avut loc iar cariera sa politica ar fi fost aproape la fel de stralucitoare ca si cea postcomunista. Nu exista nici un element care sa nege aceasta evidenta.

    Si miza de acum nu mai este „anticomunismul” lui Basescu ci combinatia trotil intre ambitiile sale de a se juca de-a reformatorul statului roman si esecul zgomotos al solutiillor sale anticriza.
    Basescu ne-a tot povestit cum am tot iesit din criza. Ne-a indatorat la FMI doar asa, ca sa avem „centura de siguranta”, ne-a privat de un guvern cateva luni, in toamna lui 2009, doar ca sa aiba el prefecti loiali in ziua alegerilor prezidentiale.
    Acum vedem consecintele. Iar Presedintele continua sa ne minta dand vina pe o guvernare de acum 2 ani de zile, pentru totala lipsa de coerenta a premierului sau favorit si pentru masurile agresive de pauperizare a societatii pe care si le-a asumat in solidar cu acesta.

    Cat despre oamenii sai „noi”: furtul dovedit din Camera Deputatillor ii are ca protagonisti pe doua tinere sperante ale pedelismului, ambii oameni ai presedintelui. Asa cum om de casa al lui Basescu era si Monica Iacob Ritzi.
    Sa dai vina pe PSD si PNL pentru ca, de doi ani ai nenorocit tara prin furt si incoerenta, e demagogie ieftina. Sa crezi un astfel de discurs, este o prostie.

  2. costin
    26 September 2010

    a scapat o oita?

    personajul Basescu nici nu ma intereseaza prea mult. cea mai mare calitate a lui e ca nu este Geoana, Ponta, Antonescu, etc. dar ce gasesc foarte interesant este indirjirea cu care altii sint interesati de persoana lui Basescu.

  3. murfi
    26 September 2010

    Bogdan Duca
    Crina Antonescu e un gay care, intr-un mod cu totul ciudat, nu lupta pentru drepturi suplimentare pentru confratii sai, ba dimpotriva;
    „Nu exista nici un element care sa nege aceasta evidenta.”

    ce facem aici? discutam, argumentam sau ne varsam of-uri?

  4. bugsy
    26 September 2010

    Bogdan Duca: sunteti purtatorul de cuvant al maimuticii sau al papusii?

    „Aşa că….felicitările mele domnilor poliţişti! Citind despre mitingul dumneavoastră, mă simt mândru că sunt român şi, în ciuda ofuscărilor portocaliilor, mă bucur că sunteţi poliţiştii care mă apără pe mine. De ce? Pentru că dumneavoastră aţi apărat demnitatea naţională ieşind în stradă, înfruntând intimidările venite de la şefii dumneavoastră, ca să vă apăraţi drepturile. Or demnitatea se câştigă prin luptă, nu prin acceptarea pasivă a consecinţelor incompetenţei şi ticăloşiei altora!”

    aduce mai mult a discursul a papagalului de la malu’ marii: Mazare!

    neo-con?!?! dreapta traditionala??!!!

  5. Bogdan Duca
    26 September 2010

    @costin:

    Traian Basescu si nu Geoana, Ponta sau Antonescu, conduce Romania fiind direct responsabil pentru pauperizarea societatii.

    @murfi:
    Nu ma intereseaza viata sexuala a lui Crin Antonescu. Si nu cred ca intereseaza pe nimeni in contextul in care problema nu este Crin Antonescu.
    E o strategie portocalie aceea de a incerca sa deturneze atentia de la subiect? Si Roberta Anastase, pentru a evita impactul de imagine al acuzei dovedite de furt, se auto-acuza, pe ea si partidul ei, de dare de mita catre parlamentarii PSD.

  6. Imperialistu'
    26 September 2010

    Eu zic ca ne varsam of-uri.

  7. calehari
    26 September 2010

    Din gandirea lui Duca : Romania pare sa se miste spre unica directie sanatoasa , care ar fi inlaturarea celui mai impopular guvern din istoria post comunista a Romaniei si pregatirea pentru suspendarea (fara de care nu vom avea pace )[ aici mare vorba a-i spus ] a Presedintelui Romaniei.
    De la 1 octombrie ” reintegrat ” in societatea romaneasca , PROMIT SA MA IMPLIC ACTIV IN EFORTUL DE ELIMINARE A FLAGELULUI BASESCU DIN POLITICA SI SOCIETATTEA ROMANEASCA.
    2. ” Pe 22 dec.1989 putin dupa ora 12, PCR a disparut in acelasi neant din care aparuse.Nimeni nu s-a mai simtit comunist dupa caderea regimului [ antologic] , asa cum nimeni nu se simtise comunist inainte de venirea acestuia la putere [ delirant de antologic ]
    Tovarase , este demential ! Promit sa te citesc . De neuitat aia cu ” fara de care nu vom avea pace „

  8. murfi
    26 September 2010

    Bogdan Duca
    reciteste primul tau comentariu, indeparteaza sentintele, informatiile neacoperite, metaforele si epitetele; apoi spune care sint argumentele la subiect care ti-au ramas

    ca neocon, tu cum califici participarea politistilor la un mars neautorizat, aruncarea caschetelor, prezenta armelor la un protest sau lipsa de reactie a jandarmeriei?

    ca neocon, ce crezi ca e mai important, „pauperizarea societatii” sau respectarea regulilor, „pacea sociala” sau constitutionalitatea?

  9. Bogdan Duca
    26 September 2010

    @murfi:

    Suntem intr-o situatie cu totul speciala. O coalitie guvernamentala deloc reprezentativa, sustine un regim politic impopular (9% favorabile guvernului, potrivit ultimului sondaj).

    Ineficienta acestui regim in efortul sau de a reforma statul si a combate criza a produs o situatie sociala fara precedent pe care acest regim trebuie sa si-o asume.
    Orice spirit democratic, de dreapta sau de stanga, trebuie sa accepte si vointa nationala manifestata public prin greve si demonstratii.
    Politistii au facut o manifestatie sindicala corecta, cu incalcarea unei singure autorizatii (lucru sanctionat prin amenda, si cu asta basta). Si-au scandat supararea in termeni chiar mai blajini decat cei folositi de presedinte in alte ocazii la fel de publice ca si cea in care se gaseau demonstrantii.

    Cat despre respectarea regulilor: problema in situatii de criza este cine incalca primul regulile. Categoric, atat guvernul, cat si presedintele care s-a solidarizat cu guvernul, sunt responsabili de incalcarea regulilor jocului.

    Sunt momente istorice in care un politician nu se mai poate ascunde in spatele demnitatii sale politice, pentru ca acea demnitate nu mai exista. Si aceasta chiar din vina lui…

    Altfel, am putea sa spunem ca Nicolae Ceausescu ar fi trebuit aparat de oamenii de dreapta din Romania cand solicita sa se respecte Constitutia si in cazul lui, trebuind sa raspunda doar in fata Marii Adunari Nationale.

    Ma amuza cum cei care lauda fenomenul Pietei Universitatii, cand un grup de manifestanti, sfidand legea, au incercat o lovitura de stat, acum sunt solidari in jurul institutiilor contestate de majoritate.

    Cred ca suntem intr-o situatie dificila, ca ne paste chiar riscul anarhiei, dar nu pot gasi alt vinovat decat actualul regim politic, incapabil sa scoata tara din criza, incapabil sa isi protejeze cetatenii si incapabil sa comunice.
    Un om poltic de talia lui Charles de Gaulle a stiut sa isi dea demisia cand tara sa era in prag de anarhie.

  10. calehari
    26 September 2010

    Discursul lui domnu’ Duca, seamana uluitor de bine , cu invataturile pentru si catre popor ale motanului Felix. Inseamna ca batrana desca securista a cresc(ent)ut s-a schimbat si acum este NEOCON.A , si eu care credeam ca a luat doar cu japca frumoasa denumire de Conservator , ca sa-si bata joc de ea si sa o compromita . M-am inselat ,vezi bine , este NEOCON .
    Murfi , cand o sa-ti raspunda domnu’Duca , o sa fie ca si cum ti-ar fi raspuns Felix . ????

  11. murfi
    26 September 2010

    Suntem intr-o situatie cu totul speciala. O coalitie guvernamentala deloc reprezentativa, sustine un regim politic impopular (9% favorabile guvernului, potrivit ultimului sondaj).

    Sintem intr-o situatie perfect democratica in care alegerile dau forta conducatoare pina la urmatoarea runda de alegeri; tu pari sa sustii o pozitie usor anarhista prezentind sondaje drept motiv de schimbare a puterii

    Ineficienta acestui regim in efortul sau de a reforma statul si a combate criza a produs o situatie sociala fara precedent pe care acest regim trebuie sa si-o asume.

    opinie

    Orice spirit democratic, de dreapta sau de stanga, trebuie sa accepte si vointa nationala manifestata public prin greve si demonstratii.

    dimpotriva, doar daca renuntam la democratie si adoptam un regim anarhic; democratia moderna respecta cadenta rundelor de alegeri

    Politistii au facut o manifestatie sindicala corecta, cu incalcarea unei singure autorizatii (lucru sanctionat prin amenda, si cu asta basta). Si-au scandat supararea in termeni chiar mai blajini decat cei folositi de presedinte in alte ocazii la fel de publice ca si cea in care se gaseau demonstrantii.

    un cetatean este cinstit pina in momentul in care comite o singura infractiune; din acel moment incolo, nu

    Cat despre respectarea regulilor: problema in situatii de criza este cine incalca primul regulile. Categoric, atat guvernul, cat si presedintele care s-a solidarizat cu guvernul, sunt responsabili de incalcarea regulilor jocului.

    ce reguli au incalcat presedintele si guvernul? despre ce joc vorbim?
    pe de alta parte, conteaza cine a incalcat regulile, primul, al doilea sau al zecelea

    Sunt momente istorice in care un politician nu se mai poate ascunde in spatele demnitatii sale politice, pentru ca acea demnitate nu mai exista. Si aceasta chiar din vina lui…

    Altfel, am putea sa spunem ca Nicolae Ceausescu ar fi trebuit aparat de oamenii de dreapta din Romania cand solicita sa se respecte Constitutia si in cazul lui, trebuind sa raspunda doar in fata Marii Adunari Nationale.

    da, ceausescu trebuia judecat legal; ce au facut iliescu & co se numeste crima, blasfemie (era de Craciun), lovitura de stat

    Ma amuza cum cei care lauda fenomenul Pietei Universitatii, cand un grup de manifestanti, sfidand legea, au incercat o lovitura de stat, acum sunt solidari in jurul institutiilor contestate de majoritate.

    wtf? asa spune iliescu ca s-a intimplat?

    Cred ca suntem intr-o situatie dificila, ca ne paste chiar riscul anarhiei, dar nu pot gasi alt vinovat decat actualul regim politic, incapabil sa scoata tara din criza, incapabil sa isi protejeze cetatenii si incapabil sa comunice.

    zici ca esti neocon? ce zici, ce-ar fi sa ne scoatem singuri din criza, poate muncind fiecare mai mult pentru el, poate cheltuind doar atit cit avem, poate sa pretindem fiecaruia sa isi faca datoria?

    Un om poltic de talia lui Charles de Gaulle a stiut sa isi dea demisia cand tara sa era in prag de anarhie.

    un om de talia lui reagan i-a dat afara pe toti cei care, intr-o situatie asemanatoare, nu au binevoit sa respecte regulile

  12. Bogdan Duca
    26 September 2010

    Desigur, faptul ca societatea romaneasca este in criza este o opinie. Poate ca multi dintre dumneavoastra, beneficiari ai acestui regim, nu sunteti in criza. Felicitarile mele!

    Cat despre regulile incalcate de actualul regim: numarul lor este legiune, vorba Scripturii. O dovada filmata este felul in care s-a votat legea pensiilor, care afecteaza o categorie sociala careia nu poti sa ii oferi alta alternativa financiara in afara de pensie.
    Nu mai vorbim de lungul sir al imprumuturilor la FMI (de la minciuna cu centura de siguranta, la ingrijoratorul anunt ca ne vom credita si in 2011), semn clar ca actualul guvern nu cunoaste situatia economica reala a tarii, actionand de pe o zi pe alta.

    Cat despre piata Universitatii: faptele sunt incontestabile. E drept, fiecare interpreteaza istoria cum doreste, inclusiv fesenistul domn Basescu, astazi bine atasat de mitul Pietei Universitatii.

    Cred ca solutia politica in acest moment este organizarea de alegeri anticipate (atat parlamentare cat si prezidentiale). Nu poti guverna in ciuda vointei electoratului, cum se intampla acum.

  13. murfi
    26 September 2010

    Ineficienta acestui regim in efortul sau de a reforma statul si a combate criza a produs o situatie sociala fara precedent pe care acest regim trebuie sa si-o asume.

    e opinie;
    opinia mea e ca iresponsabilitatea lui vintu, ponta si antonescu au produs situatia sociala in care ne gasim

    Cat despre regulile incalcate de actualul regim: numarul lor este legiune, vorba Scripturii. O dovada filmata este felul in care s-a votat legea pensiilor, care afecteaza o categorie sociala careia nu poti sa ii oferi alta alternativa financiara in afara de pensie.

    amesteci lucrurile
    1. dovada filmata; eu propun un regulament al parlamentului care sa sanctioneze aspru astfel de abateri. tu?
    2. legea pensiilor; nu inteleg, nu esti de acord cu aceasta forma, cu o lege unitara, cu faptul ca pensiile nu sint de 1000 euro fiecare… cu ce nu esti de acord?

    ai alternativa la imprumutul de la fmi? stii de ce a fost luat? stii de ce spun unii avem nevoie de inca unul?

    Nu poti guverna in ciuda vointei electoratului, cum se intampla acum.

    pe ce te bazezi cind afirmi ca ne aflam in aceasta situatie?
    apropo, ce crezi, in 2007, dupa referendum, ar fi trebuit sa se autodizolve parlamentul?

  14. calehari
    26 September 2010

    Daca domnu’ Duca ( om de incredere ) spune pe blogul lui : …Nimeni nu s-a mai simtit comunist dupa caderea regimului ” , inseamna ca tovarasul Iliescu era NEOCON , cand declara imediat dupa 22 Dec. ca ” CEAUSESCU A INTINAT NOBILELE IDEALURI ALE SOCIALISMULUI „.Pai , de ce nu ai spus asta domne de la inceput. M-ai lasat sa cred 20 de ani ca CINE A STAT 5 ANI LA RUSI , NU POATE GANDI CA BUSH . Nu-i frumos deloc.Inseamna ca golanii aia , adapati si hraniti de tot felul de forte , cum bine spunea conservatorul ILICI , cand strigau : JOS COMUNISMUL , EUROPA – EUROPA si NU MAI VREM NICIUN PIC PRESEDINTE BOLSEVIC , dadeau o lovitura de stat , ca sa darame Guvernul Conservator. Le zici domne’, le zici. Mare noroc a-ti avut ca am fost putini , bata-va sa va bata STALIN , de NEOCOM -i ce sunteti.

  15. Bogdan Duca
    26 September 2010

    E clar ca discutam de pe pozitii pe care nu suntem dispusi sa le schimbam. Ca urmare, aceasta disputa este una in gol.
    Sunt sigur ca sunt multe puncte de vedere in care suntem de acord, mai ales in chestiuni de ordin moral si de politica internationala.

    In chestiunile de politica interna, suntem de acord asupra unui singur punct: nu trebuie sa lasam sa cada tara in anarhie. Dar solutiile noastre difera: eu cer alegeri anticipate, dumneavoastra cereti ca Statul sa treaca la represiune. Istoria ne va arata cine are sau nu dreptate….

  16. Bogdan Duca
    26 September 2010

    Pe domnul Calehari il ignor intentionat.

  17. calehari
    26 September 2010

    Dom’Duca #16 ???? ???? ???? ???? ???? ???? ???? ???? ???? ???? ????

  18. panseluta
    26 September 2010

    @ 16:

    Pe domnul Calehari il ignor intentionat

    Pacat, desi sunt convinsa ca nu i-ati zdrobit inima lui calehari cu afirmatia asta.
    Zic pacat pentru ca mesterul calehari e o forta, un tip autentic, nu un spoitor de vorbe si mesaje ambigue–chiar daca o ia pe aratura uneori, mental si grafic/ortografic.

  19. euNuke
    26 September 2010

    Avem un anarho-bolşevic in vizită. bine ai sosit, dragă revoluţionarule!

    Fapte. să ne amintim.
    1. La începutul anului 1990, revoluţia anticomunistă a fost deturnată de un grup de comunişti conduşi de Ion Iliescu, aceştia reuşind să uzurpeze fragila putere instalată după răsturnarea lui Ceauşescu. Transformarea organului executiv -Frontul Salvării Naţionale- in partid de către clica nomenklaturistă este echivalentul unei lovituri de stat, iar tinerii din Piaţa Universităţii au protestat, uneori virulent, împotriva acestei uzurpări şi a reinstălării nomenklaturii comuniste in înalte demnităţi statale. Utilizarea minerilor şi in general a proletariatului pentru zdrobirea mişcării democratice a fost o manevră tipic bolşevică, iar organizatorii represiunii nu au fost niciodată sancţionaţi.

    2. Împărţirea funcţiilor in noul guvern Roman creat la presiunea occidentului nu s-a făcut in mod democratic, ci discreţionar, partidul-stat FSN preluînd jumătate din posturi.

    3. Principalele organe de presă şi-au păstrat caracterul de tribune propagandistice acţionînd in folosul partidului-stat iliescian şi in detrimentul populaţiei supuse in continuare manipulării masive. Radioteleviziunea şi majoritatea cotidienelor au preluat agenţii propagandei ai vechiului regim şi i-au aruncat iarăşi in hora bolşevică, cu aceeaşi platformă marxistă.

    4. In 1991 o nouă lovitură de stat se petrecea cînd la comanda aceloraşi uzurpatori neo-comunişti a fost înlăturat cu forţa guvernul Roman, prea liberal şi reformist pentru gustul nucleului dur de securişti şi ştefan-gheorghişti din culise. năravul ieşea din nou la suprafaţă. oamenii simpli încep să judece şi să suspecteze regimul autoritarist iliescean de restauraţie comunistă, dar in loc să organizeze o nouă mişcare democratică mulţi se resemnează şi fug peste hotare. partidele istorice se refac cu greu şi sînt masiv infiltrate de securitate aşa cum va reieşi ulterior din dezvăluirile cnsas. ca atare, după obţinerea puterii in 1996, orice iniţiativă de anchetare, investigare a loviturilor de stat şi a opresiunii este blocată sau tergiversată sau denigrată chiar in sînul arcului guvernamental. Legitima urmărire penală a securiştilor şi complotiştilor iliescieni este caracterizată deseori de presa de partid şi stat, precum şi de către oameni politici de pe tot eşichierul drept vînătoare de vrăjitoare, boală de nervi, spirit vindicativ paranoic. Nu se întmplă nimic semnificativ in direcţia restaurării moralei şi valorilor publice şi criminalii scapă nu numai nepedepsiţi, ci şi cu sinecuri călduţe, ori cu pensii disproporţionate cu ajutorul unor legi speciale, iar in funcţiile cheie mereu se va găsi un om ascultător care va acţiona in favoarea grupurilor infracţionale.

    5. 2010. Cîteva mii de miliţieni ies in stradă şi, sub pretextul unui miting sindical, atacă sediul preşedinţiei statului [reţineţi, nu contează persoana preşedintelui in acest caz ci ţinta răzmeriţei- sediul instituţiei fundamentale a democraţiei noastre firave]. O încercare mizerabilă de provocare a violenţei [sperau probabil ca spp sa iasa in strada si sa riposteze], atestată şi de prezenţa unor miliţieni înarmaţi la locul faptei. Practic o nouă tentativă de lovitură de stat cu aceeaşi filiaţie sindicalist-marxistă ce se înscrie in aceeaşi tactică marxistă a instigării la lupta de clasă, sau între diverse segmente sociale. Aceşti indivizi ce trebuiau să protejeze ordinea şi liniştea publică au atacat ordinea de stat şi au cerut nici mai mult nici mai puţin înlăturarea preşedintelui ales democratic. Urmarea este că noi îi dispreţuim şi mai tare decît obişnuiam s-o facem. Pentru că niciunul nu a avut in cap ideea de a respecta legea, ordinea constituţională şi instituţia prezidenţială şi de a se opune activ instigărilor capilor sindicali, nu, toţi s-au comportat ca o gaşcă de grecotei anarhişti ce urmăresc să rezolve criza economică aruncînd guvernul in aer.

    6. Un zevzec cu tremurici bolşevic se găseşte să colporteze justificări ale tentativei de lovitură de stat şi complotului anticonstituţional al unor lideri psd prin recurgerea la argumentul criminalului nepedepsit: dacă Ilici nu a fost niciodată sancţionat penal pentru mineriade rezultă că cei care protestau erau de fapt infractorii care distrugeau autoritatea statului. Într-un avînt de un tupeu fantastic, victimele mineriadelor sînt acuzate de tentativă de lovitură de stat in 1990, afirmaţii făcute la unison cu agenţii propagandişti iliescieni ai vremii, şi merită să-l pomenim pe ctp, apologet şi unealtă paradoxală a speculatorilor financiari cu economiile poporului pe care pretinde că-l apără.

    Şi încă ceva…bolşevicii ăştia se cred îndrituiţi să facă critică şi analiză financiară, dintr-odată au devenit pricepuţi la legislaţie economică, după ce timp de 2 decenii au irosit banul public cu mititei, pensioare grăsuţe pentru nomenklatură, agenţii statale pentru sinecuri şi săli de sport săteşti. asta au produs oamenii ăştia pentru o anumită parte a poporului, că restul neamului care mai muncea incă a fost jefuit prin renaţionalizare, stors şi vlăguit de taxe, impozite şi birocraţie monstruoasă. Probabil nu-şi dau seama cît de mare este furia. sau îşi dau şi vor să o canalizeze spre băsescu. veşnicul ţap ispăşitor.

  20. bugsy
    26 September 2010

    detaliile sunt importante.
    un detaliu din cv-ul acestui
    „red neo-con”: ” 13-23 aprilie 2004- practica in Camera Deputatilor- Grupul parlamentar al Partidului National Liberal
    iulie 2004. Participant al Scolii de Vara Romania Secolului XXI. Exclus pentru vina de a fi luat in ras pe ministrul de externe din acea vreme, Mircea Geoana.”

    ce om normal si-ar trece asa ceva in CV?

  21. euNuke
    26 September 2010

    păi vorba lu Thomas Sowell, depinde ce crede omul că merită conservat, evident, pentru el tradiţia bolşevică a instigării la lupta de clasă şi a uzurpării puterii democratice este de bază. ca atare restu lumii care gîndeşte altceva se transformă brusc in secta martorii lui băsescu. genul de bolşevic doctrinar care atunci cînd magnitutidinea rebeliunii antiprezidenţiale a unei grupări din interiorul statului -poliţia- cheamă la o mai mare solidaritate a romanilor el se găseşte să scuze propensiunea anarhică a liderilor de sindicat şi să deturneze atenţia in direcţia bubelor persoanei băsescu. Pasămite miliţienii au şi ei dreptatea lor in a ataca preşedinţia, că doar s-au simţit atacaţi la onoarea lor constituţională de epitetele lui băsescu emise in urmă cu ţîşpe ani la adresa unei cetăţene. De fapt s-au dus la cotroceni ca să-l aresteze pe Marele Mitocan…numa că or fi uitat pe drum cum şi finalitatea acţiunii şi procededura şi care era articolu de ctp -codul trăienesc penal- ce trebuia aplicat.

  22. panseluta
    26 September 2010

    euNuke @ 19:

    Superb sumar al evenimentelor de la 1989 si de dupa.

    Cit despre Basescu ca tap ispasitor („emmissary goat/victim”) al pacatelor comunitatii, pe care le-ai expus asa de bine, vreau sa postez, din nou, o discutie a antropologului Rene Girard cu Peter Robinson la NRO, Chapter 2, despre „scapegoating mechanism” pe care Girard l-a identificat ca parte esentiala a comunitatilor umane, nu doar a celor „primitive”, arhaice, care, in teoria lui Frazer din „Ramura de Aur”, nu se aplica societatilor moderne din Vest:

    http://tv.nationalreview.com/u…..RhNmM3NTI=

  23. calehari
    26 September 2010

    In urma cu cativa ani , fostul presedinte , domnul Emil Constantinescu , dadea un interviu ziaristilor Laurentiu Ciocazanu si Ovidiu Nahoi, despre perioada petrecuta la carma statului si principalele probleme cu care s-a confruntat.Se vorbeste despre mostenirea lasata de vechiul guvern ,sondaje ,FMI si Banca Mondiala , dosare in justitie si atacuri in presa , patroni de presa si grupuri de interese ,societatea romaneasca ,haos , disperare , datorie patriotica , jocuri piramidale , securitate, deci cam nimic care sa semene cu ce traim azi.Dar sa ne reamintim interviul:

    Emil Constantinescu afirma ca, la 10 ani de la victoria in alegeri, mandatul sau este in continuare judecat emotional si nu rational.

    Ovidiu Nahoi: Au trecut 10 ani de la ceea ce s-a numit „schimbarea”. Considerati ca Romania a mers asa cum v-ati fi dorit?

    Emil Constantinescu: Categoric, da. In ce priveste liniile generale. Liniile mari, asigurarea independentei, integritatii si suveranitatii Romaniei, intr-un sistem cum este NATO, asigurarea statutului unei democratii consolidate si a statutului unei economii functionale de piata, ca stat membru al Uniunii Europene, acestea sunt realitati care au fost cheia proiectului meu politic.

    Laurentiu Ciocazanu: Cum va explicati ca cei de la PSD au continuat aceste proiecte?

    Nu se mai putea altfel! Nu exista niciun exemplu ca proiecte mari, strategice, sa-i gaseasca pe initiatori in situatia de beneficiari. Proiectele pe care eu le-am imaginat pentru Romania au fost de perspectiva si trebuie sa fii capabil sa initiezi proiecte chiar impotriva gradului de intelegere al societatii. Importanta e finalitatea proiectului.

    O.N.: Asa s-a intamplat si cu decizia de a sustine SUA in razboiul din Kosovo?

    Da, si acesta este, de fapt, singurul lucru recunoscut de opinia publica din Romania, si anume ca inceperea negocierilor cu UE, integrarea in NATO si mai ales, repet, mai ales protectia financiara a Romaniei pentru a nu intra in incetare de plati, intr-un moment in care FMI-ul deja acceptase aceasta solutie, isi au sursa in decizia de a sprijini NATO in conflictul din Kosovo.

    L.C.: Am primit bani pentru pozitia Romaniei de atunci?

    Am primit protectie financiara, ceea ce e cu mult mai important.

    O.N.: Stiti ce s-a intamplat atunci cu pozitia dumneavoastra in sondajele de opinie.

    Am cazut cu 20 de procente in doua saptamani.

    L.C.: Ce-ati spus atunci?

    Am spus ca a fost si este si pana azi singurul sondaj pe care il consider netrucat.

    O.N.: Dar nu v-ati enervat, pentru ca ati luat o decizie buna si ati primit in schimb oprobiul publicului?

    Era un pret asumat.

    O.N.: Nu ati regretat ce ati facut?

    Nu, pentru ca era in regula jocului. Eu, din momentul in care am fost ales, am stiut ca va trebui sa fac tot ceea ce se poate pentru a schimba radical societatea romaneasca, si nu in intervalul unui mandat, ci in mai putin timp, fiindca nu eram sigur ca voi duce un mandat pana la capat.

    L.C.: De ce?!

    Pentru ca nu aveam niciunul dintre pilonii traditionali de sprijin. Nu aveam un partid important in spate. Condusesem o coalitie care era o stare de spirit ce s-a concretizat intr-un val popular care m-a adus la putere. Dar eu eram constient ca entuziasmul popular este materia prima cea mai perisabila.

    L.C.: Sa revenim la ziua de dupa alegerea dumneavoastra. Spuneti ca aveati un cu totul alt sentiment decat populatia. Ce se intamplase?

    A doua zi, la Cotroceni, am primit vizita sefei delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, a reprezentantului FMI si a reprezentantului Bancii Mondiale. Fiecare mi-a dat un dosar in care erau trecute datele privind starea economico-financiara a tarii.

    O.N.: Si ce era?

    Un dezastru total sau crah, daca ne referim la sistemul bancar. L-am sunat in acea seara pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. A doua zi, el mi-a confirmat acel dezastru. Desigur, acum lucrurile sunt bine-cunoscute, dar starea emotionala nu s-a mai modificat.

    Era un teribil contrast intre realitatea cifrelor pe care o stiam numai eu si ceea ce vedeam pe strada. Ceea ce pentru mine este ciudat e ca, la zece ani de la acea schimbare, pe care toata lumea o considera benefica, aproape toate abordarile sunt emotionale si nu rationale.

    Iar ceea ce astept eu cu ocazia implinirii acestui deceniu este ca macar o parte a analistilor si liderilor de opinie sa opreasca abordarea emotionala si sa inceapa analiza rationala a fenomenului.

    L.C.: Cum arata atunci situatia in comparatie cu cea de azi?

    In momentul cand eu am fost ales, rezerva valutara a Romaniei era de 700 de milioane de dolari, ceea ce reprezinta circa o jumatate de miliard de euro. Acum este de 20 de miliarde de euro.

    Bancile de stat principale, Bancorex, Banca Agricola, aveau credite despre care azi stim ca erau neperformante, in valoare de doua, respectiv un miliard de dolari. Iar Romania avea de platit in ‘98-’99 o datorie externa de 5 miliarde de dolari. Iar toate bancile private – aveam sa aflu in curand, in CSAT – nu erau banci private, ci jocuri piramidale conduse de ofiteri de Securitate.

    O.N.: Si ce ati facut cand ati aflat?

    Am considerat ca datoria mea patriotica era ca, in acel moment, sa nu spun opiniei publice.

    L.C.: Nu era mai bine sa spuneti de la bun inceput?

    Nu. Aveam aceasta optiune, dar nu regret. Mi-a fost sugerata de cei mai importanti lideri occidentali. Mi-au sugerat sa fac publica situatia, de fapt, sa provoc alegeri anticipate si sa construiesc un partid prezidential cu care sa fac reforme.

    O.N.: Si de ce nu ati urmat aceste sugestii?

    Pentru ca pretul platit de societatea romaneasca ar fi fost crahul, aducerea societatii intr-un haos combinat cu disperarea.

    Relatia cu presa

    „Eram atacat violent, cu fiecare dosar plecat spre justitie”

    L.C.: Ati avut momente in timpul mandatului cand v-ati impus autoritatea?

    Da, din primul moment.

    L.C.: Tocmai asta vi se reproseaza, ca ati fost un presedinte lipsit de autoritate.

    Este opera reusita a manipularii care s-a facut asupra mea incepand din 1992. Daca am trece de la prejudecati la analiza faptica, lucrurile au stat altfel. Va reamintesc atitudinea fata de servicii.

    Va reamintesc faptul ca nu am putut fi santajat cu nimic. Nu am putut fi nici cumparat. Iar serviciile stiau acest lucru, si de aici panica pe care au avut-o. Timp de doi ani dupa ce am devenit presedinte, au fost ofiteri care mi-au cercetat tot trecutul, din liceu.

    O.N.: Ce-i interesa mai mult si mai mult?

    Ca sa vada daca n-am scris vreo poezie la gazeta de perete din liceu, daca n-am luat cuvantul vreodata in facultate… Dar faptul ca nu mi-au gasit nimic, ca nici in 1992, nici in 1996 n-am fost sprijinit de niciun cerc de interese din tara sau strainatate, pentru ca nimeni nu se astepta sa castig, m-a facut sa am mainile libere.

    Si sa joc un joc pe care ei nu-l cunosc. Nici pana azi reprezentantii oligarhiei comunisto-securiste nu stiu sa joace un joc in care arbitrul sa fie corect, iar jucatorii adversi sa nu fie cumparati.

    O.N.: Dar ati pierdut jocul!

    Nu, nu l-am pierdut.

    O.N.: Nu dumneavoastra ati spus ca v-au invins securistii?

    Este o fraza scoasa din context si atat de puternic intepenita incat, prin repetitie, creeaza senzatia realitatii. Ziarul „Cronica romana” a publicat transcrierea intregii fraze din discursul spontan pe care l-am tinut in fata medicilor si farmacistilor PNTCD, la Timisoara.

    Acolo am explicat cum am invins Securitatea. Iar in final am spus: in momentul cand au plecat din servicii, pentru ca i-am eliminat, si-au creat structuri de presa si au fost primii care au folosit avantajele democratiei impotriva mea.

    Si, intr-un fel, au putut sa ma invinga mai mult decat am simtit in vremea lui Ceausescu, spunand tot felul de porcarii impotriva mea. Deci sensul corect nu este ca m-a invins Securitatea, ci presa Securitatii.

    Cum sa va invinga presa Securitatii?

    Au reusit sa faca o imagine complet falsa despre mine sa para credibila. Am ajuns sa fiu atacat cu aceleasi fraze si in „Romania Mare”, si in „Romania libera”, si de „Atac la persoana”, si de „Romania literara”.

    Si, cu tot regretul, trebuie sa va spun, „Evenimentul zilei” prelua si el acele fraze din „Romania Mare”. In 1996, Vadim Tudor a candidat impotriva mea fara a avea un partid. Avea numai o revista.

    Dupa 1996, in momentul in care mesajul era preluat de presa asa-zis de dreapta, democratica, revista a falimentat, dar partidul a urcat fiindca a devenit credibil. Niciodata nu esti invins in politica de forta adversarului.

    Totdeauna esti invins cand esti atacat din spate. Cand elitele intelectuale din care proveneam, din frustrari personale – pe care le inteleg – si dintr-o incapacitate de a percepe fundamentele si mecanismele jocului democratic m-au parasit si au inceput sa ma atace, am inteles ca jocul s-a sfarsit. Credibilitatea mea pe plan extern crestea, iar pe plan intern se prabusea.

    L.C.: Spuneti ca sunteti judecat nemeritat de aspru de societate. Se putea altfel?

    Societatea mi-a raspuns cu mult prea multa generozitate. Nemeritata.

    O.N.: Dar presa?

    A fost pe de o parte un exercitiu de manipulare, pe care l-am gasit normal.

    L.C.: Normal? De ce?

    Pentru ca toate aspectele care contribuie la manipularea prin presa erau acolo. Existau agentii straini care era normal sa ma atace, fiindca eram adversarul lor numarul unu.

    O.N.: Ii stiati?

    Ii stiam. Apoi, existau patronii de presa pe care ii provocasem. Iar daca cineva ar lua deciziile mele de atunci, ar vedea ca la fiecare dosar care pleca in justitie, un grup de interese incepea sa ma atace violent.

    O.N.: In cartea alba data publicitatii de PDSR imediat dupa revenirea lor la guvernare, dupa alegerile din 2000, apare o lista a marilor datornici din presa. Rezulta ca erau cumparati de administratia dumneavoastra, prin tolerarea datoriilor catre stat.

    Da, sigur, este o metoda tipica a PSD de a acuza pe altii de lucruri pe care ei le fac.

    Din culisele puterii

    „Dosariada nu a fost pe agenda coalitiei CDR-PD-UDMR”

    L.C. Nu cumva ati acceptat sa platiti un pret prea scump de imagine in numele acestui principiu ca nu trebuie sa reactionati in niciun fel la atacurile presei?

    A fost un cost care, in parte, a reprezentat si un beneficiu. Va reamintesc ca nu aveam structuri cu ajutorul carora sa iti permiti sa lupti cu presa de interese. Am preferat sa ma lupt direct cu grupurile de interese.

    As putea face un masterat pe aceasta tema a coincidentei dintre deschiderea unui dosar penal si atacul imediat in presa controlata de cel intrat in vizorul justitiei.

    Cazul cel mai tipic este, culmea, cu ziarul-simbol al Aliantei Civice care… in momentul in care ajungeau dosarele privindu-l pe omul de afaceri Fathi Taher, imediat primeam un atac in presa din aceasta zona.

    O.N.: Ati avut o problema cu serviciile. Tocmai de aceea, de ce n-ati declansat dv. aceasta Dosariada?

    Prin alegerea mea ca presedinte a fost posibila o schimbare profunda a Romaniei printr-un guvern de coalitie CDR-PD-UDMR. Aceasta intelegere cu PD si UDMR, intre turul intai si turul doi, a jucat un rol esential si in alegerea mea ca presedinte.

    Indiferent cata importanta emotionala a avut dezbaterea televizata dintre mine si Ion Iliescu, intre turul I sI II. A fost o intelegere corecta si clara pe care am dorit-o dusa pana la amanunte. Astfel, PD-ul, prin domnii Petre Roman, Adrian Severin si Victor Babiuc, a acceptat sprijinirea neconditionata a integrarii in NATO, a integrarii in Uniunea Europeana, a reformelor economice si a privatizarii.

    Nu au fost insa pentru restituirea proprietatilor si pentru actiunea de deconspirare a Securitatii si a comunismului. Trebuie sa spun ca PD-ul si Petre Roman, in special, au respectat ceea ce au consimtit atunci.

    L.C.: Vreti sa spuneti ca nu ati declansat Dosariada pentru ca nu era un obiectiv politic al coalitiei care v-a sustinut in alegeri?

    Nu exista pe agenda coalitiei. Eu am vorbit despre starea de dezastru in care se afla Romania. Aceasta operatiune de deconspirare a Securitatii care se poate face astazi este pe un moment de stabilitate externa si interna, in care problemele morale incep sa apara pe prim-plan.

    Ca presedinte, mi-am stabilit eu insumi propria mea agenda in care prioritare au fost masurile imediate, pe locul doi s-au aflat acele masuri privind strategia pentru viitor a Romaniei si pe locul trei lamurirea trecutului.

    Pentru mine, important era sa mentin acea coalitie fragila pentru integrarea in NATO si UE, pentru refacerea sistemului bancar si a tesutului economic.

    Vreau sa va spun ca si in aceste conditii de instabilitate am reusit sa fac niste lucruri care au fost trecute cu vederea. Am dat, in calitate de presedinte al Romaniei, acea declaratie oficiala de condamnare a comunismului. A fost data uitarii.

    O.N.: Cu alte cuvinte, actiunea pregatita acum de presedintele Basescu pentru condamnarea comunismului nu ar mai avea valoare?

    Are valoare in noul context. Revin. Am dat-o nu numai ca o declaratie personala, ci, ceea ce se trece complet cu vederea, am cerut parlamentului sa faca legile necesare, am cerut guvernului sa actioneze.

    Doi – am realizat de facto eliberarea serviciilor secrete prin decretele personale de eliberare din functii a 32 de generali si a sute de colonei din Securitate.

    O mare parte, in 2001, au revenit in servicii ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Si, in final, am reusit, in urma unor presiuni greu de imaginat, sa fac sa treaca legea pentru deconspirarea Securitatii, care nu figura pe agenda.

    ANTIPOPULISM

    „Nu avem specialisti in gestionarea succesului”

    „Trag un semnal de alarma asupra crizei in care se afla elitele. Intr-un feedback negativ permanent politica-presa, s-au creat specialisti in rezolvarea crizelor si a insucceselor si nu avem specialisti in gestionarea succesului. O parte din economie merge foarte bine, dar nu se gasesc corespondentii din politica si administratie care sa preia managementul succesului si nici nu pot sa si-l asume. Au incremenit in proiectul populist care ii mangaie pe dezavantajati. Presedintele pana la ultimul om politic se adreseza perdantilor. Eu am refuzat un asemenea discurs cand toata societatea era perdanta, era somaj si inflatie.
    E un numar mare de castigatori in tara si in strainatate carora nu li se adreseaza nimeni. Mass-media si politicienii refuza sa construiasca un mesaj pentru ei. Sansa Romaniei o vad nu in elitele care sunt incapabile sa contruiasca, ci in cele 4 sau 6 milioane de romani care lucrand afara urmeaza cursul practic al capitalismului la locul de munca. Ei invata ca, daca muncesti mai mult, esti platit mai mult. Mass-media se cufunda in spectacolul mizeriei, dezamagirii, al sintagmei ca nu s-a schimbat nimic in 16 ani, sfidand realitatea.”

    Ca de la Presedinte la Presedinte

    „Traian Basescu este santajabil pentru anumite structuri oculte”

    L.C.: Ati numit trei premieri. Cine a fost cel mai performant?

    Mugur Isarescu, pe care l-am convins cu greu sa accepte functia. Daca pe Ciorbea l-am impus eu PNTCD-ului, in cazul lui Radu Vasile a trebuit sa accept propunerea partidului.

    Radu Vasile, cu stilul sau caragialesc, era agreat de tot partidul, inclusiv de conducere. Argumentarea lor m-a lasat perplex: il punem prim-ministru pe Radu Vasile ca sa isi franga gatul si sa scapam de el din partid.

    O.N. Ati acceptat asta?

    Da. Pentru ca dupa tensiunile care se creasera in timpul lui Ciorbea cu PD, era nevoie de o persoana a carei frivolitate a fost benefica un an. Vasile a avut o popularite extrema. Schimbarea lui, care a fost un blitzkrieg, s-a realizat in trei zile.

    S-a facut la initiativa lui Petre Roman, la sugestia lui Stoica, care a venit initial ca prieten si apoi l-a tradat, si la presiunea taranistilor radicali. Toate partidele au cerut acest lucru.

    Aceasta ciudata solidaritate a partidelor dintr-o coalitie s-a suprapus pe presiunile externe. S-a cerut un premier serios… Toate aceste lucruri le-am discutat inaintea deciziei de la Helsinki.

    L.C.: V-ati gandit ca premierul Radu Vasile se va baricada in sediu?

    Nu. A fost o culme a iresponsabilitatii.

    O.N.: Atacul lui Basescu la adresa lui Ciorbea a fost premeditat?

    Absolut. A fost premeditat si face parte din intregul scenariu Basescu-presedinte.

    O.N.: Credeti ca era pregatit de atunci Basescu?

    Absolut.

    L.C.: Se gandea de atunci Basescu?

    Nu Basescu, ci aceia care construiesc aceste strategii.

    O.N.: Credeti ca e santajabil de anumite structuri oculte?

    Categoric da. Nu conteaza ce cred eu, ci documentele atesta. Atat timp cat exista confirmarea unor dosare si a unei prezente indelungate in Securitate.

    TESTUL DE SINCERITATE

    „Daca minerii ajungeau in Capitala, ramaneam in birou si ii infruntam”

    Traian Basescu a spus ca nu ati lasat nicio dara in mandatul dv.?

    Prin educatia mea academica, particip la dialog, dar nu la schimburi de injuraturi si insulte. Pentru mine nu are nicio… Conteaza faptele.

    Care a fost cea mai mare dezamagire a mandatului dv.?

    Incapacitatea elitelor intelectuale de a intelege esenta sistemului democratic. Faptul ca in tara, in locul eticii vestice construite din principii, avem o etica estica construita din cuvinte. Acest transfer de la moralitate la frumusetea exprimarii a fost calea prin care s-a trecut la cinismul imoral care domina societatea.

    Cel mai greu moment…

    Decizia de a ordona armatei sa intervina pentru blocarea inaintarii minerilor spre Bucuresti.

    Ce faceati daca ajungeau in Capitala?

    Ramaneam in biroul meu, ordonasem SPP-ului sa nu riposteze si ii infruntam.

    Cea mai mare realizare?

    Evitarea crahului financiar care s-ar fi petrecut in mod normal in ianuarie-februarie 1997.

  24. panseluta
    26 September 2010

    Partea a treia a discutiei cu Rene Girard, despre Iisus:
    „The Myth that Happened”:

    http://tv.nationalreview.com/u…..M2NzgzMmM=

  25. ramanujan
    26 September 2010

    O! Mais qu’est ce que c’est ca?
    Sunt probleme in paradisul neo-con?
    Cumva un deviationist de stanga? Nu-i nimic, ideologul-sef euNuke o sa aibe grija de asta. Nimeni si nimic nu trebuie sa stirbeasca unitatea in jurul Partidului.

    Gurile rele spun ca ideologia neo-con a fost fondata de niste ex-marxisti. Deci daca, asa cum spune bugsy, Bogdan Duca e un „red neo-con” (nu stiu daca e asa, nu ma pricep) atunci el nu face decat sa se intoarca la surse. Logic, nu?

  26. costin
    26 September 2010

    rama, mai usor cu sarcasmul si cinismele ca zbori.

  27. Imperialistu'
    26 September 2010

    Lasa-l, e distractiv.

  28. panseluta
    26 September 2010

    rama:

    Ce ti-a mai ramas in tolba decit niste sarcasme ieftine–ca argumente inteligente nu ai, si n-ai avut niciodata?
    Mars la coltz.

  29. calehari
    26 September 2010

    panseluta @18. Iti multumesc din nou , chiar daca sunt un pic ingrijorat de ” devierile ” mentale pe care le-ai observat.In ceea ce priveste abaterile grafice/ortografice pe care le-ai remarcat , sunt vinovat , recunosc. Nu mi-am vazut de scoala , fi-mi-ar boema a dracu’ sa-mi fie ! :). Apropos de boema , ca mi-am adus aminte , m-as caracteriza ca virtuos si erou , daca e sa i-au ca reper vorbele : Romania o tara unde boema este o virtute iar ratarea o fapta de eroism existential. ????

    euNuke @19 Da , asta este istorie , de ” fapte incontestabile ” sunt satul. Seniorial .

  30. Bogdan Duca
    26 September 2010

    Hmmm….Sunt „rosu” pentru ca nu m-au convins Basescu si PD-L-ul ca ar fi de dreapta…

    De cand a devenit Basescu (repet, fost demnitar comunist, fost demnitar fesenist, fost lider de partid din intenrationala socialista si parintele unei guvernari ce atunci cand nu e de stanga este incompetenta), etalonul pentru dreapta romaneasca?

    Cat despre piata Universitatii, dupa ce ca l-ati transformat pe Basescu in erou al spiritului pietei, cum mai puteti sa vorbiti despre „fapte”? Pe 20 mai 1990, Iliescu a luat, daca mai tin minte, 75% din voturile electoratului (ceea ce nu se putea obtine prin frauda). Basescu a castigat acum un an, la limita, o limita ce poate sa fie suspecta de frauda.

    Asadar, cu ce am fi noi, cei care solicita acum alegeri anticipate (si nu din ratiuni de frauda, ci de incompetenta a cuplului Basescu-Boc) mai neindreptatiti decat cei care l-au contestat pe Iliescu in mai-iunie 1990?
    Motivul pe care il deduc este simplu: credeti (si nu rational) ca Basescu este tot ce poate fi mai bun pentru Romania. Asta inseamna ca….de dreapta sau de stanga, putin conteaza, sunteti straini de principiile democratiei.

  31. euNuke
    26 September 2010

    ramanujan. paradisu-i in altă parte. îl găseşti in menajeria social-democrată sub forma unui surogat menşevic pentru raiul adevărat imaginat de marx, că tot ai adus vorba de profet, diferenţa constînd in mica bucurie burgheză a proprietăţii împrumutată temporar, pîn la victoria finală,…anume tehnologia de uz personal fără de care niciun neomarxist n-ar putea să-şi deşerte rezidurile ronţăite la festinul ideologic in spaţiul virtual sau la teveu. iar spiritul monolitic de partid caracterizează şi a caracterizat dintotdeauna partidele de stînga, aşijderea grupările, facţiunile, fasciile, democratice sau anarhice, totalitarist-radicale sau doar oligarhice de extracţie marxistă. doar in aceste medii se dau ordine întruna şi se dictează de la tribună chestiunile ce merită a fi abordate pentru a fi abordate tot de către cei cîţiva lideri, lideri care ajung lideri pentru că reuşesc să radicalizeze un grup sau altul de nemulţumiţi şi frustraţi. acum problemele îs in paradisul mărunt al pesedeului unde începe să scîrţîie craca cu pomeni, adică distribuitorul merelor de aur. Rînd pe rînd puşculiţele de partid încep să dea faliment, in parte din cauza crizei, altădată din motive de incompetenţă sau de risipă şi opulenţă aristocratică, dar in principal, după in mintea lor însămînţată cu marota luptei de clase, din cauza inamicului public nr 1 -capitalizatul despot Băsescu care vrea să despovăreze burghezia şi latifundiarii de birurile decise in 2 decenii de socialism sistematic.

    acum poţi să rîzi liniştit. sau poate un pic nervos.

    ps autorul lui euNuke nu este şi nu a fost membru de partid, şi nici nu este mîndru de asta. a cochetat cu ideea intrării in urr dar a fost prea sceptic şi individualist pentru a intra in horă. deplînge insă lipsa unei mişcări TeaParty in Romania.

  32. euNuke
    26 September 2010

    dupa ce ca l-ati transformat pe Basescu in erou al spiritului pietei

    hai lasă minciunile şi pleacă cu fofîrleaza la plimbare. dacă un cetăţean nu vrea să pună iarăşi in discuţie persoana lui Băsescu se cheamă in mintea ta un fel de trădare a principiilor dreptei. unul din principiile dreptei este legalismul, respectul statului de drept şi al instituţiilor sale, iar dumnerata nu reuşeşti să-l acorzi şi baţi moneda pe justificarea acţiunii miliţieneşti încercînd să acoperi caracterul anarhic al marşului antiprezidenţial. şi ţi-am explicat ca la şcolari că nu contează persoana care ocupă funcţia momentan ci caracterul simbolic şi constituţional al instituţiei vizate de manifestaţie. dacă matale te duci şi micţionezi in poarta poliţiei vei fi arestat, pricvepi? este o infrac’iune ce denotă lipsa de respect faţă de ideea de autoritate a statului, nu neapărat faţă de poliţiştii care populează secţia, ei, imaginează-ţi mii de rebeli zevzeci care ies in stradă să urineze la poarta unei instituţii fundamentale a statului. ei, acu încearcă să pricepi că rebelii ăştia sînt chiar acei angajaţi ai statului care ar fi trebuit să taie amenzi miilor de zevzeci care iau in batjocură statul de drept şi instituţiile sale. Măi tovarăşe, tu îndrăzneşti să pretinzi că eşti de dreapta cînd iei apărarea miliţiei anarhiste şi profiţi de ocazie ca să ataci iarăşi persoana ce ocupă funcţia aia in mod legitim, prin decizia poporului? hai, că te-ai deconspirat ca prostu. fugi de-aci şi schimbă-ţi iute porecla virtuală. nu e nicio ruşine să te dai de-acu incolo drept telectual cool cheguevarist.

  33. panseluta
    26 September 2010

    calehari:

    Nu te-ai tinut de scoala, dar gindesti al naibii de bine si de gustos limbistic–poate exact pentru ca n-ai fost perfect scolit.

    Pe de alta parte … „i-au” din „i-au ca repere…” se scrie „iau”, nu de alta chestie decit ca limba romana e mostenirea noastra fundamentala, sacra: a lua la indicativul prezent:
    eu iau
    tu iei
    el/ea ia
    noi luam
    voi luati
    ei/ele iau

    Alta e vorba romanesca daca ai fi vrut sa scrii, de un exemplu, „Patrupezii i-au luat la intebari pe bolsevici”, in care functioneaza indicativul trecut plus pronumele personal:

    Eu i-am luat portofelul; tu i-ai luat virgintatea; ei/ele i-au luat mintile lui Duca.

  34. euNuke
    26 September 2010

    Sunt “rosu”

    da. eşti roşu pentru că te situezi de aceeaşi parte a baricadei cu neomarxiştii lui ponta şi cu anarhiştii din miliţie, vămi, sindicate, jandarmerie. învaţă să fii responsabil pentru declaraţiile şi gesturile tale publice. eşti la unison cu clica pesedistă tocmai acum cînd au început iarăşi să se agite cu suspendarea lui Băsescu. şi insişti. deci ai intrat in galeria bolşşevică. Nu mai poţi să urli la marginea cetei de viteji cu care te deplasezi in spaţiul virtual împotriva lui băsescu şi să pretinzi in acelaşi timp că eşti de dreapta şi nu ai nimic de-a face cu grosul specimenelor ce compun masa ridicată la lupta cea dreaptă, ce vizează in fond un scop revoluţionar – răsturnarea fără temei constituţional a unui preşedinte. Te-ai înhăitat, acum ai bunul simţ şi admite că poziţia dumitale e identică cu cea a liderilor pesedişti din noua gardă isterică ce a ridicat ultimul val antibăsescian.

  35. Bogdan Duca
    26 September 2010

    Mi-ar fi placut ca domnul eunuc sa isi arate barbatia si sa recunoasca ca de fapt problema domniei sale nu este apararea institutiilor statului ci apararea lui Basescu.

    Cand presedintele Basescu a urmarit, inclusiv prin referendum, sa submineze institutia Parlamentului, portocalele mecanice nu aveau nici o problema sa fie alaturi de omul Basescu impotriva institutiei Parlamentului.

    Acum, cand niste cetateni, functionari publici, isi solicita constitutional drepturile, dumneavoastra deveniti brusc aparatorii institutiilor Statului- tot un pretext de a sprijini (cat se mai poate) pe omul Traian Basescu.

    Evident ca sunteti prea prinsi de fervoarea quasi-religioasa fata de acest om ca sa ignorati faptul ca si dumneavoastra ati fi facut la fel ca si acei politisti daca Iliescu ar fi fost la Cotroceni. Si ati facut la fel…

    Cu aceasta am incheiat….

    „Javra ordinara” ar fi fost o scandare decenta la mitingurile contra lui Iliescu, dar numai acum va apuca elanul moral si va simtiti ofuscati ca niste domnisoare ca este jignit seful statului.

    Din pacate sunteti o cauza pierduta. Baietii de la Noua Dreapta par mult mai lucizi politic decat „Martorii lui Basescu”, care nu au fost nici un moment ingrijorati de viitorul Romaniei cand presedintele, sfidand majoritatea parlamentara, ne-a privat de guvern in toamna anului trecut, dar acum tot vehiculati amenintari cu anarhisti si comunisti care o sa arunce tara in haos.

    Unicii responsabili de haos sunt guvernantii incapabili, pe care ii sustineti. Si ei, ca si dumneavoastra, aveti doua alternative: puneti poliţia (sau, ma rog, armata- ca politia e deja cu noi) pe contestatari, si o sa aveti soarta lui Ceausescu, sau va dati demisia si poate ca istoria isi va aduce aminte ceva mai bine de voi.
    Intr-un fel sau altul, distrugerea Drepteiu facuta de Basescu si PD-L este un proces incheiat. Aia care mai suntem de dreapta in aceasta tara, o sa trebuiasca sa asteptam 10 ani pana cand amintirea dreptei feseniste pe care o adulati, se va estompa.
    Prin rautatea lui Basescu si incompetenta lui Boc ne-ati condamnat la inca 10 ani de PSD. Si, da, voi sunteti responsabili de asta!

  36. Imperialistu'
    26 September 2010

    Haida-de, maestre, tu ai facut propaganda pentru moscovitul de Geoana, iti doreai sa castige ala care mergea pe sest dupa ordine in capitala Imperiului, asa ca mai lasa-ne cu groparii dreptei.

    P.S. A se observa ca mr. Duca petrece mult timp pe Antene. „Portocalele” in sus, „portocalele” in jos. Deci noi suntem portocale, talibani portocalii, etc. numai pentru ca nu il uram pe Basescu si il sprijinim punctual. Ma bucur sincer pentru domnul Duca si capacitatea lui extraordinara de a fi un om de dreapta, in ciuda sprijinului public pentru un candidat la presedintie care, in calitatea de al doilea om in stat, face vizite secrete in Moscova.

  37. murfi
    26 September 2010

    sa ne ridem un pic (sau nu?) ????

    http://www.bilderbergmeetings……_2010.html

    The 58th Bilderberg Meeting will be held in Sitges, Spain 3 – 6 June 2010. The Conference will deal mainly with Financial Reform, Security, Cyber Technology, Energy, Pakistan, Afghanistan, World Food Problem, Global Cooling, Social Networking, Medical Science, EU-US relations.

  38. euNuke
    26 September 2010

    hehe. ce pretenţii pe capul bolşevicului înţolit cu bască şi papion de firmă conservatoare. îmi cere cu neruşinare să-mi exhib bărbăţia precum toţi descreieraţii antenelor al căror text unic il preia şi-l colportează, adică să pun in discuţie, pozitiv sau negativ, persoana lui Băsescu. Îmi pare rău, dragă tovărăşelule, eu prefer să fiu laş şi să polemizez doar pe chestiuni teoretice -idei, concepte, principii, valori- şi să critic sau elogiez doar latura politică a şefului statului, deciziile sale politice, activitatea sa in exerciţiul funcţiunii şi să nu mă refer deloc la intervenţiile sale de prin mallurile şi tribunele improvizate ale patriei. Atîta timp cît dumneata poţi concentra culpa politică a dezastrului economic actual intr-o singură persoană ce are foarte puţine atribuţii in sfera deciziei economice -un preşedinte-, atîta timp cît eviţi cu foarte puţină graţie şi minte cauzele sistemice ale crizei, anume cele ce decurg din instituţionalizarea masivă a socialismului, nu poţi fi suspectat de conservatorism, de liberalism clasic sau de apartenenţă la un curent de dreapta. eşti un bolşevic ce caută să răstoarne puterea legitimă a unui stat democratic şi caută tot felul de motivaţii, pretexte, subterfugii, justificări pentru gîndirea şi discursul său cu propensiuni anarhice. Ba mai mult, îndrăzneşti să ataci un blog de dreapta şi să acuzi oamenii ce opinează aici de o imaginară înregimentare politică, in pofida faptului că aici politica internă rar a ţinut prima pagină şi interesul faţă de busculada politicianistă a fost minim. Dacă ai chef de acţiune trage-ţi un parpalac pe cocoaşă şi scoate-ţi bărbăţia la plimbare in parcul cotroceni. du-te şi arată-i lu băse ce bărbat adevărat şi aprig la argumentaţie eşti matale. şi scuteşte-ne pe noi, laşii eunuci, de exploziile tale de fermitate crinică şi de hîrjoana dumitale personală cu logica şi semantica politică.

  39. bugsy
    26 September 2010

    Aia care mai suntem de dreapta in aceasta tara, o sa trebuiasca sa asteptam 10 ani pana cand amintirea dreptei feseniste pe care o adulati, se va estompa.

    yeah, right wing!

    hai sictir, bolsevicule!

  40. costin
    26 September 2010

    Basescu fata in fata cu SISTEMUL

    De vineri incoace, de cind cu porno-protestul politistilor din fata palatului Cotroceni, o soapta devenita vuiet face ocolul tarii: SISTEMUL da semne din ce in ce mai clare de nervozitate. SISTEMUL nu mai suporta!

    Cine este SISTEMUL? Temelia statului. Acel conglomerat de functionari publici pe care ii uneste convingerea ca fara ei, Romania s-ar face praf si pulbere. Si care, data fiind misiunea lor exceptionala, asteapta recunoastere si recompense materiale pe masura.

    Da, SISTEMUL are toate motivele sa fie suparat. Masurile de austeritate care pina acum i-au lovit doar pe angajatii din companiile private sau pe slujbasii de mina a doua ai statului, de data aceasta nu i-au mai ocolit. Sute de mii de bugetari care pina nu demult au constituit stilpii de neclintit ai puterii, idiferent ce partid a detinut-o, au descoperit socati ca nu mai au imunitate nici atunci cind se vorbeste de concedieri, reduceri de salarii si pensii, sau pierderi de sporuri si idemnizatii.
    ……..

  41. testoasa
    26 September 2010

    Pai din cate observ…domnul Duca ne arata inca o data ce dreapta curata tare (ca fundu’ de la caldare) este in Romania.(unu-i hais si unu-i cea…unu-i rosu unu-i verde) Daca nu e rau intentionat (adica doar tampit un pic) merita discutat cu el. Altfel e o pierdere de vreme se pare (adica am luminat la el doar niste amenintari de gloante in cap…asa pe sleau de pe noul lui post pe blogul sau personal neocon). Sau cine stie…?!? poate este bolnav saracu’.

  42. calehari
    26 September 2010

    IMI CER SCUZE . Am aflat ( multumesc Bugsy ) ca domnu’ Duca este liberal si ca , imbracat in haina asta , l-ar fi atacat pe externul Geoana in 2004 . Imi cer din nou scuze………in numele Pipaitului.De Simt e vorba . Atrofiat , n-a tactilizat la timp , finetea obrazului subtire de liberal . Adevarul e ca nici eu n-am avut tupeul sa pun mana , sa cercetez . Nu sunt Pastorel Teodoreanu , care cu curaj , imediat dupa razboi , a luat intre degete ” buca ” lui Sadoveanu , dupa care lamurit a scris :
    De ti-ai face testamentul,tu sa nu-mi lasi mii de franci
    Nasule, sa-mi lasi obrazul, ca sa-mi fac din el bocanci.
    Marturisesc ca nu ma omor dupa bani si gandindu-ma ca vine iarna ……… Ce spuneti domn DUCA ?
    Da , la noi liberal = obraz subtire si caracter deopotriva.Mi-l amintesc pe domnul Campeanu ( obraz subtire , inima mare ), cum a lasat el Franta si a venit in Romania , riscand totul( pupandu-se cu Iliescu ), ca sa-l faca pe regele Mihai presedinte.Iata ca , dupa 20 de ani ,urmand exemplul marelui sau inaintas , domn Duca , lasa inflorita situatiune din insorita Italie si vine in Romania ca sa ne scape de Dictator. De la Campeanu la Duca in 20 de ani . Uimitor cum se ROTUNJESTE ISTORIA ! Un moment. Nu se rotunjeste ea singura , ca nu-i de capu’ ei . O modeleaza priceputul boulanger ( brutar fr.) ???? DUCA . Bun croissant ala , cu Piata Universitatii si ” Un grup de manifestanti sfidand legea au incercat o lovitura de stat „. Excelent la mesele tovarasesti , intinse de Vanghelie , sub soarele primavaratec, de 1 Mai . Cacuma (asta este voluntara Panseluta , ca-s oamenii la masa ) :), acolo te afli domn Duca . Alaturi de Ponta , Geoana , Vanghelie , Vadim , Becali ,Paunescu ……… si ultimul cu voia dumneavoastra ???? IOOOOOON ILIIIESCUUU . Mancati la fel , ganditi la fel, vorbiti la fel.
    Ca , marele boier liberal Alexandru Paleologu , Ambasadorul Golanilor ( aia cu lovitura de stat ) ar fi inlaturat scarbit , cu varful bastonului , blidul de coleasa ruseasca , servit pe post de croissant , nu o sti si nici nu te intereseaza sa afli. De ce ? Pentru ca , impreuna cu vajnicii liberali de astazi, esti ocupat sa framanti aluatul istoriei , CU STANGA .

  43. ramanujan
    26 September 2010

    Basescu fata in fata cu SISTEMUL

    Adica Basescu privindu-se in oglinda.

    Deocamdata stim ca Voiculescu e „Felix”, iar SOV „Nus”. Oare vom afla vreodata si numele de cod al lui Base?

  44. Imperialistu'
    26 September 2010

    Ramanujan iar se plictiseste. Basescu detine presa din Romania si spala capete la greu, nu SOV si Felix, el e marele pericol pentru democratie – un presedinte care nu e in stare nici macar sa demita premierul pe care tot el l-a numit. Ar fi amuzant, daca nu ar fi trist.

  45. panseluta
    26 September 2010

    calehari @ 42

    „Cacuma (asta este voluntara Panseluta, ca-s oamenii la masa:

    Pardon? Poate-mi explici bijuteria asta … sau o asemenea explicatie nu intra in pricipiile boemei? Cu cit mai obscur, cu atit mai revoltat/revolutionar?

    Pe de alta parte, constat ca, peste noapte, ai inceput sa scrii ca turma /massa, adica ti-ai pus cratimele si virgulitele cam unde le e rostul… Ce te-a facut sa iesi din boemie? Sau boemia era doar o pretentie, o fandoseala stilistica de „rebel anti-burghez”, chestie fumata de multe decenii?

    Fac sarmale in seara asta, ca am 2 capatini de varza cumparate pe internet care expira in doua zile. Pun si de mamaliga.
    Saptamina trecuta am mincat pasat si ovaz cu diverse legume, ca m-a intepat ficatul.

  46. donkey
    26 September 2010

    of, dacă era Băsescu ăsta mai arătos şi un pic mai manierat…

  47. calehari
    26 September 2010

    Panseluta # 42. Iarta-ma , nu era vorba despre tine . M-ai inteles gresit . Era vorba despre masa tovarasilor de 1 mai.
    Am fost autoironic, gandindu-ma la ortografia mea si la observatiile indreptatite pe care mi le-ai facut . Am facut o cacofonie voita , pentru a le ura pofta buna tovarasilor si gandindu-ma ca ai s-o observi , ti-am atras atentia ca sa nu mai ma trezesc dat iar ” pe post „. ???? Da , acuma vad ca am uitat sa pun virgula dupa voluntara. Mii de scuze. Imi place totusi cum m-ai ” tavalit ” . ????

  48. panseluta
    26 September 2010

    calehari @ 47:

    No problema (in esperanto, cred).

    Eu te degustez cu mare placere, ori de cite ori scrii, dovada ca nu maninc ce maninca Geoana sau Crin Antonescu … sau chiar Plesu, care ii punea pe mincatorii de sarmale la nivelul cel mai de jos al poporului roman (vezi episodul cu statuia lui Eminescu din Canada) desi scrisese un eseu in „Dilema” despre nevoia de a resuscita „braga” pe strazile Bucurestilor, in loc de Coca Cola, etc.

  49. calehari
    26 September 2010

    Panseluta #48.Mi-ai luat o piatra de pe suflet . Cat sunt eu de rau atunci cand trebuie , cand gresesc , chiar si involuntar , painea lui Dumnezeu ma fac.Elevul care a gresit ii multumeste Profesoarei pentru intelegere si iertare.

  50. panseluta
    26 September 2010

    calehari:

    Esti de nepretuit la noi. Mergem inainte, scumpule, cu virgulite sau fara.

  51. panseluta
    26 September 2010

    calehari:

    Un PS: N-am vrut nici un moment sa pun botnita pe expresia originala, „zanny”, cum zicem in engleza, dar plina de miez, ca a ta. Bogdan Duca se exprima ca la carte, dar cu ce folos? Am nevoie de un scotch ca sa nu adorm citindu-l.

  52. calehari
    26 September 2010

    Panseluta #51.Un exemplu concludent ( daca mai este nevoie ), de cat de plina de miez este limba romana , atunci cand se intalneste cu talentul , este postarea #38 ( am vazut altele si mai cu miez , de acelasi autor ).Ce este uimitor , e ca le face repede , fara sa le ” piguleasca ” , fara sa chinuie inspiratia . E ca un tablou de serie pictat de un pictor mare . Este mai bun , decat capetele de serie , ale pictorilor obisnuiti . Eu sunt un simplu desenator . Era sa scriu grafician , dar cu grafica m-ai vazut cum stau. ????

  53. panseluta
    26 September 2010

    calehari @ 52:

    Ai dreptate. Uneori cred ca euNuke s-a nascut in secolul 5 inaintea lui Hristos, in Atena lui Pericle, si ride de noi facind pe modernul …

  54. panseluta
    26 September 2010

    Un nou Friedman descoperit pe video, despre „sistem”, liberate, „conservatorism” si liberalism clasic:


    Costin, please embed.

  55. panseluta
    26 September 2010

    PS: Milton are si citeva vorbe alese („Choice words”)despre sindicate.

  56. panseluta
    26 September 2010

    Chomsky despre Friedman:

  57. panseluta
    26 September 2010

    PS: Cine descopera un singur gind coerent in discursul lui Chomsky merita un Nobel.

  58. dr pepper
    26 September 2010

    parerea mea personala este ca basescu e de vina.
    nu inteleg ce il determina sa lupte impotriva politistilor, pensionarilor bolsevici, noului val al securitatii, muncitoarelor de la apaca samd.
    da’le nene salarii si pensii mari la toti, ca altceva nu conteaza, tipareste bani pana nu mai poti si nu te mai imprumuta de la FMI ca se pftica conspirationistii aia din vechea garda cu ” nu ne vindem tara”.
    daca o tara intreaga vrea socialism de ce se impotriveste un singur om?
    eu le’as da socialism pana nu mai au dupa ce bea apa.

  59. albu
    26 September 2010

    @ dr pepper

    1st of all, ador aceasta bautura.

    2nd: daca nu ai avea un sarcasm fin as putea sa te cred pe cuvant ???? …sper ca asta este cazul…

    exact daca o tara vrea socialism de ce sa te impotrivesti ca boul, da-le ce ‘vrea’, daca un sistem te vrea in randuri, fii cu el ca, vorba noastra merge si asa, nu conteaza ca ai de unde sa le dai, tipareste bani ca hartie avem la greu

    nu fac din base & co niste ‘oameni buni’, dar poate va invata in acest fel si poporul asta de cretini odata ca putem sa ne impotrivim, ca putem avea si noi o opinie personala si nu doar opinia realitatii si antenei, ca poate vom reusi sa invatam sa judecam si noi mai la rece nu doar cu stomacul (sau ce trece prin el)

    atat de usor uitam ‘mostruozitatile’ trecutului … doar ca stomacul este gol. acum cateva zile auzeam ca ~65% din romani regreta comunismul, lucru ca mi se pare foarte foarte grav, in conditiile in care in ’89 nu mai stiau cum sa scape de tiran (care defapt era reprezentantul un sistem inca existent;)

    frate, in viata ai vremuri mai bune si vremuri mai proaste. importat e sa stii sa te si sacrifici, iar daca statul asta cretin ti-a data (fara sa aiba de unde) timp de 4-5 ani mult si te-a facut om, acum e timpul sa-ti si mai ia ca mama ma’sii nu are de unde sa-ti mai dea.
    voi credeti ca doar in romania este situatia asta, vb cu aia din afara (nu cu romanii la cules de capsuni) si veti vedea ca e greu si acolo, dar poate ca acolo exista o intelegere mai mare…

    din pacate la noi exista un sistem si restul care trebuie ‘distrusi’ daca nu joaca cum vrea sistemul …
    prostimea aka poporul roman, va avea de suferit in aceasta perioada indirent de cine il conduce.

    sunt curios ce solutii au ceilalti la situatia actuala in conditiile in care noi cheltuim mai mult decat producem, de unde vor umple acest gol ??? ca de la Dumnezeu nu se poate…

    cat despre manipulare si altele (poate duca & co) ea este de departe mai mare din partea sistemului si mai putin din partea lui base&co.

    my 2c

  60. costin
    26 September 2010

    Popescule, dar sincer acum, nu ti-a luat cam mult?

  61. calehari
    26 September 2010

    PONTA DE LA TANACU il exorcizeaza pe Basescu . Hotarat sa-l scoata pe dracu’ din Basescu , cu Basescu cu tot , Ponta isi tine slujba televizata de exorcizare , ajutat in prima linie de liderii de sindicat ai politistilor romani . In timp ce popa – pardon Ponta – agitand cadelnita , invaluie multimea in fumul otravitor al declaratiilor belicoase , sindicalistii politisti , cu crucea intr-o mana si cu pistolul in alta , au pe fata , repet pe fata , pentru prima data in istoria miscarii sindicale din Romania , REVENDICARI POLITICE : Demisia Presedintelui si demisia Primului Ministru .
    Procuroru’ anarhist , ce visa televizat , nu cu mult timp in urma , sa tranteasca un pietroi in capul G8-ului , a hotarat sa-l altoiasca cu bulanul militianului roman , pe Michiduta , strecurat in tatarul alogen de la Cotroceni . Daca in primul caz RISCA sa-l tavaleasca , aia in armuri de kevlar , in al doilea caz , RISCAM sa ajunga Presedinte . Ca , procedand asa transforma Romania , dintr-o tara a U.E. , intr-o republica caucaziana , nu-l mai intereseaza pe junele tarcovnic .
    Crescut la manastirea EJOV-ista , a batranului staret , ce si-a acoperit mereu coarnele rosii cu palaria zambitoare a unei democratii originale , pacalind multimile de creadinciosi , aplica intocmai catehismul bolsevic al ” blajinului ” inchizitor . Acesta l-a scos ” democratic ” pe dracu’ si din Golanii anticomunisti din ’90 si din reformistul Petrica Apaca in ’91 ( cine a fost la Palatul Victoria , a putut asista la o slujba , mai tare ca aia tinuta de Lenin la Palatul de Iarna . Ehe , mare exorcist Ilici al nostru ! ) si i-a binecuvantat din greu , cu lampasul pe cocoase , in defileul Jiului , la Stoenesti si Costesti , pe profesorul Emil si poetul Radu Vasile de la Tismana .
    Vor reusi exorcistii Sistemului , sa scoata DRACU’ REFORMEI EUROPENE din biserica Cotrocenilor , pana de Craciun ? Daca da , ne vom ruga in liniste . Vesnic .

  62. dr pepper
    26 September 2010

    1st of all, ador aceasta bautura.
    da’ parca mai buun era quick cola sau zmeurata.
    Jos cu Dictatoru’ Basescu!
    Iliescu’apare, soarele rasare!
    Iliescu e cu poporu’ mai mama, are grija de popor nu ca dictatoru’ asta de Basescu.
    si asta e un blog finantat din „afara” de capitalisti putreji in combinatie cu mossad.
    toata lumea stie.
    ca are in birouri droguri si masini de scris.

  63. dr pepper
    26 September 2010

    buna asta:

    Aia care mai suntem de dreapta in aceasta tara,

    cat m’am ras,
    nu de alta, dar tovarasul Duca imi conforma ideea de dreapta din Romania.
    defapt ajunge sa o sfredelesti din priviri pe madame blogary si vei avea tabloul perfect.

  64. calehari
    26 September 2010

    Sorin Ovidiu Vantu declara : Repet in trei luni de zile , Traian Basescu , TREBUIE sa devina o amintire in istoria politica a Romaniei . Incerc sa-mi imaginez , o alta tara a Uniunii Europene , unde un om de afaceri , chiar si patron Media , ar face o astfel de declaratie . Declaratia face parte dintr-un interviu dat postului Realitatea TV.

  65. costin
    26 September 2010

    „pentru o Romanie puternica si echitabila”

    via facebook

  66. ramanujan
    26 September 2010

    1. NU MAI VREM NICIUN PIC PRESEDINTE BOLSEVIC (#14 calehari)
    2. Avem un anarho-bolşevic in vizită. bine ai sosit, dragă revoluţionarule!(#19 euNuke)
    3. a fost o manevră tipic bolşevică, (#19 euNuke)
    4. şi i-au aruncat iarăşi in hora bolşevică, cu aceeaşi platformă marxistă. (#19 euNuke)
    5. Un zevzec cu tremurici bolşevic (#19 euNuke)
    6. Şi încă ceva…bolşevicii ăştia se cred îndrituiţi să facă critică (#19 euNuke)
    7. pentru el tradiţia bolşevică a instigării la lupta de clasă (#21 euNuke)
    8. genul de bolşevic doctrinar (#21 euNuke)
    9. „Patrupezii i-au luat la intebari pe bolsevici” (#33 Panseluta)
    10. deci ai intrat in galeria bolşşevică. (#34 euNuke)
    11. hehe. ce pretenţii pe capul bolşevicului înţolit cu bască şi papion de firmă conservatoare. (#38 euNuke)
    12. eşti un bolşevic ce caută să răstoarne puterea legitimă a unui stat democratic (#38 euNuke)
    13. hai sictir, bolsevicule! (#39 bugsy)
    14. pensionarilor bolsevici (#59 dr pepper)
    15. aplica intocmai catehismul bolsevic al ” blajinului ” inchizitor . (#62 calehari)

    Superb, minunat, mirific, chiar mirobolant as putea spune…
    Mai vrem, mai vrem! Plzzz…

  67. dr pepper
    26 September 2010

    orice ii puteti reprosa lui rama, mai putin tenacitatea tipica de securist bolsevic cu care aduna informatii despre useri ????
    rama, ai revenit cu comentariile despre video-ul ala?
    ca nici nu mai stiu pe unde e..
    motorul de cautare nu ma ajuta.

  68. dr pepper
    26 September 2010

    p.s. sa vezi ca imi adauga si ultimul comentariu la „dosar” ????

  69. euNuke
    26 September 2010

    rama, mă îndoiesc că evidenţierea unei pretinse redundanţe in polemică ar minimaliza sau nega zelul bolşevic al unor interlocutori aproape accidentali de a bagateliza revoluţia anticomunistă şi de a spăla de păcate uzurpatorii ei iliescieni…mai ales cînd exegetul meu nu prea face dovada unei clarităţi morale, ci este interesat doar de latura estetică a discursului. pentru asemenea indivizi -ca duca- care au tupeul să se pretindă de dreapta in timp ce acuză golănimea universitară de aceleaşi culpe plăsmuite cu aceleaşi fraze iliesciene şi cetepeşti, epitetele mele sînt prea cuminţi şi prea puţine. era amuzat tovarăşul…

    Ma amuza cum cei care lauda fenomenul Pietei Universitatii, cand un grup de manifestanti, sfidand legea, au incercat o lovitura de stat,

    …ca şi tine, de altfel. văd că te distrează mica gîlceavă. mulţumesc pentru rînjetul tău sartrist…e încurajator.

  70. ramanujan
    26 September 2010

    #68
    Dom’ doctor Piper am o problema. pe aici e 12 noaptea si mie inca nu mi-e somn. Cunosti vreun leac?
    Sau, si mai bine, poti sa-mi spui o poveste de adormit copiii? Stii tu, una din alea cu bolsevici, cum imi plac mie. Cu pensionari bolsevici, cu profesori bolsevici, cu medici bolsevici, cu preoti bolsevici, de ce nu, poate chiar fosti detinuti politici bolsevici. In general cu romani bolsevici. Si bineinteles cu tismaneni anti-comunisti. (Na, ca m-am luat iar de stefangheorghistul Vova, n-am putut sa ma abtin.)

  71. dr pepper
    26 September 2010

    rama, cel mai bun remediu pentru somn este dormitul.
    ti’l recomand cu caldura.
    ai tot timpul din lume sa imi raspunzi, eu doar ma asigur ca nu treci cu vederea.

  72. euNuke
    26 September 2010

    rama, încearcă george shearing, autumn serenade…pentru insomnie zic. sau un oscar peterson, cu trioul lui de stahanovişti neobosiţi ai melosului, neapărat.

  73. bugsy
    26 September 2010

    #rama 71: me and my friend Jack (a verey good guy from Tennesse) suggest this in order to a have a nice and sweet sleep:www.youtube.com/watch?v=IHlq_P5CI18

    спокойной ночи

  74. dr pepper
    26 September 2010

    ssssst, ca doarme….

  75. calehari
    26 September 2010

    ramanujan #67. ” SUPERB, MINUNAT , MIRIFIC , CHIAR MIROBOLANT AS PUTEA SPUNE ” . BOLSEVIC , BOLSEVIC , BOLSEVIC , CHIAR BOLSEVIC TI-AS PUTEA SPUNE …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto